Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

nostalgie de boris ioachim

Poezii despre nostalgie de boris ioachim, pagina 3

Așteptând

Există o durere, așa, spre primăvară
Vai! Dragostea de soare făcută-i ca să doară…
Când va-nflori mălinul, va fi cu mult mai bine
Și va-ncolți speranța și-n țarin㠖 și-n mine.

Țărâna pe sub garduri de vânt va fi zbicită
Si viața-mi – cine știe?! – va fi mai fericită.
Va străluci fereastra în soare, ca mătasa,
Și mama-n miezul zilei spoi-va iarăși casa.

Vor învia copacii, plesnind sfioși din muguri,
Și-n asfințit văzduhul se va-nroși de ruguri.
Vor străluci, în noapte, pe cer, aceleași stele
Și poate n-oi mai plânge nimicul vieții mele.

Se vor întoarce cucii, strigându-se pe nume
Si poate-un veac de pace se va lăsa pe lume.
Când va-nflori mălinul va fi cu mult mai bine
Și va-ncolți speranța și-n țarin㠖 și-n mine.

poezie de
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Angoasă

Prin noaptea-mbâcsită cu fum de mașini
Mai tremur-apatic, miresme-n grădini...
Și-o grea întrebare mă sapă vârtos:
Urât e frumosul, urâtu-i frumos?

Din astrele bolții tot picură, arar,
Sclipiri înghețate, ce pier în zadar;
Nu-i cerul nădejdea spre care să-nșir
Haotice gânduri, în nopți de delir.

Lătraturi de spaimă se-aud de prin curți –
E ora la care nu poți să mai uiți.
Cumplite-amintiri răsar, zgrepțănând,
În porți reci de suflet, trecutu-nviind.

“Cri-cri!” – s-aud greieri în bezna profundă
Și spaime – o mie tot trupu-mi inundă
De ce doar angoasa în preajmă îmi șade
Când pleoapa de plumb pe ochiu-nvins cade?

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Emoție

Mai lăcrimează streșinile-alene
Și zările, deodată, s-au lărgit...
Iar soarele-privește, printre gene,
Mai luminos, mai cald și mucalit.

În dimineți, de ceață-nveșmântate,
Se simte miros de pământ trezit
Și vânt șoptește-n adieri ciudate –
Că primăvara - ar fi la răsărit.

Frumoasă, diafană, năzuroasă,
Pășind încet, cu tot alaiul ei...
Pe unde trece – verdele-și revars㠖
Și printre verde, azvârle ghiocei.

Bătrâna iarnă a început să plângă
Și lacrimile-i curg, șiroi, pe văi...
Căci gerul ei nu poate să învingă
Azurul clar și a-soarelui văpăi.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valentin David

Rondel nostalgic

Deși mi-e încă sufletul ardent,
Subit, mă copleșește-o nostalgie,
Când văd că din oglindă, o stafie
Mă țintuieste calm, condescendent.

Mai are-un rest de chică colilie
Și-un abdomen umflat, proeminent;
Deși mi-e încă sufletul ardent,
Subit mă copleșește-o nostalgie.

Nervos, arunc oglinda pe ciment,
Se sparge, ghinion, e pandemie;
În van un cor de muze, permanent,
Mă cheamă, sunt iobag legat de glie...

Deși mi-e încă sufletul ardent!

hipersonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bilanț

Ce scorojit e sufletul meu, Doamne,
Și desfrunzit de mult-prea aspre toamne...
Mi-a înecat speranțe noian de pâclă deasă
Și lâncede-anotimpuri, de tină, mă apasă.

Cu dinadins, văleatul, amar mă-nstrăinează
De tot ce-n mâlul vieții mi-ar ține mintea trează
De plumb mi-e viitorul – la fel ca și trecutul
Și-n paradis de humă mă-mpinge, avan, urâtul.

Cu vremuri tot mai stranii m-alintă ziua fad㠖
E-o lume ce spre hăuri se-nghesuie să cadă.
E un vânt de nebunie ce-n ceafa lumii cat㠖
E-un soi de frenezie tânjind spre Judecată.

Dă-mi, Doamne, ceasul sorții c-o oră mai în spate
Să simt din nou azurul la geamul meu cum bate
Și viu, țesând la vise, măreț să-mi pară anul -
Și Ți-oi plăti-n vecie – cu cirta, cu toptanul...

poezie de (11 noiembrie 2009)
Adăugat de B. IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dincolo de orice prezent...

