
Corbul
Stând, cândva, la miez de noapte, istovit, furat de șoapte
Din oracole cețoase, cărți cu tâlc tulburător,
Piroteam, uitând de toate, când deodată-aud cum bate,
Cineva părea că bate bate-n ușa mea ușor.
"E vreun trecător gândit-am și-a bătut întâmplător.
Doar atât, un trecător."
O, mai pot uita vreodată? Vânt, decembrie cu zloată,
Jaru-agoniza, c-un straniu dans de umbre pe covor,
Beznele-mi dădeau târcoale și niciunde-n cărți vreo cale
Să-mi aline greaua jale jalea grea pentru Lenore
Fata fără-asemuire îngerii îi spun Lenore
Nume-n lume trecător.
În perdele învinse roșul veșted de mătase
Cu-o foșnire de neliniști, ca-ntr-un spasm chinuitor;
Și-mi spuneam, să nu mai geamă inima zvâcnind de teamă:
"E vreun om care mă cheamă, vrând să afle-un ajutor
Rătăcit prin frig și noapte vrea să ceară-un ajutor
Nu-i decât un trecător."
Astfel liniștindu-mi gândul și de spaime dezlegându-l
"Domnule am spus sau doamnă, cer iertare, vă implor;
Podidit de oboseală eu dormeam, fără-ndoială,
Și-ați bătut prea cu sfială, prea sfios, prea temător;
Am crezut că-i doar părere!" Și-am deschis, netemător,
Beznă, niciun trecător.
Și-am rămas în prag o vreme, inima simțind cum geme,
Năluciri vedeam, cum nimeni n-a avut, vreun muritor;
Noapte numai, nesfârșită, bezna-n sinea-i adâncită,
Și o vorbă, doar șoptită, ce-am șoptit-o eu: "Lenore!"
Doar ecou-adânc al beznei mi-a răspuns șoptit: "Lenore!"
Doar ecoul trecător.
Întorcându-mă-n odaie, tâmplele-mi ardeau văpaie,
Și-auzii din nou bătaia, parcă mai stăruitor.
"La fereastră este, poate, vreun drumeț strein ce bate...
Nu știu, semnele-s ciudate, vreau să aflu tâlcul lor.
Vreau, de sunt în beznă taine, să descopăr tâlcul lor!"
Vânt și niciun trecător.
Geamul l-am deschis o clipă și, c-un foșnet grav de-aripă,
a intrat un Corb, străvechiul timpului stăpânitor.
N-a-ncercat vreo plecăciune de salut sau sfiiciune,
Ci făptura-i de tăciune și-a oprit, solemn, din zbor,
Chiar pe bustul albei Palas ca un Domn stăpânitor,
Sus, pe bust, se-opri din zbor.
Printre negurile-mi dese, parcă-un zâmbet mi-adusese,
Cum privea, umflat în pene, țanțoș și încrezător.
Și-am vorbit: "Ți-e creasta cheală, totuși intri cu-ndrăzneală,
Corb bătrân, strigoi de smoală dintr-al nopții-adânc sobor!
Care ți-e regalul nume dat de-al Iadului sobor?"
Spuse Corbul: "Nevermore!"
Mult m-am minunat, firește, auzindu-l cum rostește
Chiar și-o vorbă fără noimă, croncănită-ntâmplător;
Însă nu știu om pe lume să primească-n casă-anume
Pasăre ce-și spune-un nume sus, pe bust, oprită-n zbor
Pasăre, de nu stafie, stând pe-un bust strălucitor-
Corb ce-și spune: "Nevermore".
Dar, în neagra-i sihăstrie, alta nu părea că știe,
Sufletul și-l îmbrăcase c-un cuvânt sfâșietor.
Mult rămase, ca o stană n-a mișcat nici fulg, nici pană,
Până-am spus: "S-au dus, în goană, mulți prieteni, mulți, ca-n zbor
Va pleca și el, ca mâine, cum s-a dus Nădejdea-n zbor".
Spuse Corbul: "Nevermore".
Uluit s-aud că-ncearcă vorbă cugetată parcă,
M-am gândit: "E-o vorbă numai, de-altele-i neștiutor.
L-a-nvățat vreun om, pe care Marile Dezastre-amare
L-au purtat fără-ncetare cu-ăst refren chinuitor
Bocetul Nădejdii-nfrânte i-a ritmat, chinuitor,
Doar cuvântul: "Nevermore"".
