Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Bogdan Petriceicu Hasdeu

Complotul bubei

I
Era-ntr-o bătrână pădure,
Din care vrăjmașa secure
Nu smulse o creangă de brad:
P-o stâncă de fulger crăpată,
P-o râpă de șerpi îmbălată,
P-o beznă cu fundul în iad.

În cuibul acei văgăune
Precum într-o cronică spune
Din secolul patrusprezeci -
A fost o petrecere mare:
Leproșii din mii de hotare
Veniră pe mii de poteci.

Vedeai o icoană grozavă!
Tot bube, pocnind de otravă,
Pe brațe, pe coapse, pe frunți!
Otrepuri, de mult închegate,
Lipite pe răni destupate,
Ca niște oribile punți!

Obrajii lor – cronica spune
Păreau ca un foc de tăciune
Cu spuză-nvelit împrejur,
Când negrul cu roșul s-alungă,
Trecând pe de lături în dungă,
Alb, vânăt, și galben, și sur!

S-așează pe gânduri în iarbă,
Și buba pe bubă se-ntreabă:
Cum merge și ce-i de făcut
În lume să nu mai domnească
Tăria și fala trupească,
Frumosul călcând pe cel slut?

Se scoală atunci din grămadă
O fiară, un monstru, o pradă
A unui sarcasm infernal:
Atât de urât că, văzându-l,
N-ai pune pe oameni d-a rândul
Cu cel mai hidos animal!

Se umflă a scoate cuvântul,
Și parcă vuiește mormântul,
Răsună un glas din plămâni,
Pe care ca toți să-l auză,
Îl trage prin nări și prin buză,
Sudoarea curgând peste răni!

"De prin puțuri și izvoare
Toată lumea bea
Așa el zicea
- Fraților, pricepeți oare
Cugetarea mea?

Apa-i pentru noi scăpare,
Iute la fântâni,
Din glezne și mâini
Dați-le cu mic și mare
Puroaie din răni!

Toate țările să fie
De sus până jos
Și până la os
Un popor de carne vie:
Lepros și lepros!

Ha, ha, ha! Să vezi atunce
O viță ș-un soi
Întocmai ca voi:
Unde-i sântul ca s-arunce
Cu piatra în noi?.."


II
Trecu d-abia o lună,
Buboșii împreună
Acum din nou s-adună
În codrul cel spurcat;
Dar nu mai este jale,
Ci râsuri triumfale,
Sunând în deal și-n vale,
Ca dracii în sabat!

Aduce fiecare
Cu sine pe spinare
Bucata-i de mâncare
La prânzul canibal:
Nemăcinate grâne
Servind în loc de pâine,
Cu vrun ciolan de câine
Sau un picior de cal!

Apoi voioasa ceată,
De stârvuri săturată,
Încinge desfrânată
Un danț nerușinat:
Satan rânjind se pune
Cu pompă să-ncunune
Cumplita urâciune
Cu groaznicul păcat!...

Strigați de bucurie,
Săltați de veselie,
Căci lepra cu urgie
Se mișcă pas la pas:
Prin târguri și prin sate,
Cu ape-nveninate,
Ea țările răzbate,
Puțin i-a mai rămas!

Priviți-o cum pătrunde
În turnurile unde
D-abia se mai ascunde
Seniorul tremurând;
Bordeiul și palatul,
Săracul și bogatul,
Opinca și-mpăratul
O vor simți pe rând!

Atunci din voi oricare
Va fi ușor în stare
Și el s-ajungă mare,
Căci lepra-i chiar pe tron!
Și iacă din nimică
Bubosul se ridică
Marcheze ori vlădică,
Sau cel puțin baron!

Și nu visează nime
C-o nouă nobilime
Se urcă la nălțime
Pe feudalul car!
O bubă moștenită,
De secoli învechită,
E cea mai strălucită:
Lepros ereditar!

În urmă, se-nțelege,
Veți născoci o lege,
Că nimeni nu s-alege
De nu va fi bubos:
Căci este cu dreptate
Ca prin majoritate
Rotund să meargă toate
Sub cerul luminos!

O goană-nverșunată
Se va porni pe dată
În lumea cea curată
Pe bietul nesupus,
Ce nu vrea să-nțeleagă
Că trebuie o plagă
Să fie țara-ntreagă
Când buba șade sus!

Printr-un decret se schimbă
Orice idee strâmbă,
Scoțându-se din limbă
Că lepra e un rău;
Și după chip și seamă,
Pe pânză și p-aramă,
Veți face fără teamă Bubos pe Dumnezeu!!..


III
Poporul înconjoară pădurea fără veste
Și-i pune foc:
Leproșii pân' la unul, bărbați, copii, neveste,
Au ars pe loc.

Memoria lor însă p-o lespede funebră
D-atunci s-a scris,
Pe care se citește:
"Creștini, fugiți de lepră Ca d-un abis!"

De câtva timp încoace, furtuna, pe morminte
Cutrierând,
Se zbuciumă a șterge bătrânele cuvinte,
Străbunul gând.

De lene uită lumea ispitele-i antice.
Și iar la sfat
Se grămădesc buboșii, visând să se ridice
- Pân' la palat!...

poezie clasică de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Aghiuta. Foaie umoristica satirica si critica" de Bogdan Petriceicu Hasdeu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -52.50- 39.99 lei.

Citate similare

Ion Untaru

A trecut prin noi pădurea

a trecut prin noi pădurea
ca un claun printr-un târg
când dau vișinile în pârg
și-a sărit din cui securea

zboară vestea ca o goarnă
și pătrunde-n multe case
drumul lung și alb de oase,
noaptea liniștii răstoarnă

am zădărnicit cu totul
o cutumă din străbuni
și am devenit imuni
când s-a tras la bursă potul

cine a făcut un semn
ne-arate calea-ntoarsă:
drumul de la Piatra arsă
pân'la sapele de lemn?

poate nu-i de-ajuns strig
și mai trebui' o verigă
de la cea dintâi ferigă
pân'la ultimul covrig

toată lumea un dispreț
afișează suveran:
orice job fără elan
a ajuns la mare preț!

partea rea vrem din toate
fără cel mai mic efort:
aspirăm la un confort,
fără să mai dăm din coate!

poezie de
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Ce-i veni lui în gând, numai o luă rara, rara, către o pădure ce era p-acolo p-aproape, ca să-și petreacă ziua cu vânatul, și mai către seară să se întoarcă acasă. Și așa, mergând el prin pădurea aceea, îl apucă gândurile. El cugetă, ca ce să fie pricina de le-a zis tată-său să-i păzească mormântul în trei seri d-a rândul. Și mergând așa, fără să știe nici el unde merge, și cu gândurile duse, se pomeni pierde poteca și nu mai știe unde merge. Dă în sus, dă în jos, drumul nu-l mai găsea. Mai se întoarse în dreapta, mai la stânga, ași! în loc să iasă la lumină, el să rătăcea și mai mult. Dibuind prin codru, și cercetând dea peste potecă, ieși la un luminiș, și acolo în mijlocul luminișului zărește un foc mare și pe foc o crăcătiță, din care ieșea un fel de glas, dară fără să știe el ca ce să fie. Stete locului, și mai ascultă. Auzi ca și întâi. Se mai uită o dată, dară nu văzu pe nimeni.

în Poveste țărănească
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Greuceanu" de Petre Ispirescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.44- 28.99 lei.
Bogdan Petriceicu Hasdeu

Dorul

I
Privind tăcuta undă,
Pe gânduri am rămas:
Cât este de profundă
La fiecare pas;
Și totuși izvorăște
Din depărtate văi,
Apoi se risipește
Prin mii și mii de căi!

Asemenea-i și dorul
În pieptul meu sădit:
E depărtat izvorul
Din care mi-a venit,
Și-n multe lumi străine
Cărările-i s-ascund,
Dar revărsat în mine
Cât este de profund!


II
Când razele din soare,
Cătând iubirea jos,
Pe-mbălsămata floare
Aruncă voluptos
Lumină și căldură,
Eu mă gândesc uimit
ele străbătură
Un spațiu nefinit!

Și dorul meu își are
Un soare născător;
Un cer fără hotare
Străbate ș-al meu dor;
Dar prin întunecime,
Pe drumu-i răcoros,
El vine din nălțime
Și cald și luminos!


III
O rază diafană
Și undele d-azur
De nor și buruiană
Lovindu-se-mprejur,
O sferă-nveninată
Înfruntă ne-ncetat,
Dar flacăra-i curată
Și valul e curat!

Așa-i și doru-n lume!
În negură și spin,
Menite să-l sugrume,
Rămâne tot senin;
Nu simte și n-aude
Sarcasmul trivial:
Ispitele-i sunt crude
Și-i pur ca un cristal!

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Bogdan Petriceicu Hasdeu

Gaudeamus

Când o fi să mă duceți la criptă...
Nu pe mine, ci vasul rămas:
Deocamdată în vasu-i înfiptă
O făclie sclipind din cel vas
O senină
lumină
pe-un ceas;

Când o fi să-mi rostiți la cuvinte
De iubire, dulceagul volum
Ce se-ndrugă la toți pe morminte
Ba la unii popasuri de drum:
rămâie
tămâie
cu fum;

Aș dori văd fețe voioase
Și s-aud împrejuru-mi cântând:
"A scăpat o simțire din oase
Și din carne scăpat-a un gând,
Printre glume
din lume
plecând!"

Și cu suflete dragi, cari în soare
Tot adastă sosirea-mi cu jind,
Eu veni-voi la cea sărbătoare
Pe coșciugul meu, raze-mpletind,
O zglobie
chindie
sâ-ntind!

mă bucur, sătul de-a mai plânge,
Ce mai lacrimi vărsai pân' să plec!
Aș putea, la un loc de le-aș strânge,
Înotând prin durerea-mi trec
cea groapă
de-o șchioapă
s-o-nec!

mă bucur, căci omu-i o treaptă
Pe suișul cei fără de-apus,
Și martirul meu cuget așteaptă,
Ieri un vierme și mâini un Isus,
Cale-lungă
s-ajungă
mai sus!

poezie clasică de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Maria

Maria se preumbla,
Vreun locaș a-și căpăta.
Jos, în sus și iară-n jos,
Căci bătea vânt friguros.
Si-avea veștmânt de-argint
Căci va naște Fiul sfânt.
Bună seara lui Crăciun,
Zise Maria celui bun.
Lasă-mă-n palatul tău
Ca să nasc pe Dumnezeu.
Dar Crăciun astfel grăia:
"Palatul meu nu-ți voi da.
Du-te-n grajdul cailor
Sau în ieslea boilor,
Căci aice n-ai ce face,
Nu te las naști în pace".
Maria atunci plecă
Ieși-n cale și-alergă
Și-un grajd mare află.
Intră, intră suspinând
Durerile-o cuprindeau
Să mai meargă nu puteau.
Pusa-i jos și odihni,
Caii-ncep a tropăi
Și iepele-a râncheza
"Stați pe loc nu tropăiți
Cu rânchezu' conteniți
Căci durerea mi-o măriți"
Însă caii n-au încetat
Și Maria s-a sculat
Și astfel le-a cuvântat:
"Fir-ați voi cai blestemați
Să n-aveți nici gând a sta
Ori de cât îndestula".
Zicând Maria ieși
Din grajd și-n cale porni.
Și merse până află
O peșteră și intră
Și în iesle s-a băgat
Pe fân moale s-a culcat,
Ea în ieslea boilor,
Boilor săracilor.
Boii-ncep a rumega
Și Maria suspina:
"Stați pe loc nu rumegați,
Liniștea mi-o tulburați"
Zicând Maria lăcrimând
Către ei duios plângând,
Boii-ndată încetă
Și grăbiți o ajută.
"Fir-ați voi boi fericiți
Și de oameni mult iubiți,
De mine, de Dumnezeu,
Și de sfântul Fiul meu".
Când fu pe la miez de noapte
Trecu durerile toate
Și s-a născut Fiul sfânt,
Dumnezeu pe-acest pământ.
Și cum dânsul s-a născut
Ieslea-n rai s-a prefăcut,
Și peștera în palat
De un mare împărat.
Mii de flăcări îmi ardeau,
Și-alte mii se aprindeau,
Mii și mii de luminele
Străluceau ca niște stele.
Iar prin iesle flori creștea
Fânu-n flori se prefăcea,
Maria se-nveselea,
Pruncu-n brațe-și cuprindea,
Foarte mult s-a bucurat
Cum că lumea s-a scăpat.
Astăzi s-a născut Hristos
ne fie cu folos
Și de-acum până-n vecie
Mila Domnului să fie,
De această bucurie
Și o nouă veselie.

folclor românesc
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Lemn de foc

Și va veni o vreme, când toate se vor spune
Și ce-i banalitate, va deveni minune,
Și va urca iubirea la rangul ei cel mare
Și am vin la tine, cad de pe picioare.

Și ca să-mi fie bine, eu cred ca e mai lesne
fiu copac în lume, port pământ pe glezne
Și încă de cu toamnă, de toamna ce-o să vină
pot intra sub iarbă, capăt rădăcină...

Și când se lasă noaptea pe noi ca o arsură
Cu florile nebune, te sărut pe gură...
Pe urmă celelalte ce vor urma firește
Vor pedepsi pe-acela ce astăzi te iubește.

Și tu nedumerită de taine nepătrunse
te trezești deodată te-nfășori în frunze
Tu însăți mă vei pune pe foc cum se cuvine
Dar când voi arde-n sobă voi fi din nou cu tine.

Și n-ai să știi probabil,
Prin crivățul de sânge,
De ce se uită focul
În ochii tăi.. și plânge...

poezie clasică de
Adăugat de Violeta JumatateSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Bogata de Jos--Oveștene

Pe-un picior de plai
Pe-o gură de rai
Bogata apare
Chip din depărtare
Și Dintre Hotare
Pân" la Fântânele
Toată numai stele
Roiba vine-n urmă
Cu apa cea bună
De la Oveștene
Peste timp și vreme

Până în Rupturi
Să nu te mai saturi
Satu să-l privești
Ca să-ți amintești
Tot ce-i mai frumos
În Bogata— de Jos
Apele -ți spele
Gândurile rele
Valea Târgului apoi
Păscută de oi
ne înfășoare
Vara la răcoare
Pusta iată vine
Azi pentru oricine
Izvore la rând
Îmi stăruie-n gând
Iar Dălina apoi
Cu turma de oi
Ce o pășunam
Când copil eram
Șase oi sau zece
Prin ploaia cea rece
Când eu le pășteam
Pe când mic eram

Înspre Cărbunar
Iar mă uit și iar
Și pe-un spic de vânt
Iat-al meu cuvânt
Lornițu-l descrie
De pe culmea-i vie
Bogata o vezi
Plină de cirezi
De atâtea vite
Care pasc cuminte
Pe Imaș din sus
Unde azi s-au dus

Floare de mălin
Dâmburile vin
Podu Lacului apoi
Unde-am fost și noi
În copilărie
Toți dar ca să știe
Cum noi ne jucam
Oile pășteam
Citera privind
Zile-ntregi la rând
Apoi pe Stuptină
Am fost fără vină
Poiana din jos
Locul nost a fost
De unde bucate
Carele-ncărcate
Acasă veneau
Când ai mei trăiau
Ei părinții mei
Cum trecură ei

Acum la Bogata
Casa este alta
Nu e locuită
De mama iubită
Căci dîns-a plecat
Casa ne-a lăsat
Nu e focul viu
Ocolu-i pustiu

poezie de (7 noiembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Israel și Adevărul

Lui Israel i s-a pus
În față ca el s-aleagă
Un hoț mare și Isus
Care ființă-i e mai dragă

Atunci el plin de-ngâmfare
Hoțul iată l-a ales
Căci n-a vrut în ascultare
își țeasă a lui mers

Și cu hoțul a rămas
Pe Isus dându-l la moarte
Și-a înscris al vieții pas
Doar pe valuri tulburate

Cel mai scump dintre popoare
Mai ales — mai minunat
Și-a țesut a lui pierzare
Pe Hristos l-a condamnat

El Israelul iubit
Cel mai înțelept popor
Pe Isus l-a răstignit
Însuși după placul lor

Preoții cei mai de seamă
Pe Hristos l-au condamnat
Și sentința lor umană
Prin Pilat au aplicat

Moartea crud㠗 răstignirea
Adevărului curat
Celui care e iubirea
Și e sfânt — nevinovat

Hristos dacă va trăi
Vor veni atunci romanii
Pe noi ne va nimici
Căci noi îi vom fi dușmanii

