Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Bogdan Petriceicu Hasdeu

Complotul bubei

I
Era-ntr-o bătrână pădure,
Din care vrăjmașa secure
Nu smulse o creangă de brad:
P-o stâncă de fulger crăpată,
P-o râpă de șerpi îmbălată,
P-o beznă cu fundul în iad.

În cuibul acei văgăune
Precum într-o cronică spune
Din secolul patrusprezeci -
A fost o petrecere mare:
Leproșii din mii de hotare
Veniră pe mii de poteci.

Vedeai o icoană grozavă!
Tot bube, pocnind de otravă,
Pe brațe, pe coapse, pe frunți!
Otrepuri, de mult închegate,
Lipite pe răni destupate,
Ca niște oribile punți!

Obrajii lor – cronica spune
Păreau ca un foc de tăciune
Cu spuză-nvelit împrejur,
Când negrul cu roșul s-alungă,
Trecând pe de lături în dungă,
Alb, vânăt, și galben, și sur!

S-așează pe gânduri în iarbă,
Și buba pe bubă se-ntreabă:
Cum merge și ce-i de făcut
În lume să nu mai domnească
Tăria și fala trupească,
Frumosul călcând pe cel slut?

Se scoală atunci din grămadă
O fiară, un monstru, o pradă
A unui sarcasm infernal:
Atât de urât că, văzându-l,
N-ai pune pe oameni d-a rândul
Cu cel mai hidos animal!

Se umflă a scoate cuvântul,
Și parcă vuiește mormântul,
Răsună un glas din plămâni,
Pe care ca toți să-l auză,
Îl trage prin nări și prin buză,
Sudoarea curgând peste răni!

"De prin puțuri și izvoare
Toată lumea bea
Așa el zicea
- Fraților, pricepeți oare
Cugetarea mea?

Apa-i pentru noi scăpare,
Iute la fântâni,
Din glezne și mâini
Dați-le cu mic și mare
Puroaie din răni!

Toate țările să fie
De sus până jos
Și până la os
Un popor de carne vie:
Lepros și lepros!

Ha, ha, ha! Să vezi atunce
O viță ș-un soi
Întocmai ca voi:
Unde-i sântul ca s-arunce
Cu piatra în noi?.."


II
Trecu d-abia o lună,
Buboșii împreună
Acum din nou s-adună
În codrul cel spurcat;
Dar nu mai este jale,
Ci râsuri triumfale,
Sunând în deal și-n vale,
Ca dracii în sabat!

Aduce fiecare
Cu sine pe spinare
Bucata-i de mâncare
La prânzul canibal:
Nemăcinate grâne
Servind în loc de pâine,
Cu vrun ciolan de câine
Sau un picior de cal!

Apoi voioasa ceată,
De stârvuri săturată,
Încinge desfrânată
Un danț nerușinat:
Satan rânjind se pune
Cu pompă să-ncunune
Cumplita urâciune
Cu groaznicul păcat!...

Strigați de bucurie,
Săltați de veselie,
Căci lepra cu urgie
Se mișcă pas la pas:
Prin târguri și prin sate,
Cu ape-nveninate,
Ea țările răzbate,
Puțin i-a mai rămas!

Priviți-o cum pătrunde
În turnurile unde
D-abia se mai ascunde
Seniorul tremurând;
Bordeiul și palatul,
Săracul și bogatul,
Opinca și-mpăratul
O vor simți pe rând!

Atunci din voi oricare
Va fi ușor în stare
Și el s-ajungă mare,
Căci lepra-i chiar pe tron!
Și iacă din nimică
Bubosul se ridică
Marcheze ori vlădică,
Sau cel puțin baron!

Și nu visează nime
C-o nouă nobilime
Se urcă la nălțime
Pe feudalul car!
O bubă moștenită,
De secoli învechită,
E cea mai strălucită:
Lepros ereditar!

În urmă, se-nțelege,
Veți născoci o lege,
Că nimeni nu s-alege
De nu va fi bubos:
Căci este cu dreptate
Ca prin majoritate
Rotund să meargă toate
Sub cerul luminos!

O goană-nverșunată
Se va porni pe dată
În lumea cea curată
Pe bietul nesupus,
Ce nu vrea să-nțeleagă
Că trebuie o plagă
Să fie țara-ntreagă
Când buba șade sus!

Printr-un decret se schimbă
Orice idee strâmbă,
Scoțându-se din limbă
Că lepra e un rău;
Și după chip și seamă,
Pe pânză și p-aramă,
Veți face fără teamă Bubos pe Dumnezeu!!..


III
Poporul înconjoară pădurea fără veste
Și-i pune foc:
Leproșii pân' la unul, bărbați, copii, neveste,
Au ars pe loc.

Memoria lor însă p-o lespede funebră
D-atunci s-a scris,
Pe care se citește:
"Creștini, fugiți de lepră Ca d-un abis!"

De câtva timp încoace, furtuna, pe morminte
Cutrierând,
Se zbuciumă a șterge bătrânele cuvinte,
Străbunul gând.

De lene uită lumea ispitele-i antice.
Și iar la sfat
Se grămădesc buboșii, visând să se ridice
- Pân' la palat!...

poezie clasică de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Aghiuta. Foaie umoristica satirica si critica" de Bogdan Petriceicu Hasdeu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -52.50- 39.99 lei.

Citate similare

Da, e foarte frumos vă iubiți, dar vă amintiți că Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc pentru fiecare dintre voi. Apoi iubirea după care voi și abia în final relația voastră. Așadar, mai ales la început, orice ar fi nu locuiți împreună cel puțin 10 ani. E mai mult decât suficient vă vedeți la fiecare sfârșit de săptămână, dar chiar și atunci faceți astfel încât Prezența, Dumnezeu să primeze. După care, dacă doriți, puteți locui împreună, dar fiecare în jumătatea lui de apartament sau casă. Dar dacă doriți ucideți dragostea veți face din ea o afacere, o să vă mutați de la început împreună sau și mai rău vă veți căsători și totul se va duce ușor, ușor de râpă fără ca măcar bănuiți. Pentru mintea tare se mai grăbește la început zică: "Nouă nu ni se poate întâmpla nimic. Ne iubim atât de mult!" și din atâta "dragoste" care aduce cu ea și bucătăria, despărțirea este inevitabilă.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

A trecut prin noi pădurea

a trecut prin noi pădurea
ca un claun printr-un târg
când dau vișinile în pârg
și-a sărit din cui securea

zboară vestea ca o goarnă
și pătrunde-n multe case
drumul lung și alb de oase,
noaptea liniștii răstoarnă

am zădărnicit cu totul
o cutumă din străbuni
și am devenit imuni
când s-a tras la bursă potul

cine a făcut un semn
ne-arate calea-ntoarsă:
drumul de la Piatra arsă
pân'la sapele de lemn?

poate nu-i de-ajuns strig
și mai trebui' o verigă
de la cea dintâi ferigă
pân'la ultimul covrig

toată lumea un dispreț
afișează suveran:
orice job fără elan
a ajuns la mare preț!

partea rea vrem din toate
fără cel mai mic efort:
aspirăm la un confort,
fără să mai dăm din coate!

poezie de
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un fluture divin

Sunt un fluture venit din amintire,
De undeva unde cu greu poți ajungi,
Trecând de munți și stânci de gânduri.

Dar dacă ești într-o ureche,
De ești căit și hotărât,
Pornit-ai tu-ntra-acolo,
Și-oricât de mohorât și-urât o fi acolo,
Să nu te-oprești, să nu faci cale-ntoarsă,
Căci n-ai să mă găsești, n-am să mai fiu acasă.

Dar eu sunt fluture, venit din amintire,
Un loc spre care tu acum pornești,
Cu pas de fier.
Să nu stai te gândești
La ce te-așteaptă,
Ci mergi rapid, dar totuși mai încet puțin,
Că nu te-alergă nimeni, nu tre' te grăbești.

Tu ai să treci prin foc și apă,
De ai curajul să le-nfrunți.
Și ai să mergi prin alb și negru,
Te rog să nu te-ncrunți,
Căci dacă nu-nțelegi ce-ți spun,
Am -ți explic pe scurt:
Toate astea în mintea ta s-au petrecut.

Poți tu crezi așa ceva?
locul unde-ai fost, și ești acum, și ești în fiecare zi
Nu e decât o minte, una din milioane, mii și mii?

Și asta dovedește ce uimitor e omul
Prin natura sa, prin totul
Ce-l creează.
Și cel ce l-a făcut, acela este Dumnezeu.

Căci omul e-o creație divină,
Exact ca cel ce a creat-o,
Și totuși, mulți nu prețuiesc
Că Dumnezeu ne-a dat-o.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Ce-i veni lui în gând, numai o luă rara, rara, către o pădure ce era p-acolo p-aproape, ca să-și petreacă ziua cu vânatul, și mai către seară să se întoarcă acasă. Și așa, mergând el prin pădurea aceea, îl apucă gândurile. El cugetă, ca ce să fie pricina de le-a zis tată-său să-i păzească mormântul în trei seri d-a rândul. Și mergând așa, fără să știe nici el unde merge, și cu gândurile duse, se pomeni pierde poteca și nu mai știe unde merge. Dă în sus, dă în jos, drumul nu-l mai găsea. Mai se întoarse în dreapta, mai la stânga, ași! în loc să iasă la lumină, el să rătăcea și mai mult. Dibuind prin codru, și cercetând dea peste potecă, ieși la un luminiș, și acolo în mijlocul luminișului zărește un foc mare și pe foc o crăcătiță, din care ieșea un fel de glas, dară fără să știe el ca ce să fie. Stete locului, și mai ascultă. Auzi ca și întâi. Se mai uită o dată, dară nu văzu pe nimeni.

în Poveste țărănească
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Greuceanu" de Petre Ispirescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.44- 28.99 lei.
Bogdan Petriceicu Hasdeu

Dorul

I
Privind tăcuta undă,
Pe gânduri am rămas:
Cât este de profundă
La fiecare pas;
Și totuși izvorăște
Din depărtate văi,
Apoi se risipește
Prin mii și mii de căi!

Asemenea-i și dorul
În pieptul meu sădit:
E depărtat izvorul
Din care mi-a venit,
Și-n multe lumi străine
Cărările-i s-ascund,
Dar revărsat în mine
Cât este de profund!


II
Când razele din soare,
Cătând iubirea jos,
Pe-mbălsămata floare
Aruncă voluptos
Lumină și căldură,
Eu mă gândesc uimit
ele străbătură
Un spațiu nefinit!

Și dorul meu își are
Un soare născător;
Un cer fără hotare
Străbate ș-al meu dor;
Dar prin întunecime,
Pe drumu-i răcoros,
El vine din nălțime
Și cald și luminos!


III
O rază diafană
Și undele d-azur
De nor și buruiană
Lovindu-se-mprejur,
O sferă-nveninată
Înfruntă ne-ncetat,
Dar flacăra-i curată
Și valul e curat!

Așa-i și doru-n lume!
În negură și spin,
Menite să-l sugrume,
Rămâne tot senin;
Nu simte și n-aude
Sarcasmul trivial:
Ispitele-i sunt crude
Și-i pur ca un cristal!

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Legea și Viața veșnică

Domnul Isus ne-nvățat cum viața s-o trăim
Fii ai Tatălui din ceruri noi astăzi cu toți să fim
Și ne-a dat ca Îndreptar Evanghelia cea Sfântă
putem intra o dată chiar în ceruri sus la nuntă
Prin Cuvântul Lui cel viu Domnul Isus ne-a-nvățat
trăim neprihănirea avem un duh curat
El ne-a spus că prin credință viața nouă o primim
Fii ai Tatălui din ceruri prin El doar aici fim

Cine-n Mine se încrede Viața veșnică o are
Eu îi sunt dar pe vecie și viață și salvare
Prin credința în Hristos noi primim făgăduința
Nu prin Legea din Sinai avem aici biruința
Nu prin Legea ce s-a dat lui Israel în pustie
Ci prin harul vieții noi vom intra în veșnicie
Căci Pavel așa ne spune eu sunt mort față de Lege
Și trăiesc pentru Hristos viața sfântă se-nțelege
Căci porunca din Sinai până la Ioan a fost

De atunci credința sfântă pentru noi dar are rost
Nici Avraam n-a avut Lege ci-a trăit doar prin credință
Și-a fost gata ucidă a fiului lui ființă
Dar Dumnezeu l-a oprit și i-a spus că a văzut
Cât de tare dar în Sine Avraam s-a încrezut
Credința neprihănire Dumnezeu i-a scocotit
Și Avraam în sfințenie a fost iată mântuit
Nu prin Legea din Sinai ce-a fost dată mai târziu
Ci doar prin credința sfântă în Dumnezeu Sfânt și viu
Tot așa și noi acum prin credință avem viață
Prin credința în Hristos Duhul Sfânt azi ne înalță
Legea și porunca a fost până a venit credința
Iar de atunci încoace pentru noi doar Hristos e biruința

Prin credința în Hristos primim dar neprihănirea
Nu prin Lege nu prin fapte ni se dă dar mântuirea
Însă după ce-am primit viața de Hristos toți ascultăm
Și ființa noastră-ntreagă pe vecie Lui i-o dăm
Trăind dar viața sfântă fără umbră de păcat
Evanghelia cea Sfântă cum pe noi ne-a învățat
Iar când totuși se întâmplă în greșeli să mai cădem
Domnului Isus chiar totul în rugă noi îi spunem
Și îi cerem dar iertare ființa noastră să o spele
Căci avem viața sfântă cu toți astăzi în vedere
În lumina mântuirii pentru veci noi vrem fim
Dându-i cinste și oanoare Mirelui ce îl iubim
11-02-2020 mănăștur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marilena Ion Cristea

Menirea

"Trebuie fac ceva...
Eprubeta asta-a mea
Are o formă ciudată,
Iar la gât are o pată...

E și mare, cam cât mine,
Cum să fac să fie bine?
Căci de pun ceva în ea,
S-a cam zis cu munca mea!

Munca mea de cercetare...
Au, nutrebuie, oare?
Un vaccin, un antidot,
Fiindcă sunt savant și... pot!

Iar voi abia așteptați
Din nou să vă vaccinați,
Fără măcar vă pese
De efectele adverse..."

Așa vorbea șoricelul,
Stând pe gânduri, mititelul,
Cu ochelarii pe nas,
Văzând lumea la necaz!

"Cartea ce o țin în brațe,
Deși-i legată cu ațe,
Nu m-ajută mai deloc,
Cred c-am s-o arunc pe foc,

Caci am rețeta completă!
O să pun în eprubetă,
Doar trei stropi, numai atât
Și-o s-o umplu pân' la gât!

Unul va fi de speranță,
reducem din distanță,
Altul mic, de bunătate,
Căci a cam rămas în spate,

Iar al treilea, de iubire,
Căci ne-am cam ieșit din fire,
Certându-ne din orice,
Voi, pisici, eu, șoarece!

Și-o să vă fac un vaccin,
Cel mai dureros, dar fin...
Cel mai strașnic antidot!
Veți fi lecuiți pe loc...

Aștept mă lăudați
Și să mă aplaudați,
Fiindcă mi-am aflat menirea
Și izbăvesc omenirea..."

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Bogdan Petriceicu Hasdeu

Gaudeamus

Când o fi să mă duceți la criptă...
Nu pe mine, ci vasul rămas:
Deocamdată în vasu-i înfiptă
O făclie sclipind din cel vas
O senină
lumină
pe-un ceas;

Când o fi să-mi rostiți la cuvinte
De iubire, dulceagul volum
Ce se-ndrugă la toți pe morminte
Ba la unii popasuri de drum:
rămâie
tămâie
cu fum;

Aș dori văd fețe voioase
Și s-aud împrejuru-mi cântând:
"A scăpat o simțire din oase
Și din carne scăpat-a un gând,
Printre glume
din lume
plecând!"

Și cu suflete dragi, cari în soare
Tot adastă sosirea-mi cu jind,
Eu veni-voi la cea sărbătoare
Pe coșciugul meu, raze-mpletind,
O zglobie
chindie
sâ-ntind!

mă bucur, sătul de-a mai plânge,
Ce mai lacrimi vărsai pân' să plec!
Aș putea, la un loc de le-aș strânge,
Înotând prin durerea-mi trec
cea groapă
de-o șchioapă
s-o-nec!

mă bucur, căci omu-i o treaptă
Pe suișul cei fără de-apus,
Și martirul meu cuget așteaptă,
Ieri un vierme și mâini un Isus,
Cale-lungă
s-ajungă
mai sus!

poezie clasică de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Livia Mătușa

Poem de iarnă

De prin crâng și de pe deal,
Cu vuiet și cu scandal,
Venind iar din depărtare,
Rupe tot ce-i stă în cale.
Peste voi și peste sate,
Crivățul de miază noapte,
Se apleac㠖 o mireasmă.
A iernii catapeteasmă.
Cu ilic și cu cojoc,
Cu mantie de mătasă,
Se așterne peste toate
Iarna și la noi acasă.
În văzduh vuiesc copacii,
Pe câmpii Frunze se-ngână,
Parcă umblă-n lume dracii
Mână-n mână.
Văd, mai sus, pe-un vârf de viță
Zgribulită și smerită,
Puiul de la vrăbiuță
Care caută grăunță.
Mama-i este obosită.
Doarme-n leagănul de nea,
Dincolo de casa sa.
Totu-I alb, un basm cu zâne,
Vântul a-nceput scurme
În cotloanele-nvechite
De la casele smerite.
Natura e amorțită,
Chiar și moșul din ogradă
Are nasul ca ardeiul
Alba parcă-I lumea toată.
Este ger. Pe văi și dealuri
Gheața licăre și geme.
Pleacă maică la pădure
aduc-un braț de lemne.
Numa-n deal, la derdeluș,
Cu fulare și mănuși,
Trec copii la săniuș.
Toți aleargă prin zăpadă,
Se împing ori stau cadă,
Luciul lacului sticlește,
Timpul trece fără veste.
Satu-i zahăr, ori e sare...
Mare veselie, mare!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Maria

Maria se preumbla,
Vreun locaș a-și căpăta.
Jos, în sus și iară-n jos,
Căci bătea vânt friguros.
Si-avea veștmânt de-argint
Căci va naște Fiul sfânt.
Bună seara lui Crăciun,
Zise Maria celui bun.
Lasă-mă-n palatul tău
Ca să nasc pe Dumnezeu.
Dar Crăciun astfel grăia:
"Palatul meu nu-ți voi da.
Du-te-n grajdul cailor
Sau în ieslea boilor,
Căci aice n-ai ce face,
Nu te las naști în pace".
Maria atunci plecă
Ieși-n cale și-alergă
Și-un grajd mare află.
Intră, intră suspinând
Durerile-o cuprindeau
Să mai meargă nu puteau.
Pusa-i jos și odihni,
Caii-ncep a tropăi
Și iepele-a râncheza
"Stați pe loc nu tropăiți
Cu rânchezu' conteniți
Căci durerea mi-o măriți"
Însă caii n-au încetat
Și Maria s-a sculat
Și astfel le-a cuvântat:
"Fir-ați voi cai blestemați
Să n-aveți nici gând a sta
Ori de cât îndestula".
Zicând Maria ieși
Din grajd și-n cale porni.
Și merse până află
O peșteră și intră
Și în iesle s-a băgat
Pe fân moale s-a culcat,
Ea în ieslea boilor,
Boilor săracilor.
Boii-ncep a rumega
Și Maria suspina:
"Stați pe loc nu rumegați,
Liniștea mi-o tulburați"
Zicând Maria lăcrimând
Către ei duios plângând,
Boii-ndată încetă
Și grăbiți o ajută.
"Fir-ați voi boi fericiți
Și de oameni mult iubiți,
De mine, de Dumnezeu,
Și de sfântul Fiul meu".
Când fu pe la miez de noapte
Trecu durerile toate
Și s-a născut Fiul sfânt,
Dumnezeu pe-acest pământ.
Și cum dânsul s-a născut
Ieslea-n rai s-a prefăcut,
Și peștera în palat
De un mare împărat.
Mii de flăcări îmi ardeau,
Și-alte mii se aprindeau,
Mii și mii de luminele
Străluceau ca niște stele.
Iar prin iesle flori creștea
Fânu-n flori se prefăcea,
Maria se-nveselea,
Pruncu-n brațe-și cuprindea,
Foarte mult s-a bucurat
Cum că lumea s-a scăpat.
Astăzi s-a născut Hristos
ne fie cu folos
Și de-acum până-n vecie
Mila Domnului să fie,
De această bucurie
Și o nouă veselie.

folclor românesc
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Filozofii și plugarii

Cu-ai săi sfetnici de la curte craiul s-a pornit odată,

Ca să facă p-o câmpie o plimbare-ndătinata.

Sfetnicii, nouă la număr, povesteau, și fiecare

Înșira câte-o legendă, câte-un basm ori o întâmplare;

Craiul însă, dus pe gânduri, n-asculta vorbele lor,

Ci, tăcut, își păzea drumul călărind încetișor.

Sfetnicii, dacă văzură cum că craiul mereu tace

Îl lăsară-n draga voie, gândească orice-i place,

Iară între ei se-ntinse ciorobor și mare sfat:

Cine este oare-n lume omul cel mai învățat?

După o dispută lungă, după sfaturi fără nume,

După ce critică totul, ce este și nu-i pe lume,

Aduc la conclus, în fine, pe acest rotund pământ

Cei mai înțelepți în toate dânșii sânt. Ah, dânșii sânt!

Cum? S-ocupă din juneță numai cu filozofie;

Logica-i o jucărie pentru mințile lor! Fie,

știința-i vastă, însă ei în degetul cel mic

O posedă toată; în fine, nu e pe lume nimic

Lucru ne-nțeles de dânșii; toate, toate-s bagatele:

Știu de-a rostul pe Sofocle, tot așa pe Aristotele;

Fiecare dintre dânșii, chiar pe când era copil,

Citea din Homer, din Plato, din Ovidiu și Virgil!

Se pricep la Corpus juris, la Pandecte. Ce mai vrei?

Chiar și-n știința lui Pliniu nu poți găsești ca ei!
.........................................................

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.
Adrian Păunescu

Lemn de foc

Și va veni o vreme, când toate se vor spune
Și ce-i banalitate, va deveni minune,
Și va urca iubirea la rangul ei cel mare
Și am vin la tine, cad de pe picioare.

Și ca să-mi fie bine, eu cred ca e mai lesne
fiu copac în lume, port pământ pe glezne
Și încă de cu toamnă, de toamna ce-o să vină
pot intra sub iarbă, capăt rădăcină...

Și când se lasă noaptea pe noi ca o arsură
Cu florile nebune, te sărut pe gură...
Pe urmă celelalte ce vor urma firește
Vor pedepsi pe-acela ce astăzi te iubește.

Și tu nedumerită de taine nepătrunse
te trezești deodată te-nfășori în frunze
Tu însăți mă vei pune pe foc cum se cuvine
Dar când voi arde-n sobă voi fi din nou cu tine.

Și n-ai să știi probabil,
Prin crivățul de sânge,
De ce se uită focul
În ochii tăi.. și plânge...

poezie celebră de
Adăugat de Violeta JumatateSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.
Adrian Păunescu

Aproape de sfârșit

Am multe observații
fac, nici nu va trece viața și
voi spune, de ce n-ați dat
săracilor cărbune. poată
merge lumea în alt veac?

Nici nu era nimic dacă lăsați
să mai consume lumea niște
pâine și nu loveați în ea ca-n
bot de câine ce mușcă fără
noimă kilowați.

Ați economisit așa puțin
uite-acum în galantar se vede
prin zornăitul tragic de monede
c-ați consumat mai mult pentru venin.

Dar, înainte de a încheia, o
întrebare, totuși, cea mai
mare, cum nu v-a fost
rușine de popoare că-ntr-un
târziu vor întreba ceva?

Am multe observații vă fac,
dar nu știu dacă azi mă mai
ascultă acei ce-n larma
larmelor ocultă, ne-au
prefăcut într-un popor sărac.

Și, totuși, mai încerc
explic nu veți rămâne numai
la putere.
situația stelară vă va cere
sa vă întoarceți și la postul mic.

Ce veți minți popoarele atunci?
Cum vor veni răspunsurile-n gură
când împrejur va fierbe numai
ură dinspre Eroii amărâtei
munci?

Cum aș putea acum mai
schimb privirea oarbă în privire
vie, ca să vedeți real, nu-n
teorie, ce face neamul vostru.
Mai e timp!

Treziți-vă, treziți-vă acum, priviți
poporu-n ochi, vedeți ce spune și
dați-i șansa regăsirii bune, a
întoarcerii pe-același drum.

Acum, nici observații nu mai
am,". îmi e de-ajuns cred, ca
într-o lege, în faptul simplu
veți înțelege ce crede pătimitul
vostru neam.

Atâta tot de-ar fi și pot
mor, văd cum se ridică iar
din sine spre-ncredere și
faptele de bine acest cinstit
și răbdător popor.

poezie celebră de din Poezii cenzurate
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bogata de Jos--Oveștene

Pe-un picior de plai
Pe-o gură de rai
Bogata apare
Chip din depărtare
Și Dintre Hotare
Pân" la Fântânele
Toată numai stele
Roiba vine-n urmă
Cu apa cea bună
De la Oveștene
Peste timp și vreme

Până în Rupturi
Să nu te mai saturi
Satu să-l privești
Ca să-ți amintești
Tot ce-i mai frumos
În Bogata— de Jos
Apele -ți spele
Gândurile rele
Valea Târgului apoi
Păscută de oi
ne înfășoare
Vara la răcoare
Pusta iată vine
Azi pentru oricine
Izvore la rând
Îmi stăruie-n gând
Iar Dălina apoi
Cu turma de oi
Ce o pășunam
Când copil eram
Șase oi sau zece
Prin ploaia cea rece
Când eu le pășteam
Pe când mic eram

Înspre Cărbunar
Iar mă uit și iar
Și pe-un spic de vânt
Iat-al meu cuvânt
Lornițu-l descrie
De pe culmea-i vie
Bogata o vezi
Plină de cirezi
De atâtea vite
Care pasc cuminte
Pe Imaș din sus
Unde azi s-au dus

Floare de mălin
Dâmburile vin
Podu Lacului apoi
Unde-am fost și noi
În copilărie
Toți dar ca să știe
Cum noi ne jucam
Oile pășteam
Citera privind
Zile-ntregi la rând
Apoi pe Stuptină
Am fost fără vină
Poiana din jos
Locul nost a fost
De unde bucate
Carele-ncărcate
Acasă veneau
Când ai mei trăiau
Ei părinții mei
Cum trecură ei

Acum la Bogata
Casa este alta
Nu e locuită
De mama iubită
Căci dîns-a plecat
Casa ne-a lăsat
Nu e focul viu
Ocolu-i pustiu

poezie de (7 noiembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Israel și Adevărul

Lui Israel i s-a pus
În față ca el s-aleagă
Un hoț mare și Isus
Care ființă-i e mai dragă

Atunci el plin de-ngâmfare
Hoțul iată l-a ales
Căci n-a vrut în ascultare
își țeasă a lui mers

Și cu hoțul a rămas
Pe Isus dându-l la moarte
Și-a înscris al vieții pas
Doar pe valuri tulburate

Cel mai scump dintre popoare
Mai ales — mai minunat
Și-a țesut a lui pierzare
Pe Hristos l-a condamnat

El Israelul iubit
Cel mai înțelept popor
Pe Isus l-a răstignit
Însuși după placul lor

Preoții cei mai de seamă
Pe Hristos l-au condamnat
Și sentința lor umană
Prin Pilat au aplicat

Moartea crud㠗 răstignirea
Adevărului curat
Celui care e iubirea
Și e sfânt — nevinovat

Hristos dacă va trăi
Vor veni atunci romanii
Pe noi ne va nimici
Căci noi îi vom fi dușmanii

Iată dar Israel
Pe Hristos l-a condamnat
El scape — numai el
Morții Isus a fost dat

Și prin moartea Lui Hristos
Au crezut au salvarea
Dar văzură tot pe dos
Au primit doar condamnarea

Creatorul răstignit
A murit apoi pe cruce
Căci păcatul ne-a plătit
El lumina ce străluce

Singurul fără păcat
Fără umbră de greșală
La moartea-a fost condamnat
De ființa noastră goală


De lumină și dreptate
Însă plină doar de ură
Isus a fost dat la moarte
Însă doar după Scriptură

Pentru noi Domnu-a murit
Pentru toată omenirea
Căci păcatu-ntreg plătit
Trebuia — și-ntreagă firea

Noi suntem cei vinovați
Noi — întreagă omenirea
Și am fost doar morții dați
Pentru veci s-avem pieirea

Israel a căutat
scape de deportare
Să nu fie alungat
Izgonit în depărtare

Dar iată de ce-a fugit
Peste asta el a dat
Căci apoi s-a răzvlătit
Și romanii-au atacat

A rămas Ierusalimul
Mai pe urmă asediat
L-a înconjurat vrășmașul
Cu care el a luptat

Și-a căzut orașu-ntreg
Cum Hristos a prorocit
Și-atâția cum nu-nțelg
A fost iată nimicit


Două mii de ani aproape
Israel doar fără țară
A sorbit a lumii ape
Trecând prin foc și prin pară

Vine vremea când Hristos
Din nou îl va ridica
Ca poporul glorios
Cinste care îi va da

Căci Mesia așteptat
Va veni a doua oară
Israel fiind curat
Locuind în a lui țară

Domnul îl va curăța
Prin furtuni și valuri grele
De el grijă va avea
Ca luceafăr între stele

Atunci va fi bucuria
Ca o mană-n Israel
Căci Domn le va fi Mesia
Din Ber-Șeba la Betel
18-mai 2018 cluj

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Partid nou cu de toate

Dobitoacele, jivinele și animalele, de la cel mic, la cel mai mare.
Cum pădurile se taie, au hotărât transmită o informare.
Oameni albi, galbeni sau negri, ce voi casa ne-o distrugeți.
O să ajungeți în curând, ceea ce semănați, tot aia culegeți.
Semănați vânt, voi veți culege doar furtună.
Pământul acesta ne-a fost dat, să-l locuim cu toții împreună.
Dar lăcomia voastră neîncetată, distruge moștenirea toată.
Vă place trăiți numai în răutate și minciună.
Iar astăzi pe pământ, a dispărut îngrijorator din faună.
Prin satele din munți, când vine iarna, nu mai auzi lupul cum urlă.
Lipsește acel petec de pământ cu iarbă, acea lagună sau măcar o văgăună.
Voi oamenii vă aciuați și duceți traiul, în cuiburi de beton și în mocirlă.
Ați uitat de viața la țară, libertate și aventura în natură.
Din păcate viața voastră, este o continuă scurtătură.
Prin urmare, cum viața a devenit, care pe care.
Un partid nou de jivine, pentru oameni va fi o provocare.
De aceea ne simțim datori venim cu o justificare.
Animalele vor trai mai bun și au venit de îndată la plăcinte.
Cum ursul e mai voinic și sperie mult, secretar o să ne reprezinte.
Vulpoiul că-i mai viclean, îl vom vota președinte.
Lupul cum urlă mult, va fi prim vice președinte.
Porcul mistreț că-i plimbăreț, îl vom pune la comerț.
Pisica are 9 vieți și 9 șanse, o vom pune la finanțe.
De aceea, luați de aici voi oameni buni, partid nou cu de toate.
Format peste noapte, doar din jivine ce mai ieri, voi le luați de idioate.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În Hristos am fost aleși

În Hristos ne e ascunsă
Și viața și ființa
El e taina nepătrunsă
Și de oameni neștiută
Ce ne oferă azi credința

Prin credință ni s-a dat
Noi viața s-o primim
Printr-un suflet nou — curat
lucrăm neâncetat
Cuvântul să-l împlinim

Și-n Hristos am fost aleși
Domnului să-i fim vlăstare
De oameni dar nențeleși
Dar de Isus noi culeși
Ca să fim prin îndurare

Viața noastră-i oferim
Lui Isus Hristos Mesia
Pe El dar noi îl slăvim
A Lui pururea fim
Căci doar El ni-e veșnicia

Noi în El am fost ascunși
Prin jertfirea din Calvar
Că să fim cu Duhul unși
Și doar Lui predați supuși
Trăind doar în sfântul har

Pentru noi nu este Lege
Lege pentrucă-i Hristos
Prin Isus dar se-nțelege
Sfințenia o să ne lege
Doar de El — victorios

Pentru Lege suntem morți
Însă vii în Dumnezeu
Ai vieții sfinte sorți
E Hristos pentru noi toți
Mirele din Empireu

Domnul ne-a plătit păcatul
A noastră nelegiuire
De acum drum nu este altul
Și privim spre tot înaltul
Trăind în neprihănire

Avem altă viață dar
Prin Isus Hristos Mesia
Și trăim prin al Său har
Viața nouă nu-n zadar
Căci Isus ni-e veșnicia

Noi prin El avem salvare
Nu prin Legea din Sinai
A Lui Isus îndurare
Ne e țintă și cărare
Prin Isus intrăm în Rai

În cetatea de lumină
Soarele unde-i Hristos
Cel Prea Înalt o să ne țină
trăim fără de vină
Prin Mirele glorios

Căci Isus așa ne-nvață
Eu cu Tatăl suntem una
Și dăm omului viață
Să fie curat la față
Părăsind pe veci minciuna

Și cu Tatăl voi veni
cinăm dar împreună
Cu cel ce se-nvrednici
Fiu al Tatălui de-a fi
Și oiță-n a Mea turmă

Căci Eu voi mărturisi
Tatălui pe toți aleșii
Eu dar îi voi mântui
Mie c-au vrut a-mi sluji
Ei fiind neânțeleșii

Omenirii răzvlătite
Ce n-a vrut Cuvântul Meu
Însă dragostea cuminte
În ei dar — a ars fierbinte
Mire să le fiu — și Dumnezeu
17-11-2020 mănăștur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Noi nu realizăm că atunci când spunem "eu gândesc" de fapt tot ceea ce spunem este "eu sunt separat de tine și mai ales de Dumnezeu!" Dar când dai divorț de gând, când te desparți de el și lași mintea în plata Domnului, tu rămâi iubirea însăși sau Dumnezeu! Prima și cea mai înaltă iubire este cea de "A-Fi" sau "Eu-Sunt", după cum ultima care pleacă din această lume reîntorcându-se Acasă este tot ea. Dumnezeu este iubire, faptul nostru de "A-Fi" și Dumnezeu sunt una. Dumnezeu, Iubirea sau faptul de A-Fi din mine e unul și același cu cel din tine sau cu cel dintr-o floare! Mai întâi de toate Dumnezeu este Iubire, Ființare neasociată gândirii, exact cum e într-un prunc. Iată de ce Isus spune: "Până nu vă veți reîntoarce și vei fi aidoma pruncilor nu o să intrați în împărăția cerurilor."

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petru Ioan Gârda

Primul pas

Cum sta pe-o cracă-ntr-un imens copac,
Gorila Gu-gu, neagră ca un drac,
Se întreba, cu ciudă și mirare:
"De ce e omu-n lume cel mai tare?
Cum a ajuns stăpân pe tot Pământul
Și cum a dobândit, în timp, cuvântul,
Cu care se-nțelege foarte bine?
Prin asta doar e diferit de mine...
Se vede foarte clar, e diferit,
Dar saltul său de unde a pornit?""
Și cum privea din vârf de pom spre vale,
Văzu, departe, fumegând furnale
Și îi surâse, în sfârșit, norocul:
Secretul, fără dubii, este focul!
Cu focul el a preparat mâncare,
S-a încălzit și a topit din fiare,
Făcând unelte tot mai avansate...
E foarte clar acum, e focul, frate!
Atunci urlă cu gura de un cot,
vină maimuțoi de peste tot
Și se-adresă întregului popor,
Simțindu-se un lider viitor
(Cum nu putea cu vorba să-i îndemne,
Firește, li se adresa prin semne
Și icnete din ce în ce mai 'nalte,
Să fie înțeles de toți, încalte):
- Prieteni, frați, tovarăși, dragi colegi,
Dușmanii noștri fac fărădelegi!
De când, din întâmpare-s la putere,
Încearcă doar strângă toți avere,
Iar de ceilalți vedeți că nu le pasă!
Ne taie toți copacii, nu ne lasă
Să mai trăim ca lumea! Nu se poate,
Doar n-o să stăm cu buzele umflate!
Le vom lua, în scurtă vreme, locul,
Dar mai întâi de tot, vom face focul!
- facem foc, strigară toți în cor,
Să-i depășim, 'le neamu' mamii lor!
- știți nici nu este complicat,
Eu am văzut cum unul a frecat -
Rămas în junglă, singur, peste noapte -
Un băț de altul...
Și-au trecut la fapte...
Urangutani, gorile, cimpanzei,
Frecau, făcând întrecere-ntre ei
Și se-amuzau, deh, ca dobitocul,
Habar n-aveau că se jucau cu focul.
Într-un final, un babuin bătrân,
Făcu scântei lâng-un morman de fân,
Adus de un bonobo de aiurea...
Și-n mai puțin de-un ceas, ardea pădurea.

Maimuțele știau de ce-i în stare
Un foc deschis lăsat la întâmplare,
Că nu odat-au fost trăzniți copacii;
Așa că cimpanzeii și macacii,
Cercopitecii, alții care-au fost,
S-au depărtat, cătându-și adăpost,
(O parte-au suferit un pic de chin,
Că s-au pârlit - mai mult sau mai puțin).
Iar focul, după multe săptămâni,
Fu stins de om cu apă din fântâni.

Gorila, urmărind ce se întâmplă,
Gândea profund, cu un picior la tâmplă:
"Ne-am dovedit primate fără minte...
Și totuși e un pas spre înainte!
De-acum e clar , data viitoare,
Vom face pasul următor, mai mare:
Ca alte pălălăi să nu înceapă,
Vom face foc, dar vom avea și apă!"

Morala și-o maimuță o distinge:
Nu face focul dacă nu-l știi stinge!

fabulă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Cojocariu

Cuvântul

Cuvântul... e un har neprețuit.
Omul... de cuvânt s-a folosit.
Așa a învățat... încet, încet
Să-l pună-n rimă de poet.

Cuvintul poate fi și înțelept,
Și poate aduce un strop de fericire.
Cuvântul... poate fi nedrept
Sau poate înfrunta orce urgie.

CUVÂNTUL... poate fi dulce sau poate fi amar...
Depinde cum îl întâlnești în viață?
CUVÂNTUL... poate ține dușmanul la hotar
Și prin cuvânt îl poate frige-n față.

Tot prin cuvânt răzbim în astă viață
Omul își varsă oful chiar tot necazul său.
Tot prin cuvânt... o glumă-i schimbă fața,
Și tot cuvântul îi face să simtă părerile de rău.

Cuvântul... cel de tată, fără de interes,
Ne învață în viață cum a ne purta.
Putem tot prin cuvânt scăpa de stress
Și putem... oricare rău uita.

Știți noi... avem un har și stăpânim pământul,
E pentru că doar omul a fost cel ales,
El poate prin cuvânt stăpânească vântul
Și-apoi... întregul univers.

Voi... nu lăsați cuvântul să se piardă,
Din când în când, vă rog vă rugați.
Când prin cuvânt se spun doar vorbe de ocară
Vă rog frumos să nu le ascultați.

E minunat cuvântul spus în poezie,
Și mulțumesc lui Dumnezeu că ni la dat.
Tot prin cuvânt, noi câștigăm iubire
Și vreau că să-l păstrați cât mai curat.

Tot prin cuvânt, sau înfrățit popoare,
Ce stăpânesc pământu-n lung și-n lat.
dăruim cuvântul de onoare
Și celor ce cuvântul l-au uitat.

prețuim cu adevărat cuvântul...
Să-l scriem pe o stea, îl vrem nemuritor.
Și cei ce vor veni pe urmă
afle prin cuvânt, tot despre al lor popor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook