Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Emoție

Mai lăcrimează streșinile-alene
Și zările, deodată, s-au lărgit...
Iar soarele-privește, printre gene,
Mai luminos, mai cald și mucalit.

În dimineți, de ceață-nveșmântate,
Se simte miros de pământ trezit
Și vânt șoptește-n adieri ciudate –
Că primăvara - ar fi la răsărit.

Frumoasă, diafană, năzuroasă,
Pășind încet, cu tot alaiul ei...
Pe unde trece – verdele-și revars㠖
Și printre verde, azvârle ghiocei.

Bătrâna iarnă a început să plângă
Și lacrimile-i curg, șiroi, pe văi...
Căci gerul ei nu poate să învingă
Azurul clar și a-soarelui văpăi.

Miei speriați, tresaltă prin ocoale,
Purtând în ochi copilărești mirări,
Iar guguștiuci vioi tot dau târcoale
Zburând zglobiu spre neștiute zări.

... Prea multe semne, într-adins, se-arată,
Învederând, în dimineți, schimbări...
Ci, primăvară, hai, sosește odat㠖
Și nu te mai complace-n alintări.

poezie de
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Nici o veste despre tine

Oare minte mă mai ții
Când ți-s clipele pustii?
Când în geamuri bate luna
Sau le zgâlțâie furtuna?

Când ninsoarea scaldă firea
Tot aprinsă ți-e privirea
Și în amintiri zâmbești
Spre minuni dumnezeiești?

Într-adins, cătându-ți locul,
Oare te-a găsit norocul?
Sau pierdută-n dimineți
Te mai plimbi printre tristeți?

Te întreb, fiindcă, vezi bine,
Nu-i vreo veste despre tine
Nici în rugul înserării –
Nici în albăstreala zării.

Și-n zadar șoptește vântul,
Fiindcă nu-i pricep cuvântul
Iar în poleiala lunii
Văd doar semnele minciunii.

... Oare minte mă mai ții
Că mai sunt printre cei vii,
Și, abătut, sub anii răi,
Mai visez la ochii tăi?

Mă întreb, mă tot întreb
Și-ndoieli în mine fierb:
Ți-o fi rău, sau ți-o fi bine? –
Nici o veste despre tine...

poezie de
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Anotimpul renașterii

Anotimpul renașterii

Iarna rece dar frumoasă
Cam cu greu se dă plecată
Vine greu și-i răcoroasă
Primăvara fermecată.

Cel mai plăcut anotimp
Dar și cel mai așteptat
Mieii zburdă peste câmp
Viața renaște treptat.

Primăvara încet sosește
Se mai văd curgând șiroaie
Zăpada se cam topește
Pe alocuri sunt noroaie.

Printre ramuri se strecoară
Raze aurii de soare
Păsărele în triluri zboară
Ghioceii sunt în floare.

Mugurii dau să plesnească
La copacii îmbobociți
Unii stau înflorească
Alții se fac înfruziți.

De pe tot, din ascunzișuri
Tot ce-i viu iese afară
Că să-și facă noi culcușuri
Pentru când se lasă seară.

Peste văi și pe coline
E covor imens de flori
Roiesc fluturi și albine
Prin miros îmbietor.

E miros de iarbă verde
Vâlvataie pe ogoare
Primăvara așa începe
Se aud zgomot de tractoare.

Vremea caldă de afară
Mângâie privirile
Face viața mai ușoară
Și ne cresc puterile.

Păsările migratoare
Pe la cuiburi se adună
Zboară și fac rotocoale
Pan'ce rămân împreună.

Anotimpul învierii
Ne aduce bucurie
Face inimii placere
Primăvară-i poezie.

Primăvară ești faimoasă
Reînvii natura toată
Tu ești cea mai arătoasă
Și cea mai frumoasă fată.

01.03.2021
Angelin Leru

poezie de din compoziție proprie
Adăugat de Angelin LeruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

E toamnă iar...

Mai sunt trei file-n calendar
Și anu-i pe sfârșite
Zilele s-au scurtat deja
Și-s tot mai mohorâte...
E toamnă iar...
Și afară simt miros de crizanteme
Hai, vino-n parcul desfrunzit
Unde stăteam o vreme...
Hai vino iar, că te aștept
Iubire, nu te teme!
Nu mă lăsa, că nu e drept
Hai, vino, mai e vreme...
E tare grea singurătatea
Și viața-i tot mai grea
Când nici cei dragi nu te mai știu
Și uită a te vedea...
E tot mai tristă și mai goală
Viața mea acum
Ce poate să însemne oare:
Sfârșitul unui drum?!

poezie de (2 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana SimionescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Primăvară

Ghicește-se prin strai de ceață
Un fir de aur – surâzând...
Cu barba-i strălucind de gheață
S-a trezit streșina plângând.

Se simte miros de pădure –
Mireasmă reavănă de lut -
Și plâng și dealurile sure,
Iar muguri mustăcesc tăcut.

Se azvârl din cuiburi vrăbii calde
Prin ceața deasă chicotind
Veni-va vremea să se scalde
În praf de țărnă dogorind.

E un soi de tandră veselie
Prin curțile mustind de glod...
Iar s-aud triluri pe câmpie
Și vântul suflă mai slobod.

În inimă tresar imbolduri
Uitate, parcă, de-un văleat
Și înghițind cu grele noduri,
Mi-e dor fiu de soare beat.

Mi-e dor de verde și de soare –
Mi-e dor mai simt copil,
Să sorb din ochi albastra zare –
Țărâna s-o sărut – umil.

.. Din cer coboară primăvara
Golaș㠖 dar cu trainic rost
Și va goni, domol, răceala
Și pâcla iernilor ce-au fost...

poezie de
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Primăvară...

O nouă primăvară, să se reverse - pare,
Căci curg, pe văi, șuvoaie și păsări sparg văzduh...
Dar trecătorii străzii, pășesc cu nepăsare –
Semn clar că poartă-n suflet al iernii aspru duh.

E-un fel de letargie – deși, e soare mult
Și nimeni nu arată, nu pare bucuros
Că s-a trezit natura, cu râvnă și tumult,
iarba din țărână țâșnește viguros.

Atât de tristă-i lumea și fără nici un chef
De viață și de fapt㠖 de parcă, sub senin,
Doar scârbe se brodează, pe-al zilelor gherghef –
Iar soarele, azvârle, nu raze – ci venin...

Aș vrea ca primăvara – această reînviere -
Cu viers de veselie – și tandru, s-o descriu...
Dar nu simt veselie și parcă n-am putere,
Ca -mi alung din suflet al zilelor pustiu.

E soare... Și ce dacă?! În inimă, eu, port –
Asemenea cu pomii ce-au fost înfrânți de ger,
Un duh de-ncremenire, căci sufletul mi-e mort
Și orbește-mi târăsc pașii pe sub seninul cer.

Eu știu că, niciodată, de-a binelea n-am fost
Învins... și în picioare, mereu, tot am căzut
Din scârbe și belele – dar traiul meu anost,
M-a ros șitot roade, setos, neabătut.

Mi-e firea cârcotaș㠖 sau veacul e beteag?
Mă-ntreb tot mai adesea, dar nu aștept răspuns...
Și-mi fâlfâie în ceafă al morții negru steag –
Iar fâlfâitu-i spune că am trăit de ajuns.

... Dar ducă-se-n pustie cernitele-mi gândiri!
Mai pot păși prin viață cu calm și nepăsare...
Nu-mi pasă că am hâde și negre presimțiri –
Când noua primăvară, să se reverse – pare...

poezie de
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Verset subtil...

m-am născut, am crescut
undeva peste Prut
printre dealuri și văi
și coclauri
și cu vaca ieșeam
uneori la păscut
și povești am iubit cu balauri...

am trăit, m-am trecut
tot mai mult prin străini
printre zări, printre țări
printre toate
dacă mor
înc-o rugă mai am la destin
mă ducă acasă
poate...

poezie de (21 aprilie 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marilena Tiugan

Lumini limpezi

când se deșteaptă primăvara
cu mâinile-i traversate de vene
albastre ca și cum tot cerul se revarsă pe palme
în împăcări calme și saturate
ca după un dezgheț brusc
din degetele-i subțiri curg șiroaie
lumini limpezi mătase
pe pielea pământului petale clătinate de adieri
sub îndoieli și speranțe
nicio cenzură în gândurile redeșteptate
capete tinere se scutură pentru risipiri de cosițe
nu-i timp de oprire
printre vorbe la răstimpuri inima saltă în ritm de roată
Doamne printre crengile merilor câtă strălucire
din carnea mâinilor ce bucurie se revarsă proaspătă nebună
de închid ochii nu mai e frig nu mai e noapte
doar verde lumină

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vivian Ryan Danielescu

Ciclul vieții

Omu-i frunză frunza-i om
Trece vremea si se duce
Timpu îl pune la răscruce
Omul nu mai este om
Frunza nu mai este-n pom
Fericit tu vrei omule fii
Viata multe îți va daruii
Ea îți da mereu un semn
De tot ce ntalnesti sa nu te temi
Viața ce o trăiește un om
O frunză agățată-n pom
O primăvară veselă se ivește
Si tot pământul după o iarna
Se-ncălzește la viață ne trezeste
Si mugurul se arată in luna lui april
Zâmbet pe chipul vesel de copil
Acum in luna caldă de april
Apare frunza verde n pom
Inveseleste orice suflet din om
Iubești soarele si vântul zăpăcit
Si fetele ce stau la umbră de nuc răstignit
Aduc prânzul omul la plug
Iar vara frunza i fericită si omul si ea
Iubeste viața si este iubită
De multe ori se scutură de vânt
Se apleacă până la pământ
Si toamna apare printre nori
Atinge frunza cu stropi grei si ploi
Suiera un nebun de vânt
Se scutură si frunza verde zace
Căzută galbenă pe pământ
Trece grăbit timpu-n zbor
Frunza galbenă-i sfărâmata de picior
Si vine primăvara blândă luminoasă
O alta frunză mai frumoasă
Un om se duce o frunză cade
E o rotație a ciclului divin
Un mugur nou apare-n primăvară
Un prunc se naste devine bărbat
Un ciclu al naturii repetat
Este de mii de ani lumină neîncetat
Nu poate fi schimbat
Cu toate că de mult
omul a încercat
Dar bunul Dumnezeu ne-a iertat de acest mare păcat
Ciclul vieții nu poate fi schimbat!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina Bonescu

Primăvară

e senin pe cer afară...
izbucnesc în primăvară
muguri... flori și tot alaiul...
iarba verde-mbracă plaiul!

uit de tot... și uit de mine..
plec cu stupii de albine
în pădurea de salcâmi
s-adun primăvara-n mâini

primăvara nu se lasă
de mine a fi culeasă
e frumoasă... e senină
și mândră ca o regină!

primăvara mea cu flori
și alaiul de culori...
cu parfum de tinerețe..
lasă-mă -ți dau binețe!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Între ape

era atât de întuneric în mine
încât mă împiedicam de gânduri
mi-am lăsat sufletul în vatră
plecând dorm între ape
m-am trezit în zori, printre flori
roua se scurgea din inimă în iarbă
țineam în mâinii flacăra
o așezam în zori din poartă în poartă
lumineze calea celor ce vin
se tânguiau constelații între gene
eram neliniște, lacrimă și sânge
lunecam printre gânduri, tăcerea aceea și azi mă apasă
căutam bezmetic începutul în lumea asta surdă și oarbă
apele au uitat apoi să mai curgă
timpul a tăcut în bezna din jur
umbre se frângeau printre șoapte, în noapte
mă învălui în despletiri de ape
în stropii cruzi de rouă
iar vântul printre stele privirea și-o coboară
pășesc prin veacuri înghețate, veșnicia o mângâi
cu buze flămânde
mă întorc din somn rătăcesc mai departe pe ape
ruga mea a rămas o umbră târzie
încotro curg răzlețe păsări călătoare
sădesc hotar între nimic și ireal
pășind tot mai departe de prăfuitul ideal
lumina unui început sfârșit înainte de început
având mereu în tâmple vaiet surd
în ochi se aprindeau ruguri de sori
ochii însetați de lumină căutau o rază de soare
și am plecat, aiurea, haihui
mă apropiasem prea mult de porțile timpului
și am ars tăciune în vânt, a ultimă îmbrățișare
în zori nufărul a înflorit între ape

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Depresie VIII

E-un aer de sobrietate
În tot ce fac și tot ce spun...
Cândva, eram copil nebun –
Azi, mă gândesc prea des la moarte.

Și-albastrul bolții, preaînalt,
Îl tot privesc cu-nfrigurare...
Oare sunt gata de plecare –
Spre Cer, spre iad sau spre neant?

Și, totuși, sunt legat de lume
Căci, câteodată-i chiar frumoasă...
Dar când tristețile-i m-apas㠖
Întunecimi vin mă-ndrume

Către tărâmuri neștiute
De nimenea dintre cei vii...
Visez limanuri albăstrii -
Dar și genuni de vânt bătute.

Nu știu-aceste gânduri sumbre
De unde și de ce îmi vin...
Oare-ale zilelor venin
tot împinge către umbre?

Și tot mai des, regrete-amare,
Se zbat în suflet cu duiumul...
Viața mi-a trecut ca fumul
În plângeri sterpe, solitare.

În timp – de toate-am săvârșit
Și am simțit ce e iubirea -
Căci să iubesc mi-a fost menirea
Deși, adesea-am și urât.

... E-un aer de sobrietate
În fapte și în tot ce spun...
Mi-e dor fiu copil nebun –
Dar știu că asta nu se poate...

poezie de
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

8 Martie

O zi simbol în viața voastră,
Un început de primăvară.
În loc de flori vă pun în glastră,
Un sărut, o floare rară.

Din cer lumina se coboară
Și așterne pe pământ,
Covor de flori de primăvară,
Fără adieri de vânt.

Cer senin vă fie fața,
Zâmbetul măr înflorit.
Mamă, "Bună dimineața!"
Voi sunteți soare răsărit.

Odată cu primăvara
Vise multe să-împliniți!
Copiii vă sunt comoara
Pentru ei, voi trăiți.

poezie de (martie 2016)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
George Coșbuc

Pe Tâmpa

Un nor ivit de cătr-apus
Se urcă-n sus
Plutind încet spre miazănoapte
Iar umbra lui prin văi căzând
Acum întunecă pe rând
Livezi și vii și grâne coapte.

Văd drumuri albe-n zări senine,
La margini munți, mai jos coline
Și, ca pe-o pânză zugrăvit,
Orașu-n vale-adânc sub mine.
E pace-n cer și pe pământ;
Abia nestătătorul vânt
Venit de peste munți, de-aiurea,
Tot spune ce din veci a spus—
Și până-n văi, de-aici de sus,
Se zbate-ncet doinind pădurea.

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.

Corbii

Din iarna sufletului meu pornește
Un stol de corbi spre zările cernite:
Sunt dorurile mele nemplinite;
... Și-n iarnă cugetarea-mi viscolește.

În gemete pustii se prelungește
Ca-n golul unei vetre părăsite;
... Și corbi sporesc în cete înmiite...
Și stolul tot mai jalnic croncănește!...

Nu văd în zări nici urma unei stele;
Doar viscolul din gândurile mele
Tot mai pornit prin gerul lui mă poartă...

... Iar corbii, presimțindu-și trista pradă,
Spre inima-mi pe jumătate moartă
Își năpustesc sălbatica grămadă...

sonet de din Statui - Anotimpuri (1914)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Eugen Coța

Poem de ziua mea

Mai lăcrimează zilele de Mai
prin curtea noastră ce e tot mai verde
iar tu, de ploaie, doar în casă stai
soarele pe după nori se pierde.

Au dat în floare multe pe pământ
și-o simfonie de culori se țese...
poemele-și adună potrivit Cuvânt
când din semințe planta iese, iese.

Și păsările-s în concertul lor
cu triluri care tot sporesc
și de se-nchide robinetul unui nor
repetă cântul, cucul armenesc.

Veneam prin Mai și eu pe lume
nebănuind câte m-așteaptă...
de mic m-am toț ținut de glume
și n-am prea mers pe-o cale dreaptă.

Dorința mea a fost zbor
peste nori, ca un Icar...
doar anii mi-au zburat ușor ;
nu spun căți am azi pe cântar.

Mai lăcrimează nopțile de Mai
și știu că-s mai bătrân cu-n an,
ne consolăm cu pământeanul rai,
cu ploi și nori și vânt de Bărăgan.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă de primavară

Din zăpadă, din pământul reavăn și deodată cald,
Pete albe de lumină - lampion al vieții, ard.
Printre ramuri se avântă păsărelele zglobii,
Vezi pe cerul de mătasă mii de stele argintii.
Lumea parcă prinde viață, chiar și firul cel plăpând
Se înalță... Îngeri, pace și iubire pe pământ.
E renașterea din suflet... Primăvară! Este cânt,
Este taina regăsirii și lumina din cuvânt.

