+...si +cu +sufletul +in +rai

Sunt atâtea nuanţe ale iubirii; de când te iubesc cu tot cu păcatul pământesc, erezia a intrat în rai. Acest lucru îmi fructifică spiritualitatea şi îmi mântuie sufletul pentru câteva generaţii, iar ceea ce nu pot pronunţa le pot trăi cu intensitatea marilor sincerităţi.

Ştefan Radu Muşat în Interviu sentimental (septembrie 2008)
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intrasem în faza jalnică de decuplare. Adesea, în prezenţa oamenilor, fie ei buni sau răi, simţurile mele încetau pur şi simplu să funcţioneze, se săturau şi renunţam. Sunt politicos. Aprob din cap. Mă prefac că înţeleg, pentru că nu vreau să se simtă nimeni jignit. Slăbiciunea asta mi-a creat cele mai multe necazuri. Adesea, în încercarea de a fi bun cu ceilalţi, mă aleg cu sufletul ferfenit, ca un fel de paste spirituale.

Charles Bukowski în Hollywood
Adăugat de IvanovCecilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şotron

Ştiu demult, nu mai sunt tânăr,
Dar nu simt că sunt bătrân,
Nu vreau zilele să-mi număr,
Că am fost... nu am să spun.

Alerg visele rebele,
Cearcăne, mă fac că n-am,
Riduri... mă tot strâmb la ele,
Ca atunci când mă jucam.

Viaţă, viaţă, nu-mi dai pace,
Urme laşi pe trupul meu,
Însă sufletul nu-mi tace,
Mă ţine copil mereu.

Voi pleca cu el odată,
Ai să vezi, vei regreta!
Fără noi, eşti doar o soartă,
Tu nu vei mai exista!

[...] Citeşte tot

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă vezi Dumnezeu

Puternic şi sfânt
Pe veci legământ
Cu Tine-am făcut
Doar cu Tine
Te chem Dumnezeu
Şi sufletul meu
Cu lacrimi de lut
Strigă-n mine
Spre Tine.
Eşti inima mea
Eşti viaţa din ea
Eşti tot ce-mi doresc
Pentru mine
Şi sufletul meu
Ţi-l dau Dumnezeu
Şi nu mai trăiesc
Fără Tine
Ştii bine.

Cu pleoape de dor

[...] Citeşte tot

poezie de Adriana Cristea (30 martie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu spatele

Ceasul s-a-ntors cu spatele la timp.
Era bolnav ceasul şi, simţindu-şi sfârşitul,
Poate că s-a gândit şi el
La un rai al obiectelor care mor,
Unde ceasurile se potrivesc singure
După inima lui Dumnezeu
Şi deşteptătoarele sună şi ziua şi noaptea
Învierea stelelor.

A văzut însă cu limba cea mare
Că e absurd
Şi a murit simplu, de tot,
Întorcându-se cu spatele la timp.

Iar eu, sufletul răposatului,
Voi mai rămâne în preajma lui
Trei zile,
Să văd cum continuă să-i crească
Părul şi unghiile.
După care voi pleca şi eu.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Smerenia

SMERENIA

Mi-am trimis ades speranţă
după divină menire,
dar am primit ignoranţă
cu-a sorţii nefericire.

În genunchi mă plec pioasă
la altar de rugăciune,
când conştiinţa mi-apasă
pe suflet ca un tăciune.

La icoană stau smerită,
sperând că aripi vor creşte
pe umbra neprihănită,
ce spre Rai, drum îşi croieşte.

Pe gânduri îmi duc jertfire
printre Îngerii din Ceruri,
cu-a sortii nemărginire,

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu din LA POARTA DIVINITĂŢII -
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seducţie

Să nu mă laşi, iubito, să trec spre alt hotar
Să nu-mi pierd judecata şi să ajung hoinar
Eşti mai presus de mine, eşti odă şi mister
Ispita mea din lume, la care încă sper.

Lucirea din privire ce ţi-o zăresc mereu
Mă face să-mi pierd capul, dar şi sufletul meu.
Cum să fac oare să mi te scot din minte
Şi gândul păcătos să nu te mai alinte?

Cum să adorm în noapte şi visele lumeşti
Să le preschimb în şoapte şi adieri cereşti?
Să văd mereu în tine crăiasă îngerească,
Nicicum să te transformi in patimă drăcească.

Să te iubesc curat, cum trebuie să fie,
Să fii în trupul meu doar ca filosofie
Şi să zburăm spre cer, ţinându-ne de mână
În Rai, dacă se poate, să-mi fii pe veci stăpână.

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când unui om rău îi merge bine într-o cetate, el zdruncină sufletul celor care sunt mai buni, căci au drept pildă puterea celor răi.

citat celebru din Euripide
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Everestul meu

Nu răsăritul de soare îmi umple lăuntrul cu lumină,
Înseninându-i sufletul cu fâlfâit de raze, paloarei,
Ci curcubeul tău pus adăpost sub coastă
Reinventând inimei roşu în trup, regală culoare.

Nu miresme rare îmi suflă prin narine Infinitul
Nici vuietul mării când îmi cuprinde asurzitor timpanul
Tânguindu-şi durerea în spargeri de ţărm cu valu-i bătrân
Ci adierea aburului, sorbit din palatul gurii tale, veşnicie.

Nu murmurul neprihănitelor petale renăscând dimineţi,
Pierdute ca apoi să se reîntoarcă mai aromate,
Ci bobul de rouă nesfârşit de pe seceta buzelor mele
Când tu îl reverşi deasupra şoptire, sub formă de-alint.

E tresaltul inimei tale cuprins între adorări şi tumultul
Zbătăilor, răspândit prihană prin avuţia-mi fierbinte;
Nicio stea sprijinită pe margini de rai, necuvântul,
N-au reuşit să îmi pătrundă umbra ca tine, preasfinte!

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ispita

De câtă toamnă e nevoie, să nu-mi zâmbeşti cu soare pe sub gene,
Unde se-ngână umbrele alene şi pasu-ţi tace sufletul în voie?
Să-mi fie sete iar de răsărituri şi de atingeri sub un gând răpus,
Ţi-e toamna har şi veşnicie sau doar o toamnă nu e de ajuns?
Să ne-aşezăm în pribegia nopţii, cu şoapte prinse-n ramuri de brumar,
Împleticiţi de un păcat măcar, tăcuţi şi fericiţi sub talpa sorţii.
Şi să iubim cum poate niciodată, sub Cer albastru n-a mai curs senin,
Agonizând delicii şi suspin, o mângâiere şi-un pahar cu vin, să-mi fie clipa neuitată.
Hai spune-mi, câtă toamnă ţi-e destul, s-o-mpărţim ca pe-o gutuie coaptă?

Din câte Eve sunt pe lutul fin, simple femei şi muze şi ispite,
Fac Rai din iadul lor cuminte, închipuit şi lacom şi deplin
Eu vin şi uit că ţi-am plecat în goană, mai abitir ca ele te trăiesc
Să-mi fie oare de ajuns o toamnă, ca să te ispitesc?

poezie de Andreea Palasescu (15 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!