Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Erai atâta de frumoasă!

Mamă... sleită de puteri, după o zi de tras la sapă,
Veneai acasă pe-nserat și buzele-ți cerșeau doar apă...
În traistă, doar un colț de pâine, uscat de arșița de vară,
Același ce într-un ștergar l-ai învelit mai de cu seară.

Abia intrată în ogradă cătai îndată la pruncuți,
Ștergându-le cu șorțul fața, mustrându-i că erau desculți,
Erai și dumneata desculță, aveai călcâiele crăpate
La fel ca palmele muncite din zori de ziuă până-n noapte.

Însă în ochi aveai Luceferi, iar zâmbetul de înger bun,
Erai atâta de miloasă... plângeai și piatra de pe drum...
În glas aveai mereu dulceață, iar pieptul îți era căldură...
Chiar și dojana cea mai mare era amară cu măsură.

În palmele, oricât de aspre, era atâta mângâiere
Că aveau puterea să topescă pe loc și cea mai rea durere,
Iar în sărutul de pe frunte era un mir de fericire
Ce ni se prelingea pe suflet ca să ni-l umple cu iubire!

La cuptorașul din ogradă te apucai să faci mâncare,
Iar Luna presăra cu aur în mămăliga dumitale,
Erai atâta de frumoasă... erai atât de obosită...
Abia rupeai pe sub genunchi câte un băț de răsărită!

Mereu în fugă după treabă, dereticând de zor prin casă,
Puneai un strop de gaz în lampă și-apoi ne așezai la masă
Și la lumina chioară-a lămpii și-a candelei de la icoane,
Tăiai cu ața mămăliga... tot căinând că ne-o fi foame!

Dar în puținul de pe masă era atâta-ndestulare
Că rămânea, întotdeauna, câte ceva la fiecare
Și ne-ndemnai să mulțumim cu umilință-n rugăciune,
Ca Dumnezeu să se îndure de noi și-n ziua cea de mâine!

Noi adormeam fără de grijă în șoapta-nchinăciunii sfinte,
În palmele-ți împreunate curgea o lacrimă fierbinte...
Pe care n-o vedeam niciunul... o cunoștea doar Dumnezeu
Și doar acum, privind în urmă, măicuța mea... o știu și eu!

poezie de din revista "Uniunea Artelor"
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Erai atâta de frumoasă!

Mamă... sleită de puteri, după o zi de tras la sapă,
Veneai acasă pe-nserat și buzele-ți cerșeau doar apă...
În traistă, doar un colț de pâine, uscat de arșița de vară,
Același ce într-un ștergar l-ai învelit mai de cu seară.

Abia intrată în ogradă, cătai îndată la pruncuți,
Ștergându-le cu șorțul fața, mustrându-i că erau desculți,
Erai și dumneata desculță, aveai călcâiele crăpate,
La fel ca palmele muncite din zori de ziuă până-n noapte.

Însă în ochi aveai Luceferi, iar zâmbetul de înger bun,
Erai atâta de miloasă... plângeai și piatra de pe drum...
În glas aveai mereu dulceață, iar pieptul îți era căldură...
Chiar și dojana cea mai mare era amară cu măsură.

În palmele, oricât de aspre, era atâta mângâiere,
C-aveau puterea să topescă pe loc și cea mai rea durere,
Iar în sărutul de pe frunte era un mir de fericire,
Ce ni se prelingea pe suflet, ca să ni-l umple cu iubire!

La cuptorașul din ogradă te apucai să faci mâncare,
Iar Luna presăra cu aur în mămăliga dumitale,
Erai atâta de frumoasă... erai atât de obosită...
Abia rupeai pe sub genunchi câte un băț de răsărită!

Mereu în fugă după treabă, dereticând de zor prin casă,
Puneai un strop de gaz în lampă și-apoi ne așezai la masă
Și la lumina chioară-a lămpii și-a candelei de la icoane,
Tăiai cu ața mămăliga... tot căinând că ne-o fi foame!

Dar în puținul de pe masă era atâta-ndestulare
Că rămânea, întotdeauna, câte ceva la fiecare
Și ne-ndemnai să mulțumim cu umilință-n rugăciune,
Ca Dumnezeu să se îndure de noi și-n ziua cea de mâine!

Noi adormeam fără de grijă în șoapta-nchinăciunii sfinte,
În palmele-ți împreunate curgea o lacrimă fierbinte...
Pe care n-o vedeam niciunul... o cunoștea doar Dumnezeu
Și doar acum, privind în urmă, măicuța mea... o știu și eu!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Odă bărbatului

Bărbate, te-ai dus aseară
După pâine și-ai venit...
Aveai capul mult mai mare,
Erai murdar și amețit.

Eu te-am văut de la fereastră,
Iar câinii te lingeau vârtos,
Oh, aveai lumea la picioare!
Doar tu erai cu susu-n jos.

Și prin ogradă dai rateuri,
bormașină de-ai fi fost,
Tot nu loveai cu stângu-n dreptu...
Dar erai beat, bolând și prost...

Și totuși, faci și tu un bine,
Căci la boboci dai de mâncare...
Bărbate, nu ți-ar fi rușine?!
Nu mai ai bani în buzunare!

pamflet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Într-o noapte

uneori strângeam stele în palmă
nu se rătăcească în galaxii
aveai, eu visam
clădisem un monument pe ăst tragic pământ
mă întrebam mereu cine sunt
treceai printre stele, suavă ca ele
erai senină și pură iubito
te frângeai între gânduri, eu pășeam printre spini
erai primăvară, fecioară...
îmi era atâta dor de tine, dor de casă
vin, mă întorc astăzi acasă
dar lupii ăștia mă omoară, nu mă lasă
și dacă tu...
atunci eu...
ce labirint al sufletului croisem într-o noapte între noi
e trist că n-am știut atâta timp de noi, noi, doi nebuni
noi, amândoi, în șir de doi
începe tu, eu...
tu mă strigai în noapte, chemarea era mută
plutea pe lac un nufăr, iar tu plângeai prin colțuri
te adunam în palmă și printre gândurile lumii
te-am sărutat femeie, ca întâia dată

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Din ochii tăi, măicuță

Te vedeam cum la fereastră, îngâdurată stăteai,
sufereai de grija noastră, cu ochii ne căutai.
Ne-așteptai acasă, mamă, la tine noi să venim,
ca să ne așezi la masă, împreună iar să fim.
Din fereastra-aceea mică, iute-n prag te-ai arătat,
și cu fața-îmbujorată, cu drag ne-ai îmbrățișat.
Ne-ai dat un sărut pe frunte și în casă am intrat,
bunătăți ne-ai adus multe, mâncăm ne-ai îndemnat.
Erai tare mulțumită, că pe toți ne-ai adunat.
Radiai de fericită și mâncare n-ai gustat.
Aveai fața luminată, aveai sufletu-împăcat,
venirea noastră, mamă, foamea ți-a astâmpărat.
Din ochii tăi, măicuță, boabe de mărgăritare,
c-un colț de băsmăluță, tu ștergeai lacrimi de soare.
Așezată-n capul mesei, cu capul puțin plecat,
erai mama mult visată, erai cu suflet curat.

poezie de (7 februarie 2019)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Camelia Radulian

Nu te-am iubit

Urlai după mine strâng rufele de pe culme
tocmai când jucam șeptică
și era gata câștig.
Mereu îmi stricai bucuria,
mereu aruncai zoaie pe gură.

Te-aș fi legat cu sârmă ghimpată
du-te dracu
mormăiam în gând
apoi, cum face toporul spărturi în lemne:
-bine, bine, hai vin!-.

Se întorsese de nu mai știu unde o zi de martie
cu iz de bălegar și narcise
tu aveai limba coclită
și părul cărunt
gâfâiai și pământul
era ca o groapă nesăpată.

Noaptea te mai găsea frumoasă pe această lume,
altfel, erai o istorie
din riduri îți ieșeau păpădii
fiecare părticică din noi se ducea, aluneca
tu adormeai uneori a crâng
și a atâta blândețe
vedeam frunzele murindu-ți în șorț
și totuși nu te-am iubit.

