Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

chinuitor

Toate rezultatele despre chinuitor, pagina 4

Cornelia Georgescu

Tânărul comandant avea cel puțin 13 ani la dispoziție pentru a afla adevărul în privința Liei, pentru a-i descoperi adevăratul ei suflet. Zâmbi la acest gând, care-l liniștea, îl mulțumea, deși îi promisese atât ei, cât și tatălui ei, că va păstra în tot acest timp, între ei doi, o relație de strictă colegialitate. Ce conta oare acea promisiune, care în acest timp ar putea fi uitată de părțile între care fusese încheiată? Și atunci, ce importanță ar avea, dacă la un moment dat, în cine știe ce împrejurări, el avea să-și încalce această promisiune, deși nu-i stătea în caracter să procedeze astfel? De obicei, se ținea de cuvântul dat, își respecta promisiunile, dar în acest caz... Cum ar fi oare posibil să-și respecte o asemenea promisiune, când în mintea lui, ea era aproape mereu prezentă, în mod chinuitor pentru el? Se întrebase de ce oare făcuse o asemenea promisiune absurdă și ar fi dorit să retracteze tot ce spusese față de ea și tatăl ei, dar era cam prea târziu pentru un asemenea gest, deci, n-avea decât să încerce să-și respecte acea promisiune stupidă. Până când însă?! Acest amănunt nu i se părea deloc clar, nu-l stabiliseră sigur, deci, variantele i se păreau nelimitate; va trebui doar s-o aleagă pe cea mai convenabilă la un moment dat...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Pentru cea aflată la extrema opusă în privința înălțimii, domnișoara cea blondă, era foarte greu să se despartă, nu doar de părinți, ci și de toate acele plante și animale în mijlocul cărora crescuse. Pentru domnișoara consilier, era dificilă despărțirea de Magda și Dora, cât și de motănașul ei gri, tare răsfățat; bineînțeles, fără a-i mai pune la socoteală și pe părinți. Mezinul echipajului renunțase fără a avea remușcări la impresionanta sa carieră sportivă; îl aștepta o alta, cel puțin la fel de palpitantă, de astronaut. Doctorița nu avea de ce să regrete faptul că nu va avea mulți pacienți; oricum, în următorii ani, va fi nu doar unicul medic pentru colegii ei, ci chiar unicul cadru medical, ceea ce era o provocare destul de îndrăzneață pentru un medic atât de tânăr ca ea. Decanul de vârstă al echipajului era mulțumit că se înțelesese cu domnișoara body-guard Petra Nețoiu și că o ajutase să studieze genetica în Institut. Cât despre comandantul misiunii, acesta era mulțumit că din echipaj făcea parte și domnișoara... Barbie și că scăpa acum de fetele din jur, de "faima" lui de mare Don Juan; era însă ușor contrariat de atitudinea directorului, iar unica nemulțumire îi era provocată de cuvintele pe care i le adresase mamei sale, pe care el nu le putea uita. Acum, că momentul plecării se apropia, și le amintea din ce în ce mai des, în mod chinuitor.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Balada vechilor iubiți

Ca pomii înfloriți sub grindini
De douăzeci de ani luptăm
Ți-ai luat de zeci de ori bagajul
Tot așa des ne împăcăm
Obicectele din jur roiesc
Și mobilele poartă semne
Coșmarul vechilor scandaluri
Îmbrățișările de-apoi
Gustul floral al sfintei ploi
Din lacrima de-argint a vieții

Iubirea mea, cum au trecut anii prin viața ta,
Ce-a mai rămas din dimineți și seri,
Eu te iubesc mereu, la fel ca ieri,
Iubirea mea, gingașă, trecătoare floare
Dimineți fără nori, cu soare
Îmi străluceai pân' la apus, iubirea mea.

Trecuți prin vrăjile iubirii,
Înlănțuiți ca în trecut,

[...] Citește tot

cântec, muzica de Jacques Brel, traducere de Luminița Soare
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cotitură

Drumul de la simțire adâncă la măreție trece prin jertfă. Kassner

Îndelung birui, contemplând.
Stele căzură-n genunchi
sub luptătoare privire.
Sau contempla în genunchi,
și-a stăruinței mireasmă
vreun zeu obosea,
încât lui îi zâmbea dormind.