Iată dar Israel
Pe Hristos l-a condamnat
El scape — numai el
Morții Isus a fost dat

Și prin moartea Lui Hristos
Au crezut au salvarea
Dar văzură tot pe dos
Au primit doar condamnarea

Creatorul răstignit
A murit apoi pe cruce
Căci păcatul ne-a plătit
El lumina ce străluce

Singurul fără păcat
Fără umbră de greșală
La moartea-a fost condamnat
De ființa noastră goală


De lumină și dreptate
Însă plină doar de ură
Isus a fost dat la moarte
Însă doar după Scriptură

Pentru noi Domnu-a murit
Pentru toată omenirea
Căci păcatu-ntreg plătit
Trebuia — și-ntreagă firea

Noi suntem cei vinovați
Noi — întreagă omenirea
Și am fost doar morții dați
Pentru veci s-avem pieirea

Israel a căutat
scape de deportare
Să nu fie alungat
Izgonit în depărtare

Dar iată de ce-a fugit
Peste asta el a dat
Căci apoi s-a răzvlătit
Și romanii-au atacat

A rămas Ierusalimul
Mai pe urmă asediat
L-a înconjurat vrășmașul
Cu care el a luptat

Și-a căzut orașu-ntreg
Cum Hristos a prorocit
Și-atâția cum nu-nțelg
A fost iată nimicit


Două mii de ani aproape
Israel doar fără țară
A sorbit a lumii ape
Trecând prin foc și prin pară

Vine vremea când Hristos
Din nou îl va ridica
Ca poporul glorios
Cinste care îi va da

Căci Mesia așteptat
Va veni a doua oară
Israel fiind curat
Locuind în a lui țară

Domnul îl va curăța
Prin furtuni și valuri grele
De el grijă va avea
Ca luceafăr între stele

Atunci va fi bucuria
Ca o mană-n Israel
Căci Domn le va fi Mesia
Din Ber-Șeba la Betel
18-mai 2018 cluj

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un lucru foarte interesant în programarea socială, poate ai observat, în momentul în care un om este nonconformist, în momentul în care un om încearcă să-și exprime personalitatea într-un anumit fel, vine cu un păr colorat sau vine cu o haină mai ciudată sau are un comportament mai ciudat, această programare socială i-a făcut pe oameni în așa fel încât a format o armată întreagă care să sară îl atace pe omul care vrea să iasă din turmă, pe omul care vrea să se diferențieze, să fie nonconformist prin orice, prin aspect, prin comportament, prin valori, prin dorințe, prin visuri. Așadar, în momentul în care vei dori fii altfel, faci ceva, -ți descoperi talentul, vei vedea că de la părinți la anturaj vor sări toți pe tine, agresiv, chiar te vor jigni, te vor umili sau cel puțin vor încerca facă lucrul acesta. Este important fii puternic în interior și să nu te lași jignit și umilit de remarcile lor pentru că atunci când vei reuși, vei deveni un exemplu pentru toți cei din jur pentru că așa este în viață. Parcă Ghandi spunea că la început toți ignoră ideea, apoi toți râd de ea apoi la sfârșit tu câștigi. În ideea că într-adevăr așteaptă-te la toată opoziția din lume când vei porni pe acest drum al tău care este drumul tău propriu, vocația ta chemarea ta.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Bogdan Petriceicu Hasdeu

Magda lui Arbore

Rănit pân' la moarte, cu sabia-n mână
Fu hatmanul Arbure prins;
Ducându-l departe la hoarda păgână,
Dispare tătarul învins.

Pe câmpul izbândei stau corturi întinse
Voinicii cu domnul lor bând;
De hatmanul Arbure vorba se-ncinse:
Jelea fiecare pe rând!

Dar vodă se scoală aprins de mânie:
"Lăsați bocituri de copii!
Vitezi ca și dânsul avem noi o mie,
O mie și sute de mii!

Întreaga Moldovă de hatmani e plină.
D-un chip, d-o făptură, d-un os!
Văzut-ați, la naiba, o mumă română
crească un fiu ticălos?

Atunci România se șterge din lume,
Când țara-i din Pont în Carpați
În stare va fi să-i înșire anume
Pe cei ce-s născuți împărați!"

"Așa să trăiești!" îi răspunde deodată,
Sosit p-un căluț tătăresc,
Un tânăr cu frageda voce de fată
Vibrând dintr-un chip îngeresc.

E fiica lui Arbure, care-n bătaie
Pe hatman l-a fost însoțit,
Lucind printre cete ca luna bălaie
Pe cerul de nori învălit.

Când Magda văzuse pe falnicu-i tată
Căzut sub o droaie de răni,
Plăpânda fecioară ca fiara turbată
Izbea și mușca pe păgâni.

Acuma l-a țărei serbare venită,
Ea zice: "și eu voi să-nchin!
Adus-am cu mine o cupă cernită:
Turnați-mi într-însa pelin!"

Ș-aruncă p-o masă, plin încă de sânge,
Un cap uricios de tătar:
"Când țara-i ferice, nici Magda nu plânge!
Voi bea... însă iată pahar!"

poezie clasică de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Petre Ispirescu

Împăratul băgă de seamă că fie-sa cea mică din ce în ce slăbea și se posomora. Îndată îi trecu un fier ars prin inimă, gândindu-se că poate i-au călcat porunca. Și de unde să nu fie așa?! Ca să se încredințeze, își chemă fetele, le întrebă, poruncindu-le să-i spuie drept. Ele mărturisiră. Se feriră însă d-a spune care din ele fusese îndemnătoarea. Cum auzi împăratul una ca aceasta se tânguia în sine cu amar, și cât p-aci era să-l biruie mâhnirea. Își ținu însă firea și căuta a-și mângâia fata care vedea că se pierde. Ce s-a făcut, s-a făcut; văzu el că o mie de vorbe un ban nu face. Începuse a se cam uita întâmplarea aceasta, când, într-o zi, se înfățișe la împăratul fiul unui împărat de la răsărit și-i ceru de soție pe fata cea mai mare. Împăratul i-o dete cu mulțumire. Făcură nuntă înfricoșată și peste trei zile o petrecu cu cinste mare până la otar. Peste puțin, așa făcu și cu fata cea mijlocie, pe care o ceruse un fiu de împărat de la apus.

în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lumea ferestrelor

I
(Rătăcit)

M-am pierdut!
Hei... unde sunt?
Oare o-i fi murit,
Sau abia m-am nascut?

Ce ciudat mă simt,
E întuneric și totuși,
Nu văd stele....
E... probabil sunt ielele,
Acele ce,
Au întarziat cu surcelele.

Oare s-au terminat modelele
Și-au dispărut mărgelele?
Sau oare sunt primul ce,
S-a rătăcit în liniște?
Habar nu am,
Dar...
Nici nu mă grăbesc
revin pe lume,
...
Sunt sătul de necazuri,
De minciuni și de glume.
Sunt sătul trăiesc
Fără tot ce-mi doresc,
Fără pace și calm,
Fără tot ce iubesc.

Aici cel puțin
Nu tre` mă hrănesc,
Cu iubire, mâncare
Și tot ce-i firesc.
Aici...
E totul calm
Și în perfectă liniște.
Nu e cine știe ce,
Dar mă mulțumește!

II
(Nemărginit)

În timp ce mă plimbam
Prin negrul spațiu,
Vast și calm,
Văd ceva departe.
Ce-o fi aia frate?

Fără mă agit,
Mă-ndrept spre-acel ceva –
Oare n-o fi ea,
Sau mintea-mi joacă feste
Și-i doar imaginația?
Cu cât mă apropiam mai mult,
Pas cu pas și fără glas,
Cu-atât mai tare îmi batea
Inima ce-mi dispărea,
În zona cea de noapte.

Într-o secundă, două, trei,
Ajung destul de-aproape,
Încât vad și cine-i, ce-i,
Ca o reflexie a apei.

Era un șir nemărginit
Și plin doar cu ferestre,
Ce luminau independent
Și-aveau câte-o poveste.
Aveau și dimensiuni enorme,
Cu multe-aspecte, multe forme,
Ba vechi, ba noi, ba incolore,
Ce doar vroiau să le adore,
Persoana din poveste.

Multe poteci și luminișuri
Aveau o parte dintre ele,
Încât credeam că-i paradisul
Cu mii de sori și mii de stele.
Dar multe mai erau
Și pline doar cu rele,
Cu amăgiri, minciuni și foc,
Ce provocau durere.

III
(Spre...?)
La un moment dat
Observ într-una din ferestre
mă aflam și eu.
Oare ce Dumnezeu
Mă regăsesc în ele?
Căci nu îmi amintesc
Nimic din toate cele,
Ce-mi arătau ferestrele.

Oare de ce sunt îmbrăcat în negru;
Și-acolo de ce-s vesel?
Ce-s cu femeile-alea toate,
De ce îmi sunt mirese?

Cred ceva din spațiu,
O forță foarte mare,
Vrea -mi arate tot
Ce pot găsi în cale
Și dac-o să mă-ntorc
Prin una din ferestrele,
Ce le privesc în zare.

Doamne, zi...
Ce aș putea fac,
mă îndrept spre o fereastră
Unde e totul ciudat,
Sau spre una în care
Totu-i calm și curat.

IV
(Sihastră)

Cum stăteam eu pe gânduri
Ca ciobanii pe crânguri,
Am văzut o fereastră
Destul de sihastră.
Și mi-am zis:
I-a să vad ce poa` -mi arate,
Ce persoane ciudate,
Cu imense palate,
Cu comori și de toate,
Pot văd eu prin geam?
Însă cum mă apropiam,
Tot mai mult o pierdeam
Din rază...
Cu calm.
Ca printr-o minune,
M-am revăzut în spate.
Eram o fereastră,
Eram tot și toate.

poezie de (14 ianuarie 2011)
Adăugat de Dan DumitrașcSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Resemnări

Constat toamna asta nu-i o Doamnă,
E mult prea rău în lume, când nu-i bine,
Și-i mult prea gol în golul plin de sine,
Când tot ce-i tot nimic nu mai înseamnă.

Se bat pe frunze razele de soare,
Pe deal, copacii dau mărunt din buze,
Poeții își fac veacul fără muze
Și muzele-și iau dreptul la purtare.

N-ai ce să faci, e toamnă și-i schimbare,
Votează ghimpii spinii-n parlamente,
Pietroaiele cer pietre inocente,
Iar inocențele vor stele vorbitoare.

Planetele au fost și ele stele,
Lumini de foc și focuri de lumină,
Ce fac din orice noapte zi senină
Și din senin o noapte pentru iele.

Nu mai sunt foc, le-acoperă pământul,
O zgură din ce-a fost o strălucire,
Căci focul lor se află în gândire,
Acolo unde arde-n noi Cuvântul.

De-aceea, câte-un om, în disperare,
Își pune foc și arde ca o novă,
Un val de jar care se sparge-n provă
Pe-o mare plină ochi de supărare.

Un foc, precum o aprigă tocmeală
C-un doctor în nimic, cu tigva goală,
Ce-a plagiat o dublă integrală,
Dintr-un tratat pe-o pată de cerneală.