Pastilele, farfurioara ciobită
mâna bătrână culegând urzici
și vai, era atâta rouă pe tine! te-am văzut tremurând.
Abia atunci m-ai învins.

Mai știi
în ziua aia salcâmii au mirosit a zdrențe
vântul i-a mișcat până la trosnet
pe când soarele era prea încins.
Erau albine pe bucata mea de pâine cu miere,
toate clipele treceau lipicioase
și toți oamenii aceia din curte păreau triști.
Zăceau pe jos cuvinte nespuse
le luau în picioare câinii
și le duceau prin mărăcinii din gard.

Nici nu-nfloriseră crinii
eu învățasem îmi fac cruce frumos
se mira lumea
era primăvară
noi mâncam colivă
sub florile de gutui.

Dăduseră foc la buruieni înspre deal
acolo unde sunt morții,
unde se tace.
Popa termina de băut
ultima cană cu vin
mă umfla râsul
când râgâia la icoane
beat turtă

dar tu nu mă mai înghionteai
taci fă dracu din gură
și lasă capu' în jos, năroado!

Tu erai acum un popor de iepe bolnave
sub un grajd năruit.
Tu erai legată cu o broboadă neagră
și nu știu cine a aruncat ultima pâine frământată de tine
la câini.
Cică mucegăise.
Mai știi găleata aia din tablă tocită,
parcă o văd,
erau în ea lalele și lumânări
flori de ogradă
abia îmbobocite, flori mici

Am auzit pământul prăvălindu-se din bulgări
și mi-a rămas mâna întinsă
ca o praștie după vrăbii
n-am prins niciodată nimic
doar am schilodit, apoi n-am mai dormit
câteva nopți. Și iar am plâns
și te-am urât că ai știut plâng.

În praful acelui drum
cineva te pierduse, Marie
cineva te tot striga
mă doară pe mine
cu numele maicilor aspre
cum e vântul iernilor de pe aici,
cum e pelinul din spatele casei,
amarul din putinile cu vin oțetit.

Mai trec și acum oi pribege
prin spatele zidului
pasc umbre de miei, doar atât.
Atâta
praf stelar
și atâta liniște, Marie!...

Zgârii pereții cu o coajă de nucă
sunt încă 7 fântâni cu nisip pe la porți
Le sap și am părul tău cărunt
pe sub unghii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Oglinzi vol.2: Orasul unde tace Dumnezeu" de Camelia Radulian este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -28.00- 26.60 lei.
Adi Conțu

Metamorfoză

Îmi e atât de milă, Fericire,
Mă uit la tine astăzi ce-ai ajuns,
Tu nu mai ești deloc ce-ai fost... iubire,
Ci doar arginți ce-n portofel s-au strâns.

Mă uit la chipul tău, e numai teamă,
Ca nu cumva pierzi tot ce-ai trudit,
Ai vrea pleci, dar frica te îndeamnă,
Să nu te-ntorci de unde ai venit.

Acolo nu aveai, erai săracă,
Dar tu mereu frumoasă te știai,
Acuma ai, dar de ce simți parcă,
Pe vremuri erai vie și trăiai.

Mă uit la tine astăzi, Fericire,
Și-mi pare rău dar nu te recunosc,
Erai atât de simplă, doar iubire,
Acum ești doar ceva ce nu cunosc.

poezie de din Dansul emoției
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Amintiri

Mi-aduc aminte că erai departe
Când te-a adulmecat ființa mea
Aveai în mână o frumoasă carte
Și tot citeai din ea câte ceva

Era atâta lume pân' la tine
Și-atâta întuneric m-ascundea
nici acum nu înțeleg prea bine
Cum ai putut intri-n viața mea.

Prizoniera iernii într-o casă
Cu nuci și mere coapte mă hrănesc
Și uite că de tine îmi mai pasă
Cred chiar c-am început să te iubesc.

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Camelia Radulian

Nu te-am iubit

Putoareo! Urlai după mine strâng rufele de pe culme
tocmai când jucam șeptică
și era gata câștig.
Mereu îmi stricai bucuria,
mereu aruncai zoaie pe gură.

Te-aș fi legat cu sârmă ghimpată
du-te dracu
mormăiam în gând
apoi, cum face toporul spărturi în lemne:
-bine, bine, hai vin!-.

Se întorsese de nu mai știu unde o zi de martie
cu iz de bălegar și narcise
tu aveai limba coclită
și părul cărunt
gâfâiai și pământul
era ca o groapă nesăpată.

Noaptea te mai găsea pe această lume, respirând,
altfel, erai o istorie
din riduri îți ieșeau păpădii
fiecare părticică din noi se ducea, aluneca
adormeai uneori a crâng
și a atâta blândețe
vedeam frunzele murindu-ți în șorț
și totuși nu te-am iubit.

Pastilele, farfurioara ciobită
mâna bătrână culegând urzici
și, vai, era atâta rouă pe tine! Tremurai.
Abia atunci m-ai învins.

Mai știi
în ziua aia salcâmii au mirosit a zdrențe
vântul i-a mișcat până la trosnet
ori soarele era prea încins.
Erau albine pe bucata mea de pâine cu miere,
toate clipele treceau lipicioase
și toți oamenii aceia din curte păreau triști.
Zăceau pe jos cuvinte uscate
ca pânzele de păianjen
din poduri.

Nici nu-nfloriseră crinii
eu învățasem îmi fac cruce frumos
se mira lumea
era primăvară,
era atâta primăvară
și eu mâncam colivă
sub florile de gutui.

Dăduseră foc la buruieni înspre deal
acolo unde sunt morții,
unde se tace.
Popa termina de băut
ultima cană cu vin
mă umfla râsul
când râgâia la icoane
beat turtă

dar tu nu mă mai înghionteai
taci fă dracu din gură
și lasă capu' în jos, năroado!

Tu erai acum un popor de iepe bolnave
sub un grajd năruindu-se.
Tu erai legată cu o broboadă neagră
și nu știu cine a aruncat ultima pâine frământată de tine
la câini.
Cică mucegăise.
Mai știi găleata aia din tablă tocită
strâmbă, lovită, parcă o văd,
erau în ea lalele și lumânări
flori de curte abia îmbobocite
flori mici

Am auzit pământul prăvălindu-se din bulgări
dar mi-a rămas mâna întinsă
ca o praștie după vrăbii
n-am prins niciodată nimic
doar am schilodit vieți, apoi n-am mai dormit
câteva nopți. Și iar am plâns
și te-am urât că ai știut plâng.

În praful acelui drum
cineva te pierduse, Marie
cineva te tot striga
mă doară pe mine
cu numele maicilor aspre
cum e vântul iernilor pe aici,
cum e pelinul din spatele casei,
amarul din putinile cu vin oțetit.

Mai trec și acum oi pribege
prin spatele zidului
pasc umbre de miei, doar atât.
Atâta
praf stelar
și atâta liniște, Marie!...
Zgârii pereții cu o coajă de nucă
sunt încă 7 fântâni cu nisip pe la porți
Le sap și am părul tău, Doamne,
cărunt
pe sub unghii.
Cărunt și adânc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bunica

Avea bunica părul alb ca fulgii care-au nins-o-n vreme,
Doi ochi ca două albăstrele ce scânteiau de bunătate,
Părea desprinsă din icoane sau dintr-un basm cu Cosânzene
Pe care ni-l spunea odată, când ne-adormea în miez de noapte!

Era o mână de femeie, cu trup firav ca de copilă,
Dar vrednică și înțeleaptă cum doar o sfântă poate fi,
Iar sufletu-i atât de cald și-mpodobit cu-atâta milă,
pentru orice vietate era în stare-a suferi!

Avea bunica firea dulce și-n toată duioșia ei
Știa s-aline pe oricine s-ar fi aflat în suferință,
Povața ei era blajină și-ntotdeauna cu temei,
În fața fiecărui suflet se apleca cu umilință!

Era atât de credincioasă, cu Dumnezeu era în toate,
Nici gândul nu și-l slobozea fără să-și facă sfânta cruce,
Ținea o candelă aprinsă la o icoană, zi și noapte
Și-ngenunchia în rugăciune seara-nainte să se culce!

Avea durerea ei adâncă, de Maica Domnului știută,
Pe care o-nvelea în lacrimi de câte ori se închina,
Nădejdea ei era la ceruri și-n rugăciune-abia șoptită
Cerea iertare și-ndurare pentr-un păcat ce nu-l avea!

În ochii mei era o sfântă, mi-o amintesc bătând mătănii,
De multe ori mă lua cu dânsa chiar la biserica din sat,
Era atâta de bătrână, se rezema de colțul stranei,
Nici dacă o picai cu ceară de-acolo nu s-ar fi mișcat!

Părea o sfântă între sfinți, înconjurată de icoane,
Mergea cu coșul la sfințit în nopțile de Înviere
Și mă întreb câtă credință era în sufletul ei, Doamne,
Să stea la slujbă până-n ziuă fără să simtă vreo durere?!

Avea bunica mâini micuțe, dar harnice ca în poveste,
Știa facă bunătăți din ce avea la îndemână,
Erau atâta de gustoase și miroseau dumnezeiește,
nu s-a pomenit vreodată ceva prin străchini rămână!

Era atât de pricepută, dovedea în toate cele,
Stătea cu furca-n brâu, săraca, doar la lumina lumânării,
Sau la războiul de țesut, tot aplecată pe vatale,
Dar ce ieșea din mâna ei erau odoarele răbdării!

Avea bunica ani destui cât să se simtă împăcată,
Chiar dacă viața ei trecuse, prea des, prin lacrimă și chin,
Dar n-am văzut-o să se plângă sau blesteme, niciodată,
Însă amarul ei, sărmana, și-l revărsa într-un suspin!

Acuma coase ii de îngeri și răsădește flori prin Rai,
Dar mi-a lăsat în amintire cărarea ei înspre portiță,
Îmi vine-n vise printre flori... cu-același chip... cu-același strai...
Și-mi lasă urme peste suflet, -ntotdeauna... e desculță!

poezie de din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Camelia Radulian

Nu te-am iubit

Putoareo! Urlai după mine strâng rufele de pe culme
tocmai când jucam șeptică
și era gata câștig.

Te-aș fi legat cu sârmă ghimpată
du-te dracu
mormăiam în gând
apoi, cum face toporul spărturi în lemne:
-bine, bine, hai vin!-

Se întorsese de nu mai știu unde o zi de martie
cu iz de bălegar și narcise
tu aveai limba coclită
și părul cărunt
gâfâiai și pământul
era ca o groapă nesăpată.
Noaptea te mai găsea pe această lume, respirând,
altfel, erai o istorie
din riduri îți ieșeau păpădii
fiecare părticică din noi se ducea, aluneca
adormeai uneori a crâng
și a atâta blândețe
vedeam frunzele murindu-ți în șorț

și totuși nu te-am iubit.

Pastilele, farfurioara ciobită
mâna bătrână culegând urzici
vai, era atâta rouă pe tine!
Tremurai. Abia atunci m-ai învins.

Mai știi
în ziua aia salcâmii au mirosit a zdrențe
vântul i-a mișcat până la trosnet
ori poate soarele era prea încins.
Erau albine pe bucata mea de pâine cu miere,
toate clipele treceau lipicioase
și toți oamenii aceia din curte păreau triști.
Spuneau cuvinte întrețesute,
pânze de păianjen din poduri,
ascunse și subțiri.

Nici nu-nfloriseră crinii
eu învățasem îmi fac cruce frumos
se mira lumea
era primăvară,
atâta primăvară
și eu mâncam colivă
sub florile de gutui.

Dăduseră foc la buruieni înspre deal
acolo unde sunt morții,
unde se tace.
Popa termina de băut
ultima cană cu vin
mă umfla râsul
când râgâia la icoane
beat turtă
dar tu nu mă mai înghionteai
taci fă dracu din gură
și lasă capu' în jos, năroado!
Tu erai acum un popor de iepe bolnave
sub un grajd năruindu-se.
Tu erai legată cu o broboadă neagră
și nu știu cine a aruncat ultima pâine frământată de tine
la câini.
Cică mucegăise.

Mai știi găleata aia din tablă tocită
strâmbă, lovită, parcă o văd,
erau în ea lalele și lumânări
flori de curte abia îmbobocite
flori umile, flori mici
Am auzit pământul prăvălindu-se din bulgări
dar mi-a rămas mâna întinsă
ca o praștie după vrăbii
n-am prins niciodată nimic
doar am schilodit vieți, apoi n-am mai dormit
câteva nopți. Și iar am plâns
și te-am urât că ai știut plâng.

În praful acelui drum
cineva te pierduse, Marie,
cineva te tot striga
mă doară pe mine
cu numele maicilor aspre,
cu vântul iernilor de pe aici,
cum e pelinul din spatele casei,
amarul din putinile cu vin oțetit.
Mai trec și acum oi pribege
prin spatele zidului
pasc umbre de miei, doar atât.
Atâta
praf
și atâta liniște, Marie!...
Zgârii pereții cu o coajă de nucă
sunt încă 7 fântâni cu nisip pe la porți
Le sap și am părul tău
cărunt
pe sub unghii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubirea nu era tocmai iubire

Eu, care te-am iubit pe tine nu eram tocmai eu
Si nici tu nu erai tocmai cea care m-ai iubit pe mine
Iubirea mea nu era tocmai a mea
Iubirea ta nu era tocmai a ta
Si iubirea noastra nu era tocmai a noastra
Pentru ca prima iubire nu e chiar prima si iubirea ce se implineste o vreme nu e tocmai iubire
Floarea ce ti-am dat-o de ziua ta era de fapt de ziua noastra
A mea si a alteia
Si nu puteai fi impotriva ca fetita noastra sa se numeasca prima iubire
Chiar daca nu era chiar prima, dar avea acelasi nume cu ea
Si cand te-am pierdut am fost trist
Pentru ca am pierdut-o si pe prima si pe cea de-a doua si pe cea de a treia
Si abia la urma de tot te pierdusem pe tine...
Altfel, de ce ma simt acum ca la 16 ani,
Nauc si perforat de singuratate ca de acnee?

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prieten drag!

Cerul nu încăpea de-atâta fericire
Când dimineața, mă îmbrăcai cu rouă de iubire
Și toată valea era plină de floare de salcâm
Iar tu, nu mă lăsai plec, voiai să mai rămân!

Știu furai săgeți de soare dintr-un apus
Și că stăteam îmbrățișați în ploi care s-au dus
Erai un vis frumos, erai o tânguire
Iar eu, o carte cu versuri de iubire.

Demult, voiam cu flori de tei mă cuprinzi
Dar erai mult prea departe -mi răspunzi
Credeai rătăcind prin lume, mă poți uita
Furându-mi curcubeul din primăvara mea.

Acum, mă rogi să mai rămân cu tine-o vară
O oră, un anotimp sau chiar o seară
Dar să-nțelegi ești un prieten drag și bun
Nimic mai mult, e prea târziu să mai rămân!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Din înalt

Din înalt privești spre mine cu ochi blajini,
așa cum făceai tot timpul,
erai lângă mine și mă purtai în gând
chiar și în momentele când îți era greu.

Eu te întâlneam rar, crezând că-i mai importantă
rutina mea zilnică, alergarea după himere.
M-ai trezit din amorțeală printr-o strângere de mână,
o strângere blândă și plină de iubire,
dar era prea târziu.

Cineva te-a iubit mai mult decât oricine,
de aceea te-a chemat la el, printre stele.
Ce a rămas în urma ta sunt doar amintirile,
alergând prin pustietatea acestor vremi,
în speranța reîntâlnirii.

Când plângeam,
plângeai cu mine pentru visul meu,
când râdeam,
erai o primăvară superbă cu apusuri vulcanice.
Acum... chiar de îmi continui visul,
știu că soarele și vântul te iubesc ducând
pulbere de stele spre locul din care mă privești,
tu fiind sora mea sub soare,
iar eu, frate pe pământ.

poezie de (14 noiembrie 2011)
Adăugat de aer neluSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Coge

Schimb de experiență

Erai tu Venus, eu Adonis,
Ne-am întâlnit așa de-odată,
Iar delegația la Tomis
Am prelungit-o vara toată;

Erai frumoasă și nebună,
Erai a mea și-aveam noroc,
Zburdam pe plajă împreună -
Doi cai sălbatici, plini de foc,

Prin valuri ziua și prin soare,
N-aveam nici griji și nici urgențe,
Iar noaptea ne-o doream mai mare,
tot schimbăm experiențe.

Erai o iapă lată-n crupă,
Eram un tânăr armăsar,
Și ne-am iubit atunci, dar după,
Ai dispărut c-un marinar...

Ne-am întâlnit acum, vezi bine,
Când devenim sexagenari
Și suntem două cabaline
Ce fac... doar schimb de ochelari.

poezie de din Vis și armonie
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În noaptea albă de Crăciun

... În seara sfântă de Ajun,
Ne așezam, tăcuți, la masă...
Era plăcut și cald acasă,
În noaptea albă de Crăciun.
Și mama,-n vatra cu tăciuni,
Trăgea sub pirostie focul,
Scânteile duceau norocul
Pe coșul casei plin de lumi.
C-o stea din el, plecam și eu,
Cum pleacă-n cer o rugăciune,
Sperând la clipa de minune,
Ce-înseamnă-n viață Dumnezeu...
În zori de zi, o luam, de zor,
Cu steaua mea din jar culeasă,
S-ajung, prin sat, din nou, acasă,
Precum un mag pe-un drum de dor.
Credeam vin din cer, de sus,
Să spun steaua-n zori răsare,
Să duc prin case-o veste mare
s-a născut în noi Isus...
Mergeam prin zori ca un cuvânt
Ce se năștea din casă-n casă,
Cu steaua magică culeasă
Din cer, cu focul din pământ.
... Priveam în jar, cu ochi de gând,
Mă minunam la ce-o să fie,
Când vom ieși din pribegie
Și ne-om întoarce pe pământ...
... Dar steaua mea era doar semn,
Cules din vatra cu corlată,
Din lumea noastră, așezată
În case vechi, cu porți de lemn...
... Însă-a venit de-atunci un nor
Iar cerul nu mai arde-n stele,
Azi, sunt cu toate-ntre zăbrele
Și tot pământ-i orb de zbor...
... În noaptea sfântă de Crăciun,
Ajung din nou la noi acasă,
M-așez, târziu, pe-un strop de masă,
Prin ce-a fost ieri, cu ce-i acum...
.........................................
... Era tot ziua de Crăciun...,
Dar mama mea, demult murise,
Iar coșul casei, plin de vise,
Era acum morman de fum...
... Am pornesc din nou la drum,
Dar casa noastră din răscruce,
S-a dus și numai poate duce
La ce-a fost ieri, prin ce-i acum...
... Mă pregătesc plec din sat,
Când voi zări, în ochi, lumină,
Și când cocoșul, din grădină,
Va fi la primul lui mimat.
Am doar pe gând, din cer, o stea,
Cu mări de foc și flori de gheață,
Și-am s-o aștept, ca-n dimineață,
Să-apară iar în viața mea...
Dar, acea stea din timp s-a dus
Și-n zori de zi n-o să apară,
Să ducă-n lume-o veste rară...,
Căci a murit, în noi, Isus.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vis și realitate

Bradul din fața casei mele
era cât muntele de mare
celulele crescute aiurea în șoldul tău
erau cât un lagăr de concentrare.

Tu erai singura deținută
tu stăpâneai lagărul monstruos
fără milă și fără-ndurare
tu aveai în mijlocul lui în os

ridicat asemenea unei spânzurători
în care carnea ta va fi atârnată
tu erai bradul din fața muntelui
pe care erai urcată

de tine însăți ca de soldații împărătești
puși tragă la sorți marea ta arsură
srânsă pe trupul plin de vânătăi
ca o cămașă fără nicio cusătură.

poezie de din Sora mea de dincolo (1980)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Am reusit sa ramin eu insami" de Ileana Mălăncioiu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.95- 20.99 lei.

Doar tu

Ca o pleoapă obosită se închidea
gândul tău. Ca un ochi de apă se
adumbrea, sub o geană de nor.
Printre lacrimi și flori, zâmbetul tău

devenea doar tristețe și dor. Doar
tu erai îmbrățișarea și numai iubire
erai tu. Între mine și Iisus deveneai
depărtarea, pe drumul iubirii și pentru

iubire. De jos în sus, ploua cu durere.
De sus în jos, ploua cu lumină. Chiar
am reușit să te văd doar pentru o
secundă. Doamne, cât erai de frumos!

poezie de din Poeme
Adăugat de Marieta MăglașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corina Dașoveanu

* * *

nu eram de atunci,
tot ce venea,
nu văzusem,
nu aveam
tactici de sprijinit gândul,
se făcea greu, foarte greu
și cădea.

era duminică la fântână,
mă uitam la femeile
care își spălau lacrimile cu leșie.
în aer se împânzea
un miros de bandaje murdare,
ca și când ochii lor ar fi zăcut
prin spitale de război răni întregi.

lângă ele erau copii și câini,
aveau aceleași priviri ridicate a frică
și întrebare,
le era foame,
dar așteptau cu mațele mute
să se scurgă durerea aia
a sângelui din femei
odată cu leșia și sarea.

din case se auzea
câte un glas gros de băutură putredă
chemând încă o sticlă
sau încă o datorie la pat.
după gardurile conjugale,
era aproape târziu.

ici-colo se aprindeau lămpi abătute,
semn că se întorceau la tristețe
ca tâmple supuse.
după ele veneau,
căscând de foame și nevinovăție
copiii și câinii.

era spre noapte duminica,
nu mai era chiar sărbătoare,
palmele se auzeau înjurând
de dumnezeii mă-tii de femeie obrajii,
lasă că până mâine îți trece.

apoi era liniște.

pe câte un prag,
mai rămânea un nesomn de copil,
mânca
un colț de pâine umplut cu brânză.
se uita
la măreția domnului
care a făcut stelele.

și cred că la sfârșit plângea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Te-am visat

Te-am visat că erai
O copilă frumoasă de crai,
În genunchi stăteai
Și lui Dumnezeu te rugai.

Ochii blânzi și păr bălai aveai,
Parcă erai un înger
Care a coborât din rai,
O, tu frumoasă fecioară de crai!

Eu te vedeam și așa îți ziceam.
O! ce frumoasă ești,
Zână din povești, tu mândră crăiasă
Fii a mea dulce mireasă.

Tu mă auzeai și privirea
Înspre mine ți-o întorceai,
Și așa ziceai mă iubești,
Și a mea pe veci ești!

poezie de (7 octombrie 2004)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Eugen Ilișiu

Visul din vis

M-am furișat
În sufletul tău, odată,
Când ai uitat ochii deschiși...
Am pășit temător,
Cu mare grijă,
Să nu-ți scutur
Rimelul de pe gene...
Apoi am coborât,
Sau am urcat, nu știu,
Căci era pre multă lumină
Și eu pluteam,
Și era cald și bine...
Oriunde priveam
Erau oglinzi infinite,
În care mă reflectam, eu,
Deși erai tu...
Și nu știu
Dacă eram treaz,
Sau mai degrabă visam,
Așa m-am așezat
Pe prispa casei tale,
Care era aidoma
Cu prispa casei mele,
Și am adormit în vis,
Și am visat în vis,
Iar tu erai peste tot,
Învăluind cu tine
Sufletul tău,
În care eu am intrat,
Doar așa, pentru că ai uitat
Odată
Ochii deschiși...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook