Cu spatele

Ceasul s-a-ntors cu spatele la timp.
Era bolnav ceasul şi, simţindu-şi sfârşitul,
Poate că s-a gândit şi el
La un rai al obiectelor care mor,
Unde ceasurile se potrivesc singure
După inima lui Dumnezeu
Şi deşteptătoarele sună şi ziua şi noaptea
Învierea stelelor.

A văzut însă cu limba cea mare
Că e absurd
Şi a murit simplu, de tot,
Întorcându-se cu spatele la timp.

Iar eu, sufletul răposatului,
Voi mai rămâne în preajma lui
Trei zile,
Să văd cum continuă să-i crească
Părul şi unghiile.
După care voi pleca şi eu.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu spatele

Ceasul s-a-ntors cu spatele la timp.
Era bolnav ceasul şi, simţindu-şi sfârşitul,
Poate că s-a gândit şi el
La un rai al obiectelor care mor,
Unde ceasurile se potrivesc singure
După inima lui Dumnezeu
Şi deşteptătoarele sună şi ziua şi noaptea
Învierea stelelor.

A văzut însă cu limba cea mare
Că e absurd
Şi a murit simplu, de tot,
Întorcându-se cu spatele la timp.

Iar eu, sufletul răposatului,
Voi mai rămâne în preajma lui
Trei zile,
Să văd cum continuă să-i crească
Părul şi unghiile.
După care voi pleca şi eu.

poezie clasică de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

după un timp
nu va mai fi timp
pentru noi
tu vei pleca
pe lungul drum
al îngerilor
eu voi rămâne lângă far
să îl aştept pe dumnezeu

după alt timp
când chiar şi timpul va muri
eu tot aici voi fi
să-ţi fiu şi să îmi fii
aceeaşi umbră din oglindă

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forma morţii

ziua în care mor oamenii
are forma unei lacrimi
este cea mai scurtă
zi de pe pământ
vine dar
nu se ştie când
mâine poate fi o altă zi
în care
voi găsi răspunsul
şi o voi numi
după numele tatălui meu
încrustat pe marginea
ultimei lacrimi
dintr-o clipă numai a lui
apoi îi voi face
un transplant de timp

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam

Cu toate că se afla în rai,
Adam se plimba pe alei preocupat şi trist
Pentru că nu ştia ce-i mai lipseşte.

Atunci Dumnezeu a confecţionat-o pe Eva
Dintr-o coastă a lui Adam.
Şi primului om atât de mult i-a plăcut această minune,
Încât chiar în clipa aceea
Şi-a pipăit coasta imediat următoare,
Simţindu-şi degetele frumos fulgerate
De nişte sâni tari şi coapse dulci
Ca de contururi de note muzicale.
O nouă Evă răsărise în faţa lui.
Tocmai îşi scosese oglinjoara
Şi se ruja pe buze.
"Asta e viaţa!" a oftat Adam
Şi-a mai creat încă una.

Şi tot aşa, de câte ori Eva oficială
Se întoarce cu spatele,
Sau pleca la piaţă după aur, smirnă şi tămâie,
Adam scotea la lumină o nouă cadână
Din haremul lui intercostal.

Dumnezeu a observat
Această creaţie deşănţată a lui Adam.
L-a chemat la el, l-a sictirit Dumnezeieşte,
Şi l-a izgonit din rai
Pentru suprarealism.

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

La timp

noapte lasă-mă
să fiu
în miezul tău
te rog
am uitat ziua
şi ceasul

eu mă învârt
după...
o roată nebună
de timp

voi strica roata timpului
ca să mă opresc
sau să vă opresc...
la timp.

poezie de Viorel Muha (iulie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apăsarea timpului

Cât este ceasul, să-mi spună cineva
De limba mică noaptea o indică
Dacă limba mare e pe undeva
De nu se poticneşte şi-ncă riscă

Prin geam nu văd decât prin întuneric
Nu văd limbile cum trec după program
Aud vântul, îl aud trântind puternic
Frunzele cum se lovesc de caldarâm

Să-mi spună cineva doar cât e ceasul
De este miezul ceasului robotic
De ticăitul lui îmi e opusul
Vremurilor ce s-au scurs haotic

E oare rotunjimea jumătate
Jumătate din cadranul lui zbătut
Să-mi spună cineva cât va mai bate
Apăsarea limbilor cât m-au pierdut

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegia ceasului

Ceasul nu este decât o moarte
ce poartă cravată,
o moarte ce intra în casa fiecărui
anonim
să-i strângă avântul
la pieptul ei...

