corabia iluziilor pierdute

Îşi poartă soarele corabia peste zi
Şi luna-şi poartă corabia peste noapte,
Îţi porţi corabia peste umbra mea
Şi umbra mea se leagănă spre moarte.

catren de Victor Rechiţian (16 ianuarie 2000)
Adăugat de Victor Rechiţian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să fim imnul inimilor noastre

Adevărul există ca să-l rostim
adevărul nu suportă
vălul iluziilor pierdute
Adevărul nu-şi cere iertare că există
Adevărul dă năvală
de
pretutindeni
dar
mai ales
din
tine
Nu închide ochii
Adevărul
nu
dispare
niciodată

Adevărul este România

Şi

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (25 februarie 2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manifestul iluziilor pierdute

Istoria mea nu este despre mine

istoria mea nu este despre voi

istoria mea este despre poezie

o poezie de 13, 8 miliarde de ani

din păcate istoria-i analfabetă

şi

reacţionează doar la sângele martirilor

altă iluzie pierdută

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (29 decembrie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să fim imnul inimilor noastre

Adevărul există ca să-l rostim
adevărul nu suportă
vălul iluziilor pierdute
Adevărul nu-şi cere iertare că există
Adevărul dă năvală
de
pretutindeni
dar
mai ales
din
tine
Nu închide ochii
Adevărul
nu
dispare
niciodată

Adevărul este România

Şi

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (25 februarie 2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia

Corabia se scufunda încet noi ziceam
şi ce dacă se scufundă corabia şi mai
ziceam orice corabie se scufundă
într-o zi şi ne strângeam mâinile
ne luam rămas bun

dar corabia se scufunda atât de încet
încât după zece zile noi cei care
ne-am dat mâinile încă ne priveam
ruşinaţi şi ziceam nu-i nimic asta-i
o corabie care se scufundă mai încet
dar până la urmă se scufundă iat-o

dar corabia se scufunda atât de încet
încât după un an încă ne era ruşine
nouă celor care ne-am dat mâinile şi
în fiecare dimineaţă ieşeam unul câte unul
măsuram apa hm nu mai e mult se
scufundă încet dar sigur

[...] Citeşte tot

poezie de Matei Vişniec
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia cu zei nătângi

Armele vor un cont mai mare
şi dulci promisiuni se-amână
şi se mai rup bucăţi din soare
şi noi am vrea să ne rămână.

Prin forfota de griji nomade
secolu-şi face loc pe brânci.
Şi foamea ca un şoarec roade
corabia cu zei nătângi.

poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabie în deşert

tu eşti corabia mea iar eu deşertul tău.
umbrele noastre dansează noapte de noapte în catedrala iubirii
călcând peste florile aruncate de anotimpurile tinereţii fără sfârşit.
urletul oceanului nu se aude, rafalele furtunii nu mă mişcă din braţele tale,
şi zeii plâng însinguraţi numărând mângâierile,
mereu numărând.

tu eşti corabia mea iar eu deşertul tău,
o lume întreagă încearcă să ne închidă dragostea într-o stea de nisip.
de aceea trebuie să murim departe de lume
minţindu-ne sângele că am fost cu adevărat fericiţi.

tu eşti corabia mea iar eu deşertul tău,
eu navighez în sângele tău căutând fericirea.
tu te acoperi cu mine,
ca să uiţi să trăieşti...

poezie de Eduard Dorneanu (3 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia verde

Corabia se frământă şi se răsuceşte
în lupta cu valurile ce-o izbesc tâlhăreşte
şi apele cresc ca din hău năzdrăvane,
căpitane! căpitane! căpitane!

Invinsă pe-o clipă, sub valuri se pierde
parcă de-a pururi, corabia verde
năprasnic muşcată de uragane,
căpitane! căpitane! căpitane!

Prin potopul ce zălud o răstoarnă,
s-aud prin văzduh ca o goarnă,
peste-ale mării nesfârşite noiane,
poruncile tale de proroc, căpitane!

Şi iată, de odată se-nalţă semeaţă...
iarăşi, Crăiasă peste timp, peste ceaţă,
peste-ale apelor titanice toane,
corabia ta verde, o, căpitane!

[...] Citeşte tot

poezie de Aron Cotruş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia viselor

Corabia viselor mele mă poartă
pe mări liniştite şi fără sfârşit,
urmând o cărare trasată de soartă
de când mie-n viaţă mi-am fost răsărit.

Plutesc în derivă, curentul mă duce
spre zări înspre care nicând n-am privit,
iar mintea se zbate-ntr-un fel de răscruce
şi-ar vrea să mă-ntoarcă spre visul iubit.

Chiar vântul mă-mbie spre apele calde,
spre zări tropicale de-un verde plăcut,
spre insule care iubesc să se scalde
în valuri ce trec peste ele-un sărut.

Un gând îmi străbate prin minte şi visuri,
ieşind în lumină din vechi amintiri,
şopteşte în pânze, adie înscrisuri
şi-alege cărarea mai vechii iubiri.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mare de ceaţă

Ceaţa este în ceaiul meu
Nările îmi sunt gâdilate de aburii fierbinti
O mare de ceaţă se apropie încet de mine
Duşmanii mei, porumbeii, s-au pus la adapost
Presiunea îmi face oasele să doară

Şi eu, corabia, troznind din toate cuiele
Mi-am întins velele
Şi am tăiat cu sabia zidul de aburi
Pe punte, marinari, slinosii marinari
Beţi şi leneşi
Visează sirene

Şi eu, corabia, timidă şi uşoară
Aleg linia cerului sa eliberez aceasta carcasă
De perna ceţii

poezie de Iulia Gherghei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!