Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Sunt productiv

sunt productiv ca o tuse
ca o maternitate
ca o patrie
ca un coș de termocentrală
ca o holdă
ca un uter de șobolan
ca intestinul girafei sătule
ca o școală
ca o fabrică de diplome
sunt chiar mai productiv decât o televiziune de știri
sunt productiv ca moartea
(devin inevitabil)
ca cloaca unei găini
sau unei peștoaice
ca ceasul care fabrică secundele negre
ca gura bocitoarei sunt de productiv
și ca un deget înfipt în fundul gâtului
ca perna cu care te băteam în cap când eram mici
productiv ca un prizonier torturat
ca un concert rock în flăcări
din care arșii cad
unul câte unul
ca frunzele toamna
ca un uger sunt de productiv
ca un colind și ca un abator
(tu, cel cu ochi de lemn, nu te opri, căci totul este scris cum îți zic)
ca monetăria statului
ca un covor scos după 2000 de ani dintr-o piramidă
și scuturat pe balcon de bunica vecinului meu de la 3
ca norii negri de vară
ca norii negri de iarnă
- ca mintea celui care gândește fulger -
- ca mintea celui care gândește zăpadă -
(de 48 de ani 3 luni și trei zile Lumea îmi șoptește necontenit în ureche
"Vino în Rândul Meu"
și asta mă face din ce în ce mai productiv)
ca Frica sunt de productiv
și ca împreunarea șoarecilor și a iepurilor
(ne-am propus de la bun început să fim onești și acum ne plictisim îngrozitor
pentru că ne-am ținut de cuvânt)
productiv ca oroarea de a fi reprezentat în lumea năpârcilor
(la Judecata de Apoi nu se merge în grup, nu te ții de mână cu nimenea, nu...)
ca ploaia și ca setea de Moarte
ca burta bătrânei Enola Gay
(căci eu sunt viu iar ei sunt morți
și ochiul meu e-n ceață)

atâta doar că eu nu sunt
nici tuse
nici maternitate
nici patrie
nici coș
nici holdă
nici uter
nici nimic din toate acestea...
*
dar, cu toate acestea,
am citit o poezie a maestrului Nicetas
care începea cu acest vers:
"Putem să smulgem din aripa păsării penele"
și brusc m-am oprit din citit
am luat creionul și am scris acolo sub versul acela
și sub toate celelalte:
"Putem să smulgem din aripa păsării chiar pasărea"
și-am înviat.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Scrisori dintr-o piramida" de Șerban Georgescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 13.99 lei.

Citate similare

Rumi

* * *

Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creștin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici țărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului și nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparțin Preaiubitului meu.
Am renunțat la dualitate și am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te știu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu ești cel dintâi, ultimul, cel din exterior și cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Ești
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Oceanul sufletului" de Rumi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -29.00- 27.55 lei.

Unui scriitor productiv

Fiind convins viața-i fum
A scos volum după volum
Și cărțile sunt bunicele
Se-aprind și scot un fum din ele!

epigramă de din Când pleaca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nimic nu face pe om mai productiv decât ultimul minut.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu există nimic mai puțin productiv decât încercarea de a eficientiza un proces de care nu ai de fapt deloc nevoie.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poet anonim

tatălui meu
Sunt marele poet anonim
Îmi înec genialul creier în vin
Numai în licoarea lui Bachus devine productiv
Ca oricare emotiv,
Îmi racordez inspirația la pana de scris
Îmi șterg transpirația, aștept vibrația
Implor neîndurătorul destin
condamne la galerele eternității

poezie de din revista Boema, volumul Pasagere clipe
Adăugat de Gorunescu Carmen LidiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cum eu sunt Existența pură, nu pot fi trupul. simțurile, mintea și nici lumea. Nici ignoranță chiar, căci toate acestea sunt neînsuflețite și nu pot fi reale.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Spiritual Teaching of Ramana Maharshi Paperback" de Ramana Maharshi este disponibilă pentru comandă online la 77.99 lei.

Multum non multa (unui autor prea "productiv")

Eu nu contest ai ceva talent
Și mai ales ești un super cult,
Dar nici nu pot să nu te fac atent
Că scrii prea mult.

epigramă de din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oamenii nu sunt realmente interesați de cât de multe lucruri știi, ci de cât de util, benefic, productiv în viețile lor poți fi.

aforism de
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Rumi

Numai respirație

Nici Creștin și nici Mozaic, nici Muslim și nici Hindus,
Budhist, Sufist sau Zen. Nu, oricărei religii
sau sistem cultural. Eu nu sunt din Est
sau din Vest, nici din ocean și nici din pământ,
nici din eter și nici dintr-o oarecare formă naturală,
nici nu-s compus din elemente întâmplătoare. Eu nu exist
ca entitate a acestei lumi sau a celei care va urma,
nu descind din Adam și Eva sau din oricare alt
mit fondator. Locul meu este nelocul, urma
fără urme. Nici trup și nici suflet.

Aparțin Lui, Celui pe care-L iubesc, am văzut cele două
lumi ca pe una singura, cea pe care o știu și care mă cheamă,
prima, ultima, cea din afara mea și din mine,
singura care respiră cu respirația unei ființe omenești.

poezie clasică de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Reducerea timpului de somn nu te va ajuta fii mai productiv.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rondelul meu

Eu am fost cel care sunt,
Nici mai rău și nici mai bun,
Multe știu, dar nu le spun
Chiar de-aș fi "frecat ca unt".

Întrebări la "ban mărunt",
Stau în minte le pun...
Eu am fost cel care sunt,
Nici mai rău și nici mai bun.

Dacă viața-i grea o-nfrunt,
Voinței soartei supun...
De-ntrebați, am să vă spun
Că părul meu este cărunt.

Eu am fost cel care sunt.

rondel de (20 iulie 2015)
Adăugat de Ioan FriciuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Goethe

Izbucnirea extraordinarului o vom găsi totdeauna legată de tinerețea și productivitatea omenească, și Napoleon, incontestabil, a fost unul din cei mai productivi oameni... Nu este neapărat nevoie scrii poezii și drame ca să fii productiv; există și o productivitate a faptelor și care, în mai multe împrejurări, stă mult deasupra celeilalte.

în convorbire cu J.P. Eckermann (11 martie 1828)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Într-o relație, în loc să te concentrezi pe a-l face pe celălalt să nu plece, e mult mai productiv să te concentrezi pe tine pentru a deveni o persoană lângă care vrei stai.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lăsați-mă să fiu fericit, informat, abil, cuminte și productiv.

citat din
Adăugat de Catalin PopescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Unui pictor productiv

De când promovează noul
Cu rețete neștiute,
Cât de mare-ar fi tabloul
Îl pictează-n trei minute!

epigramă de din Culegere de epigrame (1974)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Proximitati incomode" de Alexandru Călinescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -30.83- 18.99 lei.
Nicolae Bunduri

Boala românului

Nu îi merge bine treaba
Ca șomer - că nu-i activ;
Toată ziua stă degeaba,
Dar tușește... productiv.

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Vadim Tudor

Regele Lear

Nu sunt cel mai deștept din țară
Așa cum cred românii mei,
Din contră, sunt o grea povară
Nu am dolari, dar n-am nici lei.

La ce mi-a folosit cultura
Și am citit pân-am orbit?
Îmi râde-n față stârpitura
Ce stoarce, din orice, profit.

Nu sunt un geniu, dimpotrivă
Mai prost ca noaptea sunt, e clar,
N-am bani de cărți, nici de colivă,

Eu sunt un Rege Lear hoinar
Pe o corabie-n derivă
Care oftează după far...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

Sunt așa imperfect pe cât ideal visez

vorbesc cu bucuria condamnatului la moarte
care a înțeles degeaba se sufocă
nu are altă cale decât să coopereze
și să-i mulțumească gâdelui
cu o plată generoasă
oricum nu mai cred în nimic
sunt uneori așa de gol
precum o carcasă
din ce în ce mai dator pământului

nu mă mai amăgesc aiurea
nici pe mine nu sunt în stare
să mă iubesc necondiționat
sunt în situația de a înțelege
neantul de dincolo de neant
ca pe o nefericire legată de existență
sau ca pe fericirea celui
care nu mai are nimic de pierdut

nici măcar dorința de a lupta
cu veșnicia morilor de vânt
nu mă face mai trist
râd cu gura până dincolo de moarte
nu mă mai întreb dacă
și nici cum ar fi
o altă viață
doar mă bucur că nu o să mai știu nimic
și poate
cel puțin la început
voi fi iarăși copil

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Cine sunt eu? Care-i locul meu în cosmos?

Fără mine nu se poate, dovadă că sunt.
Fără mine nu s-a putut;
dovada e că m-am tras din mine însumi
adică din acel mine care-a fost.

Eu sunt cel care nu se poate fără de el.
Eu sunt cel care nu s-a putut fără de el.
Eu sunt cel care a dat mărturie
pentru existența lui Dumnezeu.

Eu sunt cel care am dat mărturie
de nonexistența lui Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu vizibil.

Eu sunt făcut de Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu.

Eu nu sunt nici bun nici rău
ci sunt, pur și simplu.

Eu sunt cuvântul "sunt"
Eu sunt urechea care aude cuvîntul "sunt"
Eu sunt spiritul care înțelege cuvîntul "sunt"

Eu sunt trupul absurd al lui "sunt"
și literele lui.
Eu sunt locul în care există "sunt"
și patul lui, în care doarme.

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Blaise Pascal

Eu nu știu cine m-a adus pe lume, nici ce e lumea, nici ce sunt eu însumi; eu mă aflu într-o ignoranță teribilă a tuturor lucrurilor; eu nu știu ce e corpul meu, ce sunt simțurile mele, ce este sufletul meu și însăși această parte a mea care gândește ceea ce spun, care meditează asupra oricărui lucru și asupra ei însăși, fără a se cunoaște mai mult decât restul. Eu văd aceste spații înspăimântătoare ale universului care mă închid și mă găsesc legat de un ungher al acestei vaste întinderi, fără a ști de ce sunt așezat mai degrabă în acest loc, decât în altul, nici de ce puținul timp ce mi-e dat trăiesc îmi este hotărât în punctul acesta mai degrabă decât în altul din întreaga eternitate care m-a precedat și din cea care mă urmează... Tot ceea ce cunosc e că trebuie mor în curând, dar ceea ce ignor mai mult este însăși această moarte pe care n-o pot evita.

în Cugetări
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook