udat

Ai văzut?

Ai văzut vreun suflet plin de cicatrici,
de ploi udat, cu răni şi plin de frici?
Ai văzut cum ochi-s calzi şi blânzi,
de iubire şi frumos ei flămânzi?
Ai văzut cum îşi poartă a sa cruce,
fără de povară sa a se dezice?
Ai văzut cum într-un cocon stă închistat,
de când ai săi semeni l-au alungat?
Ai văzut tăcerea din privirea lui,
şi durerea tristă a glasului?
Ai văzut vreun suflet, două, trei,...
de atâtea ori, când te plimbi pe alei?

Şi de-ai văzut, de ce-ai tăcut?
De ce-ai plecat, de ce-ai crezut?
Că ziua de mâine ne mai aparţine,
Când în suflet avem atât de puţine,
Lucruri frumoase de dăruit,
Când sufletu-n noroi e zugrăvit?
Şi te întrebi: de unde atâta răutate?

[...] Citeşte tot

poezie de Adriana Monica Burtea (7 februarie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nou început

Din suflet cad rare cristale
prin cerul şi-n cerul din mine,
în vuiet adună... cascade,
în salturi... simţiri libertine.

Cresc pomii mustind iar a verde
cu-nfipte în cer rădăcini,
pe ramuri purtând oseminte
de stele-martir şi lumini.

Cad picuri de timp îngheţat
prin ploi colorate cu rouă,
la altarul cel alb, cu vise udat,
tăcută aşteaptă Viaţa cea Nouă.

Dansează acum toţi macii în floare
să bucure câmpul cu pace,
s-aplaude îngeri - luminii de strajă -
nisip mişcător pe o filă de carte.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe A. Stroia din revista "Armonii Culturale" din Adjud (septembrie 2013)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea este, pentru mulţi dintre noi, trecerea în nefiinţă. Inima nu mai bate, corpul nu mai e viu. Ce este timpul irosit? Ce este timpul înecat sub glia neroditoare? Ce este viaţa fără libertate? Ce este omul fără caracter şi fără personalitate? Ce este omul hrănit de disperare? Ce este setea de perfecţiune? Ce este arşiţa agonisirii materiale nesfârşite? Ce este omul pansat în minciunile celor care conduc o ţară? Ce este părintele care vede cum fiul şi fiica lui nu au nici un viitor într-un sistem stropit de promisiuni deşarte şi udat de impotenţă? Mintea mă poate ajuta să înşir sute de pagini, un şir nesfârşit de întrebări. Aceasta este moartea pentru mine. Aceasta este moartea, faptul că viu fiind trebuie să lupt cu moartea când scopul vieţii este acela de a trăi viaţa.

Claudiu-Ovidiu Tofeni în Chip printre monologuri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta

Când te-a adus pe lume
Femeie,-ntâia oară,
A aşezat Pământul
Şi Soarele pe cer,

Vestind parcă anume
Întâia primăvară,
Din clopoţei şi-n trilul
De aripi şi mister;

Cu aur pe cosiţe
S-aduci zorii în casă
Şi bolţilor de stele
Doi ochi, ţi-a dat, de vis,

În sâni ţi-a pus bobiţe
Cu iz de tămâioasă
Şi cămp de viorele
Pe ii din paradis;

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când plâng bărbaţii

Am plâns şiroaie de sudoare
Cu lacrime în ele prinse,
Sau picuri ce-au udat ogoare,
Pe feţe şi prin bărbi prelinse.

Şi am mai plâns în nopţi şi-n cuget,
Când ei ne secerau strămoşii.
Au nu văzut-aţi ? Până-n suflet
Aveam de ură ochii roşii !

Am plâns când s-a tăiat străbunul
În creste de Carpaţi, trădat.
Sau când s-a dărâmat gorunul
Sub care Horea-i îngropat.

Şi am mai plâns când ţarini large
Din ţară-au luat şi le-au robit.
A fost nevoie de baltage
Să reprimim ce ne-au răpit.

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai căzut o frunză

A mai căzut o frunză în vals de balerină,
Plutind încet pe valuri când vântul o alină,
Spre un pământ mai rece udat de multă ploaie,
Lăsând crengile nude, vântul să le îndoaie

Când bate mai puternic, lansând şi-o melodie,
Un cântec de durere cum numai el o ştie,
După cămaşa verde ţesută-n clorofilă,
Ce-i smulsă de pe ramuri, aiurea, fără milă.

A mai căzut o frunză şi multe-or să mai cadă,
Făcând codrul să plângă sub mantii de zăpadă,
Cu lacrimi de sub gene pentru durerea mare
Fără să poată cere cuiva vre-o îndurare.

A mai căzut o frunză dar altele vor creşte
Căci anii trec într-una, pământul se-nvârteşte
În cicluri cadenţate, făcând să reapară:
După o toamnă blândă, o iarnă friguroasă, o dulce primăvară,

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri, lacrimi de dor (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă eşti

Cu frunze galben-arămii, tu toamnă scumpă ne-nveleşti..
Şi picuri picuri mii şi mii, pământul rodnic îl stropeşti.
Cu nori cenuşă de albastru, cu vânt în păr, cu poame multe
Tu ne aduci din timp poveşti, aflate pe cărări uitate de munte.
Când turturelele-au plecat,
Se simte fum de paie
Pustii sunt horele din sat
E linişte-n odaie.
Şi rolul tău de mii de ani, neîncetat îl joci la timp,
Aduci copiii de prin lan şi îi trimiţi furiş la şcoală,
Eşti ca o mamă an de an, ce nu cunoaşte oboseală.
Esti toamnă, tu in pământ întorci comori
De gură hrană pentru muritori,
De dor, de Dumnezeu cel sfânt,
Ţiganii scot viori si cânt...

O, tu, frumoasă toamnă
Ce te comporţi precum o doamnă,
Miroşi frumos, a lemn de pin udat
Te porţi cu straie vechi, ce lumea nouă le-a uitat.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Capotă (6 octombrie 2014)
Adăugat de Ionuţ Capotă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lemnul cel bun

Copacul care niciodată n-a luptat
Pentru lumină, aer, cer curat,
Ci singur s-a înălţat de pe câmpie
Şi ploaia l-a udat cu duioşie
În codru n-a putut nicicând să fie rege
Ci a trăit şi a murit în a sa lege.

Omul ce n-a trudit în viaţa sa
Să îşi câştige pâinea pe tarla
Şi care tot mereu s-a bucurat
De soare, aer şi de cer curat
Nu a ajuns un om fenomenal,
Ci a trăit şi a murit în mod banal.

Lemnul cel bun foarte uşor nu creşte
Când vântul bate, copacul se-ntăreşte
Când cerul e prea sus se-ntinde către el,
Iar dacă e furtună devine de oţel.
De-i soare, frig, zăpadă ori ploaia potopeşte
Lemnul cel bun în oameni şi în copaci sporeşte.

[...] Citeşte tot

poezie de Douglas Malloch, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil fără copilărie

- Prunc fără copilărie,
Spune tu, ce îţi doreşti?
Bomboane, o jucărie?
Lângă alţi copii să creşti?

Să te joci şi să te bucuri?
Să faci năzbâtii ca ei?
Prostioare, giumbuşlucuri?
Privirea-ţi spune că vrei...

Spune tu, cine te pune,
Să munceşţi ca un adult?
Cine-ţi sunt părinţi pe lume?
Tare-aş vrea să îi ascult.

Purtarea lor n-are scuză!
Te revolţi, chiar de eşti orb,
Iar petele de pe bluză,
Arată că le eşti rob.

[...] Citeşte tot

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a dus amorul...

S-a dus amorul, un amic
Supus amândurora,
Deci cânturilor mele zic
Adio tuturora.

Uitarea le închide-n scrin
Cu mâna ei cea rece,
Şi nici pe buze nu-mi mai vin,
Şi nici prin gând mi-or trece.

Atâta murmur de izvor,
Atât senin de stele,
Şi un atât de trist amor
Am îngropat în ele!

Din ce noian îndepărtat
Au răsărit în mine!
Cu câte lacrimi le-am udat,
Iubito, pentru tine!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!