Corbul răscolindu-mi, însă, desnădejdea-n suflet strânsă,
Jilțul mi l-am tras alături, lângă bustul sclipitor;
Gânduri rânduiam, și vise, doruri, și nădejdi ucise,
Lângă vorba ce-o rostise Corbul nopții, cobitor
Cioclu chel, spectral, sinistru, bădăran și cobitor
Vorba Never Nevermore.
Nemișcat, învins de frică, însă negrăind nimică,
Îl priveam cum mă fixează, până-n gând străbătător,
Și simțeam iar îndoiala, mângâiat de căptușeala
Jilțului, pe care pala rază-l lumina ușor
Dar pe care niciodată nu-l va mângâia, ușor,
Ea, pierduta mea Lenore.
Și-am simțit deodată-o boare, din cățui aromitoare,
Nevăzuți pluteau, c-un clinchet, pași de înger pe covor;
"Ție, ca să nu mai sângeri, îți trimite Domnul îngeri"
Eu mi-am spus "să uiți de plângeri, și de dusa ta Lenore.
Bea licoarea de uitare, uită gândul la Lenore!"
Spuse Corbul: "Nevermore".
"Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Sol al Beznei sau Gheenei, dacă ești iscoditor,
În noroasa mea ruină, lângă-un țărm fără lumină,
Unde spaima e regină spune-mi, spune-mi te implor,
Este-n Galaad găsi-voi un balsam alinător?"
Spuse Corbul: "Nevermore".
"Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Spune-mi, pe tăria bolții și pe Domnul iertător,
Sufletu-ntâlni-va oare, în Edenul plin de floare,
Cea mai pură-ntre fecioare îngerii îi spun Lenore
Fata căreia și-n ceruri îngerii îi spun Lenore?"
Spuse Corbul: "Nevermore".
"Fie-ți blestemat cuvântul! Piei, cu beznele și vântul,
Piei în beznă și furtună, sau pe țărmul Nopții-n zbor!
Nu-mi lăsa nici fulg în casă din minciuna-ți veninoasă!
Singur pentru veci mă lasă! Pleacă de pe bust în zbor!
Scoate-ți pliscu-nfipt în mine, pleacă la Satan, în zbor!"
Spuse Corbul: "Nevermore".
Și de-atunci, pe todeauna, Corbul stă, și stă întruna,
Sus, pe albul bust, deasupra ușii mele, pânditor,
Ochii veșnic stau de pază, ochi de demon ce visează,
Lampa își prelinge-o rază de pe pana-i pe covor;
Știu, eu n-am să scap din umbra-i nemișcată pe covor.
Niciodată Nevermore.
poezie celebră de Edgar Allan Poe din Poezii și poeme (1963), traducere de Mihu Dragomir
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sunt disponibile și traduceri în latină, franceză, spaniolă, catalană, bască, portugheză, italiană, germană, finlandeză, suedeză și esperanto.

Citate similare

Corbul [The raven]
Într-o noapte tristă tare, cugetam fără-ncetare
La învățături uitate ce mă năpădeau de zor
Moțăind culcat pe-o parte, o bătaie sună-n noapte,
Cineva părea că bate, bate-n ușa mea ușor.
Zic, "Vreun călător, pesemne, bate-n ușa mea ușor
Doar atât, un călător".
Amintirea mea e bună, era iarnă, prima lună;
Jarul muribund fantoma și-o plimba jos pe covor.
Ah, doream o dimineață; în zadar ceream povață
De la cărți triste la față, c-am pierdut-o pe Lenore
O mândrețe de fecioară, îngerii îi spun Lenore
Nume-aicea pieritor.
Și foșnea ca o hârtie draperia purpurie,
Îmi dădea fiori fantastici, mă speria îngrozitor;
Să nu stea inima-n mine, îmi tot repetam, vezi bine,
"E vreun călător ce vine și acum e în pridvor,
Și-a venit în noaptea asta și acum e în pridvor
Poate doar întâmplător".
Mi-am venit apoi în fire; și-am rostit cu-nsuflețire,
"Domn sau doamnă, cu franchețe eu iertarea v-o implor;
Ciocăneați și n-auzisem, că aproape adormisem,
Dar apoi, când mă trezisem, că băteați încetișor,
Mă gândeam că-i o nălucă" și-am dat buzna în pridvor;
Beznă, niciun călător.
Noaptea o scrutam cu teamă, și-am rămas, de bună seamă,
Șovăielnic, în visare, cum n-a fost vreun muritor;
În perfecta nemișcare și-n acea tăcere mare,
Doar o șoaptă blând răsare, căci am spus încet, "Lenore?"
Asta-am zis și doar ecoul mi-a răspuns grăbit, "Lenore!"
Doar atât, oftând ușor.
M-am întors iar în odaie mistuit de-o vâlvătaie,
Și din nou aud bătaia, parc-acuma mai sonor.
Și-am zis, "Clar, nu-i o părere, la fereastra cu zăbrele
Cineva stă în tăcere ciocănind în geam de zor
Hai să văd cine-i acela care bate-n geam de zor
Numai vântul trecător.
Dau zăbrelele deoparte, când, c-un foșnet tare foarte,
Din trecutul sfânt și tainic intră-un corb impunător;
N-a părut să se sfiască; și n-a dat să zăbovească;
Ci deasupra ușii mele, s-a oprit tăcut din zbor
Chiar pe bustul mândrei Pallas s-a oprit tăcut din zbor
Și a stat netemător.
A lui fire băgăreață mi-a pus zâmbetul pe față,
Și priveam cât e de aspru acel negru zburător,
"Deși creasta pene n-are, nu ți-e teamă", zic eu tare,
"Corb ce vii și-aduci teroare din al Nopții-obscur decor
Spune-mi nobilul tău nume din al Iadului decor!"
Zise corbul, "Nu-i ușor".
Mult m-am minunat, firește, s-aud corbul că vorbește,
Chiar dacă răspunsul simplu îmi părea întâmplător;
Spun cu inima curată, niciun om n-a fost vreodată
Binecuvântat să vadă corb în casă stând din zbor
Sau vreo altă creatură pe un bust că stă din zbor,
Cu-acest nume, "Nu-i ușor".
Însă Corbul nu clipește și-altă vorbă nu rostește
Parcă și-a sleit puterea-n croncănitul lui sonor.
Stă așa în nemișcare nicio pană nu-i tresare
Până-am zis, "Amici pe care i-am avut s-au dus în zbor
Și-o să pleci și tu, știu bine, ca Nădejdea mea în zbor".
Zise corbul, "Nu-i ușor".
Tremur când tăcerea-i frântă auzindu-l cum cuvântă,
Dar îmi spun, "Știe-o zicală și-o repetă aici de zor,
De la vreun stăpân aflată, care-a fost lovit de Soartă
Ce-n nefericire-l poartă într-un ritm amețitor
Năruind a lui Speranță într-un ritm amețitor
Până zice, «Nu-i ușor»".
Corbul încă mă vrăjește și simt chipul că-mi zâmbește,
Și împing un jilț în fața bustului seducător;
Catifeaua îmbietoare mă îndeamnă la visare
Ca să cuget cu răbdare la cumplitul zburător
Și ce-a vrut să spună oare, el, cumplitul zburător,
Croncănind un "Nu-i ușor".
Voiam să ghicesc degrabă, dar n-am spus nicio silabă
Către pasărea cu ochiul ei arzând, pătrunzător;
Lampa lumina în noapte și cu capul într-o parte,
M-am lăsat pe căptușeala jilțului impunător,
Dar știam că niciodată jilțul meu impunător
Nu va ști al ei fior.
Simt cum camera-i umplută de-o aromă neștiută
De la Serafimi ce calcă cu un clinchet pe covor.
"Domnul ți-a trimis", strig tare, "îngeri cu putere mare
Să-ți aline dorul care ți-amintește de Lenore;
Nu mai sta, ci bea licoarea, ca să uiți de-a ta Lenore!"
Zise corbul, "Nu-i ușor".
"Tu, profet sau arătare, pasăre sau bocitoare!
Care vii dus de furtună ca un crud Ispititor,
Pe-acest țărm plin de mâhnire fără nicio șovăire
Într-o casă-n pustiire și Teroare te implor
Știi vreun leac prin țări străine? Hai, adu-mi-l, te implor!"
Zise Corbul, "Nu-i ușor".
"Tu, profet sau arătare, pasăre sau bocitoare!
Pe-acel Rai ce ne veghează și pe Domnul ce-L ador
Inima de jar mi-e plină, colo-n Eden, în Grădină,
Oare va găsi odihnă, spune-mi, este și Lenore?
Cea fecioară luminoasă îngerii îi spun Lenore".
Zise Corbul, "Nu-i ușor".
"Vorba ta-i de despărțire", strig atunci cu îndârjire
"Du-te în furtuna aspră și în Iadul arzător!
Vezi să nu îmi lași vreo pană din minciuna grosolană!
Du-te, mi-ai deschis o rană! De pe bust să pleci în zbor!
M-ai rupt inima cu ciocul, de la ușă pleacă-n zbor!"
Zise Corbul, "Nu-i ușor".
Și n-ascultă, teamă n-are, șade acolo-n continuare
Pe-acel bust al mândrei Pallas unde s-a oprit din zbor;
Cu-ai lui ochi ce mă fixează pare-un demon ce visează,
Pe când lampa proiectează a lui umbră pe covor;
Și-al meu suflet stând în umbra ce plutește pe covor
Să se-nalțe nu-i ușor!
poezie celebră de Edgar Allan Poe, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Corbii, Nevermore...
BăsesCorr
Nu vei mai fi abil actor,
Nici crocodil-aligator
De multe rele, făcător,
Nici bișnițar și profitor,
Nici la NAVROM ca director,
Nici tot numind ciraci-horor,
Nici de codruțe, numitor,
De sticle tari, mult băutor,
De fuste mici, dezbrăcător,
Nici mare-artist țepuitor,
Corb ce-și spune: Nevermore!
Nici pe ocean navigator,
Nici comandant pe vreun vapor,
Nici deputat sau senator,
Nici de oștire, jignitor,
Nici președinte-jucător,
Niciodată - Nevermore!
pamflet de Stelian Negomireanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevermore
Ai fost iubirea cea dintâi a vieții mele
La pianul vechi demult nu mai am spor,
Aș desena ceva, dar nu am acuarele,
M-atinge alinarea, când ascult "Nevermore".
Nu mai vreau alcool, la "crack" am renunțat,
Jocul nu m-atrage, ori povești de dor,
Îl ascult pe Freddie, cum cântă cadențat,
Am dat "Bed of Roses" pe dulce "Nevermore".
Când totul este vânt și umbre și-ntuneric,
Iar însuși viitorul îmi pare-a fi-un Mordor,
Ma pregătesc de luptă c-un aer ezoteric,
Și chem în grabă calul, pe ritmuri "Nevermore".
Prea credincios, în faptul serii m-aștepta,
I-am zis: Iubite murg, nu ne va fi ușor,
Să renunțăm acum, când lupta-i tot mai grea?
Și privindu-i ochii, am știut: "Nevermore"!
poezie de Alex Dospian (decembrie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!


Călător, trecător pribeag pe pământ...
Călător, trecător pribeag pe pământ...
Drumuri, gânduri, ofuri și chin,
Gust de pelin,
Goană de ani, muncă și bani,
Trudă în vânt...
Călător, trecător pribeag pe pământ!
Doamne, mi-ai dat ce n-am visat!
Sădind în mine, credința-n Tine,
Din ce mi-ai dat, voi dărui,
Oricând în cale voi întâlni
Un necăjit, un disperat ce ispășește al lui păcat.
Ajută-mă, cât mai trăiesc, tot ce doresc să-nfăptuiesc,
Să prind în versul ce mi-ai dat, peste ocean ce-am învățat!
Știu, mai de preț pe lume nu-i, ca sănătatea omului
Dar sunt grăbit, uit prea ușor că pe pământ sunt trecător!
Dacă-i curat sufletul meu,
C-am fost cinstit și de cuvânt,
C-am respectat un jurământ,
Cât am fost bun, cât am fost rău,
O știi doar Tu, mărite Zeu!
Tot ce adun an după an,
Mult prea curând se pierde-n van!
O umbră sunt, o frunză-n vânt,
Când plec, las totul pe pământ,
Muncă de ani, Goană și bani, Trudă în vânt...
Atât doar sânt:
Călător, trecător pribeag pe pământ!
Chiar de ești trecător...
Astăzi ești... mâine, nu...
Viața... trece în zbor
Și tu ești doar atât:
Pe pământ, călător!
Mai târziu înțelegi,
Că și visele mor
Și tu ești doar atât:
Pe pământ, trecător!
Când devii înțelept,
Ai rămas cu-n toiag
Știi că ești doar atât:
Pe pământ, un pribeag!...
... Chiar de ești un pribeag,
Călător trecător,
Lângă suflete dragi,
Poți pricepe ușor
Ce-i un cuib fericit,
Un surâs de copil,
Cât de mult ai iubit?...
Te întreabă... subtil:
Ai plantat un copac?
Ai iubit o mândruță?
Ai pe lume urmași?
Ai făcut o căsuță?
Poți "pleca"... liniștit,
Ți-ai făcut aici "treaba"...
Chiar de ești trecător,
Nu trăit-ai degeaba!
poezie de Ionel Davidiuc (mai 2004)
Adăugat de Ionel Davidiuc
Comentează! | Votează! | Copiază!


Corbul spuse
aproape de inima brută a unei
speranțe a unei sperieturi îngrozitoare pentru
unii misterioși cu penele negre (?!) cu
vântând nevermore aceiași corbi ne
verosimil rătăciți în parcul central cu
penele negre cu
oamenii săltați cu gingașe cătușe de unică
fotografie din stradă
ca miezii de nucă mucegăiți (?!)
pregătiți să se vadă
luați numai în dinți și numai atunci și
numai atunci când
aproape se află un tip de poet
care nu iubește metafora: orbul cu negru
la scară
abia de se vede că urcă
o nară
exemplară în partea superioară
a ciocului va
respira mai tot timpul
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Droguri
Trăim în epoca drogurilor
Mai ieftine, mai scumpe,
Iubirea e un drog suprem,
Nu e dat oricui să iubească,
Nu e târziu niciodată,
Pierde doar cine nu poate iubi,
Dincolo de moarte, drogurile
Sunt interzise, Dumnezeu e foarte sever,
Bate pendula în trupul meu obosit,
Mă tot sâcâie un idiot măscărici,
Seamănă mult cu corbul lui Poe,
Eu râd de acel Nevermore,
Never say never, rezist.
Iubito, tu ești curată,
Ai un miros amețitor, misterios,
Lasă-mă să intru în lumea ta,
Ești o lume mirifică, elegant mă preumblu
În tine, mă-ntâmpină inima ta caldă,
Ea mă întreabă, cine ești?
Sunt cel pe care-l aștepți,
Renaștem ca doi siamezi inseparabili.
Cât te iubesc.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!



În ciuda vârstei nu-l bănuiesc de-nțelepciune
oricât l-aș descânta de negru
în cerul ciocului
șoapta lui va fi tot croncănit macabru
nicio iubire nu-l va face să cânte triluri de privighetorciudat mai sună-a moarte refrenul vieții
în limba sa corbească
poate
nevermore
e doar alint de stele răsturnate
de-un car prea mare pentru o delicată buturugă
doar un poet nebun
o stea de miazănoapte-ngână
răsucește îngeri din lumină
caută iertarea pe cărări de lacrimi
doarme-n lună cu-n fluture de mână
și-n inimă tot ceru-i cântă
durerea lumii
prin pana lui curge
și-și zâmbește fantasmelor sale
fericit de dezastru
împlinit de neștire
refrenul vieții se cântă clocotitor
prin fiecare răsărit de soare
prin fiecare șoaptă albă de margaretă
oricât se tânguiește întunecatul fante
nevermore
nevermore
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Lupoaica
te aștept de-atâta vreme, inima o simt cum geme,
și mă-ndepărtez de tine, fără cânt, fără sobor;
amintire, preț de-o clipă, doar de lacrimi fac risipă,
te-am iubit, cu ce ardoare, mai ca-n luna lui cuptor;
printre gânduri se-nfiripă - o-ntrebare, de-am să mor,
mă vei ține iar în brațe, să mă-nveți din nou să zbor?
am să zbor doar cu-o aripă, cu cealaltă-am să cobor.
pretutindeni umbre mute - negrele necunoscute,
și adorm ca-ntr-o poveste - de nescris, într-alt decor;
chipul tău, întreaga viață, mi-a fost unica povață,
chiar și-n gânduri infidele, chiar și-n gândul trecător,
da, am renunțat la stele - te-am ales în locul lor...
și acum, o altă maică, mă va învăța să mor,
am să te visez lupoaică în ținutul lupilor.
dar în vise, porți-închise, și-o putere care-mi cere
să mă lepăd de durere, să rămân un privitor,
să te uit, să-mi curgă spume, să nu pot să-ți spun pe nume,
să pândesc halucinante creaturi ce-n spaima lor
vor fugi întruna-întruna fără glasuri, fără dor;
mă vor învăța să urlu, voi ajunge prădător...
ca un lup fără pereche, în ținutul lupilor.
poezie de Ionuț Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuț Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!




Pleacă lumea prin lume
Pleacă lumea prin lume,
Plec și eu pe un gând,
Anonim fără nume,
Lumea-n lume cântând.
Fără țintă anume,
Cu un dram de noroc,
Și nimic n-am a spune,
Nici nu caut vreun loc.
Pe cărări nebătute,
Eu mă rostui tăcut,
Doar potcoave pierdute,
De noroc ce-a trecut.
Mai privesc ochii țintă,
De grăbiți trecători,
Ochii mei o oglindă,
Prea ușor trădători.
Despre viață și taine,
Numai ochii vorbesc,
Dezbrăcați ca de haine,
De minciuni și livresc.
Pleacă lumea prin lume,
Plec și eu spre destin,
Trecător fără nume,
Augustin clandestin.
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cocorul
aici sunt ape zbuciumate
aici plâng norii si cocorii
aici curg lacrimi în cetate
amurgul în triste lumini se scaldă
o lacrimă se scurge în sânge
stau rezemat de mine
afară e frig și e vânt
sorb din clipa amară a unui gând
în ochi doar întristare și timpuri amputate
sunt beat sau visez
pe jos cad petale de flori
sunt lacrimi ce curg dintr-un trup
ce arde pe un rug
ma cațăr către soare
în mână a mai rămas o pană ruptă și un dor
îmi ceri să scriu de centenar
nu vezi cum oamenii în jur, mai mor
azi unul, mâine altul
uciși de demonul unui trecut barbar
privesc cum triste raze
se frâng într-un pahar
sau poate în altă zare
spre stele îl arunc
se sfarmă în cioburi mii
aici pe ăst pământ
odată pur și sfânt
sunt biet suflet plăpând, rătăcit într-un gând
pierdut pe aici, nu știu când
sufletul
sufletul, un trup însângerat
pe treptele murdare ale vieții
a rămas tăcut
de nimeni văzut, necunoscut
nu sunt singur
lângă mine zac
lumina și întunericul, în tăcere
mă dor lanțurile vieții
sânge pe dalele timpului
m-au înfășurat în tristețea cotidiană
singur, pas lent incoerent
bere fără alcool
beții cu ecou
căderi în gol
scuze fără răspuns
în timp ascuns
căutări sterile, toate inutile
ale unui timp pierdut demult
ce să mai caut
doar ascult
cum picură tăcerea
prin geamul spart
al unei vieți
fără sens
într-un deplin consens
singur cu tăcerea timpului
am obosit
au trecut anii
împrăștiați
de mine, de viață
păsări călătoare țipă în zbor
zbor călător
pleacă, mor
a mai rămas
doar un cocor în zbor
pe cerul ăsta trecător
stau la mansarda timpului
trecut, prezent sau viitor
aștept să zbor
un singur zbor
spre infinitul clipei trecător
mă înalț la cer
munții înalți să îi dobor
cu hohotul meu, un râs homeric
ha-ha-ha
cad, ceara a curs peste sufletul meu
pe asfaltul murdar
a rămas un trup zdrobit de întrebări
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Șalom Sabat
Eu sunt un vultur plin de măreție,
Trăiesc din amețeala cerului;
Tu ești o pană dintr-o aripă
De altă culoare:
Nepotrivită, zbârlă, purtată de vânt,
Ce-și caută locul prin aripi străine,
Iar eu nimic n-aș da pe tine.
De la o vreme, însă,
Eu zbor cu șoimii și areții,
Căci mi-am pierdut o pană care
M-ar fi purtat unde mi-e locul,
Cât mai apropiat de soare.
De la înălțimea la care m-am coborât,
Văd mai bine
Că pana ta e tot ce îmi lipsește,
Că sunt condamnat la picaj,
Că ai o misiune mai înaltă
și, oricum ai fi, nu sunt fără de tine
Decât o eclipsă, pana mea lipsă.
Când nu pot să zbor, de tine mi-e dor;
Facem parte dintr-un tot,
Fără el să zbor nu pot,
Nici tu nu zbori,
Și mor, și mori.
Fie-ne țărâna ușoară
Ca pana ce zboară,
Ci nu atât de grea
Ca tine, pana mea,
Și nici la fel ca mine
Când zbor lipsit de tine.
Sabat Șalom!
poezie de Marius Robu din Aproape alb (28 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sărutu-i trecător
S-au dus în ploi adânci - mistere
Și luna joacă în iarbă ca floarea soarelui
Pe lunci se mistuie ca focul vetrei, fără pară
Gândul așezând tăcerea unor pietre și liniște
Îmi fură somnul meduzele solare
S-au topit și gustul de gutui s-a stins în calendare,
Despărțind apa de mit
Cerească-i doar iubirea
Sărutu-i trecător
Cenușă-i amintirea
În zbor, doar stelele au nemurirea
Covor de iarbă verde.
poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul ticăie ușor
Se întunecă văzduhul,
Nori de praf se urcă-n cer ;
Nu-i esență de crepuscul
Când din juru-ți toate pier.
Nu e zi, nu e nici noapte,
Nici vreun vag iz de mister,
Nu bat în timpane șoapte,
Lumea nu e-n șantier.
Timpul s-a topit pe dată,
Spațiul nu e infinit,
Din înalt, încet se-arată
Un alai desăvârșit
Ce coboarâ ca o boare
De divin strălucitor
- fără a purta odoare -
Proslăvesc pe Domnul lor.
Este foc în rugăciune,
Totu-i plin de Duhul sfânt...
E ceva ce... nu pot spune
Eu, un om de pe pământ.
O lumină ca de lapte
Rupe negura-n fâșii ;
Vine-n lume să se-arate
Domnul sfânt al celor vii.
Peste toate se revarsă
Glasul milei picurând:
- Am venit la voi acasă,
Să-mi deschideți aveți când?
Unde-ați pironit iubirea?
Cui slujiți neîncetat?
Îngerii îmi sunt oștirea
Ce-am pornit' la căutat.
Spune-mi tu, cel ce veghează
Doar la ce e trecător!
Sar din somn, deja-i amiază ;
Ceasul ticăie ușor...
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (13 mai 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Corbul
Câmp alb. Descinde-ntrupat din funingei
un corb. Îl vezi, fetița mea, Ana?
În toamnă pe-aici se stingea aurie povestea,
țâșnea veverița, cădea castana.
Corbul își măsură pasul, scrie-n zăpadă
nou testament, sau poate o veste cerească,
pentru cineva care ar trece prin țară
și n-a uitat de tot să cetească.
Noi, oamenii, noi am uitat.
poezie celebră de Lucian Blaga din La curțile dorului (1938)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!




Corbul
Pasăre inteligentă,
Ageră și competentă,
Cu cioc mare, nu ca alții,
Dar nu se bate cu confrații.
Morala: "Corb la corb nu-și scoate ochii."
fabulă epigramatică de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Am lăcrimat în miez de noapte
E prea târziu
ca-n gândul tău mlădiu
să mai trezesc, cumva, doar șoapte,
dar pun pariu,
pe ce? nici nu mai știu
și lăcrimez în miez de noapte.
La geamul tău
se strâng păreri de rău,
miros de grâu și gutui coapte,
mă simt ca-n hău,
lipsit de gândul tău,
și lăcrimez în miez de noapte.
Nu te-nțeleg,
parcă nu-s om întreg
și vina dau pe vântu-n șoapte,
nu știu s-aleg,
misterul să-ți dezleg
și lăcrimez în miez de noapte.
Îmi este dor
de-un gând cutezător
când ne-ndulceam cu mure coapte,
eu visător,
tu pasăre în zbor,
să lăcrimez în miez de noapte.
Deja-i târziu,
în gândul meu pustiu
nu mai găsesc nici fapte,
dar pun pariu
pe ce? acuma știu
să lăcrimez în miez de noapte!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Am spus
Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Și-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau și-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.
Am spus că știu când n-am știut
Și-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Și-am spus nu pot, dar am răbdat.
Am spus că am când n-am avut
Și nu ți-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Și-am spus sunt prost, fiindcă eram.
Am spus că pot când n-am putut
Și că-i ușor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Și-am fost întotdeauna eu.
Am spus mereu ce-aveam de spus
Și-am scris să știi că te iubesc
Și-atuncea când voi fi apus
Și n-o să pot să mai vorbesc.
Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Și tot ce-am spus e de prisos.
poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua vie
În acea slăvită noapte,
se uita mirată luna.
- Ia uitați-vă, surate,
cum se poate?
murmura mereu străbuna.
O steluță pe sub nori!
Ce fiori!
O steluță fără nume
și fără orbită-n lume!
Zboară-ncet și se oprește,
omenește,
parc-ar vrea un om să-ndrume.
- Cum? Să zboare și să stea?
a răspuns atunci o stea.
- Cum? O stea fără orbită?
a spus alta mai uimită.
- Da. Căci nu e nici planetă,
nici cometă,
nici vreun pui din căi lactee,
nici vreun colț de meteor.
- Atunci ce e?
- E un dor!...
a șoptit o rază-n zbor.
E un înger, e un duh
care trece prin vazduh
către PRUNCUL SALVATOR.
Și-a privit întregul cer
cum steluța, sol suprem,
s-a oprit ca o făclie
peste satul Betleem.
Și-a zburat apoi făclia
dispărând în Dumnezeu!
AMIN
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


Glossă de ziua mea...
Nu îndrăznesc, de ziua mea
Să-mi spun vreun gând, e prea curând,
Dar de-ntâlni-voi dragostea,
N-am să-i dau drumul prea curând.
Cu sentimente plouă iar,
Urări și multă voie bună,
Un an mai bun, mai triumfal,
Zâmbete și pe cap cunună...
Nu îndrăznesc de ziua mea,
Decât cu îngerii să zbor,
Cu toate astea pot spera,
La mulți să fiu de ajutor.
Să-mi fie sufletul de jar,
Să ard în voi, în fiecare,
Să am lumină, pace, har,
În sfântă zi de sărbătoare.
Să-mi spun un gând... e prea curând!
Mi-e aripa însângerată,
Dar nu-o să mă vedeți plângând,
Căci sufletul îmi spune: "iartă!"
Aș vrea un fluture să fiu,
Să simt a timpului plutire.
Și poate că nu-i prea târziu
Să cer o clipă de iubire...
Dar de-ntâlni-voi dragostea,
Am s-o opresc, în pumn s-o strâng
Și penitentă-n viața mea,
Cu ea alături să ajung
Să prind corola de lumini,
În curcubeu să mă-nfășor,
Să prind în ceruri rădăcini,
Să fiu pe veci a tuturor.
N-am să-i dau drumul prea curând
Iubirii, căci a-ntârziat
Și prea mult timp, prin ploaie stând,
După iubire-am alergat.
Mi-e timpul astăzi pustiit
Și o Sahară-i lumea toată,
În ochiul gol am rătăcit,
"Fecioară de cristal" uitată.
Cu sentimente plouă iar,
Mi-e dor de mine și de voi,
Etern în vis am să v-apar
În timpuri, către înapoi.
Când în al timpului tumult
Și prin clepsidră trecător
Sunt vis, eu gândul vi-l ascult...
De pământeni îmi va fi dor...
Urări și multă voie bună,
Vise-mplinite și succes,
Lumină, zboruri către lună
Și pace-n fiecare vers,
În leagăne de ram iubirea
Revarsă-se în rugi de jad,
Căci mult dorită-i fericirea,
Iar eu, făclie-adesea ard.
Un an mai bun, mai triumfal,
Atâta taină strânsă-n mine!
Sunt clopot, literă și val,
Iubirea voastră se cuvine
Să-mi dăruiți! Oriunde-aș fi,
Prin voi mă nasc a doua oară,
Etern spre a putea iubi.
Nu mă lăsați străină, afară!
Zâmbete și pe cap cunună,
Miere-n panere, cânt ceresc,
Spre-a vă avea întâia oară
Și spre-a putea să vă iubesc.
Nu vreau vreun dar plătit. Săracă
Aș fi de nu v-aș mai avea.
În lume nu-s decât o arcă,
Pe un ocean de catifea.
Zâmbete și pe cap cunună,
Un an mai bun, mai triumfal,
Urări și multă voie bună...
Cu sentimente plouă iar...
N-am să-i dau drumul prea curând,
Dacă-ntâlni-voi dragostea.
Să-mi spun vreun gând?! E prea curând,
Nu îndrăznesc de ziua mea...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative...
Nici o floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nici o pasăre nu-i rară, fără de cuvântul vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, dacă nu-i dorit de dor...
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nici o noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici un om nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nici o zi nu e aleasă, fără de iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nici o vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nici o prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Nici un gând nu-i măreție, fără a lui împărăție.
Nici un drum cu ocoliș, nu e fără ascunziș...
Nici o fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nici o iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credința nu-i credință, dacă n-are stăruință.
Nici o soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viața nu e viață, de nu, îți zâmbește în față.
poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
