Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Din dragostea condorului față de condorița lui

uneori mi se făcea rău din senin
ieri a fost ziua somnului cosmic
până și soarele a intrat în adormire
lumina se-mbrăcase în doliu
starea demonică a pământului era răsfrângerea
răspunsurilor mareșalilor cu gură și dinți nato
la întrebările condoriței rice
tu mă-ntrebai într-o doară
dacă nu sunt flamingo
perechea ta de o vară
flamingo
îți răspundeam evanghelic
nu
nu
pasărea flamingo
dădea un alt răspuns frumuseții
îmbrăcând lumina cu inima șerpașului
crescătorului de lame din anzi
creierul omului cumsecade s-a demonstrat științific
de ziua somnului pământului nu poate să adoarmă
dimpotrivă intensitatea verbelor și a substantivelor
înjurăturilor pe fața interlopilor devine ghid conduită
de seară promenadă iluminată de farul din alexandria
coborând din munți
m. olivier
profesor la college de france
după ce a băut lapte de lamă
& făcea o observație pertinentă despre jean paul sartre
a simțit cum din văzduh
de la foarte mari înălțimi
se apropie condorul
la 8000 m motoarele de la boening s-au blocat
începuse picajul & universitarii franței
se obișnuiseră cu moartea & măreția condorului
apoi ne-am așezat pe o pajiște pe-nserat
lumina neagră se așternea peste chipuri
apoi tu mi-ai pus aceeași întrebare aproape metalică
de cavou deschis dacă nu sunt flamingo dacă nu suntem flamingo
& m. olivier
culegând stelele de pe cer
una câte una
& așezându-le în strunga lătrată
de mai mulți câini decât mieii înjunghiați
pentru college de france de un cioban de pe rarău
murise soljenițân și acesta ne era subiectul
transcendentului în transhumanță
vladimir putin îi organizase funeralii naționale
& teologul catolic întreba habotnicul ortodox
ce însemna sărutarea din urmă
dacă se poate compara cu moartea în picaj a boeningului
însoțit de aripile fâlfâind foarte rar ale condorului din anzi
sărutarea din urmă
putin - soljenițân
melancolia inutilă a zeilor așezați la priveghi
cumva și la harvard s-au aprins lumânări
din gamma lambda
teritoriul cunoașterii absolute nu poartă stigmatul zădarniciei universale
& în tăcerea miliardară de pe wall street
ecclesiastul a început să se recite singur
acea clipă
m. olivier
a botezat-o clipa martirică a secolului
înscris în dodecaedru
forma perfecțiunii geometrice a sufletului
te strig pe nume și eu și el și tu
și tu mai ales dezgropi morții din gropile comune
de pe volga –moscova paginile netăiate din arhipelag
nedesfăcând triliardul de litere comuniste plutind spre Înviere
neavând puterea de a asculta discursul despre ființă și neant până la capăt
am resimțit nevoia acută să revăd beatles-ii aterizând prima dată pe jfk
& am trăit un moment de revelație tangibilă
cu felul în care john-paul-ringo-george
au depășit motoarele boeningului
asta e
i-am răspuns
m. olivier
nu poți muri totul abia începe
& de aceea oamenii au mâini și degete și alte organe
insuficient explicate de biologi
& revelația lui nichita de la o pompă de apă absurdă
transformare metafizică a creierului în altceva metafizic
insuficient explicată de nenăscuții oameni de nerostitele cuvinte
culese la lumina stelelor una câte una pentru a ți le dărui
sunt condorul care plutește dinaintea boieningului
ți-am răspuns nu ești flamingo decât când vrei tu
din dragostea condorului față de condorița lui
crescătorul de lame se apropie de atacama
media armonică dintre lume și viață
sărutarea din urmă

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Moartea condorului

Atât de falnic condorul își unduiește zborul pe creste
Iar vântul îl duce adesea spre alte zări de mult căutate,
Uitând ca acasă înseamnă acolo unde perechea lui este
Iar frumusețea din alte zări înseamnă pericol de moarte.

Scrutând zarea albastră mai trece ușor peste un munte
Și-o sete cumplită-l cuprinde zărind luciul apei chemându-l.
Avântul în jos e o joacă peste crestele atâta de ciunte
Dar nu toate, mai rămase doar una pe pieptul lui falnic tăindu-l.

Din rana-n durere cădeau stropi de sânge în ploaie
Condorul zbura în neștire viața lui ducând-o-nspre moarte,
In cuib perechea lui privește cum o pană aiurea se-ndoaie
E semn că ceva se întâmplă cu condorul ei plecat prea departe.

