Sparge-te, sparge-te, sparge-te

Sparge-te, sparge-te, sparge-te
De pietre gri şi reci o, mare, care tot pleci şi tot revii!
Iar eu aş vrea ca limba mea să poată murmura
Toate gândurile care îmi răsar acum în minte, vii.

O, e-atât de bine pentru băiatul pescarului
Care chiuie jucându-se cu surioara lui!
O, e-atât bine pentru marinarul cel tânăr
Care cântă-înălţând velele-n bătaia vântului.

Nave maiestuoase se petrec mereu, mereu,
Spre raiul lor de dincolo de zare;
Da, vai de-atingerea mâinii de departe
Şi de sunetul vocii care niciodată nu dispare.

Sparge-te, sparge-te, sparge-te
La picioarele stâncilor tale negre, o, mare!
Dar farmecul zilei care a murit
Nu-mi va mai dărui pierduta sărbătoare.

poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai, sparge-te [Break, break, break]

Hai, sparge-te, nu te opri,
De stânca cenuşie, mare!
Aş vrea acum să pot rosti
A mele gânduri călătoare.

Despre băiatul de pescar,
Ce strigă-n joc la a lui soră!
Despre flăcăul marinar,
Ce cântă-n golf, când stă la proră!

Despre vapoare ce-au plutit
Spre portul lor de sub colină;
Dar mâna mi-a cam amorţit,
Iar vocea-mi este cam străină!

Hai, sparge-te, nu te opri,
De-a ta faleză, dragă mare!
Dar vraja zilei va muri
N-o să mai simt a ei chemare.

poezie de Alfred Tennyson, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie nu îmi pare că acest fantastic, minunat univers, acest interval imens de timp şi spaţiu şi felurile diferite de animale, şi toate felurile diferite de plante, şi toţi aceşti atomi cu mişcările lor, şi tot aşa, tot acest lucru complicat poate fi doar o scenă în care Dumnezeu să poată să privească luptele fiinţelor umane pentru bine şi rău - care este părerea pe care o are religia. Scena este prea mare pentru această dramă.

citat clasic din Richard P. Feynman
Adăugat de Cătălin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au rămas destul de bine. Ăl mare a rămas cu topuzu-mpărătesc; ăl mijlociu cu iconiţa... Puţin lucru e să împărăţeşti? Nu-i destul să nu mori niciodată? Dar era şi drept să fie a lui Prâslea, pentru că el dacă nu o lua pe Ileana, rămânea cu oglinda, şi s-ar fi tot uitat în ea, ar fi văzut-o pe fată mereu cu altu-n braţe şi s-ar fi prăpădit băiatul... Şi dacă se prăpădea el, se prăpădea şi fata, se prăpădea şi mă-sa, împărăteasa, care tot pe el îl iubea mai mult, că era Prâslea, şi ar fi fost mai mare păcatul să se întâmple atâtea nenorociri pentru o biată dragoste de tinereţe.

finalul de la Poveste de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu sărbătoresc Ziua Sfântului Valentin

Ea vorbeşte despre mine, cel de ieri....
cel care era întotdeauna
amuzant şi care-o făcea să râdă ore-n şir,
omul de care
s-a îndrăgostit,
acel om,
eu, cel de ieri...
nu eu, cel de azi...
Cel care, pretinde ea
(iar eu neg),
c-am devenit...
cârcotaş, încăpăţânat
şi partizan politic,
un om care ascultă radioul pentru a avea ce vorbi
şi care nu dansează niciodată cu ea pe vechile acorduri.
Omul care o asculta
pe ea, cea de ieri,
dar acum este mereu defazat –
ea cea de azi...
ea cea de azi,
ea care mă hărţuieşte mereu
şi care se plânge de dispariţia
celui care am fost ieri...
eu,
eu cel care poate n-am existat niciodată,
decât în mintea ei –

