Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Edgar Allan Poe

Corbul

Stând, cândva, la miez de noapte, istovit, furat de șoapte
Din oracole cețoase, cărți cu tâlc tulburător,
Piroteam, uitând de toate, când deodată-aud cum bate,
Cineva părea că bate – bate-n ușa mea ușor.
"E vreun trecător – gândit-am – și-a bătut întâmplător.
Doar atât, un trecător."

O, mai pot uita vreodată? Vânt, decembrie cu zloată,
Jaru-agoniza, c-un straniu dans de umbre pe covor,
Beznele-mi dădeau târcoale – și niciunde-n cărți vreo cale
Să-mi aline greaua jale – jalea grea pentru Lenore –
Fata fără-asemuire – îngerii îi spun Lenore –
Nume-n lume trecător.

În perdele învinse roșul veșted de mătase
Cu-o foșnire de neliniști, ca-ntr-un spasm chinuitor;
Și-mi spuneam, să nu mai geamă inima zvâcnind de teamă:
"E vreun om care mă cheamă, vrând să afle-un ajutor –
Rătăcit prin frig și noapte vrea să ceară-un ajutor –
Nu-i decât un trecător."

Astfel liniștindu-mi gândul și de spaime dezlegându-l
"Domnule – am spus – sau doamnă, cer iertare, vă implor;
Podidit de oboseală eu dormeam, fără-ndoială,
Și-ați bătut prea cu sfială, prea sfios, prea temător;
Am crezut că-i doar părere!" Și-am deschis, netemător,
Beznă, niciun trecător.

Și-am rămas în prag o vreme, inima simțind cum geme,
Năluciri vedeam, cum nimeni n-a avut, vreun muritor;
Noapte numai, nesfârșită, bezna-n sinea-i adâncită,
Și o vorbă, doar șoptită, ce-am șoptit-o eu: "Lenore!"
Doar ecou-adânc al beznei mi-a răspuns șoptit: "Lenore!"
Doar ecoul trecător.

Întorcându-mă-n odaie, tâmplele-mi ardeau văpaie,
Și-auzii din nou bătaia, parcă mai stăruitor.
"La fereastră este, poate, vreun drumeț strein ce bate...
Nu știu, semnele-s ciudate, vreau să aflu tâlcul lor.
Vreau, de sunt în beznă taine, să descopăr tâlcul lor!"
Vânt și niciun trecător.

Geamul l-am deschis o clipă și, c-un foșnet grav de-aripă,
a intrat un Corb, străvechiul timpului stăpânitor.
N-a-ncercat vreo plecăciune de salut sau sfiiciune,
Ci făptura-i de tăciune și-a oprit, solemn, din zbor,
Chiar pe bustul albei Palas – ca un Domn stăpânitor,
Sus, pe bust, se-opri din zbor.

Printre negurile-mi dese, parcă-un zâmbet mi-adusese,
Cum privea, umflat în pene, țanțoș și încrezător.
Și-am vorbit: "Ți-e creasta cheală, totuși intri cu-ndrăzneală,
Corb bătrân, strigoi de smoală dintr-al nopții-adânc sobor!
Care ți-e regalul nume dat de-al Iadului sobor?"
Spuse Corbul: "Nevermore!"

Mult m-am minunat, firește, auzindu-l cum rostește
Chiar și-o vorbă fără noimă, croncănită-ntâmplător;
Însă nu știu om pe lume să primească-n casă-anume
Pasăre ce-și spune-un nume – sus, pe bust, oprită-n zbor –
Pasăre, de nu stafie, stând pe-un bust strălucitor-
Corb ce-și spune: "Nevermore".

Dar, în neagra-i sihăstrie, alta nu părea că știe,
Sufletul și-l îmbrăcase c-un cuvânt sfâșietor.
Mult rămase, ca o stană n-a mișcat nici fulg, nici pană,
Până-am spus: "S-au dus, în goană, mulți prieteni, mulți, ca-n zbor –
Va pleca și el, ca mâine, cum s-a dus Nădejdea-n zbor".
Spuse Corbul: "Nevermore".

