+suflet +mare

Cinci anotimpuri

Uneori sunt ca toamna.
Aştept să-mi cadă frunzele
Şi să uit tot ce-am pierdut,
Să uit şi toate luptele,
Să uit tot ce-am făcut.
Şi aştept să-mi iau zborul,
Să zbor în altă ţară
Până când m-apucă dorul
De-o viaţă-aşa amară.

Alteori sunt ca iarna.
Încetez să mai iubesc
Şi-ncep să văd în ceaţă,
Şi fac tot ce nu-mi doresc
Cu-o inimă de gheaţă.
Iar când regret şi mă opresc,
C-am făcut tot ce mă doare,
Acopăr tot ca să-ncălzesc
Cu-o pătură albă, mare.

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kogălniceanu vorbindu-i domnitorului Alexandru Ioan Cuza

«Vorbesc, Mărite Doamne, în numele-Adunării,
Acum, când pentru noi e sfântă sărbătoare,
Vei lua destine-n mâini, vei da voinţă Ţării
Şi stai pe-acelaşi scaun ce-a stat Ştefan cel Mare.

Să se împlinească visul dorinţelor de bine,
Ce l-au purtat în inimi strămoşii noştri-n veacuri,
Din tată-n fiu păstrat, să-ajungă pânʼ la Tine,
Ca liberi toţi să fim şi pace în cerdacuri.

O, Doamne! Misiunea-ţi e mare şi frumoasă,
Tu, fă ca legea Ţării să n-aibă nedreptăţi,
Ca fiecare om şi fiecare casă
Să poarte doar cununa scumpei libertăţi.

Domnia Ta să fie în linişte şi pace,
Să nu ne-ntunece Ţara vreo umbră de război,
Fă ca ale noastre patimi să poată să se-mpace
Şi-alungă în pustiuri ce-i ură între noi.

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ori-care cap îngust

Ori-care cap îngust un geniu pară-şi,
Cu versuri, goale de cuprins, să placă,
Şi, cum doreşte, sgomot mare facă,
Cununi de laur de la plebe ceară–şi.

Ci muza mea cu sine se împacă.
Eu am un singur, dar iubit tovarăş,
Şi lui închin a mele şiruri iarăşi,
Cântarea mea de glorie săracă.

Când dulcii–i ochi pe linii or s-alerge.
Şi cumpănind în iambi turnata limbă,
Ici se va pune, dincolo va şterge.

Atuncea ea în lumea mea se plimbă,
Cu-a gândurilor mele navă merge,
Şi al ei suflet pe-al meu şi-l schimbă.

sonet de Mihai Eminescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb şi negru

Încă o noapte albă în contul vieţii gri
Încă un bulgăr negru la muntele de smoală
Încă un om mai crede si altul îl înşeală
Si "a minţi" se-aude la fel cu "a iubi".

Nu mai putem distinge minciuna de greşeală?
Ni-i dat să spargem, noaptea, tot ce zidim pe zi
Cu-aceste falimente de praf ce vom zidi?
Iubito, cum sa ducem angoasa mondială?

Ce drept are minciuna sa vină între noi?
Dăm pensie la diavoli să ne păzească iadul.
Noi reînviem şi raiul, şi muntele, şi bradul!
Te-acuz şi-ţi cad în faţă tîrîndu-mă-n noroi.

Noi sîntem programaţii, trimişii, posedaţii
Unui blestem mai mare, mai rău şi mai adînc.
M-a umilit minciuna, pe-a cărei notă plîng.
Strigoii-nstrăinării din casa noastra ia-ţi-i.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băsmăluţa cu zorele

-I-am cusut măicuţei mele
Băsmăluţă cu zorele.
Narcise cu guleraş
Ce au chip de îngeraş.

Buchete de ghiocei,
Brânduşe şi brebenei.
Ochi de frezii parfumate
Ce zâmbesc înviorate.

Flori mărunte, colorate,
Le-am cusut în fir pe toate.
Şi un flutur am cusut
Cu aripi deschise mult.