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi mai este niciodată frică

De frica cea cumplită a morţii, mi-am construit şi eu o casă
Şi acum, această casă este beatitudinea oceanică şi nemărturisită a Sinelui Suprem pe care deja l-am descoperit în mine.
De frica frigului, mi-am cumpărat şi eu o haină
Şi acest veşmânt îmi dă acum mereu căldura din interiorul inimii mele care arde de o iubire nestinsă.
Acum tocmai de aceea nu-mi mai este deloc teamă de frig.
De frica sărăciei, am căutat mereu bogăţia
Şi glorioasă îmi este acum această misterioasă bogăţie fără limite care îmi vine clipă de clipă de la Dumnezeu.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de mizerie.
De frica foamei, am căutat mereu hrana
Şi acum hrana îmi este meditaţia yoghină profundă ce este realizată asupra adevărului ultim care m-a eliberat.
Acum tocmai de aceea nu-mi mai este deloc teamă de foame.
De frica setei, am căutat mereu să beau ceva,
Iar băutura mea cea nelipsită a devenit acum nectarul cel tainic şi veşnic îmbătător al adevăratei cunoaşteri supreme.
Acum nu-mi mai este niciodată teamă de sete.
De frica duşmanului, mi-am căutat şi eu mereu un tovarăş
Şi până la urmă l-am găsit în vidul cel enigmatic şi etern al betitudinii divine care nu se sfârşeşte niciodată.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de nici un duşman.
Din cauza fricii de a nu greşi, am căutat şi eu cu o neostenită frenezie o Cale spirituală adevărată.
Şi acum aceasta este pentru mine Calea Uniunii Transcendente în Dumnezeu cel Unic şi mereu Omniprezent.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de nicio greşeală.
Pentru că sunt deja un înţelept în care se oglindeşte fără încetare întreaga măreţie ascunsă a lumii ce a fost manifestată de Dumnezeu,
Acum beneficiez oricând de nenumărate comori ale cunoaşterii supreme; şi peste tot acolo unde merg
Sunt veşnic fericit şi pe deplin liber.

poezie celebră de Milarepa
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fecioraşul marinar

S-a sculat în zori şi, plin de-ncredere,
A sărit dincolo de dig în marea creaţă,
A ajuns nava şi s-a prins de-o parâmă,
Şi-a fluierat către luceafarul de dimineaţă.

Şi-n vreme ce fluiera ascuţit, prelung,
A auzit un strigăt vibrant de sirenă, "Ce faci,
O, fecioraş, deşi eşti tânăr şi foarte mândru,
Eu văd de pe-acum locul în care o să zaci.

Nisipul şi drojdia valurilor se-amestecă
În peşterile-ntunecoase din golful mohorât,
De coastele tale-s prinse lipitori şi inima
Ţi-o mâzgălesc lighenii cu scrisul lor urât."

"Naivo," a răspuns el, "moartea-i ajunge pe toţi
Oamenii, pe cei de pe ţărm şi pe cei de pe mare,
Dar eu unul nu voi accepta niciodată
Să lâncezesc acasă, cu mâinile-n buzunare.

Mama mă strângea-n braţe plângând,
Surorile-ntr-un glas strigau, ‘ne faci de ruşine;'
Tata-ngăima cuvinte despre moarte şi epave –
Toţi mă învinuiau, toţi se-agăţau de mine.

Dumnezeu cu mila! Eu pe-nvolburata mare
Mi-asum acum din toate primejdiile partea,
Un demon s-a dezlănţuit în inima mea,
Mai înspăimântător decât însăşi moartea.."

* Premoniţie? Harold Courtney Tennyson, nepotul lui Alfred, Lord Tennyson avea să moară la bordul unei nave în timpul celui de-al doilea război mondial.

poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scoatem America de pe hartă. Credeţi că va fi mai bine? Credeţi că ceea ce vine - China de exemplu, care ar putea să devină marea putere care a fost America în secolul XX -, va fi mai bună venind cu o total altă viziune pe care încă nici nu o ştim bine şi nici nu o înţelegem bine? Iar cu Rusia nici nu am ce să spun, pentru că nu există prea multe motive pentru ca un român să simpatizeze cu vecinul cel mare de la Răsărit, care i-a făcut tot felul de pozne.