Cu ochii spre cer ea-ndurare pentru condor domnului cere
Mai lasă-l în viață doamne să-și vadă fiul la primul lui zbor,
Ia-mi mie viața și las-o pe-a lui, aibă atâta putere
Câtă mai este nevoie pentru a-și conduce fiul prin viață ușor.

Dar domnul din ceruri alese deja a cui viață necesara va fi
Și rupse cerul în doua cu ultimul strigăt al condorului mort,
Ea smulse și pana-ndoită ca semn și-o puse la creștetul lui
Și alte pene mai smulse îmbrăcând coșciugul condorului tot.

poezie de (aprilie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun FabyolaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Silvia Goteanschii

Bum bum

hei el locuia departe foarte departe
în moartea unui pescăruș
eu eram cea care îi plimba moartea
îi dădeam senin și stânci și scântei

apoi am greșit și-am băut
cu moartea lui un cocktail
cu gust de mango și belle-arte
vă zic bărbatul acesta a murit
într-un ritm de tango

bărbatul acesta nu era
un bărbat propriu-zis
era ca un spic era copt și nebun
și galben și zemos
era și nu era frumos

era un bărbat mort care avea
farmec și sex era un bărbat
construit de lingviști
din cele mai noi cuvinte din dex

era sindromul meu convulsiv
și moartea lui mă lua în mâini
-mpărțea la toți ca pe niște pești
ca pe niște pâini

deveneam
o linie un punct în urma lui
arătam și n-arătam rău eram niște lapte
vărsat pe jos dintr-o cană
eram propria lui
capcană

nu
nu eram
decât o cameră
cu un singur
geam

o epicleză

moartea lui se urca pe o scară
inima lui se-auzea de-afară
bărbatul ăsta începea trăiască
bărbatul ăsta urca la mine
la moartea mea

bărbatul acesta începea iubească
lumina lui denatura trupul meu
trupul meu iluziona lumina lui
iluzia lui tocmai ieșea din duș și dușul
din ea

toate astea se întâmplau în engleză

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Suntem mai mulți...

suntem atât de diferiți, tu ești ca ziua, eu sunt noapte,
tu ești ca roua peste câmp, eu sunt ca luna într-o parte,
tu ești ca apa de izvor, eu sunt ca setea nesătulă,
tu ești un cer, eu sunt un nor, tu ești o floare, eu tulpină

suntem atât de-asemuiți, ca doi copaci cu frunze dese,
suntem lumini din cerul sfânt, suntem ca stelele răzlețe,
suntem petalele la flori, perechi, perechi, de câte două,
de cade una suntem goi, suntem ca lacrimi când nu plouă

suntem atât de colorați, tu o culoare, eu culoare,
una aprinsă, una azi, una uscată, una moare,
una în dungi trasate des, una cu cercuri desenată,
una cântată de poeți, una dorită, una ștearsă

suntem cu toți un furnicar, un grup compact, un stol de noapte,
suntem de mână sau hoinari, dar toți legați cu ce se poate,
suntem aici sau nicăieri, suntem tăcere, gălăgie,
suntem din cer un univers, suntem mai mulți, mai mulți de-o mie

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prin București, după ploaie

Poate că asta e clipa și ora
când toate celulele vechi au murit,
(o dată la șapte ani, cum se pare)
și cele noi sunt în stare de prunc și de mugure,
și fac primii pași cu mine-n lumina castanilor.
E atât de ușoară după-amiaza de iunie,
din petice trandafirii și brumate,
din cer și asfalt cum e moarul,
sub tuneluri de frunze însorite și ude.
Cu ce-am meritat, cu ce-am plătit ora de grație?
Poate cu anii trăiți între molii de slove și gânduri,
poate cu umbra spânzurătorilor,
poate cu nuanța de scrum a surâsului meu,
dar cum se poate plăti acest roz neatins, vegetal,
în ora flamingo, în buna vestire-a castanilor?

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Tara fetelor" de Maria Banuș este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -12.04- 8.99 lei.
Corina Dașoveanu

(un tu, un poem)

și dacă pănă la urmă
nu sunt născută din coasta ta,
ci TU ai luat o mână de lut,
ai pus-o pe roată
și în loc de ulcior sau de oală
te-ai trezit cu mine cuminte și albă
întrebând cât mai e
până iubim?

cred că îmi era foame
și m-ai hrănit din palme
cu gânduri ca ii înflorate,
cred că îmi era sete
și mi-ai dat beau rouă
din ochiul tău sau din lună
până am învățat rostul
și mersul în două cuvinte.