Turnuri, astfel le privea,
încât se speriau:
și iar le clădea, brusc, înalte, într-unui.
Dar de câte ori peisajul,
împovărat prea tare de zi
nu odihnea, seara,-n tăcuta lui contemplare.

Animale-alinate intrară,
păscând, în privirea-i deschisă,
și leii captivi se uitară

[...] Citește tot

poezie de din Poezii (1906-1926), Desăvârșite, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Notebooks of Malte Laurids Brigge" de Rainer Maria Rilke este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -88.00- 34.99 lei.

Poezii pierdute

Mă gândesc uneri la poeziile pe care le-am pierdut –
Poate pierderea lor a fost ceea ce a salvat lumea – totuși,
Ele rămân pierdute. Iar eu îmi mai amintesc de ele doar
Când un fragment levitează în spatele
Unor facturi vechi, a unei notițe-n chenar negru
De adio, de naștere, a unei invitații la nuntă
Și a altor borne de hotar de mai mică relevanță.

Momentul este chinuitor – de ce? Dincolo
De o emoție trecătoare, carne dubioas㠖
Satori* într-un bar, taxi sau restaurant sau sală de așteptare
Într-un aeroport – ce naștere mâzgălită
Pe un șervețel pătat, care odată ce-a rezonat
Se dezice de oră, iar în dimineața următoare
Respinge mintea? Toate aceste supraviețuiri

Amintesc de o petală încrețită, presată
Între paginile unor cărți demult aruncate.
O frunză-n cădere este surprinsă de razele soarelui,
Sclipește, un ciob al memoriei

[...] Citește tot

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Allan Poe

Corbul

Stând, cândva, la miez de noapte, istovit, furat de șoapte
Din oracole cețoase, cărți cu tâlc tulburător,
Piroteam, uitând de toate, când deodată-aud cum bate,
Cineva părea că bate – bate-n ușa mea ușor.
"E vreun trecător – gândit-am – și-a bătut întâmplător.
Doar atât, un trecător."

O, mai pot uita vreodată? Vânt, decembrie cu zloată,
Jaru-agoniza, c-un straniu dans de umbre pe covor,
Beznele-mi dădeau târcoale – și niciunde-n cărți vreo cale
Să-mi aline greaua jale – jalea grea pentru Lenore –
Fata fără-asemuire – îngerii îi spun Lenore –
Nume-n lume trecător.

În perdele învinse roșul veșted de mătase
Cu-o foșnire de neliniști, ca-ntr-un spasm chinuitor;
Și-mi spuneam, să nu mai geamă inima zvâcnind de teamă:
"E vreun om care mă cheamă, vrând să afle-un ajutor –
Rătăcit prin frig și noapte vrea să ceară-un ajutor –
Nu-i decât un trecător."

[...] Citește tot

poezie celebră de din Poezii și poeme (1963), traducere de Mihu Dragomir
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!
cumpărăturiCartea "The Complete Tales and Poems of Edgar Allan Poe" de Edgar Allan Poe este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -159.00- 79.99 lei.
Camil Petrescu

Versuri pentru ziua de atac

Fii gata, prietene soldat, fii gata.
Curăță-ți cu grijă arma și lopata
Și pune-ți cruciulița la gât, -
Mâine va fi un atac mare
Și-atât.

De undeva, de departe, ne vor trimite ordine:
Cu ranița și arma în spinare,
Pe drumurile ude de ploaie și-ntuneric
Ne vor purta întreaga noapte
În șoapte.
Târziu ne vor opri în fața porții.

În fața porții nevăzute-a morții.

La trei din noapte vom scula din somn
Pe cei ce se lăsară istoviți în noroi,
Vom aștepta din nou
Noi ordine.
Vom aștepta chinuitor

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Un om intre oameni" de Camil Petrescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -28.90- 23.99 lei.

<< < Pagina 4 >


Articole culturale referitoare la chinuitor

Articole lingvistice referitoare la chinuitor

Articole de artă referitoare la chinuitor


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook