+maretia +omului

Alfonso Churchill

Râdeau de mine numindu-mă ‘Profesorul Moon",
Pe când eram un copil în Spoon River, născut cu setea
De a cunoaşte stelele.
Mă luau în râs cand le vorbeam despre munţii selenari,
Despre căldura extremă şi despre frig,
Şi despre văile de abanos sau vârfurile argintii,
Despre Spica de la quadrilioane de ani depărtare
Sau despre puţinătatea omului.
Dar acum, când cavoul meu este onorat, prieteni,
Lăsaţi onoarea să fie nu pentru că am predat
Astronomia la Knox College,
Ci mai degrabă pentru aceasta: folosindu-mă de stele
Am predicat despre măreţia omului,
Care nu e doar o parte neînsemnată din natura lucrurilor,
Între distanţa dintre Spica şi Spiral Nebulae;
Nici parte fără importanţă din întrebarea
Privitoare la ce însemnă dramă.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

poveste încă…

«De ce-ţi miroase mâna a putred, stăpâne?»
…regele nemişcat – să nu i se strâmbe coroana
o jumătate de gest opreşte muzica, măscăriciul şi el
rămâne cu tumba neterminată, statuie contorsionată
tabloul acesta-i rupt de un tunet: «tăiaţi-i capul
paharnicului sau cui a vorbit şi… aduceţi poeţii curţii»
Măscăriciul de preface în rolul… condamnatului: «stăpâne
azi nu mă voi mai închina ţie… Cum aş putea să-mi găsesc
într-un ungher, capul?!» nu râde nimeni, vin poeţii, întâiul
«veneră albă iată măreţia…» ieşi… «următorul», zise regele
al doilea: «vorbeşte încet sau taci, nu mă trezi
vegheată-mi e rana mea de un vultur şi mâine iarăşi
trupul voi purta în bătălie…» poetul se opri
tăcerea lui vibrând lent se mişcă în aer ameninţare nouă
regele îl cercetează din privire: «continuă…»
«şi voi învinge, ştiu, dar gloria mă va însoţi
prea repede-n mormânt; lăsa-voi lance fiului cel mare
va face el din ea cruce, plug? Nu, nu cred…
va ţine stâlp cu ea coroanei, omului de sub ea…»
«Gata!», porunci regele… «ajunge zilei un cap lăsat ţărânii

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precursorii şi urmaşii (O schiţare în versuri a istoriei literaturii române)

EXISTĂ O "ISTORIE A LITERATURII ROMÂNE DE LA ÎNCEPUTURI PÂNĂ AZI", SCRISĂ ÎN VERSURI DE PROF. CRISTIAN PETRU BĂLAN? Nicidecum, dar există o simplă schiţare a ei, expusă în numeroase strofe nepretenţioase, scrise pe înţelesul tuturor şi trecând foarte pe scurt în revistă aproape întreaga literatură română, cu prezentarea principalilor scriitori. Este, deci, o premieră absolută, deoarece, în nicio altă ţară din lume nu s-a mai încercat un asemenea experiment concentrat. Evident, scopul scrierii de faţă este să stimuleze cititorii ca să consulte istoriile literaturii române, deoarece mulţi dintre ei nu au avut norocul să cunoască întru totul aceste amănunte culturale de importanţă naţională, prezentate însă pe scurt, nume cu care trebuie să ne mândrim.

Arhitecţii de cuvinte, de verb-scris compozitori,
Sculptori de splendori în fraze, ce le zicem scriitori,
Ingineri ce modelează sufletele omeneşti,
S-au născut, trimişi de ceruri, şi pe plaiuri româneşti.

Prima scriere-n română e-a lui NEACŞU; alta nu-i.
I-o trimise lui Hans Benkner, judele Braşovului.
Anul scrierii e vechi, dar e-un mare act: Străbunul!
Era-un an cu cifra cinşpe şi sfârşea cu douăşunu...

"Dau ştire Domniei tale cum că eu am auzit
Că-mpăratul turc şi Mehmet din Sofia au pornit..."
Aşa scrise NEACŞU LUPU într-o limbă foarte clară,
Semn că şi mai vechi sunt texte româneşti care-o s-apară.

