Vara la ţară

Locuinţa mea de vară
E la ţară...
Acolo era să mor
De urât şi de-ntristare
Beat de soare
Şi pârlit îngrozitor!

Acolo, când n-are treabă,
Orice babă
Este medic comunal.
Viaţa ce aci palpită
E lipsită
De confort occidental.

Nu exista berărie,
Nici regie...
Doar un hoţ de cârciumar
Care are marfa proastă
Şi-o nevastă
Ce se ţine c-un jândar'.

Când te duci pe drumul mare
La plimbare
Este praf de nu te vezi:
Trec, mişcând domol din coadă,
Spre livadă
Ale satului cirezi.

Şi te poartă sub escortă
O cohortă
De ţânţari subţiri la glas,
Înzestraţi la cap cu-o sculă
Minusculă,
Cu pretenţie de nas...

Când se ia câte-o măsură,
Lumea-njură
Pe agentul sanitar
Şi-l întreabă fără noimă:
"CE-AI CU NOI, MÃ?
PENTRU CE SÃ DÃM CU VAR?"

Ale satului mari fete
Fără ghete
Ies la garduri pe-nserat...
(Am vazut aci-ntr-o noapte
Nişte fapte
Care m-au scandalizat!)

Dar în zori încep cocoşii
Păcătoşii,
Că să facă iar scandal,
Să te sături de viaţa
Şi dulceaţa
Traiului patriarhal!

De-aia zic eu, prin urmare,
Vorbă mare:
Că de-acuma, să mă tai,
Nu-mi mai treb'e altă cură
În natură
Să mă duceţi cu alai!

Meargă pictorii la ţară
Ca să piară
De căldură şi de praf!
Mie daţi-mi străzi pavate,
Măturate,
Daţi-mi cinematograf!

Daţi-mi, daţi-mi strada-ngustă
Unde gustă
Omul viaţa mai din plin,
Cu trăsuri, femei cochete
Şi cu fete
Încălţate cel puţin!

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

BALADA EMIGRANTULUI

(după VIAŢA LA ŢARĂ – G. Topârceanu)

Locuinţa mea de vară
E în ţară...
Şi de ea mi-e tare dor
Port în inimă-ntristarea,
Depărtarea,
Sufletului călător.

Stau aici şi-mi văd de treabă
Cu o babă
Într-un stat occidental;
Toate alea mă irită
Că-s lipsită
De al meu sătuc natal.

Mi-ar fi dor de-o berărie –
Să se stie!
De-un jegos de cârciumar
Chiar de are marfă proastă
Şi, năpastă:
Te înşală la cântar.

Duce-m-aş pe drumul mare
La plimbare
Să cutreier prin livezi
Sau să văd, ca la paradă
Stând la coadă
Oamenii, grămezi-grămezi

La TV văd sub escortă
O cohortă
Dintre cei subţiri la nas,
Ce-s legaţi la mâini c-o sculă
Minusculă,
De le piere orice glas.

Unii oameni plini de ură
Mai înjură
Pe acei de la guvern
Şi întreabă fără noimă:
– Până când, mă?
Comunismul e etern?

Ale statului starlete –
Ce cochete!
Ies la baruri pe-nserat
(Se prostesc noapte de noapte
Iar la fapte
Totdeauna fac rabat!)

La guvern o doamnă blondă
În rotondă
Ne impune vreţi, nu vreţi,
Iarăşi lista cu aleşii
Sau culeşii
Plină de analfabeţi.

Să dormim ne-ndeamnă una,
Căpcăuna,
Să nu protestăm în van!...
Că ne trage-o săpuneală
Ca la şcoală,
De ne-ajunge înc-un an!

Când şi când câte o voce
Mai precoce
Ne-aminteşte că suntem
Toţi români cu multă minte
Şi-i cuminte
Să muncim, de vrem s-avem.

Dar încep din nou codoşii,
Ticăloşii,
Ca să facă iar scandal;
Şi din nou te-apucă greaţa
De viaţa
Traiului patriarhal!

D-aia zic eu prin urmare
Vorbă mare:
Că pe unii poţi să-i tai,
Nu îşi schimbă caracterul
Cât îi cerul,
Se gândesc doar la "mălai".

Pleacă mulţi români din ţară
Ca să ceară
Demnitate şi respect;
Că aici, de vrei serviciu,
E-un supliciu:
Să dai şpagă!... E corect?

Când cu greu îţi faci o stare,
Pun prinsoare,
Că de vrei să vii-napoi,
Pune-ţi-or pe cât se poate
Beţe-n roate
Să te simţi ca un gunoi.

Daţi-mi, daţi-mi iar speranţa
În vacanţa
Ce în ţară mi-o petrec!
Să fiu mândră de-a mea ţară,
O comoară!
Şi vă jur că nu mai plec!

poezie de Elena Leach
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastila mea de dor

Daţi-mi pastila mea de dor,
De dor de mamă şi pridvor,
De dor de ţară şi de flori,
Al gliei strămoşeşti ogor.

Daţi-mi pastila mea de dor
Să nu uit frate şi popor,
Să nu-mi uit neamul românesc
Şi vatra satului copilăresc.

Daţi-mi pastila mea de dor
Să vizitez Carpaţii-n zbor,
Să văd din nou pământul sfânt,
Al inimii, frumos avut.

Daţi-mi pastila mea de dor
Să văd al ţării viitor,
Să văd copiii fericiţi,
Să văd bunicii liniştiţi.

Daţi-mi pastila mea de dor
Să simt că mai trăiesc din nou,
Să simt miros de iasomie,
Să văd feciorii în câmpie.

Daţi-mi pastila mea de dor
Să nu regret în veci al meu popor
Şi-n clipa ce va fi să mor
Să mă îngropaţi în cimitirul gol.

Vasile Şerban în Nostalgii de toamnă (2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Mircea Vintilă ("Cu trăsuri, femei cochete/ şi cu fete/ încălţate, cel puţin")

De când ne-am emancipat,
Toţi vor fete dezgheţate,
Doar Vintilă-a declarat
Că vrea... fete încălţate.

epigramă de Florentina Loredana Dalian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un….Cerşetor

Daţi-mi şi mie un ban!
Sunt un biet copil orfan,
N-am părinţi şi nici bunici,
Am în schimb trei fraţi mai mici,
Să le pot lua o pâine
Ca să-i cresc de azi pe mâine.

Daţi-mi şi mie un ban!
Nu vreau să cerşesc şuhan,
Vreau s-adun câţiva leuţi,
Hai…Domnilor fiţi drăguţi,
S-aveţi parte de iubire
Sănătate şi mărire.

Daţi-mi şi mie un ban!
Sunt sleit, nimic nu am,
Să-mi pot face un ungheţ,
Că la iarnă o să-ngheţ,
Să-mi cumpăr nădragi mai groşi,
Hai dom’le... Fiţi miloşi.

Daţi-mi şi mie un ban!
Ca să-mi cumpăr şi duhan,
E mai ieftin, linişteşte,
Foamea mi-o potoleşte.
Când mai mare o să cresc
Vă promit, o să muncesc.

Daţi-mi şi mie un pol!
Ca să-mi pot lua un ţol,
Noaptea să-i mai învelesc
Pe cei mici. Până mai cresc.
Hai doamnă fi mai docilă,
Crede-mă! Cerşesc de silă.

Daţi-mi şi mie un pol!
Oameni buni! Coşul mi-e gol,
Iar cei mici plâng şi mă cheamă
Să le duc măcar de-o zeamă.
Să cumpăr vre-o doi covrigi,
Pentru-o zi să scap de griji.

Daţi-mi şi mie un leu!
Să-mi cumpăr un copârşeu.
Cred că mi-am ieşit din minţi
De când nu mai am părinţi.
Decât hoţ şi cerşetor
Mai bine cinstit să… mor.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul unei femei

...

Daţi-mi copilul,
daţi-mi copilu-oricum,
daţi-mi copilul, orice fel de chip
ar fi să aibă...

Stau în dulap hăinuţele
şi-aşteaptă...

Îi vor rămâne mici...

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul unei femei

Daţi-mi copilul
--- orişicum ar fi ---
de-ar fi să fie
cu chipul de fiară,
oricum ar fi să fie ---
daţi-mi copilul
orişicum ar fi,
de nu se poate pentru-ntreaga viaţă
( pentru această păcătoasa viaţă
şi-atât de scurtă, chiar de-ar fi de-un veac ),
măcar pentru o zi,
pentru o zi,
atâta cât să vie
spre mine, cum venea,
cu braţele întinse, ca de orb,
cu degetele pale,
de petale.

Daţi-mi copilul,
chiar de-ar fi să fie
cu chipul ca de fiară:
îi voi ieşi în cale
şi-mi va surâde...
îmi va surâde...
de-ar fi la chip ca fiara chiar,
îmi va surâde,
şi-i voi deschide uşa,
de-ar fi să-i fie chipul
oricum...

Daţi-mi copilul,
daţi-mi copilu-oricum,
dar nu cenuşa,
daţi-mi copilu-oricum,
dar nu nisipul...

Ştiu, s-ar putea
să-i fie altă faţa,
dar când va plânge
îl voi recunoaşte,
şi ca să nu mai plângă,
voi stinge luna
( în întuneric chipul nu se vede ),
şi dacă va zâmbi,
un zâmbet cât de mic,
îmi va preface lacrimile toate
în cerul înstelat...
Dar nu-mi daţi cerul fără el,
albastrul cer de-oţel neîndurat,
nu, nu mi-l daţi...

Daţi-mi copilul...
fără de el sînt stelele nisip,
fără de el sînt stelele cenuşă:
o pleavă-nşelătoare ce se scurge
fără de rost
de mii de ani
din sacul destrămat al nopţii...

Daţi-mi copilul,
daţi-mi copilu-oricum,
daţi-mi copilul, orice fel de chip
ar fi să aibă...

Stau în dulap hăinuţele
şi-aşteaptă...

Îi vor rămâne mici...

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daţi-mi arpă de aramă

Daţi-mi arpă de aramă
Dar cu strunele de fier
Căci să cânt acuma cer
Ca un vânt ce se sfaramă
Printre stânci de-ngheţ şi ger.

Daţi-mi arpă de aramă
Pe-a mea frunte crengi de brad
Voi să cânt ca largul vad
Sau c-a lumei sântă dramă
Sau ca răcnetul din iad.

Daţi-mi cupa cea de piatră
Dar umpleţi cu sânge roşi
Din duşmanii fioroşi.
...

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şerpi peste tot

Sunt şerpi peste tot.
Daţi-mi un trup gol de femeie vulgară
Să-mi şterg lacrimile uşuratice,
Să-mi ascut cuţitele tocite de praful
Ce mi se scurge dintre buze,
Să lovesc viorile la care nu ştiu să cânt.

Daţi-mi o carte cu pagini albe
Din care să citesc filosofie şi poezie proastă
Noaptea, cu lumina stinsă,
Din care să-mi fac ţigări cu gust transparent de iute,
Al căror fum să mă dezbrace de starea solidă
Şi să-mi violeze când brutal
Când în fugă spre mângâiere simţul tactil,
Cotoarele degetelor ce-mi ies din palme
Şi se îndreaptă fierbând
Să-mi smulgă centrul de greutate.
Căci doar aşa biologia mi-ar accepta zborul.

Sunt şerpi peste tot.
Daţi-mi o lumânare aprinsă pentru cei vii şi pentru cei morţi
Să dau foc unei biserici,
Să sfidez bezna în care preoţii ascund măcelării
Cu numele sfinţilor încrustate pe uşi la vestiar,
Să scriu seara, arogantă şi fecundă,
Despre fetişuri şi despre păpuşi ruseşti,
Să-mi văd iubitul în penumbră barocă.

Daţi-mi un pieptăn din oase de păianjen
Să descurc din şuviţele de roşu
Doar merele veninoase
Spre a le mânca gurmandă
Cu ura virginilor sacrificaţi inocenţei urâte a lumii,
Să-mi tulbur sexualitatea,
Pieptănându-i impozanţa artistică până la flagelare.

Daţi-mi un ac placat cu aur
Şi un mosor de sârmă ghimpată,
Să-mi cos buzele pe direcţia sucului gastric al cuvintelor,
Pe solitudinea înnăscută şi ruinată de înmulţirea cu zerouri.

Daţi-mi o pâine veche de 2000 de ani.
Îmi place să feliez, aproape lasciv, aproape agresiv,
capitole biblice, şi cu falsa compasiune provincială,
să-ntind bucaţi din ea la cerşetori pe stradă
Şi-apoi să le explic de ce le-a plăcut basmul.
Sânt şerpi peste tot.

Daţi-mi o frunză de astă toamnă...
Daţi-mi sfaturi inutile,
Daţi-mi o eşarfă de pionier plină de molii,
Daţi-mi crezare!
Daţi-mi premiul special pentru competiţia depravaţilor
Ce iubesc furios...
Daţi-mi drumul
Căci eu sunt Şarpe
Iar voi sunteţi Hrană.

poezie de Natalia Primejdie (2008)
Adăugat de Natalia Primejdie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea la întrebări

Geaba coperiş de ţiglă
Înjghebează câte-un rost
Sau vremelnic adăpost
Când n-ai propria ta siglă

Cât alergi şi te mai cauţi
Iluzoriu prin imperii
Suflete, să nu te sperii
Că şi îngerii-s precauţi

Gem strădanii cât n-ajungi
Să atingi un vis cu mâna
Şi eşti dus cu anasâna
Pân'la prinţii nibelungi

Viaţa-ntreagă doar o goană
Dup-o geană de lumină
Adierea ei străină
Un capriciu sau o toană

Ce-ai să faci robit de zborul
Care te-a învins şi încă
Vin iar fluturii şi plâng, că
Nu le-a mai ajuns fiorul?

Unde-i dramul de speranţă
Şi cu care te-ai născut?
Viaţa ca un atribut,
Pierde-n orice circumstanţă

Nopţi albastre plâng cu duzii
Paşii rătăciţi în stepe
Când alături, la un step, e
Ţara marilor iluzii

Unde-i îngerul, trimisul
Ce-mi păzea noapte de noapte
Cu duioasele lui şoapte
Fraged somnul meu şi visul?

Daţi-mi iar abecedarul
Câtă vreme se mai poate
Unde nu se mai bat gloate
Să-şi răstoarne-ntruna carul

Daţi-mi neaua mea curată
Şi pe care n-aveaţi voie
s-o întinaţi. Căci între voi e,
Orice vorbă, maculată

Eu sunt numai pierzătorul
Bucuriilor de fapt,
Cel căzut în primul rapt
Şi-aştept răscumpărătorul

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dreptul la visare

Dacă-i vorba de ales
Daţi-mi tot ce mi-aţi promis:
Daţi-mi dreptul meu la vis
Că l-aţi invocat prea des

Daţi-mi liniştele care
Le răpiseră ceilalţi
Când cobori să te înalţi
Stinge vântul felinare

S-a făcut prea multă larmă
C-au să vină gunoierii
Inimă, să nu te sperii
Că tu n-ai permis de armă

Un pikamer ce nu sparge
Nici asfat, nici asfaltite
Leagă nopţile tihnite
Cu o spaimă de catarge

Ce să facem împreună
Când nici singuri nu puteţi
să-i opriţi? Ţiganii beţi
Dau cu vorbe proaste-n lună

Declarăm război la stres
Dar ghişeul s-a închis
Daţi-mi dreptul meu la vis,
Că l-aţi invocat prea des

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata din Caraiman

Într-o zi cu cer senin
Frumos ca niciodată
Urcau spre Caraiman, pe Jepi
Câţiva băieţi şi-o fată

Frumoasă-i viaţa sus în munţi
Când mergi pe o cărare
Puţini în lume sunt ca noi
Puţini în lumea mare

Având în spate un rucsac
Salteaua şi cu cortul
Şi-o pălărie verde-n cap
Lăsau în urmă totul

Şi cum urcau aşa pieptiş
Ajunseră-n pădure
Ieşi în calea lor un urs
Ce culegea la mure

Şi zise ursul: "Măi băieţi"
Crezând că târgu-i gata
"Vă dau ursoaica mea, în schimb
Voi daţi-mi mie fata"

Au zis băieţii: "Fugi de-aici
Ursoaica ta-i nătângă
Noi ducem fata-n Caraiman
Acolo ea ne cântă"

Şi după drumul lung şi greu
Ajunseră-n poiană
Acolo fata le făcu
O ciorbă şi-o tocană

Şi strânşi în jurul focului
De nimeni nu le pasă
Căci ei de dragul muntelui
Lăsară totu-acasă

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restitutio

Daţi-mi doamnă cărţile-napoi
Ca să punem punct la partitură
Că eu ştiu: frumoasa voastră gură,
A mai dus cu mine un război

Nu le veţi găsi interesante:
Nici măcar nu pomenesc de modă
Şi-am să vă rămân dator o odă,
Pentru desfătările galante

Mai aveţi din cărţile de şcoală
Şi în plus atâtea almanahuri
Abundenţa naşte-ntruna crahuri,
Iar mania e curată boală!

Degetele voastre sunt prea fine
Pentru-o carte ce nu mai e nouă
Când se-mparte riscul pe din două,
Nu-i aşa că schimbul vă convine?

Daţi-mi doamnă cărţile-napoi
Plânge raftul gol rămas sub grindă
Şi planeta este suferindă
N-ar mai suporta un nou război:
Daţi-mi doamnă, cărţile-napoi!

poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puţin dintr-o privire în viaţa asta trecătoare!
Şi nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am aşteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Şi-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Şi-n nopţile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi eşti perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Şi-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerşim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre şoapte!
Nici moartea nu alungă ce viaţa a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârşit în noapte!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă odă gingaşă

Sunt medic dar mă tratez
domnilor daţi-mi o boală
şi-un înger în fa diez
o din morţi pe loc vă scoală

Domnilor daţi-mi o boală
cum n-aveţi nimic în cont
nici la grădiniţă nici la şcoală
moarte-i doar la orizont

Zău n-aveţi nimic în cont
vreun înger în fa diez
vreun demon cu sexul bont
o sunt medic dar mă tratez

Cu lână de Mioriţă
din zbor de la doctoriţă

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (27 august 2011)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daţi-mi numele ei

voi
care ştiţi inima omului
voi
care ne priviţi din văzduh
cu ochi buni
voi
care n-aveţi altă odihnă
afară de dragoste

vouă vă cer
aşa cum firul de iarbă
cere ploaie
şi cântecul greierului
cere stele
daţi-mi numele ei
să-l pot rosti
atunci când inima mea
va cere un nume

poezie de Paul Alex
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acord 23

Mai daţi-mi o minge
mai daţi-mi ceva rotund
nu de alta
dar veşnicia
se măsoară în raza
pătratului
profund...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daţi-mi femei, vin şi tutun

Daţi-mi femei, vin şi tutun
Până voi protesta, "de-ajuns, vă spun!"

Faceţi asta-n ritm cât mai vioi
Până în ziua cea de-apoi:

Pentru că ele, pe barba mea,-nsurită,
Sunt Treimea mea cea mai iubită.

poezie de John Keats, 1795–1821, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daţi-mi un adăpost unde doarme-Înţelepciunea

Daţi-mi un adăpost unde doarme-Înţelepciunea,
Unde trifoiul miroase şi, surâzând, îşi spune rugăciunea,
O turmă de oi behăind şi, mugind, câteva vite,
Bun venit când la poartă-ajung cu picioarele-obosite,

O cină modestă, o duşcă bună când mi-e sete,
Plăcerea de-a trăi, de-a simţi şi de-a gândi pe îndelete,
Intrigi cât mai puţine şi-o perspectivă largă,
Un petic de pământ la munte unde vântu-n voie-aleargă.

De la toate-acestea inima-mi nu se va-înţărca
Pentru-ai Modei fluturaşi, a Splendorilor vopsea,
Pentru-a Sceptrului favoare sau ale Senatului medalii,
Nu, nici măcar pentru ai Imperiului din ochii tăi vitralii.

Adio! Valea-întreagă-a voastră de-acum încolo fie,
Eu voi urca, singur, spre-înălţimea răcoroasă, sidefie.

poezie de Alfred Austin, 1835 – 1913, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dreptul la visare

moto: Peste tot e câte-un clinci
Când se-ocupă o uzină
Cu pancarte şi lozinci
Şi canistre cu benzină!
-------------------------

Dacă-i vorba de ales
Daţi-mi tot ce mi-aţi promis:
Daţi-mi dreptul meu la vis
Că l-aţi invocat prea des

Daţi-mi liniştele care
Le răpiseră ceilalţi
Când cobori să te înalţi
Stinge vântul felinare

S-a făcut prea multă larmă
C-au să vină gunoierii
Inimă, să nu te sperii
Că tu n-ai permis de armă

Un pikamer ce nu sparge
Nici asfat, nici asfaltite
Leagă nopţile tihnite
Cu o spaimă de catarge

Ce să facem împreună
Când nici singuri nu puteţi
să-i opriţi? Ţiganii beţi
Dau cu vorbe proaste-n lună

Declarăm război la stres
Dar ghişeul s-a închis
Daţi-mi dreptul meu la vis,
Că l-aţi invocat prea des!

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daţi-mi un grăunte de uitare

Daţi-mi un grăunte de uitare
Să nu mai simt că viaţa-i grea,
Divinului să-i cer iertare,
Şi-apoi poate să mă ia!

Daţi-mi apa vie a fericirii,
Însetat fiind, să sorb din ea,
Şi în clipa despărţirii,
Să adorm lângă cişmea.

Extazul iubirii să-mi curgă prin creştet,
Universul să-l inunde neîncetat,
Ruginitul covor de frunze veşted,
Să danseze pe pământul îngheţat.

Cerbii să se plimbe lin pe poteci,
În zori de zi, înspre izvoare,
Stejarii să nu mai aibă ghinde seci,
Când ramurile cern raze de soare.

Iar vântul să şuiere pe creste,
Cântând printre brazi valsul iubit,
Ciripitul păsărelelor s-ateste,
Euforia naturii, în mod subit!

Şi nimeni să nu-ncalce armonia
Naturii mamă, care m-a vrăjit,
Zilnic s-aud simfonia
Frunzişului de aur veştejit!

poezie de Toth Arpad
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!