razboinic

Tinerii s-au săturat până în gât de destinul acesta de a fi şi a rămâne român. Şi caută prin orice fel de argumentare (istorică, filosofică, literară) să demonstreze că românii sunt o rasă incapabilă de gândire, incapabilă de eroism, de probleme filosofice, de creaţie artistică, şi aşa mai departe. Unul dintre ei se îndoieşte atât de mult de realitatea unui neam românesc războinic, încât îşi propune să citească Istoria Imperiului Otoman a lui Hammer, ca să verifice dacă într-adevăr s-au luptat vreodată românii cu turcii, şi i-au învins! Altul crede că orice creier care contează în istoria şi cultura "românească" nu e de origine română: Cantemir, Kogălniceanu, Eminescu, Haşdeu, Conta, Maiorescu, Iorga, Pârvan etc. etc. – toţi, dar absolut toţi sunt străini.

citat celebru din Mircea Eliade
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

În spatele chipului nobil
al Marchizului Divin
se ascunde un înger blond
care îngheaţă inimile

frumuseţea dispreţuitoare
văzută din afară
ascunde viclenia
iubirilor sale

curve sau adolescente
rezultatul este acelaşi
sex... sex... sex
nu pentru alţii
ci pentru propria desfătare

dorinţa de a viola un alt corp
promisiunea sadică a unei îmbrăţişări
plăcere sau cruzime... sunt cuvinte
care traduse în jargonul tău înseamnă... iubire

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marchizul de Sade, traducere de Simona Enache
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulgii

Cad fulgii şovăielnici în stoluri fără numar,
Din nevăzute urne ei cad pe albul umăr
Al dealurilor prinse de-o crustă argintie
Oştiri de nori aleargă...-Ce surdă simpatie,
Nori turburi, nori metalici, spre voi întins mă poartă?
Aţi prefăcut în domuri de-argint natura moartă
Şi-ati pus în peisagiu un nou fior de viaţă,
Voi, blocuri mohorâte, convoi de-obscură ceaţă!...
Tot plumbul meu din suflet, o, forme călătoare,
Cu voi să se topească în gânduri de ninsoare,
Căci, iată, vine vremea când albe, împietrite,
Pe gând descăleca-vor zăpezi neprihănite...

Cad fulgii sovăielnici, asa cum în poveste
Cad stropi de piatră scumpă, uşor şi leneş, peste
Un strălucit războinic, cuprins de vrajă-adâncă.
-Asemenea câmpiei, sub cerul vânăt încă,
Ţinuturi ale minţii, lăsaşi să vă-împresoare,
Lăsaţi să cadă-într-una din neaua altui soare,
Ce, veşnic, braţul ritmic al timpului aruncă...

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepţii în viaţă au ţinut sfat împreună cu sufletele înţelepţilor defuncţi, iar acestea le-au spus (citat din tratat): Iapa albă a fătat pentru ultima oară. Va fugi, va fugi şi nimeni n-o şti că n-a crăpat. Va călca în picioare grumajii ucigaşilor ei. Fiindcă s-a zis: n-ai cum să smulgi inima fără să frângi coastele. Sufletele înţelegeau prin asta că, în aparenţă, indienii vor pieri ca nişte găini bete. Numai în aparenţă însă. Căci iată teribila (sau: înfricoşătoarea) taină a celor o mie de miriade de suflete: Din cele mai vechi timpuri, trupurile indienilor au fost însufleţite de o mie de miriade de suflete indestructibile. Sufletele nu erau distribuite câte unul pentru fiecare trup; doar războinicii şi înţelepţii aveau câte un suflet şi câteodată chiar mai mult de unul. Femeile şi copiii posedau numai o mică părticică de suflet, zisă "rază de lumină". Sufletul intra în războinic o dată cu iniţierea, fiind invocat de Colegiul Şamanilor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În nucul stufos din marginea ogrăzii, găinile, cocoţate de cu seară pe crengi, dorm duse, cu capul sub aripi, împrăştiate, care mai sus, care mai jos, cum le-a fost mai pe plac şi le-a venit mai la socoteală. La o parte, aşa, să le poată vedea pe toate, sculat cu noaptea-n cap, stă cocoşul — paşa, cum îi zic toţi ai casei, — rotofei, îmbrăcat în pene, cu creasta lăsată, ştrengăreşte, pe-o ureche. Cu gâtul întins, cu ochii încă ceţoşi de somn, priveşte. E poet. Sufletul lui, deşi războinic, e mai avântat spre frumos decât al curcanilor, care se umflă într-atât, de par nişte burdufuri, când sunt seci ca nişte gogoşi; decât al tuturor gânsacilor, care se plimbă pe apă şi fac pe visătorii, dar în cap n-au minte nici măcar cât un grăunte; ori decât al răţoilor, care, cu cât sunt mai fuduli, cu atât umblă mai legănaţi; şi chiar decât al păunilor mândri în port, dar cu glasul, între păsări, ca al măgarului între dobitoace. El e poet! E cel dintâi care se minunează de frumuseţile firii, şi, fără părere de rău, îşi rupe totdeauna din somn numai să vadă cum răsare soarele. De aceea dânsul acum priveşte, pe când toţi ai casei dorm.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Cocoşul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Roosevelt

Cu o voce din Biblie sau cu versuri de-ale lui Walt Whitman
Ar trebui să vin acum spre tine, Vânătorule!
Primitiv sau modern, simplu sau complicat,
tu semeni puţin cu George Washington şi mult cu Nimrod.*
Tu eşti Statele Unite,
tu eşti viitorul invadator
al Americii noastre cu sânge indian, o Americă naivă
care se roagă încă lui Isus şi vorbeşte încă spaniola.

Eşti un exemplar falnic şi puternic al rasei tale;
eşti cultivat, eşti abil; eşti opusul lui Tolstoi.
Când vine vorba de domesticirea cailor sau de uciderea tigrilor
eşti un Alexandru Macedon, un Nabucodonosor.
(Tu eşti un profesor de energie,
cum spun ţicniţii din zilele noastre.)
Tu crezi că viaţa este foc,
că progresul este o erupţie;
unde pui glonţul
acolo pui viitorul.
Nu.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Ruben Dario, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte pe ruinele Târgoviştii

Soarele după dealuri mai străluceşte încă,
Razele-i rubinoase vestesc al lui apus,
Şi seara, pânditoare subt fiecare stâncă,
Cu-ncet şi-ntinde umbra cutezătoare-n sus.

Muntele al său creştet şi-nalţă şi priveşte
Linul cobor al zilei, tainicul ei sfinţit,
Şi raza cea din urmă pe fruntea lui izbeşte,
Ce mândră ţine faţă cu cerul cel ruşit.

Vântul de seară suflă şi frunza-nfiorează,
Roua seninul varsă verdeaţa renviind;
Dealurile-n cunună câmpia-ncorunează
Şi râul p-a lui cale şopteşte şărpuind.

P-a dealului sprânceană, pe fruntea-i cea râpoasă,
O cetăţuie veche, lăcaş religios,
Păstrează suvenirea d-o noapte sângeroasă
Ce mult s-asemănează cu sânu-mi cel noptos.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Heliade Rădulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!