Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Lucian Blaga

București 1919

Liliecii țâșneau în slavă,
când ne părăseam lăcașul.
Paltinii, crescuți în noapte
din asfalturi ca din lavă,
își împrăștiau sămânța
zburătoare-n tot orașul.

Nimeni nu dormea în noaptea
cea de veghe. Nici penații
viitoarei generații.
Ne plimbam pe bulevarde
prin troiene de semințe -
și simțeam cum talpa arde.

Doar târziu Segetătorul
încearcă-ntr-o doar' s-apună
când scâncea în poartă cheia.
Vântul ne-azvârlea în păr și-n
față pulbere de lună,
caldă încă vremea-aceea.

Ținând soarele în mână,
un oltean - pe jumătate
om aievea, în rest fântână
cu o cumpănă în spate -
dimineața da năvală
cu un chiot în cetate.

poezie celebră de
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trilogia cunoasterii" de Lucian Blaga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -66.47- 46.99 lei.

Citate similare

Lucian Blaga

Cu două degete muiate în apă poți să stingi o lumânare. Închizând pleoapele, poți stinge o rază de soare. Dar noapte nu se face. Căci noapte nici nu poate fi. Nici noaptea pământului, noaptea cea mare, nu e noapte, ci doar o umbră într-un univers de lumină.

citat celebru din
Adăugat de FumedSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

E iarnă, iubito!

E iarnă, iubito!

E iarnă, iubito, prin mine
Va ninge cu fulgii de fier,
Va bate și vântul când vine
Te strig din zăpezi, efemer....

E târziu, a nins peste tot,
Orașul pustiu e și frânt,
Gerul îșiîn clocot
Și-și face în mine avânt...

Te zăresc albă ca zarea...
Hibernală în gânduri și iar,
Pașii tăi aud departarea
Și vin către mine, dispar...

E noapte și ninge și ninge
Prin mine, prin tine-amândoi
Stingem lumina ce plânge
Și arde și arde în noi...

poezie de (noiembrie 2013)
Adăugat de Sergiu BoianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Scrisul, o patimă sau moft

El înghite litere, ronțăie cuvinte și se hrănește cu poeme,
lumea se miră cum trăiește din pagubă,
cum stă toată ziua și noaptea la masa de fapt goală,
doar cu file albe, unele chiar scrise și îngălbenite,
are și o veioză demodată și prăfuită
pe care o aprinde din instinct și uită de ea.
Când orașul doarme el privește pe geam
și fumează o țigară cu fumul făcut rotocoale.

Într-o noapte i s-a deschis ușa odăii sinilii,
toate hârtiile au zburat care încotro
și nimeni nu s-a sinchisit să le adune,
nici chiar el.
A închis geamul și s-a culcat îmbrăcat
de parcă a doua zi trebuia să fie în tranșee
să cucerească orașul în care se simțea străin,

dar cine ar putea înțelege
cum se plimbă fantomele prin gândurile obosite,
dimineața fug și rămân câteva cuvinte frumos scrise
pe o hârtie găsită în pat, cine știe de când.

În rest spațiul e nemișcat și sumbru,
timpul trece pe lângă el grăbit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gând lunii

Lună ce mă rătăcești
și mă zbați în raze reci,
ce mă-ntrebi și mă sucești
doar în vechile povești.

Sora mea cu amintiri
vii doar noaptea prin arini,
nu mă încălzești, să știi,
doar mă perpelești prin spini.

Vii și pleci când îți e zi
și mă lași mai obosit,
roua dragă florilor
mi-o lași lună ochilor.

Lună, draga mea din nopți
tu ce totul luminezi,
tu ești cea ce mă mai poți
împăca dacă mă vezi.

Lună, lună, luna mea,
nu mai vreau în noaptea mea,
rogu-te dacă asculți
să mă strălucești c-o stea.

Adu-mi lună raza ei
să răzbată prin lumini,
să mă mângâie pe gând,
nu mereu, din când în când.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sunt tot o jumătate

Sunt jumătate om bun, jumătate un nebun.
Voi fi bufon!?
Sunt jumătate de-un fel, jumătate cam tembel.
Voi fi afon!?
Sunt jumătate mai brun, jumătate mă răzbun.
Voi fi tiran!?
Sunt jumătate un chel, jumătate mai rebel. Gărână!?
Sunt jumătate cam gol, jumătate doar alcool.
Voi fi pahar!?
Sunt jumătate făcut scrum, jumătate tutun.
Voi fi murdar!?
Sunt jumătate din stol, jumătate un dropgol.
Voi fi ecran!?
Sunt jumătate doar fum, jumătate la Neptun. Fântână!?
Sunt jumătate de dor, jumătate mă dor.
Voi fi înger!?
Sunt jumătate de ger, jumătate am cancer.
Voi fi Sânger!?
Sunt jumătate pe nor, jumătate te ador.
Voi fi zombi!?
Sunt jumătate ce cer, jumătate ce nu cer. Țărână!?
Sunt jumătate de zor, jumătate parcă mor.
Voi fi demon!?
Sunt jumătate de stoc, jumătate de batoc.
Voi fi hormon!?
Sunt jumătate cum hor, jumătate din amor.
Voi fi ambii!?
Sunt jumătate pe foc, jumătate sub un toc, stăpână!

Sunt tot ceea ce nu ești; Evă, când îmi lipsești.
Îmi lipsești?

poezie de din Cu tine capăt glas
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Veni și noaptea și orașul își aprinse ochii ferestrelor. Cocoșelul veghe până târziu, când se stinse și cea din urmă luminiță. O liniște deplină stăpânea văzduhul. Simți cum somnul îi mângâie pleoapele. Era vremea să se culce și dânsul. Nicicând nu fusese mai fericit. Cuibărită sub aripa lui călduroasă, rândunica asculta cu drag cum îi bate inima...

în Cocoșelul fără inimă
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Lacrimile Lacramioarei" de Virgil Chiriac este disponibilă pentru comandă online la numai 15.00 lei.

Ne plouă cu ochi

Cade noaptea azi pe stradă
Și-aleargă pe trotuar
Toți din jur cao vadă
Scăpărând dintr-un amnar

Cade noaptea și-n balcon
Lipită doar de pereți
Și duce al iernii zvon
Chiar de el să te agăți

Și pe stradă noaptea cade
Până aici în Mănăștur
Iar cuvântul tău ne arde
Chiar și-al lunii chip azi pur

Urcă noaptea pe perete
Chiar pe blocuri urcă acum
Și pe vânt îl ia de plete
n-o bată nicidecum

Nu mai plouă dar cu ochi
Pe afară prin oraș
Doar pe alăturea prin gropi
Mai supin-un copilaș

Ne zâmbesc pe ceruri stele
Când pășim pe bulevarde
Oglindind lumini din ele
Un foc ce inima-ți arde

Iată Clujul în trăsură
Parcă noaptea l-a furat
Ne mai dă ce se îndură
Înc-un zâmbet ne-a lăsat

poezie de (29 noiembrie 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lucian Blaga

Oglinda din adânc

Când mă privesc într-o fântână
mă văd cu-adevărat în zi
așa cum sunt și-am fost și-oi fi.

Când mă privesc într-o fântână
ghicesc în fața mea bătrână
cum ceruri și pământ se-ngână.

Când mă privesc într-o fântână
știu că-n adâncuri foste mume
îmi țin oglindă, ochi de lume.

Când mă privesc într-o fântână
îmi văd și soarta, uit de nume.

poezie clasică de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Reflexii

O ploaie de rubine se scurge prin văzduh
Când soarele coboară cu mintea spre apus
Iar norii se aprind de iz portocaliu
Când seara se arată pe cerul străveziu.

Simțim cum astrul zilei iese din văzul vieții,
Cum umbra, veste nopții, ne mângâie pereții.
Răspunsurile-s scurte, apoi mai cresc și-s lungi
Când bezna și lumina se interpun în dungi.

În soare fierb idei din elemente rare,
Lumina-i infinind descoperiri de zare.
Un soare știm a fi iar luna e tot una
În lumea noastră gri și colorată-ntr-una.

Un singur soare, da, când bate-n zi înaltul,
Dar dacă-n altă zi și soarele e altul?
O lună prea măiastră ce noaptea o-nfioară,
Dar noapte după noapte aceeași n-ar fi iară...

Cu zi de zi e altul, noapte de noapte-i alta,
Coloana-i infinită și neștiută dalta,
O mie de simboluri palpită-n orice punct,
Cuvânt e și-n tăcere, tăcere-i și-n cuvânt.

Ascult la noi, la voi, la ei în jurul meu
Și-ncerc să pot simți fără să-mi fie greu...
Când soarele apune de ei, de voi sunt plin,
Doar noi încă mai suntem când astrul pleacă lin.

Înaintând în noapte și noi ne-nsingurăm,
Morbidul izolării meniți să-l încercăm.
Dar totu-i trecător și știu, și știi, și știe
Că izvorând lumină o zi iar va să vie.

poezie de
Adăugat de Radu BuceleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Cheia cetății

Am cheia cetății dorite!
De vrajă, deja, sunt cuprins,
căci dorul rămâne aprins
în clipe ce-mi par adormite.

Mi-e dragă cetatea semeață,
Cu ziduri prea greu de trecut
Ce-i stau împrejur ca un scut
La orice-ncercare-ndrăzneață.

Aștept doar un semn de la Lună,
Un sunet, un licăr de stea,
Sau, poate, chiar noaptea să-mi spună:

-Încearc-o, e cheia cea bună!
Iar ușa așteaptă și ea
Tristețea cetății s-apună.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Neîmblânzit

Spiritul meu gonește în noapte
Ajunge la Troia, pe zid de cetate
Părtaș e la lupta lui Hector cu Ahile
Îmbracă armura la Termopile.
Sufletul meu se plimbă desculț prin lume,
Alunecă-n hăuri, se îmbracă în genune,
Adoarme pe un nor așteptând dimineața
Când norii se nasc și tremură ceața...
La Masala adoarme între aripi de vultur
Prea târziu să salveze și ultimul flutur
Și-ar vrea pe fruntea lor să așeze nimb
Pentru tot ce nu s-a oferit la schimb.
Dar poate totul e doar o poveste,
Și doar spiritul meu tot caută-n lume
De vină e vântul ce mă cheamă pe creste.
Vântul de seară mă strigă pe nume!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioana Gărgălie

Iarna...

Soarele și-ascute dinții, sub tălpi scârțâie zăpada,
Gerul iernii flori pictează și împodobește geamuri,
Cu steluțe de cleștar se inundă iar livada,
Pomii-n somn își țes inele tremurând ușor din ramuri...

Țurțurii par gene lungi care-atârnă pe la streșini,
Franjuri de cristal din care iarna plânge când e soare,
Candelabre transparente ca esența de rășini
Sau cercei modelul punk la urechi de domnișoare...

Fumul pe acoperișuri se învăluie, se zbate,
Semn că viața dăinuiește și în case arde focul
Iar prin curte, zgribulite, câteva înaripate
Boabele de prin zăpadă le tot caută cu ciocul...

S-a pornit viscol din nou, pe la dosuri cresc troiene,
Cerul pare acoperit cu o pânză întunecată
Și din nourii de plumb iarna cu zăpadă cerne,
Iar prin infinitul alb vântul colții și-i arată!...

Satul se cufundă-n noapte și se sting lumini la geamuri
Iar pe uliță nici urmă, nici copii cu sănii nu-s,
Vântul șuieră năprasnic și cu biciul dă în ramuri,
Nimeni nu îl mai aude. Satul doarme,... doarme dus!...

poezie de din Eu sunt copacul vieții mele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lucian Blaga

Iubire

Iubești - când ulciorul de-aramă
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori și de toamnă,
de foc, de-anotimpul din vine.

Iubești - când suava icoană
ce-ți faci în durere prin veac
o ții înrămata ca-n rana
stravechiului verde copac.

Iubești - când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânți să culegi printre umbre
bălaiul surâs al comorii.

Iubești - când simțiri se deșteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-asteaptă
nu moartea, ci altă poveste.

Iubești - când întreaga faptură,
cu schimbul, odihnă, furtună
îți este-n aceeași masură
și lavă pătrunsă de lună.

poezie celebră de
Adăugat de Elena MeculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Mai multe înregistrări în
Audioteca Citatepedia
înregistrare audio
Recită: Michelle Rosenberg
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Paradox

Când ești tăcut și trist și nu mai crezi în lume,
Când vrei să fugi de toate și să te-ntorci la tine,
Când nu-ți mai crește-n suflet nici rău și nici vreun bine
Și crezi că-n toate astea mai ai sau nu ce-ți spune,

Când habar n-ai ce-nseamnă astăzi mântuirea
Și-n loc de-altar cu sfinți, preferi un lac cu broaște,
Când crezi că-n orice rău doar răul se cunoaște
Și doar în moarte-ți afli, astfel, nemurirea,

Când te cuprinde timpul și nu mai ai ce-ți face,
Când vrei să ieși din lume și să devii sihastru,
Când a rămas din tine doar teamă și dezastru,
Și, poate, nici la tine nu te mai poți întoarce,

Când ce iubești te vede cu ochi frumoși de gheață
Și caută în tine doar adăpost vremelnic,
Când ce-i frumos la altul la tine-i doar temeinic
Și nu știi dacă Eul mai are drept la viață,

Când timpul cu oceane din ruguri se nutrește,
Iar margini țes, prin margini, adânc, nemărginirea,
Când nu mai știi ce este sau ce n-a fost iubirea,
Când altul doar de tine, prin ea, se folosește

Când vezi ce se întâmplă în ultimă instanță
Cu lumea-n care crezi, cu dorul care doare,
Când ești pierdut, când nu mai poți să ai scăpare,
Și nu mai crezi că vei spera la vreo speranță,

Când se adună-n gânduri doar dezamăgire,
Și-n fiecare vrajă descoperi o minciună,
Sau răul cel mai pur în haina cea mai bună,
Când înțelegi că-un zâmbet nu-nseamnă prețuire,

Când vezi că ziua-i ziuă și noaptea-i numai noapte,
Când te trezești din vise și intri la-ndoială,
Când treci spășit din planuri în lumea cea reală
Și nu mai iei drept bune sclipirile din șoapte,

Când ușa ți se-nchide cu vorba, nu cu cheia,
Și nu desprinzi din asta nici sensul, nici non-sensul,
Nici dacă ai vreo șansă, nici dacă-ți stâmperi mersul,
Nici de-nțelegi vreodată sau nu-nțelegi ideea,

Renunță să mai cauți, prin cenușar, scânteia,
Acceptă numai focul și lasă-n pace viața,
În fiecare noapte, contează dimineața
Și-n fiecare viață, un paradox: femeia...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Boris Pasternak

Vara în oraș

Se vorbește pe șoptite,
Glasul parcă ți se taie,
Iar femeia, de pe ceafă,
Și-a strâns coama-n creștet, claie.

Stă sub pieptenele greu
Ca sub coif, într-adevăr,
Când pe spate-și dă ea capul
Cu podoaba grea de păr.

Strada caldă, noaptea caldă,
Vremea rea se cam abate,
Târșâitul de picioare
Este o realitate.

Chiar că tună! Sus pe bolți,
Bubuitul - ce năpastă!
Vântul saltă, la un colț,
Perdeluța din fereastră.

S-a înstăpânit tăcerea.
Aerul parcă-i de fier
Scăpărările de fulger
Scotocesc nervos prin cer.

Când s-arată dimineața
Și-ncep străzile de ard,
Sugativa prin băltoace
Soarele pe bulevard.

Teii-n floare, secularii,
Teii-nmiresmați - mahmur
Cată: li-i necaz pe vreme
Fiindcă n-au dormit destul.

poezie de din Lirice, traducere de Marin Sorescu
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Doctor Zhivago Paperback" de Boris Pasternak este disponibilă pentru comandă online la 73.99 lei.
Valeriu Cercel

Roata

S-a întâmplat demult, nimeni nu știe,
Când prima dat’ a fost uimită gloata,
Din ginta nu știu cui, o scăfârlie
Descoperi marea minune, roata,

De s-au mirat un secol, două poate,
Privind cum se rotea cu întrebare
Deștepții ce-și dădeau și-atuncea coate:
“La ce-ar putea fi ea folositoare?!” ;

Târziu de tot, când plugul inventară,
Le-a dat prin cap de-au pus-o la cotigă,
La roabă,-apoi la car, apoi la moară,
Având mai lesne pâine, mămăligă,

Și-au învârtit-o-n cântec la fântână
Și-n lut olarii străchini toate pline,
Făcând în viața lor doar cu o mână
Mai multe și mai iute și mai bine,

Pân-au găsit că-n abur e putere
Și rând pe rând, cetate cu cetate,
Pe drum de fier, urcând prin bariere,
Au cucerit în goană ca pe roate,

Croind apoi cu osiile-i unse
În aur negru supt și de sub mare
Cărări de mintea noastră nepătrunse,
Pe Lună chiar făcând-o călătoare,

De am ajuns, ca noi, astăzi, în toate,
Pe munți, pe mări, prin aer sub aripă,
De roți să fim mânati, că-s mici, dințate,
Și-a’ lor supuși în orișicare clipă,

Fără să știm de mai avem vreo țintă,
De coborâm, urcăm, cum unii spun,
Care de-o vreme-ncearcă să ne mintă
ne-am afla, de fapt, pe drumul bun.

poezie de
Adăugat de Valeriu CercelSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

Când amintirile...

Când amintirile-n trecut
Încearcă să mă cheme,
Pe drumul lung și cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme.

Deasupra casei tale ies
Și azi aceleași stele,
Ce-au luminat atât de des
Înduioșării mele.

Și peste arbori răsfirați
Răsare blânda lună,
Ce ne găsea îmbrățișați
Șoptindu-ne-mpreună.

A noastre inimi își jurau
Credință pe toți vecii,
Când pe cărări se scuturau
De floare liliecii.

Putut-au oare-atâta dor
În noapte să se stingă,
Când valuri de isvor
N-au încetat să plângă,

Cum luna trece prin stejari
Urmând mereu în cale-și
Când ochii tăi, tot încă mari,
Se uită dulci și galeși?

poezie celebră de
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Este disponibilă și traducerea în engleză.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Lucian Blaga

Mirabila sămânță

Mă rogi cu-n surâs și cu dulce cuvânt
rost să fac de semințe, de rarele,
pentru Eutopia, mândra grădină,
în preajma căreia fulgere rodnice joacă
să-nalțe tăcutele seve-n lumină.

Neapărat, mai mult decât prin orașul rumorilor,
c-o stăruință mai mare
decât sub arcade cu flori,
voi umbla primăvara întreagă prin târguri
căutând vânzători de sămânță.
Mi-ai dibuit aplecarea firească și gustul ce-l am
pentru tot ce devine în patrie,
pentru tot ce sporește și crește-n izvornită.
Mi-ai ghicit încântarea ce mă cuprinde în față
puterilor, în ipostaze de boabe,
în fața mărunților zei, cari așteaptă să fie zvârliți
prin brazde tăiate în zile de martie.

Am văzut nu o dată sămânța mirabilă
ce-nchide în sine supreme puteri.
Neînsemnate la chip, deși după spiță alese, îmi par
semințele ce mi le ceri.
Culori luminate, doar ele destăinuie trepte și har.
În rânduri de saci cu gura deschisă -
boabele să ți le-nchipui: gălbii,
sau roții, verzi, sinilii, aurii,
când pure, când pestrițe.

Asemenea proaspete, vii și păstoase
și lucii culori se mai văd
doar în stemele țărilor,
sau la ouă de păsări. Semințele-n palme
de le ridici, răcoroase,
un sunet auzi precum ni l-ar da
pe-un țărmure-al Marii de Est mătăsoase nisipuri.

Copil, îmi plăcea, despuiat de veșminte,
să intru-n picioare în cada cu grâu,
cufundat pân' la gură în boabe de aur.
Pe umeri simțeam o povară de râu.
Și-acuma, în timpuri târzii, când mai vad
Câteodată grămezi de semințe pe arii,
anevoie pun capăt fierbintei dorinți
de-a le atinge cu fața.

De-alintarea aceasta mă ține departe doar teama
de-a nu trezi zeii, solarii,
visătorii de visuri tenace, cuminți.

Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor!
Un gând de puternică vară, un cer de înalta lumină,
se-ascunde în fieștecare din ele, când dorm.
Palpită în visul semințelor
un foșnet de câmp și amiezi de grădină,
un veac pădureț
popoare de frunze
și-un murmur de neam cântăreț.

poezie celebră de
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Cumpănă de vifor

Nu se mai sfârșește iarnă,
Fulgi aleargă să se cearnă,
Ghioceii au înghețat...
Suflet mi s-a spulberat.

Peste tot sunt doar troiene,
Picuri s-au lipit de gene
De la lacrimi răscolite
De-așteptări nepotolite.

Tot e-un alb de spumă rece;
Pe străzi nimeni nu mai trece,
Doar doi câini se tot miros
În amorul viforos.

Zboară țepii de cristal
Într-un vuiet mașinal,
Vânt lovește în ciomege...
Păru-l-am tari șomoiege.

Este tot o hulă rece
Pieptănând ogor când trece;
Nici respir nu mi-e ușor,
Mâinile-n mănuși mă dor.

Două ciori luptă cu viața
În aerul rece ca gheața;
Sunt purtate în neștire
În planaj, 'n rostogolire.

Sunt pierdut, nimic nu văd,
Înainte-i tot prăpăd
Și nici urmele-mi din spate
Nu mai sunt, de vânt suflate.

E natura-n Crivăț strai;
Crudul moș în alb, bălai
Ce-și varsă lumii năduf
Răsfirându-și un zuluf.

Este-o cumpănă de viață
Ce-ai avut mereu povață;
"Când doar vrei să scapi de moarte
Toate sunt averi deșarte"...

Cred că-i semnul răzbunării;
N-am dat ghes, suflet, rugării
Și-am plecat dintre bocarte...
Oi scăpa oare de moarte?

poezie de (7 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Confesiune

când zâmbesc pe jumătate
spun că mi-e bine
durerea se joacă de v-ați ascunselea
golindu-mi dimineața de vise
nu-i bai
în strălucirea unei raze
am arhiva cu tot ceea ce am fost

azi mi-e dor de mine
și mă caut

în cealaltă jumătate de viață
caut învingătorul
și nu spun niciodată
că e prea târziu
mă plimb prin noaptea care
acceptă orice și
pe oricine
din când în când
sunt lovit de o frunză
asta înseamnă că exist

și tresar...

poezie de din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Direcționează
3,5%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!