pretext

Ger

Tatăl meu. Descoperit târziu, de mine: fiul,
al lui, după o droaie de sancţiuni, sentinţe, decepţii.
K_aput. El,
pentru mine, atâta timp, doar
pretext. Nebuloasă
în versuri, cu urmări discutabile. Tătuca.
Poemele cu. Nu aşa.

Până când am avut evidenţa unei neglijenţe
nu ticăloase: nu faţă de el,
faţă de ceea ce se cerea spus. Nici chiar făţarnic,
n-aş zice,
poate doar prost orientat. Suspicios. Rău dresat.
Meschin.

Tata. Cu tubul lui de oxigen, atât de pur în sfârşit.
Luat cu mine în poezie
să nu mai fie atâta ger aici, unde încerc să mă folosesc,
într-un loc ticsit,
de puţin. Să-mi căptuşesc spaţiul ăsta luat în arendă

[...] Citeşte tot

poezie de Claudiu Komartin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi doar scriem

plângeam fără lacrimi

sub cerul verii

mă obosisem cautând
câteva cuvinte
în care să-mi încapă inima

toropit de zăpuşeală

era prea multă arşiţă
amândoi ne deshidratam

era o miză şi singuri
doi invalizi
ne validam reciproc ideile

la masă sub viţa de vie
visez cum plouă
şi desenez o umbrelă

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (8 ianuarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portal

când pietrele depăşesc rezistenţa picioarelor
de sunetul vocii mele
atipic
meridional
mă bucur
cu izbucniri guturale ca în preajma unei femei
ce-mi aduce croasantul la pat
frica de timp - rezultat al reflecţiei şi al studiului
împreună cu boabele din arabia împiedică
normalul să devină de nesuportat

precum oamenii şi realizările lor
pervers de neruşinate
un pic de mândrie îmi face bine
sub acoperişul călcat de tâlhari
ţintesc punctul unde va coborî soarele
pe frânghia iubitei rahav
astfel încât lumina să nu pricinuiască vreo pagubă
memoriei noastre de celuloid

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prizonierul unui vis

Purtai pieptănătura femeilor măritate
şi acea bentiţă de demnitate,
cu care te-am încoronat
anul trecut,
la sărbătoarea primelor cireşe...
Erai ca o plantă cu flori comestibile,
ades, te înfulecam, din creştet până
la rădăcină...
Iar tu, Arden, invocai ploaia
pretext pentru a mă invita în coliba
bunicului tău -
un adevărat Kraal, pe un pat de frunze,
în care-ţi plăcea să-ţi pudrez trupul
cu ama Ka -
pulberea aceea parfumată
al cărei secret numai noi – tu, eu, vrăjitoarea satului
şi cine ştie ce tată de clan zuluş,
din anturajele tale coloniale –
îl ştiam.
Am plâns bărbăteşte când ai plecat...

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupul

trupul e unicul nostru câştig
apărând ca o fragedă întâlnire de nume
cu extazul cărnii înainte de toate.
rolul de muritor îl joacă cu drumuri scurte
prin strigătul frunzelor
ce-n legănare aţipită se preţuiesc.

abia îşi îngăimă carnalul relief în
smintita trecere...
mereu racordat la un cer ce coagulează
dimensiunea albastră
şi de-a dura dă violetele tăceri
în perioada serii îmbujorate.
e un succes de ironie apăsată
pe coregrafia de jaf
al arogantului miros de salcâm...
mereu mângâindu-şi ultima consolare
spre uvertura cromaticelor dureri.
uneori pare chiar o justificare născocită
de dimensiunea unui vid colorat

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pluguşor 2020

Aho, aho, români sărmani,
S-aveţi un lighean cu bani
Nu din mită, ci munciţi
Să fiţi şi voi înstăriţi!
Mâine, anul se-nnoieşte
Pluguşorul se porneşte
Să vă spună realităţi
C-aveţi multe calităţi!
Aţi votat pe la locale
Făcând schimbări epocale
(Asta, unde n-aţi lăsat
Pe loc, acelaşi "cârnat"...)
Aţi votat parlamentari
Cam pe-aceeaşi panglicari
Cu ceva excepţii, dară
Nu facem noi primăvară
Din vreo nouă floricele
(Care nu-s "cele mai cele"...)

Se-ncheie un an ciudat

[...] Citeşte tot

poezie de Petrică Conceatu din Citatepedia (28 noiembrie 2020)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ah, petrolul

S-a scumpit benzina si nu mai avem cai
In inventar e lipsa un rege la Versailles
Ca o mumie sacra-a unui faraon
Pe care-o visezi noaptea ca-atarna de plafon
Te sperii, dai alarma si suni la Interpol
Dar afli ca la bursa se joaca pe petrol
Un tron, un suveran, onoarea sau tara
Iar cei jucati raman, blazati, pe dinafara
Si implorand patetic de vina ghinionu'
Cer banii indarat. De unde? De la ONU!
Dar astia se tin tare, nu poti sa-i fraieresti
Cu lacrimi de cerneala zvarlite in feresti
Si cine cade-n cursa o face iar de oaie
Petrolul dividende produce si razboaie
Si cand au punga plina se bucura nababii
Ca strazile racnesc: Fugiti ca vin arabii!
Ocupa cazinouri si mesele de joc
Scot teancuri de euro si pierd cand au noroc
Sa le rasara-n fata o fetiscana blonda
Care le bea venitul ce curge de la sonda

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

NOAPTEA

Albastrul ochilor mei s-a stins în noaptea asta,
Aurul roşu al inimii mele. O! cât de liniştită ardea lumina.
Mantaua ta albastră îmbrăţişă pe cel ce se scufunda;
Gura ta roşie pecetlui înnebunirea prietenului.

Trad. Christian W. Schenk

Comentariu

Poezia "Noaptea", apare într-o formă scurtă, pregnantă, asemeni unui program în care întunericul este luat drept pretext pentru a scoate la iveală o lume colorată.
Albastru şi roşu apar de două ori, aurul o dată şi acestea toate doar în patru versuri. Trakl însuşi i-a scris pe data de 7 mai 1913 lui Ludwig von Ficker1 că această poezie îi este "mai presus de toate dragă" lui.
Cititorul poate sta în faţa acestui text total dezarmat. Un "păcat originar" pare a fi creat prin căderea de la albastru spre roşu. Albastrul ochilor, o lume a spiritului s-a stins şi o gură roşie pecetluieşte această stingere. Asta ar putea fi o primă parafrazare, dar "Albastrul ochilor mei" este indisolubil legat de "Aurul roşu al inimii mele". Gura roşie este la rândul ei supusă mantiei albastre, asemenea mantiei Fecioarei Maria. Ambele "zone", cea a eului şi cea a celeilalte persoane, au în roşu şi albastru aceiaşi valenţă. Totuşi pare o apoziţie "Albastrul ochilor mei" şi "Aurul roşu al inimii mele" care""s-a stins în noaptea asta".
Tocmai în poezia asta putem reflecta împreună cu Goethe2 că "Noaptea" face clar faptul că ar trebui să fim atenţi să atribuim lucrării lui Trakl o anumită culoare ca fiind în mod special "caracteristică" lui. Mai ales în această poezie putem lua interpretarea lui Goethe despre "Teoria culorilor" şi anume "Tocmai din reflecţia culorilor primim viaţa" (Faust I). Este o întreagă cosmologie întinsă ca o pânză peste acest triunghi: Roşu, albastru şi aur(iu) ceea ce ne întâmpină în creaţia lui Trakl. Aici, în acest context, aurul este explicit numit "Aurul roşu" ceea ce ne dă senzaţia unei culori complementare: galben-roşu-auriu şi albastru...
Deci, putem vedea deja din acest scurt text că lumea culorilor lui Trakl nu poate fi simplificată sau adusă în mod direct la un numitor comun. Teoria culorilor lui Goethe poate fi folosită pentru interpretare!
Comentariu: Christian W. Schenk

NOTE

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Poezii (7 mai 1913), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andrei Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Noaptea

Albastrul ochilor mei s-a stins în noaptea asta,
Aurul roşu al inimii mele. O! cât de liniştită ardea lumina.
Mantaua ta albastră îmbrăţişă pe cel ce se scufunda;
Gura ta roşie pecetlui înnebunirea prietenului.