Dincolo de orice prezent sunt amintirile….
Ele nu mint niciodat㠖 așa cum nu mint privirile
Prin amintiri suntem legați de trecut
Cum legat e, pe veci, mormântul de lut.
Așa cum pasărea legată-i de cer
Așa cum Dumnezeu e legat de mister.
Niciodată, oricât ne vom strădui,
Unde-am greșit prima oar㠖 nicicum nu vom ști;
Ne trecem prin lume – fuioare de fum
Pleavă în vânt, praf de pe drum.
Ne naștem purtând strămoșești stigmate
Căci o singură inimă în piepturi ne bate.
Comune ne sunt durerea și ura
Și aceleași nimicuri ne scurmă făptura.
Idealuri urzim, idealuri ne mor –
Și moartea ne-adună, zâmbind tuturor.
Dincolo de orice prezent sunt amintirile…
Ne ard până lutul ne astupă privirile.

poezie de
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Sfârșit

Iubirii noastre i-ai pus gard
Tu, cea cu chip ca de păpușă...
În timp ce-n flacără eu ard –
La tine-n suflet e cenușă.

Din tot ce simt eu pentru tine
Nimic, nimic nu te-a mișcat
Mai mult mi-e rău decât mi-e bine –
Și de tristețe mă simt beat.

Ai fost un vis frumos, pesemne –
Un vis ce eu l-am întețit...
De cicatrici și rele semne
Mi-e sufletul prea mult ciuntit.

Cântarul dragostei spre tine
Arar – prea rar s-a înclinat,
Ce-ai însemnat tu pentru mine –
Cam niciodată n-a contat.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 10 comentarii. Referitor la nostalgie de boris ioachim, Madame [din public] a spus:

Foarte frumoase poeziile domnului Ioachim. Felicitări!

Depresie 1

Viața mi-a scăpat printre degete…
Tâmplele, tâmplele în van au albit;
Pustiul mă soarbe fără să pregete -
Copilul din mine, chiar azi a murit.

Și spaima mă seacă de orice cuvânt
În ce și la ce mai pot să mai sper?
Lipsit îmi e traiul de orice avânt
Nimic nu-mi dă lumea - nimic nu-i ofer.

E ceață-n fereastră și-n ochii mei stinși
Și-un frig de sfârșit de lume m-apasă...
Sunt frate de suflet cu toți cei învinși
Și nicăieri nu mă mai simt acasă.

Câtă tristețe și dor aprins am purtat,
Și câtă iubire în mine-am avut!
Străine-mi sunt toate, trecutu-i uitat
Și vii sentimente demult am pierdut.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Alean de toamnă

În seara vânătă de toamnă -
Sărută-mi ochii umezi, doamnă
Căci vin spre mine, fără nume –
Gândiri despre sfârșit de lume.

Și simt în piept tot plumbul lumii
Și aud tăcerea grea a humii.
Aud cum plâng copaci în toamn㠖
Sărută-mă pe suflet, doamnă.

Prohodul frunzelor mă frânge
Și plânsul lor - în mine plânge.
Când văd cocori cum cârduri pleac㠖
Sărută-mi fruntea ce se-apleacă.

Cu vântul ce miroase-a moarte
Simt cum tristeți vin de departe
O, dulce doamnă, de-ai putea –
Vreau să-mi săruți tristețea grea.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii. Referitor la nostalgie de boris ioachim, iuliu ciura [din public] a spus:

Imi place dar nu stiu sa spun cat de mult pentru ca nu exista limite, e superb tot ce scrii [...] | Citește tot comentariul

Despărțire

Pășesc, ca de fum, prin toamna de ceață,
Strivind în străfunduri un geamăt durut;
Dar am dat cu câteva lacrimi pe față
Și m-am spălat de sărutul tău prefăcut.

E ultima oară când vorba ta doare
- Minciuna ta-i tristă, îmbrăcată-n șoptit –
Zadarnic mă strigi, în glas cu mirare,
De parcă n-ai crede că totu-i sfârșit.

Atâtea reproșuri și atâtea cuvinte,
Dar poate niciunul dintre noi n-a iubit...
Privirea mea-i goală, privirea ta minte –
Și toate-s ca naiba în amurgul cernit.

În toamna pâcloasă, vei plânge o vreme,
Cu aspre litanii mă vei prohodi,
Șopti-vei alinturi, striga-vei blesteme –
Da-n brațe străine, apoi, vei fugi.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 9 comentarii până acum.
Participă la discuție!

<< < Pagina 3 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook