chiot

Bucureşti 1919

Liliecii ţâşneau în slavă,
când ne părăseam lăcaşul.
Paltinii, crescuţi în noapte
din asfalturi ca din lavă,
îşi împrăştiau sămânţa
zburătoare-n tot oraşul.

Nimeni nu dormea în noaptea
cea de veghe. Nici penaţii
viitoarei generaţii.
Ne plimbam pe bulevarde
prin troiene de seminţe -
şi simţeam cum talpa arde.

Doar târziu Segetătorul
încearcă-ntr-o doar' s-apună
când scâncea în poartă cheia.
Vântul ne-azvârlea în păr şi-n
faţă pulbere de lună,
caldă încă vremea-aceea.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

O barcă aşteaptă, şi-aşteaptă-n ea, parcă
Pluteşte visarea, din părul tău pleacă,
Din ochii tăi negri străbat omenirea,
Şopteşte copilul şi râde privirea,

Bătrân este fluviul, prin alge te pierzi,
Un chiot aleargă-n sprâncenele-i verzi.
Din turla de vreme o moară uşor,
Din muzici născute, învârte un dor,

Cuprinde-n nectare cuvintele tale,
Când curge-n văzduh un psalm de petale,
Polenul pe valuri duc raze la nuntă
Cu dansuri solare în harfa cea sfântă,

Şi vântul sărută vlăstarii din apă,
Şi barca aşteaptă, aşteaptă uitată!

poezie de Aurel Petre (25 iulie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipoteşti

Ce noapte albastră pe lac
Cu luna privind în oglindă,
Cu păsări ce-n noapte nu tac....
La mijloc de codru se-ntindă.

Nuferii râd către stele
Şi-n mijlocul lor stă de mult,
Nemuritor şi mai mândrul ca ele,
Luceafărul mândru, tăcut.

Veseli flăcăii râzând
Pe lac, printre nuferi, înoată
Spre insulă merg chiuind
Şi par că rotesc lumea toată.

Doar florile-albastre mai stau
De martori la chiot şi sfadă,
Doar ele putere mai au
Aşa feerie să vadă.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionel Ivaşcu (8 septembrie 2005)
Adăugat de Ionel Ivascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

Din norduri reci se abate peste noi stihia
Sub plăpumi de omăt pal tremură câmpia;
Cad din văzduhuri confetti, milioane,
Iar patria îşi pune nămeţi ca silicoane

Alb dejun, prânz alb, mai albă, seara, cina!
Prin site dese norii-şi cern cu spor făina;
Apollo, din solarul car, a prins albeaţă
Şi vântul trăncăneşte-ntr-una ca o caţă.

Alb obsesiv, difuz şi maladiv(ca de spital),
Tot universul văruind în lung şi vertical,
Abia respiră satul prin fumegânde hornuri,
Pe deal se-aud mugind, şi cerbi, şi cornuri.

Se-opreşte, la un semn divin, ninsoarea
Se leagănă sub soare, întinsă, depărtarea,
Şi în zăpadă o troică iute taie drepte falii,
În nechezat şi chiot... S-au îmbătat muscalii!

parodie de Constantin Ardeleanu, după Vasile Alecsandri
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăceri

Tăceri de crememene şi nori, tăceri de curcubeie
sunt munţii – frumuseţi care desfac zăpezile,
negăsirile purpurii, şi-n chiot de iarbă
mângâie mătasea spumegândă a izvoarelor.
Măsor distanţa oarbă. Parcă întinderea piscului
tresare într-un gând de lacrimă – o
lumină sunt, ca un scai de umbră; poteca
se adună sub picioarele mele din hău
mişcător de prăpăstii, jivina îmi aţine răsuflarea
după fiecare viu de stâncă şi se încordează, -
iar pădurile, desprinse ca din începuturi,
ard în abisul încântător din mine...
Doar mâna mea mai rămâne în aer, se sprijină apoi
de cerul de sticlă.

Tăceri de cremene şi nori, tăceri de curcubeie
sunt munţii – frumuseţi care deschid
tâmpla mea în ceasul de veghe, şi-mi opresc
o nouă prăvălire.

poezie de Dumitru Pietraru din Eu însumi
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farmecul iernii

Cât de alb este întinsul şi copacii cât alb poartă!
Printre ramurile goale flori de gheaţă se arată
Şi în liniştea deplină, sub privirea mea mirată,
Văd că iarna-i veşnicie şi că totul este artă.

Mă afund, intru năvalnic prin zăpada argintată.
Toată zarea-i veselie, chipul zâmbetul îmi poartă,
Soarele, de sus, şăgalnic, raze mii ar vrea să-mpartă
Şi natura, dintr-o dată, doar de alb e-nconjurată.

Ce e mai frumos ca iarna, când laşi grijile deoparte,
Când laşi albul să te prindă şi un chiot să îţi scape?
În al iernii, fulg-cetate, lacrimi, doruri sunt departe....

Ce e mai frumos ca iarna, când simţi cerul mai aproape,
Când uiţi vorbele mărunte şi iubirile deşarte
Şi simţi fulg uşor pe buze ori sărutul său pe pleoape?

sonet de Vera Craciun din Aproape de cer (18 noiembrie 2013)
Adăugat de Vera Craciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţi care deschid tâmpla mea

Tăceri de crememene şi nori, tăceri de curcubeie
sunt munţii – frumuseţi care desfac zăpezile,
negăsirile purpurii, şi-n chiot de iarbă
mângâie mătasea spumegândă a izvoarelor.
Măsor distanţa oarbă. Parcă întinderea piscului
tresare într-un gând de lacrimă – o
lumină sunt, ca un scai de umbră; poteca
se adună sub picioarele mele din hău
mişcător de prăpăstii, jivina îmi aţine răsuflarea
după fiecare viu de stâncă şi se încordează, -
iar pădurile, desprinse ca din începuturi,
ard în abisul încântător din mine...
Doar mâna mea mai rămâne în aer, se sprijină apoi
de cerul de sticlă.

Tăceri de cremene şi nori, tăceri de curcubeie
sunt munţii – frumuseţi care deschid
tâmpla mea în ceasul de veghe, şi-mi opresc
o nouă prăvălire.

poezie de Dumitru Pietraru din Eu însumi (1975)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, vei vedea, natura

Da, vei vedea, natura, vei vedea
că mult timp îmi vei fi însoţitoare -
tu te-ai schimbat din stânci spre crengi,
şi eu la fel, din cap până-n picioare.

E pasul mai uşor, şi-n glesne simt
cum îmi zvâcneşte-o vână jucăuşă,
mă tăvălesc prin iarbă şi alerg
în loc să merg frumos pe cărăruşă.

În cale când îmi murmură-un pârâu,
mă-mbie la taifas prietenia,
când lunca-mi iese-n cale, drept salut,
îmi zvârl în sus, cu-un chiot, pălăria.

De-mi înfloreşte-n drum un tânăr pom,
îi mângâi trunchiul, coama lui pletoasă,
şi glasul meu de bariton l-încerc
când cântă-n pom o pasăre aleasă.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Jan Neruda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vorbim româneşte

Cugetarea românească
Are portul românesc:
Nu lăsaţi dar s-o ciontească
Cei ce limba ni-o pocesc.

Când românul se-ndârjeşte
Din ţărână când mi-l scoţi,
El îţi toarnă româneşte
Un blestem de şapte coţi,
Când de dragoste s-aprinde
El vorbeşte lin şi blând,
Încât dorul te cuprinde
Dulcea-i vorbă ascultând.

Niciodată altă limbă,
De pre buze româneşti,
Nu se-ndoaie, nu se schimbă
După gândul ce gândeşti.

La mânie, la iubire,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Febra mării

Trebuie să plec pe mare iar – sub mine marea, deasupra-albastrul cer –
O corabie zveltă şi o stea să-mi lumineze calea-i tot ce cer,
Clicul cârmei, cântecul valului şi vela albă vibrând în vântul mării,
Şi ceaţa gri pe-obrazul apei, şi zorii gri pe geana zării.

Trebuie să plec pe mare iar, mă cheamă refluxul cu glasul lui sonor,
E-un chiot sălbatic, un strigăt clar pe care nu-l pot să-l ignor;
Şi tot ce cer e-o zi cu vânt şi cu nori albi plutind pufoşi pe cer,
Şi spuma mării-împrăştiind albi fluturi, şi, chemând, un pescăruş stingher.

Trebuie să plec pe mare iar, spre-o viaţă de ţigan nomad sau de-albatros,
Pe drumul pescăruşilor şi-al balenei – unde vântul e-un cuţit tăios;
Şi tot ce cer e gluma bună-a unui camarad voios şi fericit –
Somn împăcat şi vise dulci când lunga farsă se va fi sfârşit.

poezie de John Masefield, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!