Copil fără copilărie

- Prunc fără copilărie,
Spune tu, ce îţi doreşti?
Bomboane, o jucărie?
Lângă alţi copii să creşti?

Să te joci şi să te bucuri?
Să faci năzbâtii ca ei?
Prostioare, giumbuşlucuri?
Privirea-ţi spune că vrei...

Spune tu, cine te pune,
Să munceşţi ca un adult?
Cine-ţi sunt părinţi pe lume?
Tare-aş vrea să îi ascult.

Purtarea lor n-are scuză!
Te revolţi, chiar de eşti orb,
Iar petele de pe bluză,
Arată că le eşti rob.

Încălţările sunt roase,
Cârpite par, iar şi iar,
Eşti numai piele şi oase,
Se vede că mănânci rar.

- Sărut-mâna, mă grăbesc!
Duc plastic la reciclare,
Părinţii să-mi mulţumesc,
Astăzi s-avem de mâncare.

Poate sunt un copilandru,
Abia am făcut opt ani,
Dar tăticu', deloc tandru,
Mă trimite s-aduc bani...

Trag după mine saci grei,
Foamea, setea mă apasă,
Dar fără acei cinci lei,
N-am ce căuta acasă.

Odată am îndrăznit,
Să-mi cumpăr o ciocolată,
În stradă m-au azvârlit,
N-aş mai face-o niciodată...

Şi-acum simt frigul în mine,
De lacrimi, ploaie udat,
Nu-s fericit şi nu mi-e bine,
Dar dacă zic asta, mă bat...

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!