Iar de-atunci un val de scrieri, de mari cronici, de noi cărţi,
Apărură-n largul ţării, cât poţi urmări pe hărţi.
Ştim din şcoli de codici sfinte, de psaltiri, precum SCHEIANĂ,

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cu chitara albastră ( extras I, II,III,IV,V,VI)

I

Un om aplecat peste chitara lui,
Un meseriaş ca atâţia alţii. Ziua era verde.

Ei au spus: "N-ai chitară ca a noastră,
Nu cânţi faptele cum sunt".

Omul a răspuns, " Da, cu o chitară-albastră
Toate-s altfel când eu cânt."

I-au mai spus," Tu cântă, trebuie,
O melodie de dincolo de noi, dar, totuşi,

Care-arată lucrurile cum sunt ele-n viaţă noastră,
Hai, cântă, te rugăm, la chitara ta albastră."

II

Nu vă pot aduce lumea cum o ştiţi, rotundă,

[...] Citeşte tot

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din dragostea condorului faţă de condoriţa lui

uneori mi se făcea rău din senin
ieri a fost ziua somnului cosmic
până şi soarele a intrat în adormire
lumina se-mbrăcase în doliu
starea demonică a pământului era răsfrângerea
răspunsurilor mareşalilor cu gură şi dinţi nato
la întrebările condoriţei rice
tu mă-ntrebai într-o doară
dacă nu sunt flamingo
perechea ta de o vară
flamingo
îţi răspundeam evanghelic
nu
nu
pasărea flamingo
dădea un alt răspuns frumuseţii
îmbrăcând lumina cu inima şerpaşului
crescătorului de lame din anzi
creierul omului cumsecade s-a demonstrat ştiinţific
de ziua somnului pământului nu poate să adoarmă

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea de a iubi

E uimitor cât de bogat se simte omul atunci când iubeşte! Aşa, pur şi simplu,
fără avantaje sau interese... ca şi când vrei să fugi cu cineva de-o furtună venită primăvara
neanunţată adăpostindu-vă sub un pom plin de flori, simţind pe pielea-nfocată cum apa de
ploaie alunecă pe sub îmbrăcămintea udată răscolind simţurile încinse aţâţând îndrăzneţii
fiori... iar, vara... să vreţi să înotaţi singuri în râu înfierbântaţi de arşiţă, însetaţi de-o sete de
voi înşivă, emoţionaţi şi bronzaţi... porniţi înspre toamnă, să întâmpinaţi, toamna firii, firesc,
seduşi de culori şi-un timp pictat cu nelinişti când vreţi să faceţi împreună dulceaţă, în nopţi
şi zile adoptând stări ce în minţi dobândesc importanţă vorbind despre binele celorlalţi, viu,
în descrieri, c-un realizat viitor, până când... în iarnă... doar voi rămaşi unul cu altul, să vreţi
să petreceţi serile interminabil de lungi amândoi, focul din vatră descoperindu-vă în el focul
sacru ce v-a adunat vieţile-ntr-o singură viaţă... a voastră... ca-ntr-o singură soartă cu dulce
şi cu pelin, anii construind un destin c-un drum propriu alături parcurs, cu-mpliniri celebrate
festiv, la serbare strălucind sprinten şi preţios în chihlimbarul turnat în pahare de vin, astfel
încât, în libertatea de a iubi să conştientizaţi că... iubirea o ai oricând experimentând în felul
vostru trăind cele patru anotimpuri, cu cele mai bune lucruri care vin totdeauna luând omul
pe neaşteptate... o zi şi o noapte întotdeauna lipite prin răsărituri şi înserări care le-nşiruie-n
interior conţinutul precum în om se-nşiruie o salbă oxigenată de întâmplări ce le zugrăveşte
adâncul... şi sufletul, şi conştiinţa şi inimile, mereu aprobate de focul solemn al dragostei în
care ard speranţele... ard nădejdile... ard vrerile şi dorinţele, şi... ard şi lacrimile, ostoind căi
şi cărări pe care calcă talpa desculţă ca pe sticlă spartă şi pe pietre-ascuţite... într-o rutină,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am cunoscut măreţia omului, dar am cunoscut şi micimea lui. Prima m-a lăsat mut de admiraţie; a doua m-a lăsat mut de groază.

aforism de George Budoi din Omul şi umanitatea în aforisme şi epigrame (2014)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!