Uluit s-aud că-ncearcă vorbă cugetată parcă,
M-am gândit: "E-o vorbă numai, de-altele-i neștiutor.
L-a-nvățat vreun om, pe care Marile Dezastre-amare
L-au purtat fără-ncetare cu-ăst refren chinuitor –
Bocetul Nădejdii-nfrânte i-a ritmat, chinuitor,
Doar cuvântul: "Nevermore"".

Corbul răscolindu-mi, însă, desnădejdea-n suflet strânsă,
Jilțul mi l-am tras alături, lângă bustul sclipitor;
Gânduri rânduiam, și vise, doruri, și nădejdi ucise,
Lângă vorba ce-o rostise Corbul nopții, cobitor –
Cioclu chel, spectral, sinistru, bădăran și cobitor –
Vorba Never – Nevermore.

Nemișcat, învins de frică, însă negrăind nimică,
Îl priveam cum mă fixează, până-n gând străbătător,
Și simțeam iar îndoiala, mângâiat de căptușeala
Jilțului, pe care pala rază-l lumina ușor –
Dar pe care niciodată nu-l va mângâia, ușor,
Ea, pierduta mea Lenore.

Și-am simțit deodată-o boare, din cățui aromitoare,
Nevăzuți pluteau, c-un clinchet, pași de înger pe covor;
"Ție, ca să nu mai sângeri, îți trimite Domnul îngeri" –
Eu mi-am spus – "să uiți de plângeri, și de dusa ta Lenore.
Bea licoarea de uitare, uită gândul la Lenore!"
Spuse Corbul: "Nevermore".

"Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Sol al Beznei sau Gheenei, dacă ești iscoditor,
În noroasa mea ruină, lângă-un țărm fără lumină,
Unde spaima e regin㠖 spune-mi, spune-mi te implor,
Este-n Galaad – găsi-voi un balsam alinător?"
Spuse Corbul: "Nevermore".

"Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Spune-mi, pe tăria bolții și pe Domnul iertător,
Sufletu-ntâlni-va oare, în Edenul plin de floare,
Cea mai pură-ntre fecioare – îngerii îi spun Lenore –
Fata căreia și-n ceruri îngerii îi spun Lenore?"
Spuse Corbul: "Nevermore".

"Fie-ți blestemat cuvântul! Piei, cu beznele și vântul,
Piei în beznă și furtună, sau pe țărmul Nopții-n zbor!
Nu-mi lăsa nici fulg în casă din minciuna-ți veninoasă!
Singur pentru veci mă lasă! Pleacă de pe bust în zbor!
Scoate-ți pliscu-nfipt în mine, pleacă la Satan, în zbor!"
Spuse Corbul: "Nevermore".

Și de-atunci, pe todeauna, Corbul stă, și stă întruna,
Sus, pe albul bust, deasupra ușii mele, pânditor,
Ochii veșnic stau de pază, ochi de demon ce visează,
Lampa își prelinge-o rază de pe pana-i pe covor;
Știu, eu n-am să scap din umbra-i nemișcată pe covor.
Niciodat㠖 Nevermore.

poezie celebră de din Poezii și poeme (1963), traducere de Mihu Dragomir
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 1 iunie 2018.
Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!
cumpărăturiCartea "The Complete Tales and Poems of Edgar Allan Poe" de Edgar Allan Poe este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -159.00- 79.99 lei.

Citate similare

Corbii, Nevermore...

BăsesCorr
Nu vei mai fi abil actor,
Nici crocodil-aligator
De multe rele, făcător,
Nici bișnițar și profitor,
Nici la NAVROM ca director,
Nici tot numind ciraci-horor,
Nici de codruțe, numitor,
De sticle tari, mult băutor,
De fuste mici, dezbrăcător,
Nici mare-artist țepuitor,
Corb ce-și spune: Nevermore!

Nici pe ocean navigator,
Nici comandant pe vreun vapor,
Nici deputat sau senator,
Nici de oștire, jignitor,
Nici președinte-jucător,
Niciodată - Nevermore!

pamflet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nevermore

Ai fost iubirea cea dintâi a vieții mele
La pianul vechi demult nu mai am spor,
Aș desena ceva, dar nu am acuarele,
M-atinge alinarea, când ascult "Nevermore".

