+Gura +satului

De două veri ţinea seceta, nu se deştepta o dată fără să poftească de mîncare un lucru de care nu putea să facă rost. " Se vede treaba, îşi zicea, că visele se nasc în stomac şi urcă să moară în gură. Bine-ar fi, zău, să nu le aibă deloc". - Şuştere dă, mă, şi mie să trag un fum. Îl strigase dascălul satului. Despre dascăl toată lumea zicea că şi-a pierdut minţile din pricina foamei. Ziua întreagă sta pe marginea şanţului cu picioarele adunate sub el, mesteca măcriş, dacă avea, şi îngâna într-una, uitându-se la cerul gol de nori, un rând dintr-o carte de rugăciuni: Dumnezeule care dormi în pădurea de dafin ". - Nu-i tutun, mă, îi răspunse Şuşteru, e o buruiană, pute şi te ustură pe gât.

Fănuş Neagu în Dincolo de nisipuri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata babei luă lada şi plecă. Când se întoarse pe la cuptor, văzu azime calde, se cercă să ia şi nu putu; ea nu mai putea răbda de foame. Pe la puţ trecu cu jind, că nu-i dete măcar o picătură de apă, ca să se răcorească; iară când trecu pe la grădină, îi lăsa gura apă şi nu putu nici să se umbrească puţin de arşiţa soarelui. Ajungând acasă obidată de osteneală şi flămândă, n-avu răbdare, ci chemă pe mumă-sa la o parte şi-i zise să facă pe unchiaş şi pe fie-sa să iasă afară. Cum rămase singurele, deschise lada; dar ce ieşi d-acolo? balauri, şerpi, şi câte lighioni toate, cărora le arsese gâtlejurile când le dase de mâncare; şi îndată le sfâşiară şi le mâncară. Tot satul se spăimântă de întâmplarea asta; şi fiecare om băgă de seamă că asta vine de la răsplătirea dumnezeiască. Fata moşneagului însă se căsători cu un flăcău din cei mai frumoşi ai satului, care o ceru de la tată-său şi o luă de soţie. Mare veselie se făcu în sat la nunta lor, şi trăiesc în fericire până în ziua de azi.

Petre Ispirescu în Fata moşului cea cuminte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

Inima îmi cântă o doină dulce
E doina satului, e dor de casa mea
Cântu-i ca o pasăre ce plânge
Şi zboară singură în noapte spre o stea.

Cântul îmi e casa părintească
Refrenul nesfârşit al sufletului meu
Astăzi, eu mă-ntorc cu drag acasă
La mama mea, la tatăl meu, la Dumnezeu.

REFREN

Acasă, mă-ntorc când dor de tata inima-mi apasă
Acasă, m-aşteaptă maica mea cea sfântă la fereastră
Acasă e cânt de leagăn, sunt copil de-a pururea
Acasă, acasă, îmi vindec dorul şi cu inima.

Casa noastră de odinioară
E-n sărbătoare mare, câte amintiri
Când ne adunăm cu toţi-n seară

[...] Citeşte tot

cântec interpretat de Paul Surugiu - Fuego, muzica de Paul Surugiu - Fuego, versuri de Adrian Artene (6 decembrie 2019)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânătoare de vulpi

La două zile după Crăciun, spre amiază, ascult
Cum copoii de dincolo de deal
Gonesc dintr-un loc în altul, un nor de surescitări,
Vocile lor sunând ca nişte role ruginite, refractare,
Cumva scurtcircuitate. S-a declanşat
Vânătoarea unui vulpoi
La marginea satului. În brad, o cioară
Inspectează cuibul, protestând
La toată acea larmă indecentă. O mierlă
Îşi porneşte alarma mieunată. Norul anului, gri şi mucegăit,
Atârnă umed în groapa lui, încercând să adune
Destulă energie pentru a deschide o nouă fereastră.
Răcnete în depărtare. Toate-s jilave. Vulpoiul
Zboară, luând prima lui lecţie
De la haita idioată şi gălăgioasă – scheunăturile răsucindu-se
Asemeni unor cozi de câine – şi de la mârâiturile militare:
O maşină cu doar două produse:
Rahat de câine şi vulpi moarte. Motorul camionului,
Torcând, la marginea drumului încurcă aerul, iar vulpoiul aleargă
Pe lângă civilizaţia suburbiei indiferente. Acum scheunăturile

[...] Citeşte tot

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gura satului

nuvelă

• Citeşte online
• Descarcă/citeşte în format DOC (Microsoft Word)

Această lucrare este în domeniul public, deoarece drepturile de autor au expirat.

carte de Ioan Slavici
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Marple

aşezarea la masă asemenea unui uriaş în liniştea mării
corăbii pustii pe chei
pânze albe fluturând în neant, cu colţurile rupte
azvârlite printre umbre dense şi fumurii
ale unor aripi subacvatice

doamna Marple se apropie de mine cu o ceaşcă cu cafea
se aşază de partea cealaltă a mesei şi zâmbeşte privind
pe fereastra fără perdea, fără draperii, fără ziare lipite de sticla geamului,
fără lemne bătute în giurgiuvele

între noi un tărâm de amintiri – o lampă
cu trei becuri (două arse) aşezată pe pervazul ferestrei.
în jurul ei bâzâiau muştele şi ţânţarii cărora mama
le împrăştia măruntaiele pe zidurile dinspre stradă,
broaştele stăteau lângă garduri ameninţând ce nu puteam vedea,
tot ce nu puteam vedea...

un baieţandru adormit, cu ochii roşii si faţa proptită în palme
cu claia de păr scurgându-i-se după urechi

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Daniel Toader
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!