Ceaţă albastră, ceaţă gri

Ceaţă-albastră, ceaţă gri
Vine noaptea, tu nu vi,
Castelul să-l cucereşti,
În sân codru' să-nveleşti.

Amărât, uitat de soare
Şade-un nuc lângă cărare,
În amurg jilav de zi,
Plouă-albastru pe câmpii.

Pe cer, scenă cu actori
Zboară cârduri de cocori,
Săgetând spre miază-zi,
Ceru'-albastru, cerul gri.

Cade noaptea picurată,
Din pârâu aburi s-arată
Frunza geme-n colivie,
Ceaţă-albastră, ceaţă vie.

Strigoii cu-aripi de brumă
Pe pământ la sfat s-adună,
Ceaţă-albastră, ceaţă gri,
În cer nu mai zăbovi!

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă nuanţelor de gri

E cerul gri şi plouă-n noi,
Ascunse în tăceri sunt toate,
Copacii-s trişti, copacii-s goi,
E poate cea mi lungă noapte.
Noaptea în suflete se lasă
Şi sub copacii adormiţi
Se-ntorc bătrâni, se-ntorc acasă,
Mai tineri şi mai fericiţi.

E cerul gri şi plouă-n noi
Sub pelerinele de negru.
Şi plângsub pleoape, plâng şi ploi
Din cerul de un gri integru.
Ne dor tăcerile... Deodat'
În noi o flacără se-nalţă
Şi visul iar s-a-mbujorat
Căci prinde iar speranţa viaţă.

Ascunse în tăceri sunt toate
Şi lumea parcă a adormit,
Dorm somn de veci sub ramuri moarte
Lumini ce-n noi au încolţit.
Pe cer, de-acum nu mai sunt stele
Şi sub o pătură de nori,
Dorm toate visurile mele,
Dar ştiu că vor renaşte-n zori.

Copacii-s trişti, copacii-s goi
Şi doliu peste tot se lasă.
Noi, în tăcere, numai noi,
Ne vom întoarce iar acasă.
Cobori pe treptele de gri
Quasar înveşmântat în ceaţă
Pe sub apusuri viorii
Să zbori, cu fluturii învaţă!

E poate cea mai lungă noapte –
Un şal pe umeri s-a lăsat,
Nu se-aud clopote, nici şoapte
Şi-atunci mă-ntreb ce s-a-ntâmplat.
Şi încolţesc tăceri în mine
Şi sufletul îmi e rănit,
Tăcerile îmi sunt străine,
Trec aripi gri prin infinit.

Noaptea în suflete se lasă
Şi trec pe ceruri păsări gri,
Voaluri gri mă poartă-acasă
Înspre nopţile târzii.
Plânge griul pe ogoare,
Grâul, gri în spicuri creşte,
Apoi cade-n ploi, din soare
Şi-n poeme încolţeşte.

Şi sub copacii adormiţi
Dorm frunze gri. Gutuie coaptă
Se-aprinde-n mine. Voi sluji
Această noapte-mparfumată.
Alai de gri... s-a înnoptat...
Un petec gri de cer, apune
Şi plouă pe un gri asfalt
Cu gri stelar şi-nchinăciune.

Se-ntorc bătrâni, se-ntorc acasă,
Nor timpii în târziul ceas.
Îmi este viaţa mai frumoasă,
Feştila,-n gri muiată,-a ars.
Şi griul iar se risipeşte
În pure primăveri de vis,
Caisul deoată înfloreşte
Şi plouă floare de cais.

Mai tineri şi mai fericiţi,
Bătrâni se-mbracă-n haine grele,
Cu paşii mici şi şerpuiţi,
Coboară drumuri de mistere.
Se pierde griu-n rubiniu,
Speranţa încolţeşte-n noi,
Copaci de gri s-au scuturat
Şi nu mai sunt atât de goi.

Mai tineri şi mai fericiţi
Se-ntorc bătrâni, se-ntorc acasă
Şi sub copacii adormiţi
Noaptea în suflete se lasă.
E poate cea mai lungă noapte,
Copacii-s trişti, copacii-s goi,
Ascunse în tăceri sunt toate,
E cerul gri şi plouă-n noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E CUIBĂRITĂ NOAPTEA ÎNTRE GRI CREPUSCUL ŞI ALBI ZORI
E cuibărită noaptea între gri crepuscul şi albi nori
Şi cerne rouă cristalină, răcoroasă peste flori
Când o lună galbenă, rotundă, dezvelită e pe cer,
Să stea de pază turmelor de stele prntre meteori.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec în ceaţă

E ceaţă peste mare
Şi ceaţă peste munţi.
Tot ce regreţi, se pare,
E că nu ştii să cânţi

La sufletu-mi decât,
Aşa frumos, încât
Nu-mi pasă nici de soare
Din ceaţă când apare.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (19 iulie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg de iarnă

Peste vârfuri cade-o rază,
Printre stâncile-adormite
Când amurgul stă să iasă
Din pădurile-amuţite.

Coame albe se-nnegresc,
Noaptea lungă amuzată
Le învăluie grotesc
De prin cer pictată.

Pe pârâu se stinge-n sus
Sunetul bizar al morii,
Când amurgul la apus
Colorează iute norii.

De pe creasta-ncovoiată,
Într-un şuier fioros
Tăvălind pădurea toată,
Bate vântul furios.

Noaptea prin văzduh zburând
Lasă-n cer o rană,
Lacrimi albe norii plâng
În amurg de iarnă.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul din păr

Azi m-am vopsit...
Un gri perlat
ca toamna cea gri
strălucind, pe-nserat.
Întâi mi-am cumpărat vopseaua
albă ca neaua,
apoi, o picătură
fără măsură, de ceaţă
şi le-am amestecat
în cafeaua mea caldă
de dimineaţă!
N-am mai băut,
le-am lăsat doar o clipă
în ceşcuţa cea verde şi mică!
Apoi am luat
şuviţă cu şuviţă
şi le-am colorat
cu un vârf de peniţă...
Încet, încet,
ca pe un bloc de desen
şi-n părul meu alb
a apărut un poem!
Cuvinte nu am
să-ţi explic şi... nu-mi vin
căci toate-au rămas
în poemul sublim!
Dacă ai şti,
ce frumos am pictat...
Un gri perlat
ca toamna cea gri
strălucind pe-nserat!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mergem prin ceaţă

E ceaţă în gânduri şi dorul mă-ncearcă
Plutesc pe valuri cu tine-ntr-o barcă
Se aud tumulturi de ape înfundat
Prea multe maluri în urmă am lăsat

Mă uit la ape, la ceaţa care vine
Mi-e teamă să nu pleci de lângă mine
Pe râuri aburinde de vrei să mai plutim
Cu dragostea în inimi putem să... reuşim

Hai să-nnoptăm pe malul ce s-arată-n faţă
Să nu te temi chiar de se lasă ceaţă
Vâslesc din răsputeri să mai trăiesc o viaţă
În noaptea asta, te rog, rămâi la mine-n braţe

În astă lume e şi soare, dar mai şi plouă uneori
Suntem forţaţi să trecem chiar prin nori
Când reuşim să ne întoarcem iar la viaţă
Să nu uităm să ne iubim şi atunci
Când... mergem prin ceaţă

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la mine pân' la toamnă

Între noi e numai toamnă,
Vise triste te condamnă,
Ceru'-i gri, vinu'-i maro,
Totu'-ncepe cu zero.

Ce de vifor şi de jale,
Ce de dor, dorul trăsare.
Ce de mine, fără tine
Ce de plânset, toamna vine!

Noapte, ceaţă şi mormânt,
Întuneric tot în gând
Freamăt, plouă cu pământ
Toamnă, ce de negru sfânt!

Nostalgie, zbierăt mut
Zbor lunatic, păr cărunt.
Lumânări fără de ceară
Unde eşti, să-mi fie vară...

poezie de Denis Imbrescu (9 septembrie 2017)
Adăugat de clowndenis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jacheta gri

Jacheta gri, uitată-n cui,
A fluturat odată,
În briza unui golf verzui,
Pe tine înfăşurată.

Tu n-o mai porţi; s-a demodat, Dar eu văzând-o îmi pare Că stau cu tine îngândurat,
În freamătul de mare.

Jacheta gri a-ncremenit
Cu tainicele-i cute...
Mi-aduce-un dor nemărginit De vremile trecute.

Ah! mâneca ce se-ndoia
De-a braţului mişcare,
Ea tristă, parc-a-nchis în ea
O clipă trecătoare.

Şi mâinile ni s-au cuprins
Pe nesimţite parcă,
Pe când, în verde necuprins,
Se depărta o barcă.

Un far luci din val în val,
Arzând pe stânci de diguri,
La un luceafăr roz, spectral,
În nordicele friguri.

Apoi, s-a stins în ceaţă, lin,
Ca iarăş să s-aprindă,
Trăgând o dungă de rubin,
Pe-a golfului oglindă.

Deodată, rece vânt porni,
Din larguri să străbată,
Şi-n tainica jachetă gri
Te-ai strâns înfiorată.

poezie de Constantin Brătescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gri

Dacă dragostea ar fi de plumb şi trandafirii ar fi gri
Şi muza mea ar fi de lavă şi la apus ar împietri,
De ar fi totul de noroi şi noi şi stelele pe cer,
De ar fi totul în jurul nostru un infinit cam efemer,
De s-ar stinge soarele şi ar năvăli furtuna,
De ar cădea meteoriţi într-un tango cu luna,
De totul ar fi alb sau negru şi sufletul ar amuţi,
M-ai iubi gri?

poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantomele tristeţii

Cad fulgi târzii din iarna îngheţată
Şi picături de ploaie se-amestecă perfid
Vestind o primăvară timidă şi-ncercată
De zile încărcate cu nori pe cer şi frig.

Departe orizontul fantome îşi descarcă
Pe umeri îmi aşterne o mantie în gri
Şi ochilor în ceaţă tristeţea le aşează
Spunând cu reci cuvinte că tu nu vei veni.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea din jurul meu

Lumea din jurul meu este gri,
porumbeii sunt gri, zorii sunt gri, furtuna este gri.

Numele cu care-i chem sunt frumoase–
iar eu mă întreb unde se tot duc.

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Năzdrăvănii de toamnă

Şi-a pus toamna rochie de brumă
Şi-alergând râzând peste câmpii,
Culorile şi le-arunca în glumă,
Frunzele făcându-le-arămii!

Şi-ntr-un dans nebun s-a prins cu vântul,
Păsările toate le-a gonit
Ca să nu se supere pământul
Chiar şi ceru'-n gri l-a zugrăvit!

Sugubeaţă rău e năzdrăvana,
Struguri copţi a pus cercei la vie,
Şi zdrobindu-i umple damigeana
Cu motive dulci de bucurie!

Chiar de uneori e mai ciufută
Şi din zâmbet soare, plânge ploi,
Ni-i cămara cu de toate-umplută
Şi ne-a pus şi varza la butoi!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafrul... zâmbeşte

S-a trezit devreme trandafirul
din amorţeala lui nocturnă,
îşi spală ochii-n firele de brumă
să s-aştearnă vesel iar privirii...

La orizontul încă galben-alburiu
Soarele din vălul alb de ceaţă,
cu razele subţiri ca firele de aţă
aruncă lumina spre cerul vioriu.

Mai târziu puţin, spre miezul zilei
trandafirul înveşmântat roşu color,
profitând de umbra unui fir de nor
zâmbeşte larg şi dulce crizantemei...

La sfârşitul zilei, înainte de amurg
Soarele şi roza pleacă la culcare,
orizontul iară-i plin cu ceaţă mare,
din noapte liniştea şi pacea curg...

poezie de Ioan Friciu (2014)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipuri de frescă

Ne rugăm să vină moartea,
Cum ne-am dori sărutarea
Iubitei cu patos noaptea...

Când simţi stihia că te miroasă,
Te rogi de ea să fie miloasă,
Ce utopie... nu si nebunie...

Să-ţi rogi dragostea să te aline
Si când vine lângă tine...
Te răsucesti la ea cu spatele,

Nu poţi face asa ceva cu moartea...
Nu o chema aiurea... degeaba...
Onorea, cinstea ta, decade...

In moarte si după ea,
Când ea te cheamă rece...
Sărut-o fierbinte si petrece,

Odată vine, nu de mai multe ori,
Atunci vei fi acoperit in flori,
Si tu... si eu... să murim cu zâmbetul unei flori...

Tăiată si pusă in vază, pe moarte...
E mult... mult... mai frumoasă
In doină ruginită de rece coasă...

Nu suntem datori doamnei negre
Ea vine, vine si te trece...
Din lumea.. prea gri si prea rece...

Unde te va duce ca o frescă...
Poate, poate... o fi cald si verde...
Mai gri si mai rece mai poate fi?

Decât in lumea mea... ce trece...
Pe lângă mine... prea gri... prea rece...
Aidoma unor mozaicuri si fresce...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuanţă de gri

Nuanţele de gri sunt singurele umbre
Ce dansează sălbatic în calea ochilor,
Dorind să ascundă culorile curate,
Cerşesc grăbite atenţia mea totală.

Infinitul curcubeu de nuanţe închise
Mă acaparează şi mă izolează,
Creând pentru mine în abisuri
Un amestec de tristeţe supremă.

Îmi măsoară apoi adâncimea tristeţii
Cu o nuanţă de gri metalizat,
Iar sălbaticul rânjet de mândrie
Mă face să cred că a reuşit.

Intensitatea de gri asupra fiinţei mele
Îmi trezeşte neîmplinirile trecute
Şi dorind să se sfârşească mai repede,
Îl rog să pregătească nuanţa fatală.

Îmi închide cu nuanţele accesul spre viitor
Şi izbindu-mă furios într-o fundătură,
Se năpusteşte exaltat din umbra griului
Spre jalnica şi sumbra mea făptură.