Norman Manea în interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

În părculeţul de lângă apă
Care curge încet la vale
Stau gânditor pe bancă
Fiind şi zi de sărbătoare.

Pe alei e forfotă mare
Bătrâni, tineri şi părinţi
Veniţi pentru plimbare
Cu odraslele lor cuminţi.

Unii mereu spun la glume
De care îmi aduc aminte
Lumea noastră este lume
Şi priveşte tot înainte.

Bucurii au şi ai mici
Pe lângă părinţii lor,
Mamele şi ai lor tătici
Le fac voile cum vor.

Dau şi eu ceasul în urmă,
Cu amintirile toate,
Au fost ani grei, nu glumă
Ducându-i mai departe.

Privesc îngândurat în zare
Şi copilaşii din jur
Care îmi dau târcoale,
Voind ceva să le spun.

N-am stat mult şi am început
C-o voce înceată şi moale
Aşa cum m-am priceput
Pentru o bună desfătare.

Să trăiţi, dragi copii,
Să ajungeţi oameni mari,
Să aveţi numai bucurii
Împlinind suta de ani.

Strânşi cu toţii în jurul meu
Să asculte ce le vorbesc,
Le-am spus despre viaţă mereu,
Să fie harnici cât

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu criticul contează, nu cel care îţi arată cum poate să se împiedice un bărbat puternic, sau care sunt locurile unde făptuitorul ar fi putut să lucreze mai bine. Meritul aparţine omului care coboară în arenă, a cărui faţă este plină de praf, de transpiraţie şi sânge, care se luptă cu curaj... care cunoaşte marile entuziasme, marile dăruiri, cel care se consumă pe sine pentru o cauză demnă, care cunoaşte cel mai bine biruinţa finală şi care, în cazul cel mai rău, dacă nu reuşeşte, cel puţin eşuează pentru că şi-a asumat riscuri mari. Astfel încât locul lui nu va fi niciodată alături de suflete reci şi sperioase care n-au cunoscut vreodată victoria sau înfrângerea.

citat clasic din Theodore Roosevelt
Adăugat de Radu G
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturia de credinţă a unui marinar

Cât voi mai naviga pe marea care-n valuri mari zvâcneşte
Credinţa mea nu se va micşora, o, Doamne, ci va creşte;
Cât deasupra capului se rotesc stelele, cereşti rubine,
Oştiri strălucitoare, eu îmi voi aminti mereu de Tine.

Am văzut o zi oameni vii, cu inimă generoasă şi suflet mare,
Şi-a doua zi s-au dus, fără împărtăşanie sau binecuvântare,
În locul nevăzut, unde vom merge toţi când clipa-aceea vine –
Iar, Doamne, bunătatea şi toate darurile tale le ştiu bine...

Necredincios par celor care nu mă ştiu, nu-mi cunosc miezul,
Ei nu văd cum în fiecare seară eu spun Crezul
În vâltoarea mareei care se avântă galopând spre zare,
Spre vestul nesfârşit unde seara soarele se prăbuşeşte-n mare;

Mă gândesc în orele de veghe, în carturile lungi de noapte,
La acele lucruri care nu pot fi vândute, nici cumpărate,
Lucruri nepreţuite, rare; nu iau în deşert sus pe catarg
Atotputernicia Ta, când valurile pe punte violent se sparg:

Rugăciunea şi credinţa marinarilor nu scad, ci mereu cresc,
Doamne, Dumnezeul meu, atât cât navele pe mări plutesc.

poezie de Harry Kemp din Cântece şi balade marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Eugen Barbu

Groapa lui e-atât de mare
Şi va fi mereu aşa,
Că nici timpul nu e-n stare
Să o poată astupa!

epigramă de Ion Bubă din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, fiinţă inocentă

Te-aştept prin întuneric şi prin ceaţă

să vii cu farmecele tale.

Aştept de parcă a trecut o viaţă,

cu sufletul pătat de dor şi jale.

Mi-e dor de-un zâmbet călduros

ce risipeşte orice necaz

şi de un suflet călduros

care te scapă de macaz.

Tu fiinţă inocentă care îmi aparţii,

nu mă lăsa acum în umbră!

Îţi dăruiesc orice ca să revii,

căci nu vreau viaţă sumbră.

Să pot trăi în pace cum oi vrea,

să pot iubi pe cine cred.

Că sunt sătul, deşi nu prea...

Şi cum mă vezi, cam şubred.

Eşti tu aceea care-mi pare

a fi aleasa dintre spuse.

Un sentiment oferi, e mare

şi-ndoielnic pare-mi-se...

Pătrunzi în minte parcă prea uşor

şi nu stiu ce să fac -

ori să traiesc, să mor?

Mai bine mă împac.

Poate că nu vei mai ajunge

şi te aştept degeaba...

Ceva în piept mă-npunge

şi eu credeam că-i graba,

dar timpul pentru mine stă în loc

sau trece, nici nu ştiu...

Şi inima aproape că-mi ia foc

la cât e de pustiu.

Mi-e dor de vorbele pe care

mi le spuneai în vis.

Eu nu mai dorm şi doare,

căci nu mi le-ai mai zis...

Oftez din greu, că poate eşti

tot mai aproape de apus,

unde te-aştept să îmi şopteşti

ce, chiar de mult, nu mi-ai mai spus.

Mă pot uita la nori,

cum o făceam mereu.

Mi-e teamă c-o să mori

şi o să pleci, dar eu?

Eu te aştept în întuneric şi în ceaţă

să vii cu farmecele tale.

Aştept de parcă a trecut o viaţă,

cu sufletul pătat de dor şi jale...

poezie de Pleşa Dragoş Florian din Poezie
Adăugat de Pleşa Dragoş Florian
Comentează! | Votează! | Copiază!

El

El este punct
şi în acelaşi timp infinit.
Puritatea Lui nu are nuanţe.
Rosteşte mereu
doar două cuvinte:
Să fie!... Şi e de ajuns
pentru că restul
există în gândurile Sale
care sunt peste tot
creând şi distrugând totodată
în numele desăvârşirii.
El este cel ce este,
în care a fost sau va fi
rămân tot este,
oriunde şi oricând
într-un inefabil totdeauna.
Îi place să se joace ca un copil
cu creaţia pe care bătrânul ce este
o admiră, întinerind-o mereu
cu tinereţea Lui veşnică.

poezie de Anatol Covali (12 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cititori de gânduri

Tu eşti acolo, ştiu, şi îmi citeşti
din gândurile mele răzleţite
dorinţe care par să te agite
acum, când eşti a mea şi mă iubeşti.

Ai vrea ca aerul ce te-nconjoară
să nu mai fie-atât de plin de mine,
dar îl inspiri, îţi place, îţi e bine,
şi, parcă, n-ai mai vrea să-l dai afară.

De unde ştiu? – din gândurile tale,
pe care pot şi eu să le citesc,
căci peste tot, de-o vreme, mă-nsoţesc,
şi-mi plac, le vreau cu mine, le iubesc.

Iubita mea, puterile astrale
ne-ndeamnă să urmăm aceeaşi cale.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cititori de gânduri

Tu eşti acolo, ştiu, şi îmi citeşti
din gândurile mele răzleţite
dorinţe care par să te agite
acum, când eşti a mea şi mă iubeşti.

Ai vrea ca aerul ce te-nconjoară
să nu mai fie-atât de plin de mine,
dar îl inspiri, îţi place, îţi e bine
şi parcă n-ai mai vrea să-l dai afară.

De unde ştiu? – din gândurile tale,
pe care pot şi eu să le citesc,
căci peste tot, de-o vreme, mă-nsoţesc
şi-mi plac, le vreau cu mine, le iubesc.

Iubita mea, puterile astrale
ne-ndeamnă să urmăm aceeaşi cale.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de mare

Dincolo de mare, dincolo de mare,
Inima mea-i dusă, s-a pierdut în zare;
O singura cale urmăresc sub soare
Gândurile mele, dincolo de mare.

Dincolo de mare, dincolo de mare,
Rândunica-n volte ca un nor dispare;
O, pasăre ferice,-n albastra depărtare,
Ca şi tine, vreau să zbor dincolo de mare!

Dincolo de mare, dincolo de mare,
Sunt inimi calde şi-oraşe pline de splendoare;
Eu nu-s acasă-aici, aici nu am stare;
Inima-mi plecată-i dincolo de mare.

poezie clasică de Thomas Love Peacock, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt bărbatul...

Toate lucrurile se destramă-n timp,
Doar amintirile nu vor să moară.
Am ajuns deja la vârsta bătrâneţii;
Fetiţa mea este o tânără doamnă,
Dar în mintea mea e tot un copil.
În mintea mea sunt încă un om tânăr,
Care va face lucruri interzise,
Care va accepta toate provocările
Care va trece dincolo de toate limitele,
Care va arunca grijile în aerul însorit al zilei,
Căruia-i place să treacă prin foc.
Eu sunt bărbatul care spune copilului său:
Ai grijă... ai grijă... ai grijă...

poezie de Autor necunoscut – India?, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mare

Singură, stau în bătaia vântului, pe puntea
Unei nave, care se tot ridică şi tot coboară,
Beznă tulbure-n jur, apă sălbatică sub mine,
Biciuită de furtună, vâjâind în noaptea barbară.

Pământul e-încruntat, marea neprietenoasă,
Caut loc de-odihnă pe neodihnita mare;
Trebuie să lupt zi de zi, să mor luptând,
Cu o rană nevindecată-n suflet, temătoare.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către seară, mă aşez la picioarele tale...

aş vrea să ies la plimbare, şi ea, răsturnată adânc
în fotoliul de unde priveşte, prin neştiutoarea fereastră,
chipurile, în vremea din faţa ei, să mă urmărească
trecând, pe străzi bântuite de ploaie. şi cu ochiul stâng

eu urmărindu-i atenţia, oarecum întretăiată, mereu
zvâcnită înainte, spre ceea ce crede ea că este mai important
în jocul realităţii, pe care îl vede dincolo. – eu
însă, în timpul oprit, de dincoace, mocnind aberant,

pe genunchii ei, alăturaţi cast, şi pe care
ea îi acoperă uneori cu mâna, încet.
(semn că-mi simte privirea, desigur)... şi iară

aş vrea să merg, tot mai departe de ea, cu un umblet
apăsat de ploaie, şi vântul care îi bate
ei în fereastră să-i amestece chipurile acestea toate.

poezie clasică de Mircea Ivănescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt prevenitor

Nu te grăbi să vii aici.
Îţi spun!

Ai să-ţi pierzi aerul şi respiraţia
ai să rămâi pe neaşteptate în pielea goală
în surâsul - su-râsul - sub râsul comisiei
iar eu n-am să te pot apăra
pentru că aici, pe plaja de sticlă
nu sunt decât băiatul de mingi
al infantelor jucând volley cu fulgere globulare

Nu, nu veni aici - iar dacă totuşi vii ai grijă la tălpi
- pe plaja de sticlă, în loc de scoici, marea aruncă inimi de copil

Nu te grăbi să vii de bunăvoie
- Mie mi-au făcut o supradoză cu raze reci de lună
tocmai când dormeam mai adânc -
şi acum limba pe care o vorbesc
nu prea mai e a mea

A este uneori A, dar poate fi şi Aha
O este uneori O, dar în general e cunoscut ca Oho sau Ohoho
G este uneori G, dar poate fi şi o spânzurătoare
pentru un grec antic pedepsit de perşi

Iar marea prin care înoată inimi de copil
şi-n care
din când în când
mai cade un fulger
nu e decât lacrima gigantică a unei zeiţe
părăsită şi de zei şi de oameni

Nu te grăbi să vii aici
pentru că de aici nu se mai pleacă
niciodată.

Bagă de seamă!
Rămâi mai bine acasă în fotoliu şi aşteaptă -
urmează o transmisie directă

Să nu zici că nu ţi-am spus.
Atât.

poezie de Şerban Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!