Din zăpadă, din pământul reavăn și deodată cald
Îngenunche-n semn de pace, vestitor plăpând și alb.
Vezi copiii într-o lume nouă. Necuvântătoare
Iarăși se trezesc la viață din adânca lor visare.
Mugurii mustesc din ramuri... Lira ne aduce-n dar
Azi, o nouă primăvară... Prima zi din calendar,
Când cu soarele deodată au ieșit pe strada mare
Vânzători de pandative, ghiocei și mărțișoare.

Pete albe de lumină - lampion al vieții, ard...
Dor de flori și dor de stele izvorăște din înalt.
Taina îngerilor, care, pe pământ au coborât
Și ne-au alintat privirea. Visul care s-a născut
Pe un petec de hârtie, sub un petec de zăpadă
Și în suflet, ca o torță, sângeriu a prins ardă.
Primăvară, primăvară, treci în goană pe alei,
Val de vânt și val de ceară, prins în ramuri de cercei.


Printre ramuri se avanta pasarelele zglobii...
Cu alaiul tau, frumoaso, vei pleca... si vei veni.
Roi de muguri, de albine, crisalide, flori si cant...
Lai pe trena-ti fosnitoare pasiune si avant.
Pe sub gene rimelate lasi si lacrimi si secunde...
Lasi si dulce amintire... Primavara, nu te-ascunde!
Da-mi si mie din lumina vie-a pietrelor de jad,
La altarul existentei sa-ngenunchi, sa plang, sa ard.

Vezi pe cerul de matasa mii de stele argintii...
Cad in par, din ochii mintii, inspre margine de zi.
Plang bujori cu rosu-sanger la altar de limpezi ape,
Primavara-n noi se naste, sa ne fie mai aproape.
Cerul se desparte-n ceruri: flori de cais si flori de mar.
In parfumul de lumina, timpul curge mai usor.
Clocotesc necunoscuturi... Iar miroase-a primavara
Si a tainice-nceputuri izvorand pe drum de seara.

Lumea parca prinde viata, chiar si firul cel plapand
Se inalta catre soare din prolificul pamant.
Ca un zambet este viata - un covor de violete
Si de liliac cununa prinsa iar in par la fete.
Tamaioare si narcise si-alte minunate flori,
Aducand nectar si miere in betie de culori.
Reverie, cantec, pace, dans de fluturi si lumina,
Toate-s ale primaverii printr-o facere divina.

Se înalță... îngeri, pace și iubire pe pământ...
M-am născut a doua oară prin picturi și prin cuvânt
Fermecat sobor de raze peste trecătoare timpuri
Începând o viață nouă pentru patru anotimpuri.
Prunc, pruncia-mi dezvelită doarme-n verde crud. Târziu,
Printre păsări călătoare, viers și clopot am fiu.
Bate iarăși în fereastră primăvara minunată,
Însă prinși de ale vieții, prea puțini o mai așteaptă.

E renașterea din suflet... Primăvară! Este cânt...
Clopote ne bat în gânduri... Oare câți le mai aud?!
Ochiu-i trist și-nlăcrimare este peste tot pământul,
Rug de foc în râu de gene, arde-n timpuri jurământul
De a crede în iubire... Ce blestem s-a infiltrat?!
Primăvara-i retrogradă?! Oare cine-i vinovat?!
Timpul trece, nu ia seama la măruntele-ntrebări,
Cade-n valuri și buchete, peste noi, mereu, în zori.

Este taina regăsirii și lumina din cuvânt...
Timpu-n noi se risipește, viața-n noi a început!
Cad pe câmp de lăcrămioare, râd și plâng de fericire,
Pe alee, la plimbare, trec atâtea nopți și zile...
Luna, ca un ochi de sticlă spumuit, zâmbește tandru,
Trece iar un vânt năstrușnic printre frunzele de leandru.
Lumea în arome-și scaldă adormitele poeme...
Poate doar în noaptea asta vom mai adormi devreme.

Este taina regăsirii și lumina din cuvânt,
E renașterea din suflet primăvară, este cânt!
Se înalță îngeri - pace și iubire pe pământ,
Lumea parcă prinde viață, chiar și firul cel plăpând.
Vezi pe cerul de mătasă mii de stele argintii,
Printre ramuri se avântă păsărelele zglobii...
Pete albe de lumină - lampion al vieții, ard,
Din zăpadă, prin pământul reavăn și deodată cald.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gând în primăvară

Nori albi aleargă vesel pe sineala
Bolții cerești în palid asfințit,
Vânt cald răsufl㠖 și-mi fac socoteala
, poate, primăvara a venit.

Din prag privesc cu albă plictiseală
Natura, ce-a schimbare, pare a sta...
Cu ochii grei, de-a iernii mahmureală,
În sânul ei, pe veci, aș adăsta.

Demult nu-mi pasă cum trec anotimpuri...
De-i iarnă sau de-i vară n-am habar,
Doar câte-un dor mă sapă în răstimpuri –
De ce mi-e dor - nici nu mai știu măcar.

Poate mi-e dor de alte vremi, mai calde,
Poate mi-e dor de alte înserări –
Și sufletu-mi aș vrea ca să se scalde
În săpuneala-albastră-a-altor zări.

Se plâng de vânt uscat, în cor, castanii
Și hornuri nu se află fumegând...
O, cum m-au nins zăpezile și anii -
A-primăverii șoapte așteptând!

În ciripit de păsări, la chindie,
Răsare firul verde-al ierbii, crud
Dar nu mai vreau știu ce-o să mai fie -
Nici de speranță nu vreau aud.

Curând porni-voi spre alte meleaguri –
Senine, poate, n-am de unde ști...
Și alții vor veni stea pe praguri –
Și alte vieți, pe-aici, s-or rostui.

Cu nouri albi, zburdând pe bolta-naltă,
Se duc și anii noștri-n zbor ușor;
Din viața asta – trecem în cealaltă,
Purtând poveri de doruri ce ne dor...

poezie de
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Of primăvară, primăvară

Of primăvară!
pe unde umbli
s-a întors bătrâna iarnă
și frigul iar a venit.
Pământul a albit
și florile n-au înflorit.
Pe unde călătorești
căci parfumul tău
nu-l mai găsești.
Te rog întoarce-te
din nou la noi
cu soare și cu veselie,
te rog, natura reînvie.

poezie de (22 martie 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Matei

Început de primăvară

Sosește primăvara pe la noi
Din drumurile reci, îndepărtate,
Stihii-nfrânte pleacă înapoi
Ștergând tristeți din urmele lăsate.

Ne-a târât iarna prin viscol și noroi,
Vârându-ne în zile-ntunecate,
Sosește primăvara pe la noi.
Din drumurile reci, îndepărtate.

Pocită, cu puterile-i secate,
Plecată spre tărâmuri prinse-n sloi
Se zvârcolește-adânc la ceas de moarte,
Prin cețuri, prin noroaie, vânt și ploi
Sosește primăvara pe la noi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Peste mine a venit toamna...

iubito, peste mine a venit toamna,
cu tot alaiul ei, cu toată gama
de melodii prea triste și îngândurate,
iubito, ploaia ei de frunze ne desparte
și unde ești iubito? ești departe...

la fel ca pomii când își pierd verdeața
pe chipul meu sunt riduri dimineața,
mai trag de timp, întind la maxim ața,
deschid larg ochii -mi gonească ceața
și deapăn printre gânduri toată viața

atât mai fac, iubito și mai scriu,
un rând aștern din visul meu pustiu,
el îmi zâmbește, este amărui,
îmi amintesc pe versuri cum te știu,
cu râsul tău mereu, mereu, zglobiu

și toamna cea din mine mă apasă,
îmi cocoșează trupul, cui îi pasă?
sunt prins de boala ei ca într-o plasă,
îmi cade câte-un fir de păr, dar lasă,
tu cum mai ești? erai cea mai frumoasă

mai am o prietenă, o știi de-atâta vreme,
cafeaua dimineților eterne,
cu ea îmi aranjez atâtea teme,
rămase de azi- noapte printre gene
și-mi simt picioarele cum dor, sunt semne...

și mă gândesc la tine mai tot timpul,
te mai iubesc știi, îți chem în vise chipul
iar când sunt treaz mă cotropește gândul
c-o întrebare ce nu-i știu răspunsul
ce ne-a gonit de noi lăsându-mi plânsul...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook