+broasca +testoasa

Atunci

Era adânc, era tăcut,
picau pe jos andante
foiri de foi, când între noi
l-am rechemat pe Dante.

Eram absurd şi spălăcit
şi, lighioană dragă,
de ghiduşari zburau bondari
zbenguitori, în şagă.

Era o broască lângă lac
micuţă şi ţestoasă
Un stâlp de lemn şi telegraf,
vroia scâncind, acasă...

... Şi becul a rămas stingher,
în mijlocul luminii...
Trecu în gând, pe lângă noi,
Francesca de Rimini.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visătorul nu este propriu-zis om, ci, cum să spun, un fel de fiinţă hibridă. În general, el se aciuiază undeva, într-un ungher izolat, de parcă s-ar ascunde acolo şi de lumina zilei, iar odată instalat astfel, e tot aşa de nedezlipit de bârlogul său ca şi un melc, sau semănând cel puţin în această privinţă cu acel interesant soi de vietate care este şi făptură, şi casă la un loc, şi care se numeşte broască ţestoasă.

Dostoievski în Nopţi albe, A doua noapte (1848)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teoria supercorzilor este la fel ca un turn infinit de broaşte ţestoase care susţin pământul plat. Ambele sunt teorii ale universului, deşi ultima este mult mai matematică şi mai precisă decât ultima. Pentru nici una nu există dovezi experimentale: nimeni nu a văzut o broască ţestoasă gigantică, ce duce Pământul în spate, dar nici nu a văzut o supercoardă. Totuşi, teoria broaştelor ţestoase nu este o teorie ştiinţifică bună, deoarece prezice faptul că oamenii pot cădea de pe marginea lumii. Acest lucru nu este în concordanţă cu experimental, în afară de cazul persoanelor despre care se presupune că ar fi dispărut în Triunghiul Bermudelor!

Stephen Hawking în Scurtă istorie a timpului – de la Big Bang la găurile negre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă se adunară la un loc, aduseră vorba iarăşi despre broasca fratelui lor celui mai mic, şi începură împreună cu logodnicele lor a grăi despre dânsul cam în dodii. Îi ţinură de rău tatăl lor, căci de, orice s-ar zice, fiu îi era şi ăl mic, şi îl durea la inimă când îl luau în râs, dară toate fură în deşert, căci, deşi nu mai vorbea de rău aievea în faţa împăratului, pe din dos, însă, îşi băteau mendrele, cum voiau, îşi dedeau coate de râdeau, şi chiar se vorbiră, amândoi fraţii cu logodnicele lor, să facă pe fratele lor mai mic de râs şi ocară, când va veni cu broasca ţestoasă înaintea împăratului. Fiul cel mic al împăratului daca se duse şi el să-şi aducă logodnica, broasca cea ţestoasă ieşi din eleşteu la dânsul, se dete de trei ori peste cap şi se făcu om ca toţi oamenii. Vorbiră ce vorbiră, apoi fiul împăratului îi zise să se gătească să meargă.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se trezi bine din cugetările lui, văzu că soarele dă în asfinţit. Se sculă binişor, fără să-i pese de ceva, şi se duse acasă. A doua zi iarăşi aşa făcu, fără să-i plesnească prin cap ceva, şi fără să-şi mai aducă aminte că plecase în peţit. A treia zi, cum se sculă, plecă iarăşi la marginea eleşteului. Pasămite îl trăgea aţa la ursita lui. Şi cum sta el acolo şi se juca cu nuiaua în apă, iară broasca ţestoasă îi tot sărea pe dinainte şi se uita la dânsul cu dor, îşi aduse aminte, la urma urmelor, că el era plecat în peţit, şi că fraţii lui erau a se întoarce a doua zi cu logodnicele lor. Tocmai când voi să se scoale şi să plece spre a merge să-şi încerce şi el norocul, iată că broasca mai ţâşni o dată, iar el îşi aruncă ochii la dânsa mai cu băgare de seamă. Se uită drept în ochii broaştei, şi simţi un nu ştiu ce, colea la inimioară, pare că îl săgetase ceva. Şezu iarăşi jos. Ar fi voit să plece, dară parcă îl pironise cineva locului. Mai voi el să facă ceva cumva, aşa ca să se depărteze, dară în deşert. Picioarele nu se mai mişcară, ca şi când ar fi fost butucite. Se miră de astă lâncezeală. Şi, mai aruncându-şi căutătura la broască, văzu ochii ei, pare că strălucea de un foc ce simţea că îl atinge.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajungând pe marginea eleşteului, se aşeză şi el acolo jos, şi, privind cu nedomirire, ia aşa numai ca să zică şi el că face ceva, bălăcea cu nuiaua prin apă, şi făcea haz cum sare stropii de apă, când o lovea. Apoi începu a cugeta. El vedea că fiecare strop de apă, când pică înapoi la matcă, se face câte un armean (cerc) împregiurul lui, şi de ce merge se măreşte, până ce intră iarăşi în sânul matcei de unde a ieşit, fără mai pe urmă să se cunoască nici locul unde a picat stropul, nici întinderea armeanului din giurul lui, ci totul rămânea ca mai-nainte, adică faţa apei lucie ca o oglindă. El era dus cu gândurile. Se uita şi nu mai vedea, tot da cu nuiaua în apă, şi nu ştia ce făcea. Nu mai simţea dacă este, ori nu mai este. Când, iată că o broască ţestoasă ieşise pe luciul apei, şi se uita galeş la dânsul. Unde lovea el cu nuiaua, şi unde se deschidea talazurile care înconjura vârful nuielei, acolo, ţâşt! şi dânsa, şi ochii de la dânsul nu şi-i mai lua. Se uita la dânsul parcă să-l soarbă cu privirea. Dară el nu vedea, nu auzea. Atâta era de dus cu minţile. În cele din urmă, cum, cum, băgă de seamă că o broască ţestoasă se ţine după vârful nuielei lui. Se uită şi el la dânsa, şi parcă îi zicea inima ceva, dară nu pricepu nimic.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci

Romanţă

Era adânc, era tăcut,
picau pe jos andante
foiri de foi, când între noi
l-am rechemat pe Dante.

Eram absurd şi spălăcit
şi, lighioană dragă,
de ghiduşari zburau bondari
zbenguitori, în şagă.

Era o broască lângă lac
micuţă şi ţestoasă
Un stâlp de lemn şi telegraf,
vroia scâncind, acasă...

... Şi becul a rămas stingher,
în mijlocul luminii...
Trecu în gând, pe lângă noi,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ce ar folosi să trăieşti, dacă n-ai simţi puternic. Nu-i invidiez pe oamenii care au inima acoperită cu o carapace de broască ţestoasă sau cu o piele de hipopotam. Fericiţi sunt numai aceia care suferă de pe urma senzaţiilor lor, care le primesc ca pe nişte şocuri şi le gustă ca pe nişte bunătăţi. Pentru că trebuie să ne trecem prin minte toate emoţiile, fericite sau triste, să ne saturăm cu ele, să ne îmbătăm până la cea mai ascuţită bucurie şi până la desperarea cea mai dureroasă.

citat celebru din Guy de Maupassant
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vasul Marin

vasul marin ifrim nu e un vas de război
deşi are un contur agresiv
vasul marin ifrim
este un vas schizofrenic
până la măduva apelor
vasul marin ifrim are o dinamică stranie
şi caută golfurile femeii cu apucături de canibal
vasul marin ifrim e o ambarcaţiune
cu însuşiri stranii
o broască ţestoasă cu aripi de fluture negru

poezie de Marin Ifrim din Curentul marin
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Broasca ţestoasă este reprezentativă în natură pentru longevitate şi rezistenţă. Fragilitatea-i aparentă este bine ascunsă sub carapacea protectoare, aproape indestructibilă.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!