Nu mai vreau alcool, la "crack" am renunțat,
Jocul nu m-atrage, ori povești de dor,
Îl ascult pe Freddie, cum cântă cadențat,
Am dat "Bed of Roses" pe dulce "Nevermore".

Când totul este vânt și umbre și-ntuneric,
Iar însuși viitorul îmi pare-a fi-un Mordor,
Ma pregătesc de luptă c-un aer ezoteric,
Și chem în grabă calul, pe ritmuri "Nevermore".

Prea credincios, în faptul serii m-aștepta,
I-am zis: Iubite murg, nu ne va fi ușor,
renunțăm acum, când lupta-i tot mai grea?
Și privindu-i ochii, am știut: "Nevermore"!

poezie de (decembrie 2013)
Adăugat de Alex DospianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Călător, trecător pribeag pe pământ...

Călător, trecător pribeag pe pământ...
Drumuri, gânduri, ofuri și chin,
Gust de pelin,
Goană de ani, muncă și bani,
Trudă în vânt...
Călător, trecător pribeag pe pământ!

Doamne, mi-ai dat ce n-am visat!
Sădind în mine, credința-n Tine,
Din ce mi-ai dat, voi dărui,
Oricând în cale voi întâlni
Un necăjit, un disperat ce ispășește al lui păcat.
Ajută-, cât mai trăiesc, tot ce doresc -nfăptuiesc,
prind în versul ce mi-ai dat, peste ocean ce-am învățat!
Știu, mai de preț pe lume nu-i, ca sănătatea omului
Dar sunt grăbit, uit prea ușor că pe pământ sunt trecător!

Dacă-i curat sufletul meu,
C-am fost cinstit și de cuvânt,
C-am respectat un jurământ,
Cât am fost bun, cât am fost rău,
O știi doar Tu, mărite Zeu!

Tot ce adun an după an,
Mult prea curând se pierde-n van!
O umbră sunt, o frunză-n vânt,
Când plec, las totul pe pământ,
Muncă de ani, Goană și bani, Trudă în vânt...
Atât doar sânt:
Călător, trecător pribeag pe pământ!

Chiar de ești trecător...

Astăzi ești... mâine, nu...
Viața... trece în zbor
Și tu ești doar atât:
Pe pământ, călător!

Mai târziu înțelegi,
și visele mor
Și tu ești doar atât:
Pe pământ, trecător!

Când devii înțelept,
Ai rămas cu-n toiag
Știi că ești doar atât:
Pe pământ, un pribeag!...

... Chiar de ești un pribeag,
Călător trecător,
Lângă suflete dragi,
Poți pricepe ușor
Ce-i un cuib fericit,
Un surâs de copil,
Cât de mult ai iubit?...

Te întreabă... subtil:
Ai plantat un copac?
Ai iubit o mândruță?
Ai pe lume urmași?
Ai făcut o căsuță?

Poți "pleca"... liniștit,
Ți-ai făcut aici "treaba"...
Chiar de ești trecător,
Nu trăit-ai degeaba!

poezie de (mai 2004)
Adăugat de Ionel DavidiucSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lucian Blaga

Corbul

Câmp alb. Descinde-ntrupat din funingei
un corb. Îl vezi, fetița mea, Ana?
În toamnă pe-aici se stingea aurie povestea,
țâșnea veverița, cădea castana.

Corbul își măsură pasul, scrie-n zăpadă
nou testament, sau poate o veste cerească,
pentru cineva care ar trece prin țară
și n-a uitat de tot cetească.

Noi, oamenii, noi am uitat.

poezie de din La curțile dorului (1938)
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trilogia cunoasterii" de Lucian Blaga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -66.47- 46.99 lei.

Steaua vie

În acea slăvită noapte,
se uita mirată luna.
- Ia uitați-, surate,
cum se poate?
murmura mereu străbuna.
O steluță pe sub nori!
Ce fiori!
O steluță fără nume
și fără orbită-n lume!
Zboară-ncet și se oprește,
omenește,
parc-ar vrea un om să-ndrume.
- Cum? zboare și să stea?
a răspuns atunci o stea.
- Cum? O stea fără orbită?
a spus alta mai uimită.
- Da. Căci nu e nici planetă,
nici cometă,
nici vreun pui din căi lactee,
nici vreun colț de meteor.
- Atunci ce e?
- E un dor!...
a șoptit o rază-n zbor.
E un înger, e un duh
care trece prin vazduh
către PRUNCUL SALVATOR.

Și-a privit întregul cer
cum steluța, sol suprem,
s-a oprit ca o făclie
peste satul Betleem.

Și-a zburat apoi făclia
dispărând în Dumnezeu!

AMIN

poezie de
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Caragea

Lupoaica

te aștept de-atâta vreme, inima o simt cum geme,
și mă-ndepărtez de tine, fără cânt, fără sobor;
amintire, preț de-o clipă, doar de lacrimi fac risipă,
te-am iubit, cu ce ardoare, mai ca-n luna lui cuptor;
printre gânduri se-nfiripă - o-ntrebare, de-am să mor,
vei ține iar în brațe, să mă-nveți din nou să zbor?
am să zbor doar cu-o aripă, cu cealaltă-am să cobor.

pretutindeni umbre mute - negrele necunoscute,
și adorm ca-ntr-o poveste - de nescris, într-alt decor;
chipul tău, întreaga viață, mi-a fost unica povață,
chiar și-n gânduri infidele, chiar și-n gândul trecător,
da, am renunțat la stele - te-am ales în locul lor...
și acum, o altă maică, mă va învăța mor,
am să te visez lupoaică în ținutul lupilor.

dar în vise, porți-închise, și-o putere care-mi cere
să mă lepăd de durere, rămân un privitor,
să te uit, să-mi curgă spume, să nu pot să-ți spun pe nume,
pândesc halucinante creaturi ce-n spaima lor
vor fugi întruna-întruna – fără glasuri, fără dor;
vor învăța urlu, voi ajunge prădător...
ca un lup fără pereche, în ținutul lupilor.

poezie de din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuț CarageaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "In asteptarea pasarii" de Ionuț Caragea este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -67.43- 39.99 lei.

Droguri

Trăim în epoca drogurilor
Mai ieftine, mai scumpe,
Iubirea e un drog suprem,
Nu e dat oricui iubească,
Nu e târziu niciodată,
Pierde doar cine nu poate iubi,
Dincolo de moarte, drogurile
Sunt interzise, Dumnezeu e foarte sever,
Bate pendula în trupul meu obosit,
Mă tot sâcâie un idiot măscărici,
Seamănă mult cu corbul lui Poe,
Eu râd de acel Nevermore,
Never say never, rezist.
Iubito, tu ești curată,
Ai un miros amețitor, misterios,
Lasă-mă să intru în lumea ta,
Ești o lume mirifică, elegant preumblu
În tine, -ntâmpină inima ta caldă,
Ea mă întreabă, cine ești?
Sunt cel pe care-l aștepți,
Renaștem ca doi siamezi inseparabili.
Cât te iubesc.

poezie de
Adăugat de Boris Marian MehrSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Șalom Sabat

Eu sunt un vultur plin de măreție,
Trăiesc din amețeala cerului;
Tu ești o pană dintr-o aripă
De altă culoare:
Nepotrivită, zbârlă, purtată de vânt,
Ce-și caută locul prin aripi străine,
Iar eu nimic n-aș da pe tine.

De la o vreme, însă,
Eu zbor cu șoimii și areții,
Căci mi-am pierdut o pană care
M-ar fi purtat unde mi-e locul,
Cât mai apropiat de soare.

De la înălțimea la care m-am coborât,
Văd mai bine
pana ta e tot ce îmi lipsește,
sunt condamnat la picaj,
Că ai o misiune mai înaltă
și, oricum ai fi, nu sunt fără de tine
Decât o eclipsă, pana mea lipsă.

Când nu pot să zbor, de tine mi-e dor;
Facem parte dintr-un tot,
Fără el să zbor nu pot,
Nici tu nu zbori,
Și mor, și mori.

Fie-ne țărâna ușoară
Ca pana ce zboară,
Ci nu atât de grea
Ca tine, pana mea,
Și nici la fel ca mine
Când zbor lipsit de tine.

