Sonetul 154

Zeul Amor dormea în iarba mare
Cu torţa care-n inimi foc aprinde,
În timp ce nimfe, pururea fecioare,
Vin lângă el şi una-n mână o prinde
Şi-o ia cu ea - mândreţe de fiinţă -
Căci legiuni de inimi încălzise;
Şi Generalul, ce sădea dorinţă,
Dormea când ea cu arma lui fugise.
Şi torţa într-un izvor o stinge bine,
Însă din foc el ia căldură vie,
Încât un loc de îmbăiat devine
Pentru bolnavi; dar mintea bine ştie,

C-am fost şi eu, crezând că lecuieşte,
Dar focul din iubire nu-l răceşte.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 153

O nimfă a Dianei l-a zărit
Pe-Amor dormind cu torţa lângă el;
Şi focul de iubire l-a pitit
Într-un izvor din vale, mititel;
Şi-acesta din Iubirea sfântă a luat
Căldură vie, ce durează mult,
Şi-n baie pentru oameni s-a schimbat
Tămăduind cu blândul lui tumult.
Şi-Amor în ochi iubitei i-a aprins
Această torţă, iară mie-n piept;
Bolnav de dor, în baie m-am întins
Simţind cumva că sufăr pe nedrept.

Dar nu m-am lecuit, că Amor vrea
Să fie baia-n ochi la draga mea.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dormea la mal

ca un prunc la sânul cu lapte
pasteurizat lăsat la soare
visa inelul de logodnă furat
într-un groaznic trecut
care-l urmărea liniştit în somn
era coşmarul care plângea
sub pământul de lângă apă
dormea absurd absorbit de vânt
iarba din jur amaneta hainele
pentru achiziţionarea un şuvoi
de termite cu antene de ceară

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare pasăre dormea un munte...

În fiecare pasăre dormea un munte.
Din fiecare mână şarpele sfânt
mânca sare. Şi-n fiecare uliţă din port
un bătrân episcop punea-ntrebări unui copac.
Gol, goluţ era vinul şi aproape de fluviu,
jelite, savanele dispărute
din timpul când întâlniseră zăpada.
Nu era pic de foc, şi vrăjitorul
şi-a luat nevastă, -atunci, oraşu-n flăcări.

poezie clasică de Alain Bosquet, traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertate

Zburdalnică şi impetuoasă ca o fată
Care cutreieră unde sufletul îi cere,
Libertatea cântă şi îşi ţine ridicată
Torţa aprinsă cât mai sus, cât mai la vedere.

Când e deja nevastă şi când zi de zi
Are grijă de casă şi de ce-i strâns în chiler
Libertatea-şi schimbă viziunea, felul de-a fi,
Îş stinge torţa şi devine pompier.

poezie de Archibald MacLeish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiinţa în sine

Frânghii răsucite
De lumină filtrată,
După reguli ivite
În exacte ştiinţe,
Coboară alene
În poiana-nflorată,
Sporind veselia
Cuprinsă-n fiinţe.
Fiinţa, în sine,
Prea frumos fiinţează
În rău şi în bine,
Când armonia,
Hălăduind în eter,
Îşi arată sfinţiia
În cele divine,
Picate din cer.
Mijlocirea are nemijlocitul în ea
Şi orice
Devine heraclitic alint,
Aprinde focul,
Din mine şi ea
Ocrotind torţa plăpândă
Ce arde-n Corint.

poezie de Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Homarul povesteşte

despre bătrânul jo care vâslea
când dormea pe râul chinuit
de iarba care creşte febra
şi
şi
mesteca un nap stricat
dădea din cleşti într-un mod original
l-a întâlnit pe jos când erau tineri
jucau banii la ruletă într-un cazinou
în
în
tasmania australiană suptă de oboseală
au fugit cu banii furaţi
şi
şi au stat la un foc cu omul de piatră
care a adormit primul
jo se temea că e o capcană
auzise de faptele acestui om
crăpa capul cu toporul
te agăţa de-un copac
cu capul în jos să sângerezi
îi scotea intestinele şi le prăjea
la
la
la foc şi homarul şi jo s-au uitat
în foc înfricoşaţi de coincidenţă
aici homarul s-a oprit pentru o bere

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cum s-a întors împărăteasa cea tânără seara acasă, a şi poruncit să-i facă un foc bun în sobă. Şi când dormea bărbatusău mai bine, ea a luat pielea cea de porc, de unde o punea el, şi a dat-o pe foc! Atunci perii de pe dânsa au început a pârâi şi pielea a sfârâi, prefăcându-se în cioric ars şi apoi în scrum; şi a făcut în casă o duhoare aşa de grozavă, încât bărbatul pe loc s-a trezit înspăimântat, a sărit drept în picioare şi s-a uitat cu jale în sobă.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foc din Prislop

"Va lua ţara foc din Prislop!"
Sunt spuse de om împlinit.
Puţini înţeleg cu ce scop,
părintele Boca aşa a vorbit.

Cu foc din Prislop am plecat,
de la lumina de lumânare.
De-atunci zeul Zamolxe chemat,
trezeşte pe cei dormind în altare.

Aprins pe creste, în văi carpatine,
focul a ars şi în sanctuare.
Dacii învie, în mine şi tine,
spiritul lor niciodată nu moare.

În focul de sfânt profeţit,
de el inimile ne sunt atinse.
Căci din Prislop noi am pornit.
Ţara? E rugul lui Zamolxe!

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar dacă inima ta, dragostea ta pentru Dumnezeu, pentru Adevăr a devenit torţa care-ţi arde mintea, atunci eşti al meu.
I: Da, dar unii dintre cei care au fost aproape de tine acum te vorbesc de rău? A. M: Aşa, şi de ce îţi faci tu atât de multe grijii? Nu cumva este doar mintea lor care pune etichete despre viaţă? Oare chiar îi pasă vieţii de gândurile minţii umane? Mintea omului este mai evanescentă şi schimbătoare ca şi timpul, dar inima jnaninului care o cunoaşte rămâne etern disponibilă pentru inimă, nu pentru mintea ta. Mintea omului are exact acelaşi efect asupra jnaninului ca picăturile de ploaie pe penele de lebădă. Oare au reuşit vreodată apa să le umezească? Lebăda Sinelui sau jnaninul pluteşte pe deasupra minţii umane ca oricare alt om, dar în timp ce oamenii sunt pătrunşi uneori înecaţi de/în propria lor minte/Maya, jnaninul rămâne veşnic neatins. Eu nu mă uit după mintea ta, ea este doar încăpăţânare şi obidă. Dar dacă inima ta, dragostea ta pentru Dumnezeu, pentru Adevăr a devenit torţa care-ţi arde mintea, atunci eşti al meu. Mai bine cercetează-te pe tine, uită de ceilalţi. Şi nu veni Aici pentru ei.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două inimi

Două inimi într-un singur piept, îşi împărţeau bătăile.
Una se satură şi decide să urce sus, în cap.
Îşi construieşte un întreg oraş, pe care îl înconjoară cu ziduri groase, din cea mai rezistentă pânză de aer.

Timpul trece...

Inima ce a decis să plece, măcinată fiind de singurătate, începe să îşi dea întâlnire cu prieteni invizibili; să îşi aducă singură ofrande; să cânte despre fericire, pentru a şi-o aminti.
În fiecare dimineaţă, de cum se deschid pleoapele, îşi repetă că "ştie ce face", minţindu-se fără să vrea.

Timpul trece...

Precum două păsări pe acelaşi cer, cele doua inimi nu se pot ignora la nesfârşit.
Prima ar vrea să vorbească, dar nu ştie limba.
A doua ar vrea să tacă, dar nu cunoaşte liniştea.

Timpul trece...

Până-ntro zi, când se opreşte-n loc.
Şi pentru câteva secunde, cele două inimi se privesc.
Una uitându-se în sus, cu modestie, cealaltă privind în jos, cu trufie.

De la această întâmplare, mult timp a trecut...
Şi adevărul e, că nimeni nu ştie să descrie exact ce s-a întâmplat, deşi mulţi au încercat.

Unii spun că cele doua inimi s-au privit, până când cea de sus a adormit.
Şi aşa de la înălţime a căzut, că s-a ciocnit de cea de jos... şi din doua inimi, Una s-a făcut.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 51

Iubirea mea îi scuză încetineala
Calului lent, când plec de lângă tine.
Când te-am lăsat, ce rost are iuţeala?
N-o să schimb calul ca s-alerge bine.
Iar când mă-ntorc, ce vină are oare
Dac-a lui fugă este cam greoaie?
Eu îi dau pinteni, însă chiar călare
Pe vânt de-aş fi, mişcarea nu-i vioaie.
Nu-i cal cu jalea mea să ţină pasul
Şi-atunci dorinţa (ruptă din iubire)
Va necheza în goană din tot glasul,
Dar dragostea îl iartă de amorţire.

Căci la plecare-a mers cu greutate,
Însă spre tine fuge-atât cât poate.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purtăm în calde inimi

Purtăm în calde inimi speranţe şi dorinţi,
Ce dorm în noi de-a pururi, din moşi şi din părinţi,
Venind din neam în neam, în timp şi de departe,
Ne-am rupt din Univers, iar noi suntem o parte,
Cu tainice însuşiri, nedesluşite încă,
O apă care curge, tot limpede şi-adâncă.
Când ducem peste vremuri, sub bolţile albastre,
Un vis înaripat, făclia vieţii noastre.

Purtăm în calde inimi dorinţe de mai bine,
În ochi nemărginirea din zările senine,
Cu razele de soare, când în lumini irumpe,
Acele giuvaeruri, bătute-n pietre scumpe.
În timpul ce se scurge, noi suntem fiinţă vie,
Pe-acest Pământ bătrân, păstrând o mărturie.

poezie de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Torţa cu cărbuni

Mi-am găsit torţa cu cărbuni
Dosită în sărutul tău nesecat,
Hrana cuvintelor tămăduitoare
Iubirilor intrării în păcat.

Mi-am găsit torţa cu cărbuni
În arderea prelinsă-n gemănare,
Unindu-ne în cercul de iubire
Cu centrul pironit în soare.

Mi-am găsit torţa sufletului
În curcubeul tău de-arcade,
Acoperind cu pietre preţioase,
Jarul iubirii care în noi arde.

Ardem împreună şi-i frumos,
Clipa se transformată-n veşnicie,
Diamante suntem noi, cărbunii,
Statorniciţi cu torţa-n poezie!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 118

Aşa cum pofta vrem s-o stimulăm
Sorbind din poţiuni înţepătoare;
Şi-o boală ascunsă prompt o alungăm
C-un laxativ ce ne slăbeşte tare.
La fel şi eu, plin de dulceaţa ta,
Amarul l-am gustat de bunăvoie;
Sătul de bine vrut-am constata
Cum e să fii bolnav când nu-i nevoie.
Dar în iubire nu e indicat
S-anticipezi dureri şi neputinţe,
Căci sănătos fiind, mi-a dăunat
Şi binele-am plătit cu suferinţe.

Dar acum ştiu, leacul venin devine
Când cineva se satură de tine.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 153

Stă Cupidon cu torţa în somnie
până ce iată, i-o răpi o zână
muind cu grabă gingaşa făclie
într-o fântână-a dragostei, fântână
cu pururea învăpăiat, potirul
şi-nfierbântat de flăcări dezmăţate
până ce clocotul devine irul
vindecător al bolilor ciudate.
Din ochii dragei, torţa-şi ia văpaia
iar Cupidon mă pune la-ncercare
paşii, ndreptându-mi-i, să caut baia,
ca un bolnav ce n-are alinare.
Doar ochii ei îmi pare că-mi sunt leacul,
când Cupidon îşi împlineşte placul...

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Gheorghe Tomozei
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esti zeul meu...

Te-ai înălţat să-mi vii în cale din astă mare-nsângerată,
Eu te ador-eşti zeul meu şi inima azi imi arată,
Poseidon sau doar Neptun, tu eşti trufia prinsă-n vise,
Căci tu ai lacătul iubirii şi poţi deschide porţi închise.

Eşti zeul mării nins de noapte şi eşti potopul ce atinge
Un univers uitat de oameni dar amintit acum de tine,
Dar eşti şi zeul meu iubit şi focul dragostei se stinge
Dacă n-ai grijă să-l aprinzi aşa cum tu o ştii de bine.

Şi când se lasă seara-n vis şi tot privesc pe geam la mare,
Tu te arăţi cu scoici in păr şi îmi zâmbeşti admirativ,
Eu te privesc şi te ating cu degetele prinse-n zare,
Iar tu mă strângi din nou in braţe şi mă săruţi conspirativ.

poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia (atât de albă in iarba verde dormea...)

Atât de albă în iarba verde dormea
Încât lumina din trupul ei se ridica,
Clipei s-adâncească misterul
Un soare deasupra-i pictase chiar cerul.

Din părul ei ce-n vânt vălurea
Neamuri de păsări în jur risipea,
Şi trupul ei atât de frumos
Se îtinsese în câmpuri pe jos.

S-a întâmplat la fel ca şi-n vise
Sub ochii mei trupul ei înflorise
O recunosc în fiecare floare
După parfum, după culoare.

De-o atingi, o vezi cum scânteie,
Sub ochii tăi redevine femeie
Te-ademeneşte, cu iubire te-mbată
Înger şi demon…Deodată!

poezie de Valeria Tamaş
Adăugat de valeria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 40

Ia-mi tot ce am, iubitele, iubirea,
Vei fi mai mulţumit decât ai fost?
Nu, dragul meu, căci toată fericirea
Ţi-am dat-o eu şi ai avut un rost.
Dar dacă-mi vrei iubita, nu iubirea
Nu te condamn fiindcă profiţi de ea,
Dar ai greşit lăsând ca amăgirea
Să facă azi din tine tot ce vrea.
Hoţ blând, m-ai jefuit, dar iert greşeala,
Deşi îmi furi din sărăcia mare,
Însă iubirea ştie că sminteala
De la cel drag te doare cel mai tare.

Malefice plăceri de oameni pătimaşi...
Dar eu mai bine mor, decât să fim vrăjmaşi.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împreună

Pornit-au inimi singuratici
De tineri şi fecioare,
Să dea de urma fericirii,
În lumea asta mare.

Şi fiecare se pierduse
Pe-un drum deosebit,
Deşi spre fericire nu e
Decât un drum menit.

Şi singuraticile inimi
În lunga rătăcire.
Pierit-au multe... şi nici una
N-a dat de fericire.

Din stolu-ntreg doar două inimi
În goana lor nebună,
Au întâlnit-o, — dar acelea
Merseseră-mpreună.

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Benvolio: Hei, dragul meu, prin foc se stinge focul
Şi-un chin de groaza altui chin amar s-alină.

replică celebră din piesa de teatru Romeo şi Julieta, Actul 1, Scena II, scenariu de William Shakespeare (1597), traducere de Şt.O. Iosif
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!