corabia iluziilor pierdute

* * *

am stropit poveştile lăsate moştenire
de viaţa iluziilor
cu sudoarea vieţii alergând
spre nordul niciunde
m-a binecuvântat făţărnica luminii filtrate
prin pletele orbului Dumnezeu
să fiu gol înţepat de optimism şchiopătând
acesta este răzvrătitul din minele-mi
prin care mişună râme-nhămate
la cutuma-ngrăşerii dreptăţii
cu pământ slugarnic răimii

poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte pierdute

Cuvinte aruncate, cuvinte pierdute
Rămase libere nesupuse
Pe toate le-am cules din vremurile trecute
Pe toate le-am înviat din vremurile apuse.

Şi le-am spălat cu rouă de soare
Le-am presărat pe ropotul ploii
Le-am zvântat apoi cu a verii boare
Şi le-am omorât din umbră toţi strigoii.

Apoi le-am aruncat pe toate în mare
De unde valul le-a adus la picioarele tale
Ca o sublimă şi imensă desfătare
Nişte religve din vremuri abisale.

Să le culegi cu grijă şi iubire.
La piept să le agheţi ca mărţişor
Să fie dovadă vie în amintire
Că-n inima ta eu mă răsfrâng, cu dor.

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu

salcie
ce a uitat sa-si
plece ramurile
foaie goala
purtata de corabia
vantului spre nicaieri
inger ce si-a frant
aripile
si nu mai gaseste
drumul spre vesnicie
depozit de reziduuri
ale viselor
gunoiera sperantelor.

poezie de Stela Cioban
Adăugat de Stela Cioban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilemă

De ce e furioasă, tocmai acum, Penelopa din mine?
Întreaga-mi fiinţă se zbate într-o furtună teribilă
De parcă Ulise însuşi s-ar smulge din suflet.
Mâine îi voi scufunda corabia sau îl voi transforma în statuie!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea nu putea...

Ea nu putea pluti
fără mine, iar eu
eram imobil fără ea.
Noi formam magia
acelei mări. Împreună.
Am fost corabia ei,
iar ea era vela care
ne împingea pe-amândoi
acasă.

poezie de JmStorm, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mal de fluviu

Dunărea curge,
Încă din vremi pierdute...
Rămâne... viitura!

poezie de Constantin Păun din Cristale haşurate (2008)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obsesie 5

Mă doare viaţa, doctore, şi-mi plânge,
Cu lacrimi, cu regrete şi cu sânge,
Mă bântuie trecutul, mă-nfioară,
Şi-mi plânge inima, ca o vioară!...

Îmi rătăceşte mintea prin sertare,
În nopţi scăldate-n raze selenare,
Şi sărut umbre, dulce amăgire,
Ca un bezmetic, dornic de iubire...

Mă judecă iubirile pierdute,
Năvală dau, pe ochi să mă sărute,
Se prind în horă-amăgitoare iele,
Dansând frenetic, triste şi rebele...

Să-mi dai, te rog, un leac pentru uitare,
Să şterg din vise, clipele amare,
Şi umbrele ce vin să mă sărute,
Pe care le credeam demult pierdute...

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Duduveică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însemnare în jurnalul de bord

Astăzi voi da tuturor ascultare
pentru că toţi sunt atât de fericiţi încât
n-aş putea să-i dezmint. Şi chiar
dacă şobolanii au părăsit corabia
eu n-am voie să prevestesc vreo nenorocire
dar mai ales, în toiul petrecerii,
să strig ca un nebun: Pământ! Pământ!

poezie de Cristian Bădiliţă din Regele cu o harfă în mâini
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plasa de păianjen

Ca o insectă ameţită
străbat văzduhul
pe traiectorii subatomice
numai de mine ştiute
zbor anesteziată
de parfumul dragostei
plutesc în eter
impregnată de amintirea iubirilor trecute
cu raţiunea subjugată
şi inima frântă
mă îndrept hipnotic
inconştient
spre ochiul magic
de o putere irezistibilă
din centrul pânzei de păianjen
mă prind organic în capcana iluziilor
mă lichefiez de dorinţă
şi mă pierd
în plasa insectelor primare.

poezie de Viorica Hagianu din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestitorului

doreşti să te fereşti de omul spân
fals povestitor,
de veghe bancului de nisip,
poţi eşua ascultându-l,
timpul se înjumătăţeşte cu fiecare cuvânt al său
improvizat la capătul speranţelor,
monologul prelungeste hemoragia secundelor
ridică nivelul de adrenalină, indică prezenţa iluziilor sale,
martorii pierd apariţia emoţiilor sub bagheta sa,
retina veacului este plină
poveşti ieftine deşertate precum ai răsturna
tichii de mărgăritar.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!