abator

Pieiri

Se moare des, enorm de des în lume;
Chiar ieri s-a inundat un muşuroi
Şi un melc am călcat azi printre legume,
Iar un vecin e-n drumul spre apoi.

Am văzut azi copac tăiat şi-i vară
Şi-un cuib şi-a pierdut puii în cădere.
Un cal epuizat trage să moară...
Prieten are cancer, fără prevedere.

Am auzit c-a explodat o supernovă.
O cioară-i pedepsită; "furt pretins",
De grâne... Macii-s rupţi în holde
Şi-un câine-n sac, la gârlă, moare-mpins.

Delfini se suicid pe-un litoral
De valuri nespălate... şi-i pierdut matroz
Căzut hors-bord, purtat etern de val...
Pe zebra-n vânăt e-o fetiţă, jos, cu obrazul roz.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul domestic

omul cu înţelepciune a inventat domesticirea
animalelor
crescute pe lângă casă, hrănite, muncite, exploatate
în final sacrificate
apoi a descoperit ceva mai interesant
domesticirea omului de către om
crescătoriile în mari oraşe, cuşti în apartamente
jugul la biroul unde soarele e desenat pe tavanul liftului
mâncarea furaj concentrat din supermarket
şi cea mai tare realizare, libertatea
din mintea oamenilor domesticiţi
cu filme, cu ştiri, cu reclame, cu vacanţe scurte
în resorturi corespunzătoare
omul domestic se reproduce controlat în laboratoare
dă naştere altor oameni domestici educaţi despre libertate
când se trezeşte unu, cu amintiri
de când oamenii migrau în toată lumea
evadează din morala comună pe câmpiile posibilului
colectivul ia atitudine, îl marginalizează din crescătorie la abator
un nebun, inadaptat, neînţeles, decăzut, paria

[...] Citeşte tot

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Percival Sharp

Priviţi cu atenţie mâinile împreunate!
Spun adio sau bine aţi venit,
Sunt mâini pe care le-am ajutat sau mâini care mă ajută?
N-ar fi mai bine să se fi sculptat o mână
Cu degetul mare îndreptat în jos, ca cea a lui Elagabalus?

Şi-acolo este un lanţ rupt,
Sugerând poate ideea verigii slabe –
Dar care-a fost aceea?

Iar mieii, unii culcaţi,
Alţii stând în picioare, ca şi cum l-ar fi ascultat pe păstor –
Unii, cu un picior ridicat în aer, purtau o cruce –
De ce n-au sculptat un abator?
Şi coloanele năruite! Dăltuiţi, vă rog, mai degrabă piedestalul
Sau fundaţia; îngăduiţi-ne să vedem cauza prăbuşirii.

Şi gravurile cu fel de fel de compasuri şi de instrumente matematice,
Ca o ironie la adresa ignoranţei celor care-şi dorm acolo somnul de veci
În ceea ce priveşte determinanţii şi calculul variabilelor.

[...] Citeşte tot

poezie de Edgar Lee Masters, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pata brun cu negru

O umbră neagră-n brunuri şterse
Zăresc în caldul de-un cuptor
De iulie, icnind să verse
Gunoi din falsul abator.

Nici nu-i frumoasă şi e mică
Şi fuge doar de o priveşti;
Se ascunde tremurând, i-e frică,
Nu vine chiar de-o amăgeşti.

O văd mereu dormind cu jind;
Jinduind curtea-mi cu-al meu dog
Care se-mbuibă... Doar privind
Nepăsătoare, ca de-un drog.

Şi se răceşte timp. Nu creşte,
Doar simţuri dă de-un prim amor
Neaşteptat, ce nu-şi doreşte;
Că o haită-ntregă o muşcă, o vor.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai, Românie!

... hai, Românie ireală, proiect al marilor puteri
s-a stins Alteţa sa Regală, o jertf-a micilor cedări
de azi pe calea veşniciei purcede şi Mihai I
tăcut martir al tragediei din veacul marilor hoţii
când România hăcuită de Molotov şi Ribentrop
a mers la abator ca vita într-un război ca un potop
şi după care cum se ştie acelaşi rege suveran
abdică. Biata Românie ajunge sluga lui Ivan.

hai, Românie temporală, proiect de veacuri zămislit
şi renăscut a căta oară ca Phoenix, poate mai cumplit
declară-ţi zilele de doliu - se trece o epocă tristă
epuizând în crematoriu totala-şi pleavă socialistă
apare alta mai globală, mai naşpă şi mai delicată
cu sărăcimea mai totală şi securimea mai bogată
apare o epocă-n care te văd unită şi regat
aceiaşi Românie Mare. Mihai I a abdicat.

hai, Românie parţială, proiect de frică adumbrit
cu rege mort, regină goală, în cârd de state hăcuit

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (26 aprilie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înapoi la poveste

Nu mi-e teamă să mă-nchid cu tine
într-un bloc de piatră, într-un miez de copac.
Nu mi-e teamă că ne va asupri o plictiseală eternă,
ci că va trebui să ne iubim de-a-n picioare, să tac,
şi-apoi s-adormim pe hoituri necioplite,
de eroi necunoscuţi, nenăscuţi în vreun veac.

Între două statui, zborul sărutului e de genul neutru.
Mai ales între două statui apropiate ca vârstă,
cusute pe linia inimii cu aţă de sac.
Cât am iubit libertatea ţiganilor şi boieria speciei
tivită pe os, cât am zăcut pe funduri de lac,
slugărind un imperiu al foamei,
mut ca o şenilă de templu!

Îmi închipui cum ne strângem mâna sau ne
gâtuim sufletele, în acelaşi punct, în acelaşi timp,
cu o aroganţă de picol întărit de nevoi –
şi sufletele, gâtuite, cu sfoara capului tăiată,
se-nalţă îmbrăţişate ca două mâini

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt productiv

sunt productiv ca o tuse
ca o maternitate
ca o patrie
ca un coş de termocentrală
ca o holdă
ca un uter de şobolan
ca intestinul girafei sătule
ca o şcoală
ca o fabrică de diplome
sunt chiar mai productiv decât o televiziune de ştiri
sunt productiv ca moartea
(devin inevitabil)
ca cloaca unei găini
sau unei peştoaice
ca ceasul care fabrică secundele negre
ca gura bocitoarei sunt de productiv
şi ca un deget înfipt în fundul gâtului
ca perna cu care te băteam în cap când eram mici
productiv ca un prizonier torturat
ca un concert rock în flăcări

[...] Citeşte tot

poezie de Şerban Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monologul puiului de vulpe

Albastru sunt, în ferma cenuşie,
Şi, pentru asta, bun de abator,
În cuşcă de metal ţinut -vai mie!-
Nu-s împăcat că trebuie să mor.

M-aş jupui de viu, să scap de-această
Nobleţe grea. Aş năpârli pe loc.
Dar albăstriul meu, ca o năpastă,
Trimfă-n blana mea fără noroc.

Năpraznic urlu şi mă iau la trântă
Cu cerul, trâmbiţând spre stele reci,
Ca să implor ori libertatea sfântă,
Ori blana năpârlită-n veci de veci.

Un domn străin, cum vin pe-aici tot anul,
M-a imprimat cum urlu. Ce nebun!
Dar cum ar urla şi el, sărmanul,
Numai o clipă-n locul meu să-l pun.

[...] Citeşte tot

poezie de Evgheni Evtuşenko (1967)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!