Comentarii

Poezia "Noaptea", apare într-o formă scurtă, pregnantă, asemeni unui program în care întunericul este luat drept pretext pentru a scoate la iveală o lume colorată.
Albastru şi roşu apar de două ori, aurul o dată şi acestea toate doar în patru versuri. Trakl însuşi i-a scris pe data de 7 mai 1913 lui Ludwig von Ficker1 că această poezie îi este "mai presus de toate dragă" lui.
Cititorul poate sta în faţa acestui text total dezarmat. Un "păcat originar" pare a fi creat prin căderea de la albastru spre roşu. Albastrul ochilor, o lume a spiritului s-a stins şi o gură roşie pecetluieşte această stingere. Asta ar putea fi o primă parafrazare, dar "Albastrul ochilor mei" este indisolubil legat de "Aurul roşu al inimii mele". Gura roşie este la rândul ei supusă mantiei albastre, asemenea mantiei Fecioarei Maria. Ambele "zone", cea a eului şi cea a celeilalte persoane, au în roşu şi albastru aceiaşi valenţă. Totuşi pare o apoziţie "Albastrul ochilor mei" şi "Aurul roşu al inimii mele" care""s-a stins în noaptea asta".
Tocmai în poezia asta putem reflecta împreună cu Goethe2 că "Noaptea" face clar faptul că ar trebui să fim atenţi să atribuim lucrării lui Trakl o anumită culoare ca fiind în mod special "caracteristică" lui. Mai ales în această poezie putem lua interpretarea lui Goethe despre "Teoria culorilor" şi anume "Tocmai din reflecţia culorilor primim viaţa" (Faust I). Este o întreagă cosmologie întinsă ca o pânză peste acest triunghi: Roşu, albastru şi aur(iu) ceea ce ne întâmpină în creaţia lui Trakl. Aici, în acest context, aurul este explicit numit "Aurul roşu" ceea ce ne dă senzaţia unei culori complementare: galben-roşu-auriu şi albastru...
Deci, putem vedea deja din acest scurt text că lumea culorilor lui Trakl nu poate fi simplificată sau adusă în mod direct la un numitor comun. Teoria culorilor lui Goethe poate fi folosită pentru interpretare!

NOTE

1 FICKER, LUDWIG VON (1880 – 1967) – scriitor şi editor. Georg Trakl i-a dedicat poemul "Cîntecul unei păsări mute". Ficker a fost ultima persoană care l-a vizitat pe Trakl, înainte de moartea acestuia, în Cracovia, la spitalul Garrison, de unde acesta îi scrisese ultimele scrisori.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

A patra elegie

O, arborii vieţii, când în iarnă?
Nu suntem una. Nici ca păsările-nştiinţaţi
în drum spre sud. Zăbavnic şi-ntrecuţi,
aşa, deodată, ne-agăţăm de vânturi
şi cotropim un iaz nepăsător.
Deodată ştim şi floare şi-uscătură.
Şi undeva mai umblă lei, şi nu ştiu,
cât sunt măreţi, de nici o neputinţă.

Dar noi, când Una vrem, simţim întreagă
împotrivirea celuilalt. Spre duşmănie
ne este preajma. Oare-ndrăgostiţii
n-ajung mereu în margini, unu-n altul,
ei care şi-au promis mereu vânat
şi patrie şi ceruri depărtate?
Pentru desenul unei clipe,-acolo
un fond opus e pregătit, cu trudă,
ca să-l vedem; căci limpede sunt toate
cu noi. Conturul gingaş al simţirii
nu-l ştim: doar ce o modelează dinafară.

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Ştefan Augustin Doinaş şi Virgil Nemoianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!