+am +ramas +fara +cuvinte

Iubind etern

Îţi dau întâlnire în altă viaţă
Căci aceasta nu a reuşit a ne-nţelege
Prea multe nopţi fără de lună
Şi zile fără de căldură
Când gustând din clipă aroma-i amară
Îşi pierduse orice urmă de eternitate
Iar eu cândva ţi-am promis
Frânturi dintr-un etern vis.

În mine cutia Pandorei a rămas închisă
Şi pe când lumea căuta speranţă
Eu nu voiam să am niciuna
Să nu regret că am găsit-o şi-am lăsat-o-n urmă
Din ea tot cei voi lua vei fi doar tu
Şi câteva cuvinte ca atunci când te voi revedea
Să poţi să-ţi aminteşti că demult în altă viaţă
Ţi-am promis un „te iubesc”.

poezie de Valentin Cojocaru
Adăugat de Riana Sardau
Comentează! | Votează! | Copiază!

(...) această viaţă a ţinut puţină vreme, şi la o vârstă aproape inconştientă. După aceea, am trăit fără familie, aşa că m-am dezvoltat anarhic, ca un produs al multor şi variate împrejurări ale societăţii. Cu alte cuvinte, am rămas aproape fără creştere -- afară de exemplul lui tatăl meu (când am început să stau cu el), care era un om de treabă şi, el însuşi, un produs al vechii vieţi de familie. Neavând "creştere", a trebuit s[...]nlocuiesc, mai târziu, cu mintea: să judec ce trebuie şi ce nu trebuie să fac. Dar mintea e o călăuză nesigură şi nu întotdeauna la slujba ei. Creşterea îţi dă deprinderea, aşa că te porţi cum trebuie în chipul cel mai natural, fără sforţare, şi în fiecare moment. Mintea însă, uneori te părăseşte: nu poţi fi atent la infinit. Apoi sforţarea conştientă te oboseşte.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celălalt

Se umple timp de tine, spaţiu-i vid
Dacă nu eşti, mi se opreşte totul;
Nici gând nu trece, sufletu-i arid,
Nu mai e ţel... cenuşă este focul.

Nu mai e sunet de-ţi dispare glas,
Cum nu-i auz de nu mai eşti un sunet
Şi nici speranţă nu-i când bun rămas
Nu-ţi laşi... nici fulger nu-i de nu eşti tunet.

Nici vânt n-adie de nu te atinge
Şi amprentă-şi caută-n elicea rozei
Ce arsurile le răcorind durere stinge...
Eşti poezia vieţii din neantul prozei.

Cum un cristal de gheaţă nu-i nea fără tine
Să stingi febra din suflet, lacrimi să-ndulceşti
Sorbind sarea şi amar din tot ce nu e bine
În cuvinte calde... eşti gesturi îngereşti.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gaudeamus

Când o fi să mă duceţi la criptă...
Nu pe mine, ci vasul rămas:
Deocamdată în vasu-i înfiptă
O făclie sclipind din cel vas
O senină
lumină
pe-un ceas;

Când o fi să-mi rostiţi la cuvinte
De iubire, dulceagul volum
Ce se-ndrugă la toţi pe morminte
Ba la unii popasuri de drum:
Să rămâie
tămâie
cu fum;

Aş dori să văd feţe voioase
Şi s-aud împrejuru-mi cântând:
"A scăpat o simţire din oase
Şi din carne scăpat-a un gând,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştepţi să-ţi bată Dumnezeu la uşă

aştepţi tot mai des

în ultima vreme să-ţi bată

Dumnezeu la uşă

să nu te întrebe nimic

doar să-ţi bată

dar nu e nici măcar sectoristul

să te anunţe că ţi-au fost

furate ornamentele roţilor maşinii

ori că

[...] Citeşte tot

poezie de Vlad Scutelnicu din Nord-Antologia poeţilor botoşăneni de azi (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din taine

O altă taină, limba, nu ştie cum răsare
Şi cum se zămisleşte după ţinut şi soare,
Mai limpede, mai aspră, mai posacă.
De ce nu poate gândul, ascuns în el, să tacă?
Făptura ei de aer dă floare de lumină
Şi are, ca porumbul şi volvora, tulpină.
Tăgăduie, ca mintea şi trup şi căpătâi.
Într-adevăr pribeagă, ce-a fost întâi şi-ntâi.
El, omul? el, cuvântul? că limbile-au rămas
Să glăsuiască minţii, din cărţi, şi fără glas.
Făptură de cuvinte, din grai sunat şi mută,
Nu are, cercetată, plămada cunoscută.
E înger, e mireasma atât de uşoară
Că fără vânt nici aripi, de cum se iscă zboară?
Sileşte-te mai tare, iubite gramatic,
Să-mi spui, că, până astăzi, tu nu mi-ai spus nimic.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am privit la el fascinată. Nu vroiam să mă mişc de lângă el. Un fel de clopote au început să-mi bată prin vene - astea nu erau, cu siguranţă, semnele unei boli - un fluture părea să-şi fi desfăcut aripile de-o parte şi de alta, pe umerii mei. Aş fi putut să zbor cu uşurinţă acum. Mircea şi-a îngropat din nou faţa în mâinile mele. Cerul a coborât pe pământ, soarele şi cerul păreau una cu pământul, am rămas fără cuvinte, ţintuită de greutatea unui sărut.

Maitreyi Devi în Dragostea nu moare
Adăugat de Mociornita Georgiana Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Complotul bubei

I
Era-ntr-o bătrână pădure,
Din care vrăjmaşa secure
Nu smulse o creangă de brad:
P-o stâncă de fulger crăpată,
P-o râpă de şerpi îmbălată,
P-o beznă cu fundul în iad.

În cuibul acei văgăune
Precum într-o cronică spune
Din secolul patrusprezeci -
A fost o petrecere mare:
Leproşii din mii de hotare
Veniră pe mii de poteci.

Vedeai o icoană grozavă!
Tot bube, pocnind de otravă,
Pe braţe, pe coapse, pe frunţi!
Otrepuri, de mult închegate,
Lipite pe răni destupate,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea

Un cer fierbinte, fără de culoare,
îmbrăţişa pustiul ars de soare.
Cu chip aprins, cu haine zdrenţuite,
prin spinii frânţi de vânt şi de copite,
prin nori de praf, prin mirosul de cloacă,
goneau porcarii slujba să şi-o facă.
Dar dintre toţi, mai copleşit de chin
era un tânăr, un sărman străin.
Plecat de la părinţi cu-averea-n brâu,
el o pierduse-n cârciumi şi-n desfrâu,
o risipise pungă după pungă,
crezând că mii de ani o să-i ajungă.
Şi-acum, în zdrenţe, muribund aproape,
el nu avea pe nimeni sa să-l scape!

Doar marea cu împărăţia-i sumbră
de taină, de tăcere şi de umbră...

În zare, pe sub crengi d-eucalipt,
venea o caravană din Egipt.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea de ianuarie

I
Deznădejde fioroasă, strălucitu-mi-ai pe frunte,
Şi încinsu-m-ai cu flăcări care-ntreg m-au mistuit,
Nu mi-ai pus pe piept o stâncă, mi-apăsaşi pe el un munte,
Dar mi-ai dat ş-a ta putere spre a nu fi de el strivit.
Îmi făcuseşi o coroană ce ca pietre nestemate
Avea lacrimile mele ce luceau la focul tău;
M-ai ţinut în orice clipă cu simţirile-ncordate,
Mi-ai fost soră preaiubită şi mi-ai fost şi crud călău.
Ca Iacov frumos şi tânăr ce-adormise la fântână,
Deşteptat fără de veste de un înger lucitor,
Mă chemaşi la luptă cruntă şi ai vrut să-mi fii stăpână
Şi să-mi pui pe beregată uriaşul tău picior...
Ca Iacov intrai în luptă ş-am ieşit ca el de-asemeni,
Şi nici tu nu eşti învinsă şi nici eu învingător,

Dar alături de-oboseală ne-am culcat ca nişte gemeni
Ş-am dormit, de este-o vreme, într-un somn îngrozitor.
Lumea care este-o mare cu talazuri furtunoase
Mi-a văzut a vieţii navă ici şi colo alergând,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexandru Macedonski din Excelsior (1895)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!