amarat

Avertisment

De multă vreme ocolesc trecutul,
Din milă faţă de contemporani,
Să nu stârnesc cu mâna mea vulcani,
Mai bine zac între coperţi, ca mutul.

Dar, vai, toţi cei iertaţi îmi sunt duşmani,
Vor sabia, nu vor să fie scutul,
Pe Blaga l-ar ucide iar Răutu
C-o ceată de cosmopoliţi golani.

O, timp păgân în multe ale tale,
Te-ar vinde ei samsarului străin
Cei care poartă două capitale
Pe-acelaşi amărât de buletin.

V-avertizez, sinistre haimanale,
că ori intraţi în pensie, ori vin.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaţă albastră, ceaţă gri

Ceaţă-albastră, ceaţă gri
Vine noaptea, tu nu vi,
Castelul să-l cucereşti,
În sân codru' să-nveleşti.

Amărât, uitat de soare
Şade-un nuc lângă cărare,
În amurg jilav de zi,
Plouă-albastru pe câmpii.

Pe cer, scenă cu actori
Zboară cârduri de cocori,
Săgetând spre miază-zi,
Ceru'-albastru, cerul gri.

Cade noaptea picurată,
Din pârâu aburi s-arată
Frunza geme-n colivie,
Ceaţă-albastră, ceaţă vie.

[...] Citeşte tot

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deodată se dezbrăcară cei doi copii de zdrenţele cele murdare, şi rămaseră strălucind de nu putea nimenea să ţie ochii la ei. Tatăl lor însă numaidecât se repezi, şi luându-i în braţe văzu că se lipesc de inima lui, şi atunci îi cunoscu că sunt fii ai săi. Şi viind şi muma lor, care plânsese de dânşii cu lacrămile cât pumnul, îi îmbrăţişă şi dânsa. Şi plânseră de bucurie că îi mai adună Dumnezeu la un loc pre toţi şi se veseliră veselie îngerească. Atunci boierul, amărât de amăgirea şi înşelăciunea ţigancei, porunci şi aduse din herghelie doi armăsari neînvăţaţi. Apoi legă pe ţigancă de coadele cailor, împreună cu un sac de nuci, şi le dete drumul să se ducă în lume, şi unde cădea nuca, cădea şi bucăţica, până ce nu se mai alese nici praful de dânsa.

citat celebru din povestea Înşir-te mărgăritari de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin faptele tale, aduni mărgăritare

Râul nu se întoarce din propriul drum.
Nu se adapă din propria-i apă.
Curge în zare ca un fum
şi singur albia îşi sapă.
El din munţi a izvorât
pentru omul amărât.
Setea câmpului adapă,
nu lasă focul să ardă.
Dă răcoare plantelor
şi vieţuitoarelor.

La fel pomul din livadă.
Nu consumă fructul lui.
Îl lasă din crengi să cadă
pentru hrana omului.

Soarele ce străluceşte
întreg pământul încălzeşte.
La toate le dă lumină,
din pustiu face grădină.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (martie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nono

E mic si pare si bolnav
In plus e si tare gangav
Firav e fizicul lui tot
Si multi il cred ca-i si netot

Mereu e trist si amarat
Si singur..pare parasit
De toti cei dragi,de cei ai lui
Ce il privesc si nu-l doresc
Ba chiar adesea il chinuiesc

Caci Nono e un copil micut
Ca sa nascut cam anormal
La maini ,picioare si la trup
E rasucit, e nefiresc
Dar eu cu drag tot il privesc

Adesea cand il vizitez
El ma priveste cu uimire
Si il intreb:Ce vezi tu Nono?

[...] Citeşte tot

poezie de Lia Dumitrescu
Adăugat de Lia Dumitrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dascălul, care stătuse ca pe ghimpi la biserică, cum ieşi, veni numaidecât să se puie la masă. Numai gândindu-se la găină, îi lăsa gura apă. Dară se supără cât un lucru mare când văzu că i se aduse găina fără cap, fără pipotă şi fără inimă. Se cătrăni de ciudă şi de necaz dascălul, încât p-aci, p-aci era să'nebunească. Atunci răcni ca un leu la bucătăreasă, întrebând-o cum a făcut de i-a călcat porunca. Biata bucătăreasă spuse lucrul cum se întâmplase, zicându-i că nu credea să se facă atâta tevatură pentru nimicul ăsta de măruntaie. Văzu că nu mai are încotro şi se stăpâni, gustă câte ceva din masă, se sculă foarte amărât şi se hotărî să poarte sâmbetele copiilor. Femeia, de unde se aştepta să vază pe dascăl mulţumit pentru că se jertfise să-i facă plăcerea, rămase uimită auzindu-l că este atâta de mâhnit. Se duse dară pe lângă dânsul şi cu fel de fel de vorbe dulci voi să-l înveselească.

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori privesc ţăranul român îmi place să văd înscrise în cutele feţii sale golurile dureroase ale trecutului nostru. Nu cunosc în Europa un alt ţăran mai amărât, mai pământiu, mai copleşit. Îmi închipui că acest ţăran n-a avut o sete puternică de viaţă de i s-au înscris pe faţă toate umilinţele, de i s-au adâncit în riduri toate înfrângerile. Oricâte rezerve de viaţă ar dovedi el, impresia nu este totuşi a unei prospeţimi biologice. O existenţă subterană este fiinţa lui şi mersul lui lent şi gârbovit este un simbol pentru umbrele destinului nostru. Suntem un neam care-am ieşit din văgăuni, din munţi şi din văi. Am privit cerul din umbră şi-am stat drepţi în întuneric. Ne-am răcorit o mie de ani. De aceea numai febra ne mai poate scăpa... Când va ridica ţăranul român capul sus? În jos am privit de când ne-am născut.

Emil Cioran în Schimbarea la faţă a României
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un suvenir

Nu, nu se uită lesne, când, din copilarie.
Cineva iubeşte precum te-am iubit eu;
Şi blestem pe aceia care, prin viclenie,
Mi-au amărât viaţa şi tot amorul meu.

Mânia mea din urmă, mândria-mi cea silită,
Când ai şti acuma cu ce preţ le plătesc,
Şi cât, sub faţa-mi rece, mi-e inima zdrobită,
Tu te-ai mira poate că pot să mai trăiesc.

Aş geme la picioare-ţi, mi-aş arăta căirea!
Dar, ca să fiu vrednic în veci d-amorul tău!
Înec durerea-n mine, măcar că-mi văz pieirea
În rana ascunsă ce-o roade-un vierme rău.

Şi arburile,-ntocmai, ce focul mistuieşte
Şi îi suge sucul cu-ncetul şi p-ascuns, -
Când rădăcina-i arsă, când frunza-i gălbineşte,
Când cenuşa-i zboară, când focul l-a pătruns, -

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Cezar Bolliac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-am fost, cine sunt, cine voi fi

Am fost copilul care vede... lumina întâia dată.
Am fost copilul care crede... toate câte i se-arată.
Am fost un copil zburdalnic,... toată ziua alergam,
Dar am fost şi copil harnic,... pe mama o ajutam.
Am fost tânăr ca o floare,... rumen şi frumos la faţă,
Un tânăr plin de candoare... şi mă bucuram de viaţă.
Am fost tată de copii,... bărbat cu multă putere,
Ca să le fac bucurii,... munceam ca să fac avere.
Mai apoi am fost bunic,... cu nepoţii mă jucam.
Acum, contez mai nimic,... nici putere nu mai am.
Din floarea care am fost,... îs trandafir veştejit.
Viaţa nu mai are rost,... sunt aproape de sfârşit.
Lumea a-început să spună... că sunt moşneag amărât,
Că am ajuns o legumă,... că, mai suflu, doar atât.
Acum, că ştiţi cine-am fost,... să vă spun cine voi fi...
Nu cred că mai are rost... Nu cred că mai prind o zi.
Aşadar:
Am fost om, sunt muribund... şi-n curând voi fi pământ.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericire captivă

mă simt captiv al trupului trecător
cu fiecare pas cuvintele mă dor
mă reazăm de necuvintele ce urlă a durere
timpul mă vrea- pământul mă cere
materia ce mă compune îmi zice azi prohodul
un ultim refren de iubire îmi cântă azi norodul

nici timpul nu-l mai poţi opri în halta mică de suflete boeme
nici fila din a vieţii carte n-o răsfoieşte bacovienele poeme
cu paşi împleticiţi mă caţăr pe scara letargicelor parapete
şi umplu spaţiul rămas gol în tăcerea mută a vocalelor raclete
prezenţa mi-e tot mai guturală mai zăludă
auditoriul dă semne de oboseală fonică-ludă
măreţia momentului se oglindeşte-n reflecţii frânte
pământul mă vrea- timpul mă minte
cenuşa-mi nu-şi mai găseşte locul
cu-un amărât de şfanţ îmi cumpăr azi norocul
sădesc ca ultimă speranţă o urnă ce-mi vinde nemurirea
pe-un zâmbet
un sărut

[...] Citeşte tot

poezie de Stelu Pop
Adăugat de Stelu Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!