Poezii pierdute

Mă gândesc uneri la poeziile pe care le-am pierdut –
Poate pierderea lor a fost ceea ce a salvat lumea – totuşi,
Ele rămân pierdute. Iar eu îmi mai amintesc de ele doar
Când un fragment levitează în spatele
Unor facturi vechi, a unei notiţe-n chenar negru
De adio, de naştere, a unei invitaţii la nuntă
Şi a altor borne de hotar de mai mică relevanţă.

Momentul este chinuitor – de ce? Dincolo
De o emoţie trecătoare, carne dubioasă –
Satori* într-un bar, taxi sau restaurant sau sală de aşteptare
Într-un aeroport – ce naştere mâzgălită
Pe un şerveţel pătat, care odată ce-a rezonat
Se dezice de oră, iar în dimineaţa următoare
Respinge mintea? Toate aceste supravieţuiri

Amintesc de o petală încreţită, presată
Între paginile unor cărţi demult aruncate.
O frunză-n cădere este surprinsă de razele soarelui,
Sclipeşte, un ciob al memoriei
Plin de acuzaţiile nostalgice
Ale abandonului. Prea târziu,

Nu-i viaţă-n ea. Cartea e închisă,
Exaltarea sau disperarea momentului
E înecată-n râuri de vin, zgârcită
În sorii marilor războaie. Redau scrumului
Aceste cărţi jerpelite-ale adevărului unei clipe
Şi fumului cârlionţii blestemelor acestora –
Încă odată evadate dincolo de chemările
Memoriei uzurpatorului
Din dimineaţa următoare.

Mă gândesc la vocile pe care le-am pierdut... atingerile,
Trecătoarele clipiri ale ochilor cu viziune
Adâncă-n dorinţele inimii, legământul
Nerostit, mai mult decât faptele credinţei
Care falsifică lumea de-o clipă într-un pact tăcut
Cu străinii – mai profunde, legături mai profunde
Decât îmbrăţişarea celei mai dragi iubiri.

*Satori e un termen buddhist-japonez pentru revelaţie, înţelegere, pătrundere în
natura adevărată a realităţii, o experienţă care nu poate fi exprimată prin cuvinte.

poezie de Wole Soynka, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!