Mărgărit în doi cercei
Cu chenar din stânjenei.
Botine din toporaşi
Pentru micul fluturaş.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din din cartea cu acelaşi nume – Băsmăluţa cu zorele - (2011)
Adăugat de Mircea MONU
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prutul

Prutule, de-atâta vreme, cât eşti azi de tulburat
De sudalme şi blesteme, oare cum de n-ai secat,
Cum de albia-ţi bătrână încă ţine-un brav popor
Să nu dea mână cu mână sub acelaşi tricolor?...

Şerpuind, cobori în valuri dor de veacuri clocotit,
Pân' şi sălciile-n maluri ţi-au uscat de-atât bocit,
Cum de ne mai stai în cale între Nistru şi Carpaţi
Dup-atât amar şi jale când de-o mamă suntem fraţi?

N-auzi tu cum plâng morminte, glasul marilor srăbuni,
Cum bat clopotele sfinte, singure, la rugăciuni?!
Stefan-Vodă şi cel Mare, nu-i auzi pe-ai lui voinici
Cănd prin lunca ta, cărare, făceau printre venetici?

Cum de stai curgând alene şi priveşti cu nepăsare
Haita fiarelor viclene ce te ţine la hotare?
Când vei spulbera tu norii cei spurcaţi din răsărit
Ce ne-au otrăvit feciorii, neamul ni l-au pângărit?...

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erai atâta de frumoasă!

Mamă... sleită de puteri, după o zi de tras la sapă,
Veneai acasă pe-nserat şi buzele-ţi cerşeau doar apă...
În traistă, doar un colţ de pâine, uscat de arşiţa de vară,
Acelaşi ce într-un ştergar l-ai învelit mai de cu seară.

Abia intrată în ogradă cătai îndată la pruncuţi,
Ştergându-le cu şorţul faţa, mustrându-i că erau desculţi,
Erai şi dumneata desculţă, aveai călcâiele crăpate
La fel ca palmele muncite din zori de ziuă până-n noapte.

Însă în ochi aveai Luceferi, iar zâmbetul de înger bun,
Erai atâta de miloasă... plângeai şi piatra de pe drum...
În glas aveai mereu dulceaţă, iar pieptul îţi era căldură...
Chiar şi dojana cea mai mare era amară cu măsură.

În palmele, oricât de aspre, era atâta mângâiere
Că aveau puterea să topescă pe loc şi cea mai rea durere,
Iar în sărutul de pe frunte era un mir de fericire
Ce ni se prelingea pe suflet ca să ni-l umple cu iubire!

[...] Citeşte tot

poezie de Liliana Burac din revista "Uniunea Artelor"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul redutei

În redută numai lei;
Uite-i, mă, başbuzucii,
Eu de-aici le-aud papucii!
Dar mai mare peste ei
Cine-mi e? Vrun Strâmbă-Lemne?
Cică şi mai şi, pesemne,
Unul, Ciaca-Paca-Bei.

Câte cinci pe-un ban să-i vinzi,
Că sunt tot oşteni pe-alesul,
De viteji le saltă fesul,
Pitulaţi pe după grinzi.
Se-ntind, nene, de căldură
De le-ajung genunchii-n gură
Maşală, cu ei te prinzi?

Ce te uiţi tu, că sunt goi?
Aşa-i turcu-n vitejie,
Zvârle haina ca să fie
Sprinten-foc, când e-n război.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de noapte

Tăcut se ridică din neagra pădure un vânat albastru
În jos spre suflet,
Căci era noapte, paşii mei păşeau pe trepte de muşchi.

Sânge şi zgomot de arme din timpuri străvechi
Se auzea în fundul pădurii de pini.
Luna străluceşte liniştit în dărăpănate încăperi,

De întunecate otrăvuri bete, larve de argint
Aplecate peste ciobanii aţipiţi;
Căpătâi lăsându-şi tăcută în tăcerea.

Apoi deschide acela mâinile sale încete
Putrezite în somn purpuriu
Şi argintii înfloresc florile iernii

La marginea pădurii întunecate drumuri strălucesc
În oraşul de piatră;
Tot mai des cheamă bufnita beţivii în neagra melancolie.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

devotament

Devotamentul este năzuinţa unui suflet nobil de ajunge la înălţimea unuia mai mare decât el.

definiţie celebră de Goethe în Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister
Adăugat de INA
Comentează! | Votează! | Copiază!