Sabat Șalom!

poezie de din Aproape alb (28 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubirea

Mergeam pe strada pustie luminată de luna strălucitoare
Privind cerul înnegurat și stelele încântătoare
Un gând m-a străpuns, ce pace nu-mi dădea.
"De ce trăim, oare, în viața asta grea?"

Încercam și încercam găsesc răspuns
Însă nimic nu părea să fie potrivit
Și atunci un singur lucru mi-am spus:
"Fiecare are un scop ce trebuie îndeplinit."

Continuând merg prin bezna cea tăcută
Pe o bancă mai micuță, aflată-n fața mea
Stătea o fetiță ce părea că ascultă
Șuierăturile vântului care lin bătea.

Fără vreo idee, lângă ea m-am așezat,
Am privit-o în ochi un timp îndelungat
Am văzut în ei doar suferință,
Nici pic de iubire sau dorință.

Vrând par politicos, am întrebat:
"Micuțo, ești bine, ce s-a întâmplat?"
Și fără vreo expresie pe chip, mi-a răspuns:
"Poți să mă faci ajung acolo sus?"

Rămas fără cuvinte de ceea ce mi-a spus,
Am continuat vorbesc, punându-i o altă întrebare:
"Ești bine? Ce sa întâmplat de ești supărată așa de tare?"
Tăcere, dar am avut răbdare.

Trecuse ceva timp, cine mai știe cât....
Dar atunci și-a ridicat capul din pământ
Mi-a șoptit încet, dar m-a marcat tare:
"Mama mea e înger, cum pot să fiu și eu, oare?"

Nu i-am răspuns, am așteptat continuarea.
"Lumea mea s-a prăpădit, vreau doar să ajung în cer,
Acolo e mama mea, prea multe cer?"
Lacrimi care nu își găseau alinarea.

Ceea ce mi-a zis, pe viața m-a marcat.
"Fetițo, viața merge înainte, să nu-ți para rău.
Nu se va mai întoarce, e adevărat,
Dar ea va fi de acum îngerul tău."

S-a uitat cu ochii ei înlăcrimați către mine:
"Cum mai pot trăi când tot ce iubeam a murit?
Nu voi mai fi niciodată bine,
Iubirea de mamă era tot ce mi-am dorit."

Asta este tot ce mi-a mai putut spune.
A luat-o la fugă fără să-i mai pese,
Însă ochii, inima și mintea mi-a deschis
Și am știut ca întâlnirea cu ea a fost ceva prescris.

Acum, întrebarea mea avea răspuns:
"De ce trăim, oare, în viața asta grea?"
Ei bine, un singur cuvânt e de ajuns:
"Iubirea - de familie, de prieteni, de tot ce înseamnă ea."

poezie de
Adăugat de Alexandra MarinescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căminul

Căminul unde stau aș cere ca să-mi fie
Acolo sus pe deal cu cer să mă-nvelesc.
S-aud în zori de zi cântând o ciocârlie
Și șuierat de vânt prin brazii ce-mi trosnesc.

Acolo eu aș sta văd în depărtare
Cum soarele-mi răsare și-agale se ridică.
Apoi îmi asfințește și-o luna ce-mi apare
Sau privesc pe boltă văzând o stea cum pică.

Acolo unde-i urmă de simplu trecător
S-ajungă într-o lume ce-mi aparține mie.
Acolo trăiesc cu păsările-n zbor
Să n-am acum eu teamă de ploi sau vijelie.

Eu drumul îl măsor cu pasul pe-o cărare
În tălpi simțind doar iarba și cât de ud pământul.
Când se îngână-o zi cu noapte și-i răcoare
Eu simt miros de brad trezit ce-l duce vântul.

Căminul meu aibă și-o glastră la fereastră
îmi culeg magie din roșul meu amurg.
Sau miroas-a pâine dospită doar de casă
Și apa de izvor ce-i rece vreau s-o strâng.

Și de e vreme rece și timpul e ploios
Nu-mi pasă doară focul îmi trosnească-n vatră
Căminul de pe deal ce-i mic și călduros
Eu îl asemuiesc cu un castel de piatră.

șuierare și vântul prin brazii ce-mi trosnesc
S-aud în zori de zi cântând o ciocârlie.
Acolo sus pe deal cu cer să mă-nvelesc
Acesta e căminul carevrea să îmi fie.

poezie de (octombrie 2015, Brăila)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ceasul ticăie ușor

Se întunecă văzduhul,
Nori de praf se urcă-n cer ;
Nu-i esență de crepuscul
Când din juru-ți toate pier.

Nu e zi, nu e nici noapte,
Nici vreun vag iz de mister,
Nu bat în timpane șoapte,
Lumea nu e-n șantier.

Timpul s-a topit pe dată,
Spațiul nu e infinit,
Din înalt, încet se-arată
Un alai desăvârșit

Ce coboarâ ca o boare
De divin strălucitor
- fără a purta odoare -
Proslăvesc pe Domnul lor.

Este foc în rugăciune,
Totu-i plin de Duhul sfânt...
E ceva ce... nu pot spune
Eu, un om de pe pământ.

O lumină ca de lapte
Rupe negura-n fâșii ;
Vine-n lume să se-arate
Domnul sfânt al celor vii.

Peste toate se revarsă
Glasul milei picurând:
- Am venit la voi acasă,
Să-mi deschideți aveți când?

Unde-ați pironit iubirea?
Cui slujiți neîncetat?
Îngerii îmi sunt oștirea
Ce-am pornit' la căutat.

Spune-mi tu, cel ce veghează
Doar la ce e trecător!
Sar din somn, deja-i amiază ;
Ceasul ticăie ușor...

poezie de (13 mai 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian MoroșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Și timpul în neștire trece
Însă numai un singur dor
Cu viața timpul și-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
vrea să știe o lume-ntreagă,
fără tine pot să mor!
Dar viața merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Și de ți-ai pierdut dragul părinte
Inima-ți plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O ființă a cărei vieți s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Și a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viața dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toți ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viața pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Și m-ai lăsat c-un singur dor.
Și acuma orice veselie
E ca și cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu ești tot vie
Și vei trăi o veșnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet șters să mai schițez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înțeleasă,
Poate le par prea voioasă;
Ei nu știu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Și-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Și nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieții a-l seca.
Mai sunt mulți care-mi sunt aproape
Și unii chiar înțeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înțelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu ești mereu doar lângă mine...

poezie de din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 6 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Cornelia Georgescu

Lia: Aș vrea să te cred, dar... Mi-e teamă să nu fie doar un capriciu de-al tău, unul trecător...
Lucian: Poftim?! Lia, ți-am mai spus că pentru mine, tu nu ești deloc doar un capriciu trecător... În plus, ce fel de capriciu trecător ar putea fi, după mai mult de opt ani?! Te rog, sunt cel puțin opt ani...
Lia: Ba da, ar putea fi. Poate din cauză că eu am fost singura care te-am respins mereu, te-am refuzat, nu ți-am acceptat prietenia... Presupun că nu erai obișnuit fii refuzat. Îți plăcea obții totul, așa cum îți doreai tu. Încă îți place acest lucru.
Lucian: Nu, nu-i din cauza asta! E adevărat că-mi displăcea fiu mereu refuzat, însă nu ăsta-i motivul pentru care m-am îndrăgostit de tine.
Lia: Sau poate crezi astfel, doar pentru că tu ești comandantul și ți se cuvine tot ce-ți dorești.
Lucian: Grozav! E ultimul lucru pe care aș fi dorit să-l aud în acest moment, de la tine sau de la oricine altcineva! În plus, n-are absolut nici o legătură. Când te-am cunoscut pe tine, nu eram nici un fel de comandant, al nimănui și nici nu aveam habar că voi fi vreodată. Că poate îmi doream acest lucru, e cu totul altceva...

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Decaloguri comparative...

Nici o floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nici o pasăre nu-i rară, fără de cuvântul vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, dacă nu-i dorit de dor...
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nici o noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici un om nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nici o zi nu e aleasă, fără de iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nici o vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nici o prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Nici un gând nu-i măreție, fără a lui împărăție.
Nici un drum cu ocoliș, nu e fără ascunziș...
Nici o fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nici o iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credința nu-i credință, dacă n-are stăruință.
Nici o soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viața nu e viață, de nu, îți zâmbește în față.

poezie de
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Allan Poe

Annabel Lee

De mult, de demult, pe-ai Timpului pași,
Într-un ținut de miază-zi,
O fată trăia, c-un nume gingaș:
Cu numele Annabel Lee.
Și ea trăia c-un gând, un singur gând:
Să-mi fie dragă și drag să-i pot fi.

Eram un copil și ea o copilă,
În cel ținut de miază-zi:
Dar ne iubeam cu-o iubire mai mult ca iubirea -
Eu și cu-a mea Annabel Lee;
Iubire pe care cheruvii din ceruri
Nu-ncetau a ne-o jindui.

Și iată dar tâlcul pentru care de mult,
În cel ținut de miază-zi,
Un vânt suflă rece din nori, și răci
Pe dulcea mea Annabel Lee.
Un nobil domn sosi din depărtări,
Și trist, fără cuvinte, mi-o răpi,
Și-o-nchise-ntr-un mormânt, pe veci de vecii,
Pe draga mea Annabel Lee.

Dar îngerii însiși din cer ne priveau
Cu-aprinsele lor gelozii;
De-aceea /temeiul e prea cunoscut
În ăst ținut din miază-zi/
Țâșni vântul rece-ntr-o noapte din nori
Ucigând și-nghețând pe-a mea Annabel Lee.

Dar dragostea noastră fu dragoste tare:
Nici alții mai vârstnici ca noi -
Nici cei mai cuminți decât noi -
Nici îngerii-n nalta cerească-nstelare,
Nici demonii din miază-zi,
Deși ea e moartă, nu pot să despartă
Un suflet de-alt suflet:
Pe mine de Annabel Lee.

Căci nici luna nu luce fără-n vis a mă duce
La frumoasa mea Annabel Lee;
De răsar dalbe stele, ochii-i văd dragei mele,
Ai frumoasei Annabel Lee;
Cât e noaptea de grea, eu stau singur cu ea,
Cu draga-mi, cu draga logodnica mea,
La micu-i mormânt din pustiu miază-zi -
Mormântul lui Annabel Lee!

poezie clasică de (1849), traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Conștiință trează...

Îmi pun repetativa întrebare
Cum de-am putut atât să te iubesc?!
Și-mi dau răspuns cu mare resemnare
- Că e normal sau poate prea firesc.

De multe ori am vrut ca să renunț
Dar conștiința mea solicitată.
Îmi repeta într-una ca anunț
nu va accepta ea niciodată.

Am stat de-atâtea ori cu ea la sfat
M-a-nmărmurit de câte poate ști.
De-aceea niciodată n-am ratat
Vreo vorbă care ar putea minți.

Eu știu că nu e loc de complezență
Iar vorbele sunt spuse provizoriu.
De-aceea regretăm a sa absență
Să nu cădem cumva în derizoriu.

Adeseori destinului ne-am cedat
Însă doar ea știut-a să reziste.
Și interogatoriu de a acceptat
E pentru că n-a vrut ca să insiste.

În viața mea au mai și existat
Momente de suspans sau chiar supliciu.
Dar niciodată ea n-a pregetat
Să-mi dea un sfat sau poate un indiciu.

Tot ce vă spun acuma e poveste
Nimic nu e concret, chiar dac-aș vrea.
Iar calea de urmat în viață este
Dictată de dorința de-a putea.

De multe ori mi-am pus o întrebare
Cum de-am putut atât să te iubesc?!
Fără ca eu să fiu măcar în stare
Să te privesc fără să-nmărmuresc.

E o-ntrebare cu un iz retoric
Ce se-ntâlnește doar la tine-n vis.
Și rătăcind acuma prin cuvinte
Încerc fac acum ce am promis.

Eu mă întreb acum c-un fel de ciudă
- De ce nu aș putea eu să renunț?!
Dar e păcat de vreme și de trudă
Iar tot ce fac nu este un denunț.

De multe ori am vrut ca să renunț
Dar conștiința mea solicitată.
Îmi repeta într-una ca anunț
nu va accepta ea niciodată.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Lecția de zbor

Mai întâi îți strângi umerii,
mai apoi te înalți pe vârful picioarelor,
închizi ochii
refuzi auzul.
Îți spui în sine:
acum voi zbura.
Apoi zici:
Zbor
Și acesta e zborul.

Îți strângi umerii
cum se strâng râurile într-un singur fluviu.
Îți închizi ochii
cum închid norii câmpia.
Te-nalți pe vârful picioarelor
cum se înalță piramida pe nisip.
Refuzi auzul,
auzul unui singur secol,
și-apoi îți spui în sinea ta:
acum voi zbura
de la naștere spre moarte.
După aceea zici:
Zbor
Și acesta e timpul.

Îți strângi râurile
cum strângi umerii
te înalți pe behăitul caprelor
Zici: Nevermore.
Și apoi:
fâlf
dai din aripile altcuiva;
și apoi
ești el,
iar el
este pururi altcineva.

poezie celebră de
Adăugat de EvaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Iubindu-l pe Icar

Pe Icar l-am iubit în tăcere,
Iubeam dorul de ducă din el
Și noblețea din trista-i durere,
Peste oameni părea cel mai cel.

I-am dat bolta cerească din mine
Zborul lui să îi pară sublim,
Ochii mei îl zideau în neștire,
Nu iubeam doar un biet anonim.

Pe Icar l-am iubit ca o oarbă
Pătimaș și crezând că e zeu
Era zborul, eu firul de iarbă
Și iubirea un pur elizeu.

Câtă dragoste oarbă-i pe lume
O răsfrânge doar cerul pustiu,
O îneacă doar mări fără nume
Și o iartă doar cei care știu.

Pe Icar l-am iubit prima dată
Pentru zborul pe care l-a frânt
Și în dragostea lui răsturnată
Vedeam cerul cu stele răsfrânt.

Am pictat împreună zenitul
Prin culori rătăceam uneori,
Cu-n sărut închideam răsăritul
Și cu-n zâmbet vesteam primii zori.

Pe Icar l-am iubit într-o doară
Avea stele pe aripi și-am zis
Că-i frumos ca în zbor să îți piară
Necuprinsul și dorul de vis.

Pe Icar am să-l las printre vise
Sau prin cărți rătăcind după zbor,
Cu aripile-n flăcări cuprinse
Și cu inima arsă de dor.

poezie de (26 noiembrie 2009)
Adăugat de Luiza-Adriana GramaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 28 martie 2017.
Distribuie

Corbul Destinului

Prin ceața deasă, măruntă,
corbul se luptă-n neștire,
simbol al zilelor triste,
simbol al morții morbide

te strigă ieși din lăcaș,
să te-nspăimânți de timpul de-afară,
corbul cel trist te-a zărit,
destinul nu-i ca odinioară

tristețea-i un glas nevăzut,
îți schimbă cu totul speranța
ajută-te singur mereu,
și-o să ai viitorul în față

gândește limped mereu,
viața va merge înainte
tu singur vei realiza,
cum gândeai înainte.

poezie de (20 decembrie 2015)
Adăugat de ABCDSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Același cânt

Doar tu ai mai rămas, bisericuță,
în crângul plin de apă și noroi.
Doar umbra ta se profilează, sfântă,
printre tulpinile arborilor goi.

Din când în când un corb mai trece-n zbor
Deasupra lacului tăcut și înverzit
Și arborii se plâng căci frunza lor,
Ce o așteaptă, încă n-a sosit.

Și nici un om nu întâlnesc în cale
Iar vântul printre crengi pare că-mi spune:
"Ai fost și vei rămâne veșnic singur!",
Atât de-nstrăinat simt pe lume.

O vrabie își ciripește gândul,
pe care și-l unește cu al meu:
"Hei, vezi că nu ești singur în tot crângul!",
îmi strigă broaștele din heleșteu.

Atunci, -nvăluie-o lumină nouă,
Simt inima cuprinsă de avânt
și strig: "Veniți prieteni! Mie, vouă
Ne este dat s-avem același cânt!"

poezie de din Zborul. Vis și destin (26 aprilie 1942)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!