Simt cum un gri nesfârşit mă străpunge,
Pătrunde în mine şi curge prin sânge,
E parte din mine, îl simt peste tot,
Se face comod şi aşteaptă să mor.

Văd cerul senin acum când sunt mort
Şi o linişte dulce mă îmbie la somn,
Din ape spre cer se ridică în zori
Frumos curcubeul plin de culori.

poezie de Vasile Şerban din Drumul spre cer (2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul Hiroshimei

Ce ceaţă deasă, vai, ce ceaţă deasă
Nu mai cunoaştem drumul către casă

Suntem uşori şi ceaţa e ca fumul,
Vai, unde-o fi, unde s-ascunde drumul?

Ce ceaţă deasă, vai, ce ceaţă mare.
Unde-i cărarea, doamna-nvăţătoare?

Sub talpă n-avem nici un drum, plutim
Vai, unde-i casa? cum să nimerim?

Şi suntem goi, şi ne cuprinde teama.
Unde e tata?
Unde este mama?

Nu ne vedem nici între noi deloc
Şi jocul nu ne place, nu e joc.

Ce ceaţă deasă, vai ce ceaţă mare,
Oh, azvârliţi-ne, voi, o cărare.

Nu mai cunoaştem drumul către casă
şi ceaţa este deasă, deasă, deasă.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corul copiilor ucişi

Ce ceaţă deasă, vai, ce ceaţă deasă...
Nu mai cunoaştem drumul către casă.

Sîntem uşori, şi ceaţa e ca fumul,
Vai, unde-o fi, unde se-ascunde drumul?

Ce deasă ceaţă, vai, ce ceaţă mare!
Unde-i cărarea, doamnă-nvăţătoare?

Sub talpă n-avem nici un drum... plutim...
Vai! Unde-i casa? cum să nimerim?

Şi sîntem goi, şi ne cuprinde teama.
Unde e tata? Unde este mama?

Nu ne vedem nici între noi deloc
Şi jocul nu ne place, nu e joc.

Ce deasă ceaţă, vai, ce ceaţă mare,
Oh, azvîrliţi-ne, voi, o cărare!

Nu mai cunoaştem drumul către casă,
Şi ceaţa este deasă... deasă... deasă...

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vi(v)a(t) Bacovia!

Pe masă mai e o petală, din nuc nouă frunze au nins, bat clopote la catedrală, un gri peste frig s-a întins.
E frigul mai gri decât griul, mi-e frigul mai frig de la gri, aud cum scânceşte pustiul, îi strig că nu-l pot suferi.
În mall-uri se vând frunze moarte, la teatru-au băgat lumânări, în piaţă găsesc paşapoarte, la poştă... parfum şi ţigări.
La colţ mă aşteaptă-ambulanţa, (am febră, tuşesc şi strănut), mă strânge la piept Baba-Cloanţa şi-mi dă şi un tandru sărut.
La ştiri, moartea râde ca proasta, citind, recitând, declamând, rafale-mi împuşcă fereastra, sar cioburi de geam şi de gând.
Ce noimă, ce şansă, ce veste? Ce urmă de umbră-i în plic? E frig, e un gri de poveste şi-i gri bidiviul la dric.
În cană se-neacă o clipă, pe străzi umblă medici stafii, la tâmplă îmi creşte, în pripă, sfârşitul coleric de zi.

poezie de Eduard Lupascu (19 noiembrie 2020)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul Soarelui

Soarele e veşnic zâmbitor
Chiar dacă gri e viaţa noastră.
Pe-ntinderea de cer albastră
E stăpân, de viaţă dătător.

Văzduhul e pictat c-un nor,
De mâna vântului măiastră.
Soarele e veşnic zâmbitor
Chiar dacă gri e viaţa noastră.

Străbate cerul într-un zbor
Spre orizont şi râde la fereasrtră,
Îmi sărută florile din glastră
Şi se pierde-n înserare, visător,

Soarele cel veşnic zâmbitor.

rondel de Ioan Friciu (12 noiembrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamna gri ...

Copacii-s palide fantome
În toamna gri, cu chipul slut,
Când frunzele-nturnate-n lut
Ţes noi covoare policrome.

Umbrele-au înghiţit tăcerea,
În pântec icnetul s-a frânt
Şi amorţite sub pământ,
Din seva lui îşi trag puterea.

Stafii de ceaţă-n noaptea oarbă
Au răscolit până-n adânc,
În tropot, rătăcind prin iarbă

Cu braţe-nfipte în oblânc,
Până le râse iarna-n barbă,
Alungând toamna ca pe-un ţânc.

sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!