Cântecul redutei
În redută numai lei;
Uite-i, mă, bașbuzucii,
Eu de-aici le-aud papucii!
Dar mai mare peste ei
Cine-mi e? Vrun Strâmbă-Lemne?
Cică și mai și, pesemne,
Unul, Ciaca-Paca-Bei.
Câte cinci pe-un ban să-i vinzi,
Că sunt tot oșteni pe-alesul,
De viteji le saltă fesul,
Pitulați pe după grinzi.
Se-ntind, nene, de căldură
De le-ajung genunchii-n gură
Mașală, cu ei te prinzi?
Ce te uiți tu, că sunt goi?
Așa-i turcu-n vitejie,
Zvârle haina ca să fie
Sprinten-foc, când e-n război.
Dârdâie din dinți, mă, vere
Lasă-i, mă, că-și fac putere
Dinților, să muște-n noi.
Și-ntr-o zi să vezi acu
Dete Osman porunci să-i puie
Tălpilor la cizme cuie,
Și-apoi, ce-o fi fost, ce nu,
Că sări pe băț călare
Și-alergând în fuga mare
Drept la Vadin s-abătu.
Strigă Osman: "Păsat vă fac!
Încurcați pe-aicea treaba,
Și-mi mâncați pilaf degeaba
Vă tai ciorba, vă dezbrac!
Ahmet, Mahmet, cum te cheamă,
Tu cam tremuri, bag de seamă,
Sări, curând, că-ți viu de hac!"
Turcii, toți, gândeau: "Poftim!
Să dezbraci p-un gol ca napul
Cu ce-și bate pașa capul!"
Și-i strigară: Cioc selim!
Dar temându-se de vorba
Că Osman le taie ciorba,
Au mai zis: "Sărim, sărim!"
Și-au sărit cei lei de turci
Care cum putea mai iute:
Vin românii spre redute,
Și să stai să-i mai încurci?
Căpitanii-și pierd șalvarii,
Fac mătănii ghinărarii,
Că-i la deal, și-i greu să-l urci.
Noi strigam atunci din tun:
"Ce fugiți, ca-n groaza furcii?
Nu vă vin din urmă turcii!
Stați, și dați-ne tutun."
Ei de stat n-au stat nici unul
Dar ne-au azvârlit tutunul
C-așa-i turcul, suflet bun...
Acest cântec îl făcui
Eu, căprarul Păvăloaie,
Stând de strajă noaptea-n ploaie,
Și gândeam: "Tu râzi și spui,
Și tu n-ai cămașă-n spate!
Las că prind pe Osman, măi frate,
Și-am să-mbrac cămașa lui!"
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre Turcia
- poezii despre muzică
- poezii despre fumat
- poezii despre dinți
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre vestimentație
- poezii despre suflet
- poezii despre război
- poezii despre râs
Citate similare
Coloana de atac
Porniserăm din văi adânci
Și ne târam acum pe brânci
Să nu ne prind-Osman de veste,
Că năzuim la deal spre creste,
Căci veste de-ar fi prins ai săi,
Noi n-am mai fi ieșit din văi.
Și-așa cu-ncredere vegheată
Noi răsărim pe deal deodată.
Ne văd păgânii, sar pe zid,
Potop de foc spre noi deschid.
Dar noi prin foc o rupem iute,
Crezându-ne pe sub redute.
Și nu eram! Vedeam de sus
Că altfel e de cum ne-au spus,
Că pân-acolo-i lungă cale,
O râpă-n drum și-adânca vale.
O clipă ca-mpietriți am stat;
Maiorul însă-a și plecat
Și ne-am făcut cu toții cruce:
Ei, ducă-ne-n ce foc ne-o duce!
La vale,-acum, pe râpi curând -
Un rând e mort, mai moare-un rând.
Cad bombele-n pământ și scurmă
Și altele mai vin pe urmă;
Ca grindina și plumbii cad,
Se-ntunecă și-i vai ca-n iad!
Și-un plumb veni cumplit cu zborul
Și fără glas căzu maiorul.
Atunci un ofițer înalt,
Cu spada-n vânt, iar celălalt,
Trăgând mereu din carabină,
Săriră-n front; iar pe colină
Noi după dânșii, cot la cot,
Suiam orbiș, noi, leatul tot.
Cat ai clipi, muream o sută,
Muream mai mulți, căci din redută
Nu plumbi curgeau, ci râu de foc,
Și linii-ntregi cădeau pe loc.
Și-un căpitan, cel nalt, sărmanul,
Căzuse vârfuind mormanul,
Iar celălalt, acel ce-ochea,
Muri trăsnit în fața mea.
Căci uite-așa văzui de bine
Pe-un turc bătrân ochind spre mine,
Iar bietul căpitan nu-șí cum
Se puse morții drept în drum.
Am dat să-l prind, ca să nu cadă
Și-atunci căzui cu el grămadă -
Și vezi, și-acum mi-e capul prost,
Că nu-nțeleg nici azi ce-a fost:
M-am pomenit la șanț deodată
Și-o cârp-aveam la cap legată.
De ce și când, de mâna cui?
Și-atâta drum eu când făcui?
Voiam să-ntreb, n-aveam pe cine,
Căci tot străini pe lângă mine.
Dar cârpa, orice taină-avea,
Atâta știu: c-a fost a mea -
Și-acu la șanț! Noi rupem lanțul
Și scoborâm de-a valma șanțul.
Sărim și noi, și turcii sar
Și-i moarte-n șanț, e vai ș-amar,
Ne batem ca-n pierzarea minții,
Cu pumnii dăm, mușcăm cu dinții,
Și piept la piept ne zvârcolim,
Străbatem repezi și răzbim.
Închid de veci nizamii gura,
Iar noi îi dăm pe râpi de-a dura.
Ieșim apoi, ca duși de vânt,
Pe fața negrului pământ.
Pe lături ne-ntărim șireagul:
Și iat-un căpitan cu steagul
În fruntea noastră drum făcu:
- "Ura, băieți, acu-i acu!"
Roiesc turbați pe zid păgânii,
Sub zid se-ndeas-orbiș românii
Și-aruncă scări, răzbesc prin fum,
Străbat mereu facându-și drum.
- "Trăsniți, copii, tot după mine!"
Noi trăsnet după el, vezi bine.
Și iată-l, căpitanu-i sus
Pe meterez un braț a pus,
Dar șapte turci pe el săriră,
Și șapte săbii-l și loviră,
Și-al optulea, un turc bărbos,
Izbi turbat de sus în jos
În piept cu patul puștii, fiara -
Și-atunci pocnind se rupse scara
Și bietul căpitan căzu
Pe spate-n șanț, și-atâta fu.
Căci s-adunau păgânii gloată
Și-un om era reduta toată,
Și-ntregul parapet un fes,
Atâta se-ngloteau de des.
Cădeam ca frunzele de brumă,
Iar sângele curgea cu spumă.
Nici loc să stai, nici drum să treci
Și fum de pușcă, să te-neci.
Și ce-am văzut atunci - minune -
Și-n groapă morților voi spune!
Nici chip de-acu să mergi în foc,
Nici chip să stai sub zid pe loc.
Se dete semn atuncea oastei
Să părăsească clinul coastei
Și ne-am retras departe-n văi,
Striviți, o mână de flăcăi,
Flămânzi și uzi și-ntorși din cale,
Cu sufletul topit de jale.
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre moarte, poezii despre văi, poezii despre înălțime, poezii despre zbor, poezii despre vânt, poezii despre sânge sau poezii despre râuri
Taifas oltenesc (2)
Acu', eu ce să fac, vă zâc și vouă
Ce mai făcură ăștia de Crăciun
Că, la taifas, așa ne place nouă:
Să tăinuim, să bem un vin d'el bun,
Și să ne-abțiguim. Nu mult, oțâră,
Să iasă iute vorbele din noi,
Da' d'elea, de te râzi, că-s fără hâră,
Iar de Crăciun, Tonel a' lu' Cotoi
Și-a amintit de unu', Florea Bică,
O aschimodie de om... pitic,
Dar noi eram copii, muream de frică,
Iar cu un tămârjac, părea voinic.
Avea și floier, de afla tot satul
Că-s oții la livada C. A. P.,
Ș-așa de bine s-ascundea, spurcatul,
De nu puteai să-l afli unde e.
Coteam mereu pre Jii, da' a' lichea,
Da, ăla, Aurel, cam șustipan,
Că îi plăcea de la giban să bea,
Călca pe comină pân' la cazan,
Iar câte unu' își făcea pomană
Cu o trochiță-două ca să-i dea
Că era slab, săracu', ierea blană,
Și, cică, țuica poftă îi făcea.
Și iote că-ntr-o zâ, ieșind în fugă,
Ne zâsă Aurel: "Acu'-i de noi,
Că Florea Bică a beut o tiugă
Și sforăie de zâci că e moroi!"
Ș-atuncea ne-am chitit pe a livadă
Și am băgat la zarzăre în noi
Că de! copii cu mintea cam neroadă,
Am vrut să umplem și noi ăl burtoi.
Bă, frațâlor, să vezi minune mare:
Cu dinții toți din gură strepeziți
Ne-am tras ușor spre casă, fiecare,
Că: Îu! eram, la burtă, chirnăviți.
Și-am stat, apoi, mai mult în fundu' curții,
De am "citit" mai mult de un ziar,
Și-am înghițit ceva de doru' burții,
Dar ce era în ea,... n-avea habar.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zarzări, poezii despre strigoi, poezii despre sat, poezii despre poftă, poezii despre jurnalism, poezii despre gură sau poezii despre frică
Povestea gâștelor
Un gâscan cu pene lucii
Cum trecea pe pod prin sat
Și-ntr-o mân-avea papucii,
Nu știu cum i s-a-ntâmplat
Că papucii lui căzură,
Ce păcat, o, ce păcat!
Căci erau cu-alesătură,
Fără leac de tivitură
Ce păcat!
Gâștele-auzind cum zbiară:
Aoleu! Papucii mei!
Într-un suflet alergară
Și-ntrebau mirate, ce-i?
Am rămas, plângea gâscanul,
Păgubaș de patru lei!
Iată-mă desculț, sărmanul!
Ce mă fac acum, golanul,
Fără ei!
Haideți toți, și moși și babe
Să-i cătăm pe râu acu!
Repede-notând din labe
Cârdul tot pe râu trecu.
I-ai găsit? Eu, nu, surată,
Ce mă-trebi așa și tu?
Toate apoi strigau deodată:
Bată-i pacostea să-i bată!
Nici eu, nu!
Vara-ntreagă tot umblară,
Dar papucii duși au fost!
Și-au să umble și la vară
Până ce le-or da de rost!
Iar gâscanul merge, vine,
Face cruci și ține post,
Nu-i găsesc! Sărac de mine,
Iar desculț e, vezi tu bine,
Lucru prost!
Gâștele de-atunci, în cale,
Când văd apa undeva,
Căutând pornesc agale
Tot crezând că-i vor afla.
Vin și rațe să le-ajute:
Mac-mac-mac și ga-ga-ga!
Mac-mac-mac! Haide vino, du-te,
Zile-așa pe râu pierdute!
Ga-ga-ga!
Iar când gâștele stau gloată
Și prin dreptul lor te duci,
Sare tabăra lor roată
Și te-ntreabă: Ce ne-aduci?
Ai găsit papucii? Spune!
Tu la fug-atunci s-apuci!
Sî-sî-sî! Tot fac nebune
Și te mușcă, doar le-ai spune
De papuci!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gâște, poezii despre sărăcie, poezii despre rațe, poezii despre prostie, poezii despre poduri sau poezii despre lei
Zece mai
În ziua cea sfântă și mare
La zece-ale lunii lui mai
Se vede-o ciudat-arătare
Pe-un deal de la Plevna, pe-un plai!
Când zorile-ncep să s-arete
Acolo-n tăcutele văi,
Din groapă ies moartele cete,
De-a pururi jeliții flăcăi.
Ei vin de prin locuri pe care
Ca vechile răni le cunoști,
Pe unde-au stat șanțuri odată,
Redute, și taberi, și oști.
Striviți și cu mâinile rupte
Și galbeni ca-n jalnicul loc
În ziua sălbatecei lupte
Când bieții pieriseră-n foc.
Fac roată, și-o rugă murmură
Iar Valter și șonțu, și toți
Mai-marii ce-n frunte căzură
Stau jalnici acolo-ntre soți.
Și stau cum stă omul ce-ascultă
Și nici o mișcare nu fac;
Așteaptă cu grijă și spaimă
Un semn de departe și tac.
Deodată ei capul ridică,
Dau chiot și-n zare privesc
Spre țara din care ieșiră,
Spre scumpul pământ românesc
Și-ascultă, căci tunul azi cântă
Departe-n iubitul pământ,
Puternic că-n ziua luptării,
Dar alt fel de cântec, mai sfânt.
Vi-e teamă că n-o să mai cânte,
Că moartea vă fuse-nzadar
Dar țara trăiește! Iar tunul
Ce limpede-o spune și rar!
Și-ascultă... iar țara-i departe,
Sunt dealuri la mijloc și văi,
Și râul cel mare-i desparte
De mame pe bieții flăcăi.
Și moartea cea veșnică-nchise
Pe urmă-le tristele-i porți,
Dăr moartea lor viață ne dete:
Ferice de-asemenea morți!
Iar ce-or fi șoptind ei pe vremea
Ce-ascultă cântarea de tun
Eu nu știu, căci nimeni nu poate
Pe morți să-i audă ce spun.
Dar cred că se roagă, sărmanii:
Noi liberi pe voi v-am facut
Iar Tatăl din cer să vă aibă
De-a pururi sub sfântul său scut!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre viață, poezii despre sfințenie, poezii despre artilerie, poezii despre țări, poezii despre timp sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Numai una!
Pe umeri pletele-i curg râu
Mlădie, ca un spic de grâu,
Cu șorțul negru prins în brâu,
O pierd din ochi de dragă.
Și când o văd, îngălbenesc;
Și când n-o văd, mă-mbolnăvesc,
Iar când merg alții de-o pețesc,
Vin popi de mă dezleagă.
La vorbă-n drum, trei ceasuri trec
Ea pleacă, eu mă fac că plec,
Dar stau acolo și-o petrec
Cu ochii cât e zarea.
Așa cum e săracă ea,
Aș vrea s-o știu nevasta mea,
Dar oameni răi din lume rea
Îmi tot închid cărarea.
Și câte vorbe-mi aud eu!
Toți frații mă vorbesc de rău,
Și tata-i supărat mereu,
Iar mama, la icoane,
Mătănii bate, ține post;
Mă blestemă: De n-ai fi fost!
Ești un netot! Ți-e capul prost
Și-ți faci de cap, Ioane!
Îmi fac de cap? Dar las să-mi fac!
Cu traiul eu am să mă-mpac
Și eu am să trăiesc sărac,
Muncind bătut de rele!
La frați eu nu cer ajutor,
Că n-am ajuns la mila lor
Și fac ce vreau! Și n-am să mor
De grija sorții mele!
Mă-ngroapă frații mei de viu!
Legat de dânsa, eu să știu
Că am urâtei drag să-i fiu?
Să pot ce nu se poate?
Dar cu pământul ce să faci?
Și ce folos de boi și vaci?
Nevasta dacă nu ți-o placi,
Le dai în trăsnet toate!
Ori este om, de sila cui
Să-mi placă tot ce-i place lui!
Așa om nici vlădica nu-i
Și nu-i nici împăratul!
Să-mi cânte lumea câte vrea,
Mi-e dragă una și-i a mea:
Decât să mă dezbar de ea,
Mai bine-aprind tot satul!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre vaci, poezii despre urâțenie, poezii despre supărare sau poezii despre soție
Doar amintiri ne-au mai rămas
Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost frumos cândva
Și din priviri, când ne-ntâlneam, la amintiri făceam popas
Că le-am trăit cât ne-am iubit și-am suferit la bun rămas.
A fost un vis, un vis frumos, trăit de noi cândva
Și ne simțeam ca-n Paradis, pierdut de noi cumva...
Nu știu acum ce pot să fac, sunt trist, posac și de dor zac
Că te-am pierdut și-mi pare rău, singur mă simt, parcă-s în hău,
Eu simt că-mbătrânesc și-mi pare rău
Că mă usuc de dorul tău.
A trăi și-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat și-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viața ce am trăit.
Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost în viața mea,
Nu vreau să-ți zic, mă simt prea mic, durerii iar să-i fac popas
Căci vreau să-ți spun un lucru bun ca bucuriei să-i dăm glas:
Hai să uităm că ne-a fost greu, să piară piaza rea,
Să mergem iar pe drumul clar, speranța ne-ar reda!
Acuma știu cum să te-mpac și toate voile să-ți fac,
Să nu te pierd, să te dezmierd, să-mi fie dor de chipul tău,
Să simt că-ntineresc, destinul meu,
Să te iubesc mereu, mereu.
A trăi și-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat și-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viața ce am trăit.
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre dor
- poezii despre visare
- poezii despre tristețe
- poezii despre religie
- poezii despre rai
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre frumusețe
Vântoasele
Să ne ferească Dumnezeu
Și-audă-ne din cer cuvântul!
Mi l-a-nghițit acu pământul,
Și-atâta om aveam și eu!
Mi l-am întors în pat cu mâna,
Și-am fost la babe și la vraci
Și-am dat și milă la săraci
Și mi-a murit la săptămână!
De suflet noi voiam să-l dăm
Și-l dedem gata-n mâna morții!
Era voinic; trăsese sorții,
Și-am tot zorit să-l însurăm.
Găsisem una mai de gazdă
Căci nu eram nici noi din drum
Dintâi n-o vruse nicidecum
Dar s-a mai dat și el pe brazdă.
Și ne-am gătit după puteri,
Cu lăutari s-aducem fata,
Cu vin și chef, precum e data
Țin minte toate, ca de ieri.
Și câți nuntași! Să-i spuie pragul!
Și-afară ger, ca la Craciun.
Mireasa ici, dincolo nun,
Și-n mijloc el, mai mare dragul!
Și-așa deodată l-au cuprins
Călduri c-a fost și cald în casă
El a ieșit de după masă
Îmbujorat de vin și-aprins.
Și până să băgăm de seamă,
Vântoasele-și făcură rost
Și dacă nu știu eu ce-a fost,
Atunci eu nu știu cum mă cheamă!
În curte el de vorb-a stat
Cu doi flăcăi. Și vezi, deodată.
Așa din vorbă așezată
Gemu cu glasul înfundat;
Apoi cu mâinile-amândouă
Și-a rupt cămașa de pe el
Flăcăii spun, dar nu la fel;
Dar drept e cum vă spun eu vouă.
Că vâjâia vârtej de vânt,
Pe când vorbeau: plecase răul!
Și undele-nghițind flăcăul
L-au ridicat de pe pământ.
Și se făcu-n văzduh roșeață
Ca-ntr-un pahar cu sânge-umplut
Băiatul meu era pierdut
Când s-a mai limpezit de ceață!
Ce-a fost apoi la Dumnezeu
Sunt toate câte sunt să fie!
Ce-a fost apoi, pământul știe;
Dar spui ce-am auzit și eu
Că l-au văzut fugind orbește
Se jură vameșul, de-i ceri,
Și doar el nu-i copil de ieri
Să nu-nțeleagă ce vorbește!
"Venea ca un nebun spre rău.
Din jos de pod! Și cu mirare
Eu stam să văd ce gânduri are,
Că-n vad e apa până-n brâu.
Pe mal s-a desculțat în grabă,
Trecând prin râu. L-aș fi strigat,
Dar m-am temut că-i apucat
Și-mi prind cu Necuratul treabă.
Pe mal dincolo nu-l văzui
Să-și tragă cizmele-n picioare.
Fugea de-a razna pe răzoare
Desculț, așa de maica lui!"
Vezi, nu i-au dat răgaz la multe!
Și eu l-am tot rugat frumos:
"Să-mbraci măcar cevași pe dos".
Dar parc-a fost el om s-asculte!
Și-așa-n neștire l-au purtat
Cum nici nu te gândești cu gândul!
Trei sate l-au purtat de-a rândul!
Și-acolo, într-al treilea sat
Bătu-n ferestre la o casă
Ei, vezi, și să te miri ce spun:
din om întreg te fac nebun,
Și din voinic, neom te lasä.
Ei spun așa ca s-a ținut
Cu văduva din cas-aceea.
Dar eu nici nu cunosc femeia
Și-a fost apoi, că nici n-am vrut
Să știu de ea. Și-am stat întruna.
Am stat de el ca să-l însor,
Și el, văzând că-i tot dăm zor,
S-a lepădat de ea cu buna.
Și-acolo, Doamne, mi l-au dus,
De ne-a stricat tot rostul vieții!...
Și-l așteptam la horă, bieții,
Și, galbeni-ceară, când ne-au spus
Flăcăii, cari au fost cu dânsul:
Eu n-aveam lume pe pământ
Să știu pe care lume sânt,
Așa mă podidise plânsul.
A doua zi, pierit zăcea
În ieslea grajdului, pe paie.
Și-ar fi putut din el să taie
Bucăți-bucăți, că nu simțea.
N-avea putere-n el să-și tragă.
Nici sufletul, și-așa răpus
Zăcea pe țol cu fața-n sus
Cu ochii stinși și fără vlagă.
În două zânele l-au rupt,
I-au stors și sângele cu-ncetul
Căci nu putea să-și miște, bietul,
Nici ochii-n cap! Și i-au mai supt
Și glasul, ca pe muți lăsându-l;
Iar noi din gură-i n-am putut
S-aflăm ce-a fost și ce-a facut,
Și nu-i puteam ghici nici gândul!
Îi dase ceasul rău în drum!
De nu-mi ieșea atunci din casä,
Eu n-aș fi de copil rămasă,
Că l-aș avea băiat și-acum!
Așa... mi l-a-nghițit pământul
Și-atâta om aveam și eu
Să ne ferească Dumnezeu
Și audă-ne din cer cuvântul!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuntă, poezii despre gânduri, poezii despre văduvie sau poezii despre vamă
Pașa Hassan
Pe vodă-l zărește călare trecând
Prin șiruri, cu fulgeru-n mână.
În lături s-azvârle mulțimea păgână.
Căci vodă o-mparte, cărare făcând,
Și-n urmă-i se-ndeasă, cu vuiet curgând,
Oștirea română.
Cu tropote roibii de spaimă pe mal
Rup frâiele-n zbucium și saltă;
Turcimea-nvrăjbită se rupe deolaltă
Și cade-n mocirlă, un val după val,
Iar fulgerul Sinan, izbit de pe cal,
Se-nchină prin baltă.
Hassan de sub poala pădurii acum
Lui Mihnea-i trimite-o poruncă:
În spatele-oștirii muntene s-aruncă
Urlând ianicerii, prin flinte și fum,-
Dar pașa rămâne alături de drum
Departe pe luncă.
Mihai îi zărește și-alege vro doi,
Se-ntoarce și pleacă spre gloată,
Ca volbura toamnei se-nvârte el roată
Și intră-n urdie ca lupu-ntre oi,
Și-o frânge degrabă și-o bate-napoi
Și-o vântură toată.
Hassan, de mirare, e negru-pământ;
Nu știe de-i vis, ori aieve-i.
El vede cum zboară flăcăii Sucevei,
El vede ghiaurul că-i suflet de vânt
Și-n față-i puterile turcilor sunt
Tăriile plevei.
Dar iată-l! E vodă, ghiaurul Mihai;
Aleargă năvală nebună.
Împrăștie singur pe câți îi adună,
Cutreieră câmpul, tăind de pe cai -
El vine spre pașă: e groază și vai,
Că vine furtună.
- "Stai, pașă, o vorbă de-aproape să-ți spun
Că nu te-am găsit nicăierea" -
Dar pașa-și pierduse și capul și firea!
Cu frâul pe coamă el fuge nebun,
Că-n gheară de fiară și-n gură de tun
Mai dulce-i pierirea.
Sălbaticul vodă e-n zale și-n fier
Și zalele-i zuruie crunte,
Gigantică poart-o cupolă pe frunte,
Și vorba-i e tunet, răsufletul ger,
Iar barba din stânga-i ajunge la cer,
Și vodă-i un munte.
- "Stăi, pașă! Să piară azi unul din noi."
Dar pașa mai tare zorește;
Cu scările-n coapse fugaru-și lovește
Și gâtul i-l bate cu pumnii-amândoi;
Cu ochii de sânge, cu barba vâlvoi
El zboară șoimește.
Turbanul îi cade și-l lasă căzut;
Își rupe cu mâna vestmântul
Că-n largile-i haine se-mpiedică vântul
Și lui i se pare că-n loc e ținut;
Aleargă de groaza pieririi bătut,
Mănâncă pământul.
Și-i dârdâie dinții și-i galben-pierit!
Dar Alah din ceruri e mare!
Și-Alah îi scurtează grozava-i cărare
Căci pașa-i de taberi aproape sosit!
Spahiii din corturi se-ndeasă grăbit,
Să-i deie scăpare.
Și-n ceasul acela Hassan a jurat
Să zacă de spaimă o lună,
Văzut-au și beii că fuga e bună
Și bietului pașă dreptate i-au dat,
Căci vodă ghiaurul în toți a băgat
O groază nebună.
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre groază, poezii despre cai sau poezii despre toamnă
E plin sătucul... plin de dor
E plin sătucul de cărări,
De ulițe și doar un drum
Pavat și ăla de plecări
Că de venit, e gol oricum...
La câte-o curte stând comod
Mai cârâie vreo doua cloști,
E plin sătucu-n pomi de rod
Dar să-i culeagă, stau de proști...
Mai sunt pătuluri de știuleți,
Ici colo gardu' ține-un țol,
Iar cioatele mai fac bureți,
Sătucu-i plin, păcat că-i gol...
Sunt guri de lut ce-și cată foc
Să-i fie-aprins de un vlăstar,
Și bătături cu dor de joc,
Un dor de plin, un dor amar...
E plin sătucul de uitați
La grobiște pe deal în sus,
Iar cei ce-au mai rămas purtați
Te uiți la ei că-n zori mai nu-s...
Cei de curând plecat-au toți
În a streinilor priviri,
De unde alții să mai scoți?
E plin sătucul de-amintiri...
poezie de Vasile Zamolxeanu (17 decembrie 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lut, poezii despre jocuri, poezii despre foc sau poezii despre copaci
Iarna pe uliță
A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.
Nu e soare, dar e bine,
Și pe râu e numai fum.
Vântu-i liniștit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.
Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coastă vin țipând
Și se-mping și sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
Vrând-nevrând.
Gură fac ca roata morii;
Și de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se gâlcevesc
Vrăbii gureșe, când norii
Ploi vestesc.
Cei mai mari acum, din sfadă,
Stau pe-ncăierate puși;
Cei mai mici, de foame-aduși,
Se scâncesc și plâng grămadă
Pe la uși.
Colo-n colț acum răsare
Un copil, al nu știu cui,
Largi de-un cot sunt pașii lui,
Iar el mic, căci pe cărare
Parcă nu-i.
Haina-i măturând pământul
Și-o târăște-abia, abia:
Cinci ca el încap în ea,
Să mai bată, soro, vântul
Dac-o vrea!
El e sol precum se vede,
Mă-sa l-a trimis în sat,
Vezi de-aceea-i încruntat,
Și s-avântă, și se crede
Că-i bărbat;
Cade-n brânci și se ridică
Dând pe ceafă puțintel
Toată lâna unui miel:
O căciulă mai voinică
Decât el.
Și tot vine, tot înoată,
Dar deodată cu ochi vii,
Stă pe loc să mi te ții!
Colo, zgomotoasa gloată,
De copii!
El degrabă-n jur chitește
Vrun ocol, căci e pierdut,
Dar copiii l-au văzut!
Toată ceata năvălește
Pe-ntrecut.
Uite-i, mă, căciula, frate,
Mare cât o zi de post
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dânsa șapte sate
Adăpost!
Unii-l iau grăbit la vale,
Alții-n glumă parte-i țin
Uite-i, fără pic de vin
S-au jurat să-mbete-n cale
Pe creștin!
Vine-o babă-ncet pe stradă
În cojocul rupt al ei
Și încins cu sfori de tei.
Stă pe loc acum să vadă
Și ea ce-i.
S-oțărăște rău bătrâna
Pentru micul Barba-cot.
Ați înnebunit de tot
Puiul mamii, dă-mi tu mâna
Să te scot!
Cică vrei să stingi cu paie
Focul când e-n clăi cu fân,
Și-apoi zici că ești român!
Biata bab-a-ntrat în laie
La stăpân.
Ca pe-o bufniț-o-nconjoară
Și-o petrec cu chiu cu vai,
Și se țin de dânsa scai,
Plină-i strâmta ulicioară
De alai.
Nu e chip să-i faci cu buna
Să-și păzească drumul lor!
Râd și sar într-un picior,
Se-nvârtesc și țipă-ntruna
Mai cu zor.
Baba și-a uitat învățul:
Bate,-njură, dă din mâini:
Dracilor, sânteți păgâni?
Maica mea! Să stai cu bățul
Ca la câini!
Și cu bățul se-nvârtește
Ca să-și facă-n jur ocol;
Dar abia e locul gol,
Și mulțimea năvălește
Iarăși stol.
Astfel tabăra se duce
Lălăind în chip avan:
Baba-n mijloc, căpitan,
Scuipă-n sân și face cruce
De Satan.
Ba se răscolesc și câinii
De prin curți, și sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc mirați bătrânii
Din bordei.
Ce-i pe drum atâta gură?
Nu-i nimic. Copii ștrengari.
Ei, auzi! Vedea-i-aș mari,
Parcă trece-adunătură
De tătari!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâini, poezii despre câini, poezii despre copilărie, poezii despre bătrânețe, poezii despre înot sau poezii despre zăpadă
O scrisoare de la Muselim-Selo
Măicuță dragă, cartea mea
Găsească-mi-te-n pace!
Pe-aici e vânt și vreme grea,
Și-Anton al Anei zace
De patru luni, și-i slab și tras,
Să-l vezi, că-ți vine plânsul,
Că numai oasele-au rămas
Și sufletul dintr-însul.
Apoi, să știi c-a fost război
Și moarte-aici, nu șagă:
Cădeau pe dealuri, dintre noi,
Ca frunza, mamă dragă.
Și-acolo-n deal, cum fulgera,
Un plumb simții că vine
Și n-avu loc, cât larg era,
Decât în piept la mine.
Mi-e bine-acum, și-așa socot
Că nu va trece luna
Și-oi fi scăpat de-aici de tot.
Dar vezi te rog de una:
Să nu mai faci cum ai făcut
S-aduni la tine satul,
De veselă că ți-ai văzut
Acasă iar băiatul!
Să vezi pe-aici și ciungi și-ologi!
Hristos să-i miluiască!
Tu mergi la popa-n sat să-l rogi
O slujbă să-mi citească.
Puteri de nu vei fi având
De plată, vorba-i lasă,
Că-i voi lucra o zi, oricând,
La-ntorsul meu acasă.
Pe Nuțu vi-l lăsasem mic,
Cu creștetul cât masa -
O fi acum ștrengar voinic
Și vă răstoarnă casa?
Făcutu-i-ați și lui la fel
Căciulă, cum am vrut-o?
Aveam o piele-n pod, de miel,
Doar nu veți fi vândut-o?
Nevestei mele să-i mai spui
Să-mi cumpere o coasă,
Cea veche nu știu este-ori nu-i
Și-o fi acum și roasă
De când rugina scurmă-n ea.
Să-mi văd, o date-ar sfântul,
Cum cade iarba-n fața mea
Și-mi bate-n plete vântul!
Ea lupte-se cum biet o știi,
C-așa ne dete soartea,
Că și noi ne-am luptat pe-aci
Cu greul și cu moartea;
Dar l-a ajuns și pe harap
Blestemele și plânsul,
Că noi i ne-am ținut de cap
Și-ntrarăm după dânsul.
Și i-am făcut, măicuță, vânt!
L-am scos detot din țară,
Măcar stătea pe sub pământ
Și nu ieșea pe-afară.
Și-am prins și pe-mpăratul lor,
Pe-Osman nebiruitul,
Că-l împușcase-ntr-un picior
Și-așa i-a fost sfârșitul.
Păi, ne ținea pesemne proști,
Să-și joace hopa-tropa,
Că nu puteam să batem oști!
Dar poate taica popa
V-a spus de prin gazeturi tot -
El cum și-a dat juncanii?
Acum i-aș cumpăra, să pot,
Dar nu mai am, azi, banii.
Mă doare-n piept, dar nu să țip,
Și-așa mi-e dor de-acasă,
Și-aș vrea să plec, dar nu e chip
Că vodă nu mă lasă.
Dar uite, nu e nu știu cât
O lună chinuită,
Și-o să te strâng de după gât,
Măicuța mea iubită...
........................
Așa mi-a spus Ion să-ți scriu,
Iubească-ți-l pământul!
Și-am tot lăsat, pân-a fost viu,
Și-mi țin acum cuvântul.
Să te mângâie Dumnezeu,
C-așa e la bătaie -
Și-am scris această carte eu,
Căprarul Nicolae.
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cărți, poezii despre sfârșit, poezii despre scrisori sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Divorț sentimental
Divorț sentimental
Adulții din noi de azi și-au semnat actele de divorț,
Nu se mai potrivesc.
Cel puțin, așa ne-au spus doctorii corectitudinii politice.
Tot ei ne-au învățat să ne așezăm cu spatele, unul despărțit de celălalt;
Și stând așa spate în spate, nu am observat
cum copiii din noi, își întindeau disperați mâinile,
unul către celălalt...
Dar cine să le culeagă lacrimile? Noi nu am învățat niciodată să ascultăm cu inima!
Noi eram prea preocupați cu semnarea actelor de divorț,
doar îngerii ascultau cum din locul aripilor,
picura sânge pe podea.
De aceea pășeau desculți în urma noastră, ca nu cumva să strivească și ultima picătură de viață din noi...
Copiii încă plâng, dar noi nu avem inimi ca să-i ascultăm!
epitaf de Cătălin Varga
Adăugat de catalin_varga
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă, poezii despre învățătură, poezii despre îngeri, poezii despre prezent, poezii despre politică sau poezii despre plâns
Cântecul cel vechi al Oltului
Vine, tată, Oltul mare;
Malul stâng de-abia îl zăresc.
Las să vie Oltul mare,
Că, români de când trăiesc,
Oltul tot la piept ne are
Și-i al nostru și ne știe
Și nu bate cu mânie
Malul cel basarabesc.
Vine mare, las să vie
Că ni-e sol dumnezeiesc.
Vine, tată, Oltul mare,
Brazi trăsniți rostogolind.
Las să vie Oltul mare,
Căci tătarii-ncoace tind,
Dar li-e Oltul în cărare
Și n-au inimă să-l treacă
Și sperieți se-ntorc și pleacă,
Cu noi horă nu se prind.
Las să vie, că-i îneacă,
Neamul nostru mântuind.
Vine, tată, Oltul mare,
Și cu sânge-amestecat.
Las să vie Oltul mare,
Că mulțimi de oști tătare
El pe mal a apucat.
Lifte poartă, lifte duce,
Lifte, bată-i sfânta cruce;
Oltul capul le-a mâncat!
Las să vie să-i apuce
Că ni-e scut de Domnul dat.
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tată, poezii despre mâncare, poezii despre cruce, poezii despre brazi sau poezii despre armată
Pe drumul Plevnei
Iar pe drumul care duce
de la Dunăre spre munte
Trec românii zi și noapte
către Plevna, merg și vin.
Vesele batalioane
cu maiorii lor în frunte,
Șir de care cu provizii
schilăviți în haine crunte
Scârțâit și chiu, și tropot
pe-acel drum de oameni plin.
Într-acest pestriț amestec,
scoborând pe dealuri, iată
Pe-un răzor s-oprise-n cale
o bătrână și gemea,
Cu desagii goi pe umeri,
semn de-o cale-ndelungată.
Iar din văi, urcând alene
se vedea venind o ceată
De drumeți din țara noastră
și s-opriră lângă ea.
Bună calea, zise unul,
Inima vă fie bună,
Oameni buni! Dar unde mergeți?
De ne-ajută Dumnezeu,
Noi, la Plevna, maică dragă.
Tot la Plevna! Cum ne-adună!
Eu de-acolo viu. Băiatul
mi-e-n război acu de-o lună,
Și m-am dus să-mi văd băiatul
că-i la Plevna și-i al meu.
Repede-mprejur se strânse
ca prin farmec toată ceata
Ca să-ntrebe cum e Plevna?
cum stau turcii-nchiși în ea?
Ce mai zice Carol-vodă,
când o fi războiul gata?
Și-mbătată de potopul
întrebărilor ea, biata,
Își ștergea cu palma ochii
și plângând le tot spunea.
Dar în urmă, ei de grija
nopții, ca să nu-i apuce:
Să rămâi în pace, maică,
să te vadă Domnul sfânt.
Și grăbiți se ridicară
toți de jos, făcându-și cruce.
Ea, cu ochii plini de plânset,
privea gloata cum se duce,
Și-un pustiu simți-mprejuru-i
și-ntuneric pe pământ.
Stete-așa, mereu privindu-i
și deodată-n fuga mare
Ea porni la deal, cu strigăt
să s-oprească ceata-n loc.
Când ajunse-abia trăgându-și
puțintica răsuflare:
Dragi creștini, voi unde mergeți?
aveți milă și-ndurare,
Eu mă-ntorc cu voi acolo
la băiatul meu, în foc!
Dar ai fost! La Plevna, maică,
toate-acum îți sunt știute,
Ți-ai văzut și tu băiatul,
ce mai vrei să vezi acum?
Să te-ntorci, în sat acasă;
ia-ți toiagul tău și du-te.
Noi suntem cu toții tineri
zor avem și mergem iute,
Tu ești slabă și puțină
și e mult de mers pe drum.
Ea-și întinse-atunci cu gemet
mâinile, strigând cu jale:
Nu mă bateți cu nevrerea,
că vă bate Dumnezeu!
Voi fugi cu voi alături,
și de voi muri pe cale,
Tot atât! M-oi ști aproape
de băiat! În sat, acasă
E pustiu, că n-am pe nimeni!
Orice-o fi, mă duc și eu!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte sau poezii despre tinerețe
Sub patrafir
Părinte, eu mă-nec din piept
Și n-am puteri de vorbă multă ;
Cât voi putea vorbi m-ascultă
Să-ți spun în grabă tot și drept.
Aș vrea să-ncep cu fapte bune,
Dar n-am făcut, ori le-am uitat
Și raiu-n cap puțin mi-a stat.
Și-am fost și prost la numărat
Și n-am ce spune.
N-aveam nici vreme. Tata-i mort
Și mama-i cu copii, sarmana.
Ei de la mine-așteaptă hrană,
Și grija numai eu le-o port
De-acum ei singuri să și-o poarte!
Mi-e milä de durerea lor,
De ei mi-e jale, nu că mor.
Dar cum e scris Că sunt dator
Și eu c-o moarte.
Eu mă cunosc; sunt păcătos,
Că prea am dus-o-n râs și-n glume...
Prea drag mi-a fost să fiu în lume,
Și-am prea iubit ce-a fost frumos!
Pe lângă vin, voinicii roată,
Și chiote pe deal în zori,
Și ziua luncile cu flori,
Și hora noaptea-n șezători,
Și viața toată!
Și mi-a plăcut în jurul meu
Să văd flăcăi pe bătătură
Și cobza cu isonu-n gură
Să-mi zornăie zorind mereu.
Să văd cum se cotesc șirete
Pe-ascuns nevestele, și-aprins
Se simt de peste brâu cuprins
Trupșorul cel subțire-ncins
Al unei fete.
Păgân sunt parcă, nu creștin!
Bisericos n-am fost, părinte,
Dar rar, când mi-am adus aminte,
M-am dus și eu ca să mă-nchin.
Eu am pe Dumnezeu în mine:
Mereu îl simt, și-l văd mereu
Gândesc așa! Mai știu și eu!
Dar, taică, las' că Dumnezeu
Va ști mai bine.
N-am dat în viață nimănui
Prilej să-mi poarte dușmănie,
Eu n-am putut să țin mänie
Că n-am avut, părinte, cui,
Măcar mi-au tot făcut-o unii!
Și n-am fost slab și nici fricos:
Pe opt ți-i dau grămadă jos
Dar m-am ferit să-mi fac ponos
Cu toți nebunii.
O dată numai... P-un flăcău
L-am dat de ziduri, pentr-o fată
A doua zi a prins deodatä
La plug în deal să-mi pară rău,
Și nici la boi n-am dat mâncare
Și-n brazdă plugul l-am lăsat
Și ca nebun am alergat
Pe dealuri, pe flăcău să-l cat
Să-i cer iertare.
Și nu mai știu... atâta-i tot,
Ba, taică, stai! E cu vecinul.
Pe palme m-alinta creștinul
Și drag m-avea ca pe-un nepot...
Și eu i-am sărutat nevasta!
EI moș, ea o copilă-abia.
Mi-a fost și milä, cum plângea,
Și, Doamne, ochi frumoși ce-avea
Păcat e asta?
Dac-am uitat ceva să spui,
Mi-e martur Dumnezeu, părinte,
C-am spus ce mi-a venit în minte
Și-oi spune tot, în fața Lui!
Și-acum canon... îl știu anume!
A fost așa, și n-aș cârti:
Canon e că nu pot trăi!
Și-ntr-altă lume n-o mai fi
Ca pe-astă lume.
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștinism, poezii despre nebunie, poezii despre căsătorie sau poezii despre arat
DEGEABA DUPĂ ANII DUȘI ALERGI - N-AI SĂ-I MAI PRINZI
Degeaba după anii duși alergi - n-ai să-i mai prinzi
Nici dacă ar fi fost de vremuri pironiți în grinzi,
Iar de nu crezi și încă-n tinerețe tu mai speri,
Convins vei fi, mirat, privindu-ți chipul în oglinzi.
rubaiat de Ioan Friciu (2021)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tinerețe sau citate despre timp
Pe lângă boi
Pocnind din bici pe lângă boi,
În zori de zi el a trecut
Cu plugul pe la noi.
Și după bici l-am cunoscut,
Și cum țeseam, nici n-am știut
Cum am sărit și m-am zbătut
Să ies de la război.
Și-atâta tort mi-am încâlcit
Și-n graba mare-am spart un geam,
Știu eu ce mi-a venit!
Am cap, dar parcă nu-l mai am!
Ce-aveam să-i spui? Nimic n-aveam,
Dar era-n zori, și eu voiam
Să-ntreb cum a dormit.
Și vezi așa-i el, nu știu cum!
M-a prins de braț și m-a cuprins
Să mă sărute-n drum.
Dar eu din brațe-i m-am desprins
Și l-am certat și l-am împins
Dar n-am făcut cu dinadins,
Și rău ce-mi pare-acum!
O, nu mi-e că mi-am sângerat
La prag piciorul într-un cui,
Dar mi-e că e păcat!
Om bun ca dânsul nimeni nu-i,
Și pentru-o vorbă rea ce-i spui
El toată ziulica lui
Muncește supărat!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre somn, poezii despre picioare, poezii despre oameni buni, poezii despre muncă, poezii despre dulciuri sau poezii despre dimineață
Pieirea dacilor
"Prea se-ntinde veselia
Tot cu praznic și desfrâu!
Veți tăia cu toții via,
Și veți duce toți la râu
Vinu-n sticle ori în vase
Să-l vărsați pe apă tot:
Cel ascuns de voi prin case
Cu putere am să-l scot.
Așa vreau. Așa veți face
Ca-i tai capul cui nu-i place!"
Fost-a jale-n tot regatul
Și la munte, și la șes;
Plânse-orașul, vai, și satul,
Cârciumarii mai ales.
Și vărsat-au lacrimi dese
Popii și poeții lor,
Cele două tagme-alese
Cari la orișice popor
Sunt apostoli ai mulțimii,
Deci la vin de-a pururi primii.
La cetatea Buridava
Ei făcut-un miting.
Nu știu care-a fost isprava,
Căci de-acestea nu m-ating.
Știu că cinci senatul dete,
Camera pe alții cinci
Delegați, cu mândre plete,
Bernevici având și-opinci,
Să supuie majestății
Plânsul țării și-al dreptății.
Unul singur avea cizme
(Primul dac ce le-a purtat)
Și vorbea cu galicisme,
Că-n Paris trei ani a stat
De-a învățat geologie,
Și-avea "Talkowa" pe piept,
Îl chema sarab Ilie,
De spun cronicele drept,
Iar în mână-avea cravașă
Semn distins, ca bulibașă.
Zise el: - "De vrei, ne-aruncă
Peste-un milion de scări,
Dar cinstita ta poruncă
Prea ne scoate din răbdări!
Când nu-i strop de vin în țară
Ce să bem noi? Petroleu?" -
Regele cu vorba rară:
- "Oh, Sarailie-al meu!
Tu cunoști pe Leon papa,
Vorba lui mereu e: Apa!"
- "Rege mare! Mai cu-ncetul!
Apa-i lucrul cel mai bun,
După cum Pindar poetul,
Popa Kneip și mulți o spun,
Însă dacii, ca păgânii,
Nu beau apă, nici să-i pici.
Zic și ei, cum zic românii
Cei ce-urmându-ne pe-aici
De strămoși ne-or recunoaște:
Apa-n burtă face broaște!
La o mie două sute
După Crist! Iar noi suntem
Morți detot, când ni-e ulciorul
Gol o zi, ca la golani,
Cum deci îi vom duce dorul
Treisprezece sute de-ani!
Pân-atunci ne ia tătarul,
Tot cu gând că-i gol paharul."
Ascultând aceste spuse,
Regele-a zâmbit perfid.
Dete-un semn și-un serv aduse
Zece cupe c-un lichid.
- "M-am gândit fără-ncetare;
Ceva trebuie să beți -
Iat-aici zece păhare.
Iar dincoace-aveți pesmeți
Spuneți, principi, de vă place,
Și cum vreți, așa voi face!"
Sar fruntașii daci cu ura!
Să ia toți paharul plin,
Căci aveau ca focul gura
De când nu băură vin.
Însă care cum înghite
Dă să scuipe mai curând
Și cu fețe-ngălbenite
Se privesc pe rând, pe rând.
- "Rege, asta-i vrăjmășie!
Ce ne dai să bem leșie?
Auzim că mult li-e dragă
Celor scoborâți din Crum -
Un lichior ce-i zice bragă
Și și-o-mpart de cinci pe drum.
Da! Întâi când am văzut-o,
Am crezut că sunt lături,
Dar pe Zevs, mă jur, pe Pluto:
Taina ăstei băuturi
N-o-nțeleg - s-asculți de mine -
Decât cei cu gusturi fine!"
- "O, fruntași cu mândre coame!
Asta-i bragă! și se bea
Și de sete și de foame."
- "Mama dracilor s-o ia!
Acest soi de băutură
Nu-i de noi! Ne vâră-n draci.
Să le-o torni cu sila-n gură
N-au s-o-nghită bieții daci.
Parcă-i terciul cu lămâie
De-oblojeli pe la călcâie!"
- "O veți bea! răspunse tare
Și-n mânie Deceneu,
Dacă nu-mi dați ascultare
Și-agitați poporul meu,
Am s-o-mpun, Sarailie,
Astăzi prin decret regal,
Toți s-o bea! A, terci să fie,
Însă terci național!
Haidí să bem, uitând trecutul
Beți, să-i facem începutul".
Pe ferești săriră prinții
Care și-ncotro văzu!
Unu-n goană-și rupse dinții,
Altul într-un puț căzu.
Cel cu cizme, dând din coate,
Se izbea de boi și vaci,
Tropăind cele ciuboate,
Că-l băgase braga-n draci!
Și-au rămas cei prinți de-ocară
Apăsând popor și țară.
N-au fost însă lucruri bune
Ce-acest rege-a făptuit,
Căci istoria ne spune
Cum că dacii au pierit:
Ori de dor de băutură,
Ori de caznă-n ciuda lor, -
Deci luați învățătură,
Regilor, în viitor:
Dac-aveau ce soarbe dacii,
Poate și-azi trăiau, săracii!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre monarhie, poezii despre poezie, poezii despre draci, poezii despre băuturi sau poezii despre început
Nuntă în codru
Ce mai chiu și chef prin ramuri
Se-ncinsese-atunci!
Numai frați, și veri, și neamuri
De-ar fi fost umpleau o țară!
Dar așa, că s-adunară
Și străini din lunci!
De mă-ntrebi, eu nu știu bine,
Alții poate știu
Ce să-ntrebi calici ca mine!
Știu că lumea dintr-o dată,
S-a trezit că-i adunată
Și c-o duce-n chiu.
Că-ntr-o zi, purtând în mână
Un colac ș-un băț,
Prepelița cea bătrână
S-a pornit și-n deal și-n vale,
Și chema-ntâlnind pe cale
Lumea la ospăț.
"Ce-i tu, soro?" "Ce să fie?
Nuntă mare-n crâng!
N-ai văzut tu veselie
De când ești și porți un nume.
Și-am plecat trimeasă-n lume,
Oaspeții să-i strâng."
"Dar pe mire cum îl cheamă,
Cine-i el și-al cui?"
"N-auziși de sturz, bag samă!
Până și-mpăratul știe."
"Și-i bogat?" "Ce-i pe câmpie,
Tot ce vezi, i-al lui!
Iar mireasa! Din cosiță
Numai flori îi cad.
Mierla e. Și e pestriță,
Și gătită ca o cruce:
Cizme galbene și-aduce
Tot din Țărigrad."
"Ei, atunci să știi, vecino,
C-am să viu și eu."
"Păi, de bună seamă, vino!"
Tot așa, cu voie bună,
Prepelița-n sârg adună
Pe nuntași mereu.
Și s-a strâns din zare naltă
Neamu-ntraripat,
Și din crâng, și de la baltă,
Și din șesuri, de prin grâne;
Ba și vrăbii mai bătrâne,
Musafiri din sat.
Până-n noapte tot veniră
Și prin crengi au mas.
Iar în zori se răscoliră,
Și-n gorun aveau altarul
Ia-nchinați-mi cu paharul,
Să-mi mai vie glas.
Mă-ntrebați de nun? Ei, nunul,
Soare-ntr-adevăr:
Dumnealui, mă rog, păunul!
Nună mare-a fost găița,
Stete-acasă păunița,
Că-i murise-un văr.
"Pop-aveau?" Tu, maică sfântă!
Stai să mai vorbești?
Știi pe ciocârlan cum cântă?
Dumnezeu să-i ție firea!
A-nvățat trei veri Psaltirea
La vlădici sârbești.
Drusce-aveau o coțofană
Și-un cârstei bălțat.
Pitpalacul, nene,-n strană!
Iar cădelnița de aur
O ținea jupânul graur
Dascălu-nvățat.
Dar să vezi! La socru mare
Zgomote din zori:
Pițigoiu-ntr-una sare,
Steag pe casă șoimul suie.
Gheunoaia bate cuie
Ca s-anine flori.
Iar prin cuhnii sfat și vorbă,
Asta s-o vedeți!
Prepelița face ciorbă,
Presurile fac friptură,
Vin sticleții și le-o fură,
Dracii de sticleți!
Șoimii repezi scot în gheare
Carnea din căldări,
Corbul cel cu ciocul tare
Dumicată-n blide-o lasă,
Cintițoii duc la masă
Rândul de mâncări.
Și, cu șorț de jupâneasă,
Rândunele vin
Și deretică prin casă,
Iar pe mese-aștern prosoape
Și dau lavițele-aproape,
Cane-aduc cu vin.
Dar te miri tu, prin pahare
Cine le turna?
Cucul sur, că-i meșter mare
La urat și-nchinăciune,
E proroc și-ți știe spune
Tot ce-o fi și-o da.
Cântă-n cobză-acum buhaiul
Cel cu gâtul strâmb,
Mierla șuieră cu naiul,
Cu cimpoiul cântă cioara,
Pitulicea cu vioara,
Bufnița c-un drâmb.
Codobaturi iuți ca focul,
Tot bătând din cozi,
Măturară-n clipă locul
Și făcur-o bătătură,
Și ce horă mai făcură
Ca la voievozi!
Jucau sârba porumbeii,
Că e jocul lor,
Și-au luat la joc cârsteii
Pe-o rățușcă vai de mine!
Graurul juca pe vine,
Barza-ntr-un picior.
Numai cioara cu cimpoiul,
Tot izbind cu el,
Se bătea cu pițigoiul,
Iar sitarul dup-o ușă
Se certa c-o găinușă
Pentr-un gândăcel.
Vin de-ar fi, că cearta vine,
Astfel cum s-o zici?
Să te superi tu, creștine,
Pentru dinții scoși din gură?
Pentr-un ghiont și-o-mbrâncitură
Cheful să ți-l strici?
Și țipau de-a valma-n ramuri,
Miile de guri!
N-alegeai, străini și neamuri,
Și pe plac cânta tot insul
Clocotea de chiu cuprinsul
Veselei păduri.
"Tu erai?" Mă-ntrebi ca prostul!
Vorba din bătrâni:
Eu la chef ca-n marte postul.
Vinu-l beam din coji de-alună
Și-azvârleam, de voie-bună,
Cu căciula-n câni.
Ba, și-n ciur le-adusei apa,
Ca să fiu în rost,
Lemne le-am tăiat cu sapa
Și, sărind pe-o buturugă,
Am venit la voi în fugă,
Să vă spun ce-a fost!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păuni, poezii despre păduri sau poezii despre crengi
Sfătoși prieteni
Ca la bătrâni, dacă nu-i ai
Să-i cumperi, că oricum te costă!...
Și pe nevastă s-o faci fostă
Și de nu au, tu să le dai?!?
Veșnic prezenți în a da sfaturi
Nu-și fac din rezultat probleme,
Că la eșec n-au de ce geme;
Singur te cureți de rahaturi!
Nici pentru bani nu-ți sunt credit
Că tot ei au mereu nevoie
Să-i ții nătângule dom' Goe...
Din ei să-ți facă un audit!
De vrei să-ți iei mașină nouă
De lux, cu șarm decapotabil;
"E cum de n-ai indispensabil
Pe ploaie, iarna sau pe rouă"!?
Poți tot să spui; n-ai bani, ți-e rău,
De-n urmă ești cu minte, rate...
Răspuns e; "dacă-i sănătate
E și spital, e și bulău"!?
De-ți sunt și la servici, colegi,
Te poți baza că-ți pun o pilă
La șefi; că tot le plângi de milă
Și-i lauzi... Ei te rad, nu-s blegi!
Așa că ține-te de gură
Până și dinți de ți-or cădea;
Că de lătrat e vreo cățea
Sfătoasă... și de mușcătură!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șefi, poezii despre sănătate, poezii despre sfaturi, poezii despre rouă, poezii despre prietenie sau poezii despre ploaie