Toți oamenii din noi se trag din stele
Și ard cum arde focul lor din soare
Și nu contrafăcut, ca o-închistare,
Ce poartă-n tâmple flori și ghilimele.

Dar toate știu c-au fost pe jar odată,
Când Universul le ținea de șase,
Când se-înfloreau în rochii de mătase
Și-n ochi le strălucea un foc de fată.

Tot ce-a mai fost în tot ce-a fost se-întoarnă,
Dar toamna asta n-are timp de iarnă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Se joacă teatru la Palat

Se joacă teatru la Palat
În lungul scenei și în lat,
Așa cum se joacă în țară
Când totu-i gata ca să moară.

Actorii sunt așa ca noi
Pătrunși de răni și de nevoi,
Doar tehnocrații bat din palme
Când cei ce joacă mor de foame.

În țară se-ntâmplă la fel,
Marionetă-i cea și cel
Suferă cu răni în trup
Din care hulpavi carnea rup.

Cad lacrimi, în final, de foc –
Un murmur fără de noroc
Prin care strada-n lung și-n lat
A vrut schimbare la Palat.

Teatrul continuă, se știe,
Un singur om face regie,
Alții din palme bat frenetic
Și tehnocratic, și anemic!


Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.97- 15.99 lei.

Amprente

Poem
Oameni mari și învățați
Au trecut pe acest pământ
Generali și împărați
Cu putere în cuvânt

Unora li s-au supus
Chiar și neamuri și popoare
Și atîția le-au adus
Bogății și închinare

Însă viața și-au sfârșit
Și s-a stins a lor onoare
Ca un foc s-au mistuit
Și-au căzut toți în uitare

Dar istoria ne-nvață
Și cultura despre ei
C-au avut și ei viață
Odată cu adânc temei

Alexandru și Napoleon
Împărați de seamă ai lumii
Toți s-au dus pe-al morții ton
Lăsând loc deșărtăciunii

Goethe Schiller și Petrarca
Epicur Spinoza și Traian
Și-au pierdut de-a pururi barca
În al amintirilor mărgean

Pe a lor învățătură
Prea puțin preț azi se pune
Căci a altora statură
Mai profund azi se impune

Dar a fost cineva-n toate
Ce-a pus preț pe om — pe cinste
Și deși-a trecut prin moarte
I-au rămas a Lui cuvinte

Doar a Lui învățătură
Se pune în aplicare
De atâția prin Scriptură
Căci putere-n Sine are

Prin Cuvântul Lui Hristos
Doar atâți și azi trăiesc
Omul Sfânt Cel mai frumos
Ce e Mirele ceresc

Și ce-a spus Hristos Mesia
Iată și azi se trăiește
De cei ce vor veșnicia
Și-Evanghelia îi crește

Nimeni nu-și cată salvarea
În a lumii-nvățătură
Viața veșnică-ndurarea
Ci-n Cuvântul din Scriptură

Dintre marii învățați ai lumii
Nimenea nu a promis
Viață veșnică la unii
Și intrare-n Paradis

Numai Domnul— El Hristos
Omului dă veșnicia
Celui care aici jos
Ține-n sine omenia


Și caută cinstea și iubirea
Trăind în neprihănire
Înflorind desăvârșirea
Și-având drept la mântuire

Vedeți azi cum se-mplinește
În Scriptură ce e scris
Cuvântul ce ne vorbește
Și ce Domnul ne-a promis

Doar Scriptura ne arată
omul va propăși
Dar viața cea curată
Chiar el o va părăsi

Cum se poate-nțelepciunea
Amprenta să și o pună
Însă vai neprihănirea
dispară ca o glumă

Iată-n lumea aceasta crudă
Acesta e adevărul
Căci păcatul ne inundă
Și-și amplifică misterul

Cine s-ar mai fi gândit
Căci știința va-nflori
Și păcatul cel cumplit
În lume s-a răspândi

De ce omul nu trăieșete
Viața așa cum i s-a dat
Ci știința-și risipește
În tot ce este păcat


Unde știința e în floare
Cum se poate ca păcatul
planeze-n lumea mare
Și nu cinstea oare altul

Sunt lucruri ce condamnate
Au fost aspru în trecut
Însă azi sunt aclamate
Cinstea iată s-a pierdut

A murit chiar și pudoarea
Și rușinea s-a topit
Omul nu mai vrea salvarea
Căci păcatul l-a orbit

Cinstea nu mai este țintă
Ci păcatul— fărdeleagea
Însă noi viața sfântă
O vrem azi— oglindă legea

Vrem fim curați și sfinți
În lumină trăim
Nu-n păcat să fim pierduți
Pe Hristos să-l proslăvim

Haideți dar în curăție
Viața nouă s-o trăim
Privind înspre veșnicie
Ai Lui Isus—toți să fim

Numai El e Adevărul
Și știința cea profundă
El ne este aici țelul
Ce-n lumină ne inundă


Slavă-i fie Lui Hristos
Glorie cinste onoare
Din păcate El ne-a scos
Și ne-a dat a Lui salvare
17-07-2017 cluj

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Bogdan Petriceicu Hasdeu

Ștefan și Radul

I

Ștefan cel Mare,
Acela care
Păreche n-are
Sub sfântul soare,
Duce o ceată
Moldovenească
În loc de plată
Să-și dobândească
Pradă bogată
Și voinicească.

Radu cel Mare,
Acela care
Păreche n-are
Sub sfântul soare,
I-a pus în cale,
Păzind moșia,
În deal și-n vale,
Câtu-i câmpia,
Cetele sale
Din Muntenia.

Mare-i și-i mare
Din ei orcare
Și samăn n-are
Sub sfântul soare;
Dar din păcate,
Doi fii d-un tată,
Meniți a bate,
Lifta spurcată,
Frate cu frate
Stau să se bată...

II

Ștefan-Vodă pleacă-n zbor
Pe cea iarbă de mohor
Denaintea oștilor,
Pân' ce iată -ntâlnește
Întâlnește și chitește,
Și chitește vitejește,
C-un stejar de buzdugan
Pe cel Radu, domn muntean;
Și-l chitește, mări, drept
Lângă inimă în piept:
Parcă fulgeră și tună,
Sună greu și greu răsună!

Radul stă nevătămat,
Căci la sân mi-i înfășat
Cu pieptarul fermecat;
Buzduganul sare-n vânt,
Apoi cade la pământ,
Iar pe locul ce cădea,
Pământul se deschidea,
Și-n gâtleju-i destupat,
Cu năvală au intrat,
Supt o negură de prav,
Buzduganul cel grozav!

Radu-Vodă, mânios,
Își aduce mâna jos,
Și când o rădică sus
Cea măciucă s-a și dus,
Despărțindu-se de mână
Ca un trunchi din rădăcină;
Dar nu merge butucește,
Ci străbate vulturește,
Pân' ce iată c-a găsit
Pe cel Ștefan, domn vestit,
Fără teamă, fără frică,
Fără grijă de nimică,
Numai de Tatăl Cel Sfânt
Ce-i în cer și pe pământ!

Ștefan-Vodă, cum vedea,
Iute paloșul scotea,
Și de feru-i oțelit,
Pe unde-i mai ascuțit,
Măciuca s-a poticnit;
Ș-apoi iată
dodată
Dintr-o singură bucată
Două țăndări se făcea,
Una-n dreapta se ducea,
Alta-n stânga rătăcea,
Și pe locul ce cădea
Toate-n țărnă le trântea
Și-n pământ se mistuia!
Vezi cine-i pui de zmeu,
Fie greul cât de greu
Mi-l ajută Dumnezeu;
Și când doi români se bat,
Nu-i nici unul mai bărbat!

III

Pe cel pisc perdut în nor,
Stă un șoim nemuritor,
Care-și aducea aminte
Multe zile denainte,
Căci trei veacuri au trecut
De când mă-sa l-a făcut
Și de-atunci
Pe munți și-n lunci
Fost-au iarnă, fost-au vară,
Dar el tot trăia în țară,
Fost-au vânturi, fost-au ploi,
Dar el tot ședea la noi.

Agerul șoiman bătrân,
Frate neamului român,
Se uita de sus cu jale
La cei doi voinici din vale,
Și-și grăia în graiul său:
"Când eram mai tânăr eu,
Moldovenii
Și Muntenii,
Ardeleni
Și bănățeni
Încă nu erau pe lume,
Toți purtând un singur nume...
Dare-ar Domnul să mai dea
Iar așa să-i poci vedea!

Ștefan-Vodă năzdrăvan
Auzea pe cel șoiman:
Auzea frate pe frate;
Și dând arma după spate,
Zice: "Radule fărtate,
Nu-i cu cale a ne bate!
A ne bate nu-i cu cale,
șoimanii plâng de jale!
Arz-o focul dușmănie,
rămâi tu la domnie
Și-mi dă fiica-ți de soție:
Cu domnia-ți n-am ce face,
Dar domnița mult îmi place!"

— Taci, Ștefane, barbarie,
Pe Măria n-o dau ție!

— Nu fi câne, Radule,
Radule fărtatule!
Ți-am mai zis o dată, măi,
Tu-n domnie -ți rămâi:
Decât țară de la tine,
Iau mai bine
Țări vecine
De la limbile străine,
Dar nevastă vreau de-o viță:
Porumbel și porumbiță!
Dă-mi-o dară mi-o dai,
Că de nu, amar și vai:
Șoimii plâng, corbii vor râde
Între noi de ne-om ucide!

— Taci, Ștefane barbarie!
De-ar mai fi ore să fie,
Pe Măria n-o dau ție;
Iar de-ți trebui pământeancă,
Ia-ți muiere moldoveancă!

— Lasă gluma, Radule,
Radule, turbatule!
Până-i treaba la cuvânt,
Zicu-ți eu cuvântul sfânt:
rămâi tu la domnie
Și-mi dă fiica-ți de soție,
Căci simțesc un aprig dor,
Dor de falnic viitor,
Ca să-mi facă ea fecior,
Fecior mie,
Nepot ție.
La doi domni o seminție,
Bun la sfat și bun la mână,
Fire neaoșă română,
Din vulturul muntenesc
Cu zimbrul moldovenesc;
Și de-i vrea tu, de nu-i vrea,
Eu mă jur c-o fi a mea!...

IV

Lumea-i lume; vremea trece,
Iat-o lună, iată zece,
Iată c-a trecut un an.

La Suceava-i bucurie
C-a făcut doamna Mărie,
A făcut un băietan.

Crească mândru cât e bradul,
Ca-i nepot lui vodă Radu
Și-i fecior al lui Ștefan!

poezie clasică de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 2 iulie 2018.
Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Petre Ispirescu

Se urcară și văzură palatul strălucind astfel, de la soare te puteai uita, dar la dânsul ba. Trecură pe dasupra pădurii și, tocmai când erau să se lase în jos la scara palatului, d-abia, d-abia atinse cu piciorul vârful unui copaci și dodată toată pădurea se puse în mișcare; urlau dobitoacele, de ți se făcea părul măciucă pe cap. Se grăbiră de se lăsară în jos; și de nu era doamna palatului afară, dând de mâncare puilor ei (căci așa numea ea lighionile din pădure), îi prăpădea negreșit. Mai mult de bucurie că au venit, îi scăpă ea; căci nu mai văzuse până atunci suflet de om pe la dânsa. Opri pe dobitoace, le îmblânzi și le trimise la locul lor. Stăpâna era o zână naltă, supțirică și drăgălașă și frumoasă, nevoie mare! Cum o văzu Făt-Frumos, rămase încremenit...

în Tinerețe fără de bătrânețe și viață fără de moarte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

E lumea ta

Aceasta este lumea ta,
Ești prins în ea ca într-un clește.
Oricât de greu ți-ar fi a sta,
N-o părăsi, Doamne ferește!

Adună-ți doruri la un loc,
Le pune și pe chip pomadă
Și când îți spui că n-ai noroc
Zâmbește larg, să nu se vadă!

Nu căuta vreun vizitiu
Trăsurii cea închipuită
Care te-ar duce-ntr-un târziu
De unde treci mereu prin sită.

Îți iartă orișice păcat,
Nu da pe el afurisenii
Și-alungă ceru-nnegurat
Punându-i stele mirodenii!

Coboară-ți doinele în glas
Dacă ești treaz în ceas de noapte,
Durerile ce ți-au rămas
ți le-asculte Luna toate!

Iubește mult, orice ar fi,
Iubirea-i darul cel mai mare!
Un soare nou va străluci
Cândva, în ochi la fiecare.

Aceasta este lumea ta
Și-i pururi cu de toate plină,
Scufundă-te, iubind, în ea,
Din ea urcând către lumină!

poezie de
Adăugat de Ioan MorosanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

E timpul să plecați...

E timpul plecați, cât nu e prea târziu,
Pân' n-o simți săracul că-i jupuit de viu.
I-ați inșelat credința vânzându-vă pe-un leu,
Nu vă forțați norocul... ferească Dumnezeu...

Cu toată bunătatea din sufletu-i flămând,
E și el ca și voi, tot muritor de rând...
Și el are răbdare... și-același Dumnezeu,
Dar nu-ntreceti măsura punându-i greu pe greu.

E timpul plecați, v-am suportat destul.
De-atâtea vorbe goale poporul e sătul.
Se-aude din morminte blestemul lui Brucan,
A expirat sorocul... și-a expirat în van.

Ați stat la cârma țării de douăzeci de ani,
Ne-ați luat pământuri, case, ne-ați jecmănit de bani.
De fiecare dată venind cu gura mare
vreți o altă viată, vă doriți schimbare...

Schimbare v-ați dorit, schimbare vrem și noi,
Schimbare nu înseamnă... tot voi, în loc de voi.
Mai sunt în talpa tării voinici cu-nvătătură,
Nu gângăviți ca voi... și plini de incultură.

Uitați-vă în jur, vă place ce-ați făcut?
De la păduri la fabrici pe toate le-ați vândut,
vă clădiți palate, cu iz de pușcărie,
Sunteți mai râu ca chelul de-i trebuia tichie.

Cu paznici pe la porți, de cine vă e teamă?
Cine mai credeți voi cămai ia în seamă?
Nu sunteți Dumnezei, nici zeii din Olimp,
Dar nu întindeți coarda... plecați cât mai e timp.

Ieșiți și voi puțin prin lumea aia bună,
Ca să simțiți și voi cum euro se-adună.
În lumea aia-a voastră, cea plină de rahat,
La care ne-ați vândut și ne-ați îngenuncheat.

În care obligați ne ducem sărăcia
Ca voi să puneți ghiara ușor pe România.
Ne mor copii acasă din dorul de părinți,
Iar voi ne vindeți tara, ca Iuda-n, doi arginți.

De-o jumătat' de viată vă tot plătim simbrie,
Cealaltă jumătate ne-ați dat-o-n datorie,
Și-n timp ce noi plătim... voi huzuriți ca zbirii,
Ați dus sărmana tară la limita pieirii.

E timpul plecați, lăsați-ne pe noi...
Destinul prost să fie... dar nu făcut de voi.
Voi știți locuiți doar în afară legii,
adunați prin furt averi și privilegii.

V-am acceptat prea mult, ce ironi-a sorții,
Pe voi, ce-ați luat... și revoluția și morții.
Doar nu cumva vă vreți istoriei eroi,
S-ar rușina, sunt sigur, istoria cu voi.

Iar voi, clevetitorii, pe screen sau cu condeie,
Ce-ați tot suflat în foc, când ei v-au dat scânteie,
Treziți-vă, e timpul, cu toți, această tară
S-o scoatem din rușine, din ură și ocară.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Se știe de ce β din Lira variază. Cauza variabilității lui Algol din Perseu e alta. Ca și β din Lira, Algol e format din doi sori. Cel mai mic e numai vreo trei sferturi cât cel mare și de vreo cinci ori mai luminos decât Soarele nostru; el se învârtește în jurul celui mare în aproape 3 zile. Când ajunge, pentru noi, în dreptul soarelui cel mare și strălucitor, începe încetul cu încetul să-l acopere, să-l eclipseze și eclipsa aceasta ține vreo nouă ore. După ce trece dincolo, soarele cel mare și strălucitor își recapătă din nou strălucirea de mai înainte. Însă și cel mic e luminos, dar față de strălucirea celui mare, cel mic pare obscur. Așa e cu petele soarelui, care ne par negre ca cerneala, cari în realitate sunt cu mult mai luminoase decât cea mai puternică lumină electrică de pe Pământ.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!