... de lemn.

Moartea nu este decât un şarpe
deghizat în toate ceasurile
pe care le-ai văzut la bunici,
pe care le-ai ridicat cu inconştienţa sugarului
ce plânge doar de foame;
ceasurile care te-au îndrumat
către toate întâlnirile eşuate
şi cele care au ştiut să ascundă orele
în buzunarele de la spate ale timpului,
când ai fost bolnav.

Ceasul nu este decât o moarte
cu două cruci
la gât.

Sună alarma şi-n curând
vom părăsi visul
pentru o mărginire
la fel de străină...

... de lemn.

poezie de Ionuţ Popa (15 iunie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne amintim parabola despre un om care era pe patul de moarte şi despre cei trei tovarăşi ai lui. Primul i-a spus: "Eu te voi conduce numai până la groapă". Al doilea: "Eu voi aprinde o lumânare pentru tine", însă al treilea i-a spus: "Eu voi fi mereu cu tine, nu te voi părăsi nici după moarte". Omul a murit. Soţia lui l-a condus numai până la groapă. Banii i-au aprins o lumânare, iar faptele bune l-au însoţit în veşnicie.

Ieromonahul Arsenie în Familia ortodoxă
Adăugat de mirela nicoleta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odaia bunicului

Nu s-a clintit nimica şi recunosc iatacul
Bunicului pe care, viu, nu l-am cunoscut.
Rămase patu-i simplu şi azi nedesfăcut,
Şi ceasul lui pe masă, şi-a mai păstrat tic-tacul.

Văd rochia bunicii cu şal şi malacov,
Văd uniforma veche de "ofiţer" la modă
Pe când era el Junker – demult – sub Ghica-vodă
Când mai mergeau boierii în butcă la Braşov.

Şi lângă băţu-i rustic, tăiat în lemn de vie,
Văd putina lui unde lua băi de foi de nuc.
A scârţâit o uşă... un pas... şi-aştept năuc
Să intre-aci bunicul dus numai până-n vie.

Un ronţăit de şoarec sau ceasul mă trezi?
Ecou îşi fac, în taină, ca rimele poemii...
Şi ceasul vechi tot bate, tic-tic, la poarta vremii,
Şi şoricelul roade trecutul zi cu zi.

poezie clasică de Ion Pillat din Pe Argeş în sus (1923)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Marin Sorescu, la apariţia volumului de versuri "Norii"

Se agitară trecătorii
Dar prea mult timp n-o să-i ţină
În vitrină se văd "Norii",
Însă ploaie... n-o să vină.

epigramă de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul nu sună

uite că mor, spune cu liniştire
cel care moare
într-adevăr antrenat pentru faptele de pe urmă
din viaţa fără de moarte de
apoi intră cu pasul vioi (?!) în turma de palizi
şi trece de noi - cum ne-ar şterge
din listă o gumă frenetică -
ceasul
nu-i sună făr-o ultimă urmă
de ironie spectrală, ermetică -
ceasul
de mână dreaptă de aur mai alb
decât pieliţa timpului
văzut ca un fruct leşinat

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duse, se duse, până ce dete de o pădure, în care întâlni pe Murgilă, şi pe care îl opri pe loc, ca să mai întârzie noaptea. Merse după aceea mai departe şi dete peste Miazănoapte, şi trebui să o lege şi pe dânsa ca să nu dea peste Murgilă. Ce să facă, cum să dreagă ca să izbutească? O rugă să-i ajute a lua un copaci în spinare, care, zicea el, îl tăiase de la rădăcină; o învăţă el să se puie cu spatele să împingă, pe când el tot cu spatele la copaci de ceealaltă parte va trage cu mâinile, ca să-i pice în spinare şi să-l ia să se ducă la treaba lui. Miazănoapte, de milă şi de rugăciunea ce-i făcu, se puse cu spatele la copaciul care i-l arătă viteazul şi, pe când împingea, el o legă de copaci cobză, şi porni înainte, că n-avea vreme de pierdut. Nu făcu multă cale şi întâlni pe Zorilă, dară lui Zorilă nu prea îi da meşii a sta mult de vorbă, căci, zicea el, se duce după Miazănoapte, pe care o luase în goană. Făcu ce făcu şi-l puse şi pe dânsul la bună rânduială, ca şi pe ceilalţi doi, dar cu mai mare bătaie de cap. Apoi plecă înainte şi se duse până ce ajunse la o peşteră mare, în care zărise focul.

