Atunci

Romanţă

Era adânc, era tăcut,
picau pe jos andante
foiri de foi, când între noi
l-am rechemat pe Dante.

Eram absurd şi spălăcit
şi, lighioană dragă,
de ghiduşari zburau bondari
zbenguitori, în şagă.

Era o broască lângă lac
micuţă şi ţestoasă
Un stâlp de lemn şi telegraf,
vroia scâncind, acasă...

... Şi becul a rămas stingher,
în mijlocul luminii...
Trecu în gând, pe lângă noi,
Francesca de Rimini.

Ceva micuţ de tot şi viu
s-a strâns în carapace,
Năsucă, ai strâmbat din glas
şi-ai zis că nu îţi place.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci

Era adânc, era tăcut,
picau pe jos andante
foiri de foi, când între noi
l-am rechemat pe Dante.

Eram absurd şi spălăcit
şi, lighioană dragă,
de ghiduşari zburau bondari
zbenguitori, în şagă.

Era o broască lângă lac
micuţă şi ţestoasă
Un stâlp de lemn şi telegraf,
vroia scâncind, acasă...

... Şi becul a rămas stingher,
în mijlocul luminii...
Trecu în gând, pe lângă noi,
Francesca de Rimini.

Ceva micuţ de tot şi viu
s-a strâns în carapace,
Năsucă, ai strâmbat din glas
şi-ai zis că nu îţi place.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tren, o gară, o viaţă

te-am aşteptat în gară iubito
o viaţă întreagă
plecau trenuri grăbite spre vremea de apoi
apoi nu a rămas nimeni în gară, decât noi
treceau trecători, prin noi, pe lângă noi
azi noi nu eram doi
mereu mă întreb, unde eram noi
eram străini, într-o gară de doi
era frig şi era ger, între noi, amândoi
trec trenuri, prin gară, prin noi
eu am aşteptat într-o parte
tu nu ai venit astăzi la noi
un tren, o gară, o viaţă
şi o iubire uitată între noi
te-am aşteptat iubito, într-o gară
în suflet, o chitară ruptă de gânduri
în mână, un trifoi cu trei foi
trenul s-a dus
nu a oprit între staţii
a plecat fără noi
trec timpuri în gara uitată de lume
cafeaua arde pe masă
nu e nimeni acasă
tăcerea, uitarea, zace în noi
iubirea plânge pe-o bancă, iubito
în gara aceea, la margine de noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-l uitaţi

Nu-l uitaţi pe cel căzut în război,
Lăsaţi-i din când în când un loc liber la masă,
Ca şi cum ar fi viu între noi,
Ca şi cum s-ar fi întors acasă.
De fapt el s-a întors dintre noi întâiul,
Numai că s-a întors puţin mai ostenit
Şi pe un pat nevăzut şi-a aşezat căpătâiul
Lângă veniţii acasă din mit.
El şi-a făcut lucrul lui şi acum
Poate că îi e sete, o sete arzând
Ora până la noi, ca un fum.
Deci lăsaţi pentru el să cadă viu pe pământ.
Nu-l uitaţi pe cel căzut în război,
Strigaţi-l din când în când pe nume,
Ca şi cum ar fi viu printre noi
... Şi atunci el va surâde în lume."

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era vis, era iubire

Singură, pe malul mării,
La iubire eu visam.
Mă pierdeam în largul zării,
Ba eram, ba nu eram.

La marginea depărtării
O nălucă mă vedeam.
Sau eram sirena mării
Şi iubitul aşteptam.

Ruptă de realitate
Alergam ca o nebună.
Când, pe neaşteptate
M-am simţit prinsă de mână.

M-am lăsat uşor pe spate,
Tu m-ai cuprins de mijloc,
Intram în realitate,
Doi într-unul, la un loc.

Iubirea era cu noi,
Dragostea ne-învăluia,
Stele se uitau la noi,
De sus luna ne privea.

Era vis, era iubire,
Era tot ce mi-am dorit.
Nu era doar amăgire.
Era visul împlinit.

poezie de Dumitru Delcă (august 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evocare

Ea era frumoasă ca umbra unei idei, -
a piele de copil mirosea spinarea ei,
a piatră proaspăt spartă
a strigăt dintr-o limbă moartă.

Ea nu avea greutate, ca respirarea.
Râzândă şi plângândă cu lacrimi mari
era sărată ca sarea
slăvită la ospeţe de barbari.

Ea era frumoasă ca umbra unui gând.
Între ape, numai ea era pământ.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplamente...

Pe când nu era nimic, iar nimicul era tot,
Pe când rană nu era, dar era durerea-n cot,
Nu era atunci cuvânt, dar era ceva de zis,
Nu erau expedieri, înspre drac sau paradis,
Pe când nici nu exista, niciodată şi mereu,
Exista în consecinţă, fără z un simplu Eu!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 februarie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spini

era frig şi era iarnă
ningea acut
în noi, pe lângă noi
era atât de frig în camera goală
ningea cu tăceri în vremea de apoi
afară, pe două ramuri ruginite
înflorise un trandafir
roşul aprins era culoarea lui
în albul pur, din jur
soarele se risipea, pe aici, pe undeva
jos, cădeau petale
una câte una
era ploaie şi vânt
ceţuri plângeau prin crâng
se scurgeau alegoric pe pământ
afară niciun cânt
pescăruşii plecaseră demult
m-am înţepat într-un spin şi am ţipat
nu am ştiut şi l-am certat
dimineata priveam trist
la fereastră, trandafirul se uscase în glastră
în iarna asta, când lacrimi curg, se scurg
ce să mai fac, aici, acum

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Becul

Am intrat pe usă,
Caloriferul era deja pornit.
De regulă m-aşezam lângă el
Obişnuiam să fiu şi privit.
Dar lasă,
O să mai fie o zi.
Un bec s-a ars, şi chiar îmi pasă,
Era lumina pentru poezii.

poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (2018)
Adăugat de Mili Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

pe mal prin iarbă
carapace lângă lac -
broasca ţestoasă

haiku de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

timpul se voala în trecăt
era atât de întuneric în odaia goală
clipele fugeau, eu tăceam zăcând
într-o odaie tristă
eram beat, îngrozitor de beat
nu am înţeles, deci am rămas
am rămas eu cu ea sau cu sticla
era goală ea într-o odaie tristă
unde era sticla, căutam în gând
pe pereţi atârnau gânduri răvăşite
apoi a venit dimineaţa, zâmbeai
chipul suav l-am sărutat în zori
am alungat somnul ce izbea obosite pleoape
plecând în doi către noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am visat iubirea

Azi-noapte ţi-am visat iubirea
Era o fată de la ţară
Cu suflet bun şi cu privirea
Frumoasă ca o primăvară.

Şi-n timp ce ea m-a sărutat
Cuminte şi puţin sfioasă,
Pe lângă noi s-a preumblat
Şi mama sa. Ieşea din casă.

Cum a trecut fără să spună
Ceva de rău când s-a uitat
La noi, mi-am zis: ce mamă bună!
Ce vis frumos!... Am şi uitat!

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri de când eram piatră

Ca un răget luminos, în creierul meu
a explodat o celulă;
de străinătatea prea nouă
în care se afla
rătăcind de la începuturi.

Minţile mi s-au umplut de un miros
de stea moartă,
de animale gândite în vis,
de funingine bolborosind
roşcata înţepenire a pietrei.

Eram atât de rari –
(mi s-a părut că aud) –
atât de foarte rari încât
cu toţii la un loc
n-am fi putut să umplem unul.
Unul, era departe în viitor
pregătit de împietrirea noastră numai.

Aveam un nume,
fiecare alt nume aveam;
trebuia să fi murit îndelung
trebuia să fi pierit profund
ca numele vreunuia dintre noi
să devină cuvânt.

Nume lângă nume şi lângă nume
era strigarea.
Definitiva moarte numai
ne lega
ca un cuvânt.

Capul mi s-a umplut de un miros,
oasele, pe dinlăuntru
mi s-au umplut de un miros
de moarte
mai veche decât viaţa.

O neputinţă de a spune doi,
o neadunare cu nimeni,
o neadunare cu nimicul –
ca un răget luminos
mi-a explodat în creier.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Tortue Broasca Ţestoasă

La Tortue Broasca Ţestoasă
Făcu ouă lângă mare
Şi-l rugă puţin pe soare
Ca să i le încasează.

La Tortue Broasca Ţestoasă
Cu o carapace-n spate
A plecat puţin de-acasă
Ca s-aducă de mâncare.

Şi ieşiră din găoace
6 pui mici de ţestoase
Gri, micuţi şi mititei
Frumuşei, dragii de ei.

La Tortue Broasca Ţestoasă
Când se-ntoarsă ea acasă
În nisip se odihneau,
Puişorii o aşteptau.

A noastră broască ţestoasă
Ca să-şi crescă puii mari
Şi i-a dus direct în mare
Peştişori să pescuiască.

poezie pentru copii de Ele
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul ministru era şi el conştient de faptul că oamenii nu mai fuseseră de mult atât de năpăstuiţi cum erau în momentul de faţă. Până şi vremea era deprimată, se lăsase o ceaţă rece cu toate că era mijlocul lunii iulie... nu era normal, ceva nu era în regulă...

J.K. Rowling în Harry Potter şi Prinţul Semipur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Tortue Broasca Ţestoasă

La Tortue Broasca Ţestoasă
Făcu ouă lângă mare
Şi-l rugă puţin pe soare
Ca să i le încasează.

La Tortue Broasca Ţestoasă
Cu o carapace-n spate
A plecat puţin de-acasă
Ca s-aducă de mâncare.

Şi ieşiră din găoace
6 pui mici de ţestoase
Gri, micuţi şi mititei
Frumuşei, dragii de ei.

La Tortue Broasca Ţestoasă
Când se-ntoarsă ea acasă
În nisip se odihneau,
Puişorii o aşteptau.

A noastră broască ţestoasă
Ca să-şi crescă puii mari
Şi i-a dus direct în mare
Peştişori să pescuiască.

poezie pentru copii de Elena Luiza Moşteanu (15 aprilie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul meu

Mai demult
Mi-am căutat locul într-o casă, pe pământ,
Dar nu l-am găsit.
După,
L-am căutat în aer
Şi tot nu l-am găsit.
Când am văzut că nici în aer nu e
L-am căutat în apă
Şi, nici acolo nu era.
În vis, m-am uitat până şi în adâncul pământului,
Dar, deja, mă obişnuisem
Să nu fie acolo unde îl caut
Şi, aşteptarea mi s-a împlinit
Căci, nici în pământ nu era.
Şi, când, într-un târziu, obosit,
M-am oprit din căutat,
L-am găsit!
Era unde eram şi eu.

poezie de Adrian Moroşan din Doar trăiri. Versuri (2019)
Adăugat de Adrian Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânări stinse

tot ce ţine de moarte există
în mine şi în lucruri
doar numele
poate face diferenţa
întâmplările sunt aproape aceleaşi
şi nimic nu mă leagă de ziua
care sfârşeşte în mine

oamenii au uitat să mai salute
ba chiar şi mersul pe jos
copiii habar nu au să joace şotron
în locul cheii de la gât atârnă oboseala

e o zi ca oricare alta în care
nu se mai întâmplă nimic...

azi a murit mătuşa din partea lui tata
de la o vreme vorbea în somn
ultima dată am văzut-o în curtea
spitalului municipal
nu m-a recunoscut
era atentă la fluturii albi care
zburau înspre cer...
din când în când râdea ironic
şi îmi spunea să plec
atunci îmi era teamă simţeam
în ceafă un fel de fierbinţeală
îmi distribuiam privirea în stânga şi
în dreapta şi mă gândeam cum să ajung acasă

stau cu tata în mijlocul camerei şi
mă gândesc la toţi oamenii care mor
sufăr
am prea multe morţi în mine

şi totuşi

mătuşa nu a mai venit acasă
nu îmi fac griji
dincolo e mult mai bine
aşa s-a întâmplat şi cu bunicul
l-am visat într-o noapte
era îmbrăcat în halatul alb de casă
şi vorbea stâlcit
jucam un joc pe care îl ştiam doar noi
simţeam nevoia să mă bucur să strig...

nu nu îmi fac griji
îmi înmoi obrajii între palme şi aştept

în seara asta o să mă culc mai devreme

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mijlocul unei săli nemărginite şi pustii era un lac îngheţat care se sfărâmase în mii de bucăţi, dar bucăţile semănau între ele aşa de tare încât era o adevărată minunăţie.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre spini

ochii mei cădeau obosiţi
eram ploaia ce spala cuvântul
mă ajungeau din urmă ultimii mei paşi
fugise şi ziua, noapte nu era
se uscau pe cer stropi efemeri
muream câte unul în iadul rămas
mai cădea o frunză în lumea de apoi
eu plângeam în poartă
uşa era închisă, poartă nu era
eu nu aveam chei
mă loveam de frunze, mă înţepam în spini
licărea un vis, rătăcit în lume, răstignit pe un gând
mai scriam pe o coală cu degete rupte, de vremuri trecute
se stingea o lume în flăcări arzând
în iadul primar a rămas o scară şi un ultim rând
părăseam o lume, mă întorceam apoi
ploua iar în ţara, oamenilor goi
era noaptea aceea când călcam pe flori
pe pământ o cruce
viaţa trece-trece, o lume se duce
se ciocneau în zbor fluturii din flori
stingeam ţigara, lângă masa goală
crucifixul strigă, lumânarea arde
întru într-o lume cu fluturii morţi
mă întorc acasă
tata mă aşteapta în prag
surâsul morţii pe buze curgea la cel drag
mai arde un gând, lângă cel plecat
ascund un trup între patru porţi
umblam pe cărări, căutând o stea
spitalul zăcea iar în dreapta mea
în stânga purtam o cruce pentru cel uitat
mă dureau spinii şi cuiul plângea
pe masă ardea un fluture în gândul rămas

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tic-tac, tic-tac

era la început
se scurgeau stoluri de păsări
peste pleoape obosite
se scutura timpul rămas printre crengi
am prins în palme clipa
urmele au rămas la temelia lumii
pe drum treceau oameni, pe rând
pe buze cuvintele şterse
suspina şi vântul prin colburi
aşterneam gânduri pe scoarţa copacilor despuiaţi
fânul cădea sub coasa gândirii
era miros crud de iarbă
scriam pe diagonala inimii
uneori dormeam în subsolul materiei
cerul îşi aruncase poverile pe tâmple
rătăcit era sufletul meu
eram eternul pribeag pe un ciob de speranţă
era târziu şi porţile se închideau în gând
vâsleam printre torente
mă întorceam înapoi păşind printre secole frânte
din larg veneau valuri
să spargă lumina în pulberi de gânduri
eram viu între timpuri uscate
în zori, ecoul a ţipat
şi am fugit înăuntru
la poartă a rămas o inimă, atât

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!