Petre Ispirescu în Balaurul cel cu şapte capete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul meu deşteptător mă face să chiulesc

Seara eu ceasul potrivesc,
Şi numai "după" urc în pat,
Dar el mă face să chiulesc,
Că dimineaţa sună "ocupat".

epigramă de Paul Constantin (1 iunie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

La patru de dimineaţă

Ceasul din noapte spre zi.
Ceasul de-ntors de pe-o parte pe alta.
Ceasul pentru cei ce au ani vreo treizeci.
Ceasul aranjat după cântecul cocoşilor.
Ceasul în care Pământul ne reţine.
Ceasul în care adie suflul ars al stelelor.
Ceasul de: oare-după-noi-nimic-nu-va-rămâne.
Ceasul pustiu.
Surd, pe stomacul gol.
Fundul pentru multe alte ceasuri.
Nimănui nu-i este bine la patru de dimineaţă.
Dacă furnicilor le este bine la patru de
dimineaţă.
- felicitări furnicilor. Şi las' să vină ora cinci
dacă mai avem de trăit aici.

poezie de Wislawa Szymborska
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

de când ne iubim
ceasul s-a întors
cu spatele la timp
şi noi dansăm
sub clar de lună

gogyohka de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe 22 Decembrie, moartea Soarelui este deplină, Soarele deplasându-se spre sud, fără întrerupere timp de 6 luni, ajunge în cel mai jos punct de pe bolta cerească. Apoi încetează a se mai deplasa spre sud, cel puţin perceptibil, pentru următoarele trei zile. În acest timp, Soarele rezidă în vecinătatea Crucii Sudice sau Crucii Constelaţiilor. După acest moment, pe 25 Decembrie, Soarele se deplasează cu 1 grad, de această dată spre nord prevestind zile mai lungi, mai călduroase şi venirea primăverii. Şi de aceea se spune: Fiul care a murit pe cruce a făcut-o pentru trei zile numai pentru a renaşte, motiv pentru care Iisus şi ceilalţi zei ai Soarelui au în comun crucificarea; cele trei zile ale morţii şi conceptul de reînviere. În momentul echinocţiului de primăvară, Soarele detronează întunericul. După acest moment, ziua devine mai lungă decât noaptea. Se ivesc condiţiile revitalizante a tot ce înseamnă viaţă.

Camelia Opriţa în WordPress.com, La porţile universului
Adăugat de Elena Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desigur...

Desigur, am să mor odată
Într-un anotimp, poate la toamnă,
Însă voi fi cu inima împăcată
Că am iubit cândva o Doamnă.

După un timp, mulţi vor uita de mine
Nici tu pe lume nu vei mai fi
Dar viaţa n-o să se termine
Alţii vor veni din urmă pentru a trăi.

Nu plângeţi, căci nu e momentul,
Avem un trecut, plecăm în viitor
Dar nu uitaţi, acum este prezentul
Deci nu mai plângeţi, eu tot mor.

Şi ce dacă am să mor
La vremea sorocită?
Poate voi fi nemuritor
În gândul tău, iubită?

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut portretul lui Hegel

Eu n-am văzut niciodată
Portretul lui Hegel,
Mi-a lipsit momentan
De pe toate cărţile.

Am auzit însă că există
La un anticariat.
Nu prea departe de-aici,
O fotografie de-a lui, înfăţişându-l
În clipa când trece
Peste toate sistemele filozofice,
Ca viermele de mătase
Pe frunzele de dud.

Trebuie să fie ceva neobişnuit şi frumos,
Electric.
Ceva ca omul.

Într-o zi o să-mi fac timp.
Mă voi repezi până-acolo
Şi, rugând toate cuvintele
Să mă lase singur cu Hegel,
Îl voi privi tăcut
Câteva minute.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Cea Mai Mare

Ne-am dus, eu şi sufletul meu, să ne-mbăiem în mare cea mare,
Ajungând la ţărm am început să căutam un locşor pustiu şi liniştit.
Cum mergeam, am văzut un om stând pe o stâncă cenuşie;
Lua dintr-un sac praf de sare şi-l arunca în mare.

"Acesta este un pesimist," a spus sufletul meu,
"Să părăsim acest loc. Nu putem face baie aici."

Am mers până când am dat de-un golfuleţ.
Acolo am văzut un om stând pe o stâncă albă;
Ţinea-n braţe o cutie pentru bijuterii,
Din care lua zahăr şi-l arunca în mare.

"Iar acesta este un optimist," a spus sufletul meu,
"Nici acesta nu trebuie să ne vadă trupurile goale."

Am plecat mai departe.
Pe o plajă am văzut un om ridicând un peşte mort
Şi, cu infinită grijă, depunându-l iarăşi în apa mării.

"Nu putem face baie-n faţa lui," a spus sufletul meu,
Acesta este un filantropist."
Şi-am plecat mai departe.

Am ajuns într-un loc unde un om îşi urmărea umbra pe nisip.
Veneau valuri uriaşe şi i-o ştergeau,
Dar el tot continua îndârjit s-o urmărească.

"E un mistic," a spus sufletul meu, "Hai, să-l lăsăm în pace."

Şi-am plecat, şi-am mers până când am văzut un om care, tăcut,
Aduna spuma mării şi-o depunea într-un potir de alabastru.
"El este un idealist," a spus sufletul meu,
"În nici un caz nu trebuie să ne vadă goi."

Şi-am tot mers. Deodată, am auzit o voce plângând,
"Aceasta este marea. Aceasta este marea cea adâncă.
Aceasta este mare cea vastă şi atotputernică."
Iar când am ajuns în locul de unde venea vocea am văzut un om
Cu spatele întors spre mare şi cu o scoică la ureche,
Ascultându-i acesteia murmurul.

Şi sufletul a spus, "Să mergem mai departe. Acesta este un realist,
Omul care întoarce spatele întregului pe care nu-l poate cuprinde
Pentru a da atenţie unui fragment.

Am mers încă mai departe. Şi într-un loc buruienos, printre pietre,
Era un om cu capul băgat în nisip.
I-am spus sufletului meu, "Putem face baie, el nu ne poate vedea."
"Dimpotrivă," mi-a răspuns sufletul, "E cel mai letal dintre toţi.
Acesta este un puritan."

Atunci o tristeţe mare s-a lăsat pe chipul sufletului meu
Şi-n vocea lui.

"Să plecăm," a spus, "Pentru că nu există niciun loc
Îndeajuns de ascuns şi de singuratic unde să putem face baie.
Nu vreau ca acest vânt să-mi ridice părul auriu
Sau să-mi dezgolească pieptul alb,
Nu vreau ca lumina să-mi dezvăluie goliciunea trupului sacru."

Aşa că am plecat să căutăm Marea Cea Mai Mare.

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un sat uitat de lume

Într-un sat uitat de lume,
Pe un peron de gară vine
Un bătrân cu barbă mare
Şi i-mi pune o întrebare:

Nu ştii, taică, dacă vine,
Trenu-acela pentru mine?
Că l-aştept de ani de zile,
Mă uit lung şi nu mai vine.

Au rămas bătrânii în sat,
Singuri şi neajutoraţi,
Căci cu foametea cea mare,
Copii îs peste hotare.

Vin în gară zi de zi,
Poate îl voi întâlni.
Că-s bătrân şi nu mai pot,
Simt că mor şi nu-l mai văd.

La bătrân eu lung mă uit,
Şi deodată încep să plâng,
În sfârşit a venit ceasul
Ca să-ţi vezi acum băiatul.

Tata începe acum să plângă,
Mă ia în braţe, mă sărută,
Acum fiindcă te-am văzut,
Pot să mor, sunt liniştit.

poezie de Dorel Marin (16 iulie 2018)
Adăugat de dodorel62
Comentează! | Votează! | Copiază!