și pentrunu mi-ai răspuns
la prima întrebare
vin mereu înapoi pe roată,
TU mângâi șoptit
cu privirile tale,
degete simple de cuvinte
ce văd.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Condorul

Fericit condorul
pentru care piscurile munților
nu sunt niciodată prea înalte

Condorul
invidiat de toate viețuitoarele pământului
și care pe noi, oamenii
ne vede din ce în ce mai mici

Condorul
care nu moare
decât fulgerat de vânător

De vânătorul
care nu poate ajunge la el

poezie de din Condorul (2001)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă tot suntem la capitolul exploratori, hai râdem de una dintre glumele lui Elon Musk. Exceptând partea cu "impactul" din replica lui, ce a spus este o glumă pentrunu s-a întâmplat încă și pentrupentru unii dintre noi, visul lui pare ireal? Așa s-a întâmplat și cu alți "nebuni" care au schimbat cursul omenirii și au scris istorie. E posibil ca așa să se întâmple și cu tine acum. Să ai un vis și să fii considerat nebun. Să ți se râdă în față atunci când povestești despre el. Cât timp ai un vis sau o misiune și ești pe zi ce trece mai aproape de îndeplinire, indiferent care e aceea, nu ești niciodată mai prejos decât oricare alt om din lumea asta. Indiferent dacă e Obama, Steve Jobs, M. L. King, J. F. Kennedy sau alții. Până la urmă de aici au plecat și ei.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De dragoste de vară de demult poem de dincolo de sistemul solar sau despre felul în care poezia străbate cosmosul

astă-vară el avea atât de multă nevoie de mine încât pentru el
numai pentru el am început să scriu istoria lumii
prietenii mei de demult au venit la mine
s-au așezat în juru-mi și am început să le citesc poezii
polina se bătea cu geraldine
se trăgeau de părul verde și o poezie romantică
se-ntorcea în lesbos
eu nu eram de acord cu ele
și le-am măsurat cosițele
până când ele și toate fetele de care mă îndrăgostisem
cândva mărșăluiau prin viața-mi cu pas vioi
un om este egal cu un om
un poem este egal cu un poem
dar un om și un poem nu este egal cu un om și cu un poem
se ia o carte de pe primul rând din biblioteca maharadjahului
și se observă felul în care lumina plăpândă a poeziei devine farul din Alexandria
după aceea după ai văzut de foarte departe lumina care ți s-a oprit în gene și nu mai poate înainta decât exact așa cum spune un mare campion escaladând un mușuroi de furnici
stabilind felul în care furnicile își fac provizii pentru suflet
te odihnești puțin
îți tragi sufletul la perfectul simplu
pentru a nu fi uitată vechimea descălecării de pe cal a legiunii a cincea
EBRAICA
dar dacă nu au venit să ne păzească pe cai
dacă au venitără pe jos și dacă nu au venit să ne păzească deloc
ci au venit mai curând să ne fure
istoricii au anumite documente știm asta noi știm asta
și uneori la lumina stelelor din adolescență scoatem la iveală rezervele
de stilou
de parfum
de femeie
de cioburi
de inscripții
de bello-dacico
știm unde se află noi știm unde se află
ni le-a arătat un imperiu când era o zi de retragere
într-o noapte de o mie de ani
eram cu șeherezada
nu-mi cereți amănunte
eu aveam treabă cu felul în care ea îi compunea povestiri lui borges
marele sultan al literaturii care voia s-o decapiteze
de aceea eu viteaz pînă la călcîiul lui achile
m-am pus la pândă să-i fur capul șeherezadei pentru a nu-l lăsa patagonezilor
care nu se pricep decât la vite cum să le taie capul
un poem de borges este un poem de borges
o povestire a șeherezadei îți dă dreptul respiri
inspiri futurist ca madonna ori ca la maglavit
eu nu știu de fapt cum se respiră la maglavit
cred că mai curând îți ții respirația
te faci una cu pământul
DUMNEZEU INTRĂ ÎN TINE
PE LOCUL RĂMAS GOL ÎNTRE TINE ȘI LUME
SE CLĂDEȘTE O BISERICĂ
o mănastire de pomenire cum n-a mai fost altă
era o noapte de vară și mi se ceruse rescriu istoria lumii
prietenii mei se așezară-n cerc
eu i-am așezat în sferă
apoi în cer
ei m-au izbit de pământ cu o critică literară
eu m-am șers pe mâini cu prosopul pe care mi l-a aruncat shakespeare
îndrăgostit de regină așa cum scrie în volumul 33 de mii din shakespearologie
așa spun și eu
prosopul acela e divin
e al unui mare boxer
am observat că în pauze mohammed ali îl utiliza
pentru satisfacția publicului în delir
ceea ce m-a marcat pe mine a fost antrenamentul lui dintr-o pădure de sequoia
a tăiat copaci și a câștigat atât de multe titluri mondiale
mărturisesc că am fost un pic invidios n-am fost niciodată în ring
să mă bat cu el și să-i fur toporul cu care a defrișat o pădure de seqouia
ce-aș fi făcut cu atâta verdeață aș fi scris o ce-aș mai fi scris viitorul
sunt inventatorul poemelor gen sequoia
homer nu s-a plimbat niciodată printr-o astfel de pădure lunatecă
nu era orb
noi suntem chiorii lui
îl citim și nu-l vedem bine
ne trebuie un telescop cel mai perfect telescop
cu mult peste puterea sistemului solar
numai așa am putea înțelege cu adevărat cum se văd
de dincolo de sistemul solar
profeții
nu-i mai enumăr
vocea lor metalică străbate undele gamma
și sparge dronele amplasate pe direcția atomică a sufletului
mi-e foarte dor de ceva
de un singur lucru poate insuficient definit
o definiție a luminii în poezie încă nu există
lumina emanată de vocale și de consoane dintr-un poem transmodernist
n-a ajuns la noi
consoana s consoana z și alte consoane specifice planetei ori sateliților de pe saturn și de pe jupiter adevărata muzică a sferelor descrisă de pitagora în singura carte scrisă de el după întoaercerea din egipt de printre caldei cartea se găsește în anticariatul de pe lăpușneanu
nu vă fie frică nu vă decapitează doar încetinește moartea tehuie
apoi mai îmi este dor de ceva foarte bine definit
o vorbire dintre umberto eco și borges până înspre ora cinci dimineața
despre starea infinită a narațiunii de fum
șeherezada iubește
m-a luat de mână
mi-a pus palma în palma ei dumnezeie
mi-a dus mâna înspre chip
chip de carne de lut oase vibrând de dorință
m-a rugat să nu-i tai capul s-o mai iert
nu sunt eu sultanul ei
ci doar efemerul năprasnicul ei vis despre mine
și eu o iubesc
pentru ea numai pentru ea am citit toate bibliotecile lumii
atât

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fără cuvinte

azi m-am trezit devreme
cu o mare durere de cap

toată noaptea am visat
le recitam poezii serafimilor
și trebuia utilizez cât mai multe cuvinte
niciodată pe-același sau unul asemănător
deoarece la fiecare greșeală lor le cădea câte-o pană
iar în lume se mai stingea câte-un poet

și fiindcă la noapte aș putea avea același vis
m-am gândit să mai elimin din ele

am luat dicționarul
am citit pagină cu pagină
cuvânt cu cuvânt
apoi am început să le tai cu o linie neagră
suficient de groasă cât cuprindă literele cu coadă
dar și pe cele moțate

cum vedeam unul care avea sinonime
cum îl tăiam
ori pe altul
pe care nu-l știam
la fel făceam

cum vedeam un termen de care nu mai auzisem de mult
hârști cu carioca pe el
de i se făcea frig odată ce era întuneric în lumea lui
și devenea tot mai mititel
că nici să se pipăie nu mai putea
apoi dispărea și locul său imaculat se făcea

și cu mare grabă îndată am ajuns la litera m
chiar la cuvântul moarte m-am oprit
din negru cum era
cum i-am dat cu carioca peste frunte
cum a strălucit
mainu-mi venea cred
așa că din nou i-am dat
iar și iar până când s-a consumat toată

văzând că nu mai pot avansa către alte cuvinte
mi-am luat lexicul și-am plecat spre librărie
să-mi cumpăr altă cariocă
însă în autobuz m-am întâlnit cu unii
le-am povestit totul
iar ei s-au luminat la față de o așa mare descoperire

mi-au luat dicționarul din mâini
au găsit cu totul alte cuvinte
și-au început să le taie cu ce se nimerea
ba chiar un bătrân și-a înțepat degetul
și cu sângele lui le ștergea
așa că atunci când am coborât în stație
tăiasem deja jumătate
și dicționarul era cu mult mai ușor

dar fiindcă era prea devreme
librăria avea lacătul pus

e închis se deschide abia la zece fix
a zis cineva citind pe ușă

am luat dicționarul
am șters lacăt închis zece și fix
și imediat s-au deschis ușile și ne-a poftit înăuntru librarul
care apăruse acolo ca printr-o minune

unii nerăbdători l-au întrebat dacă nu cumva are carioci
da
din alea negre
a răspuns
și ni le-a dat cu mare-ncântare
deoarece le avea crescute în degete
și tocmai ce-l dureau foarte tare

după aceea ne-am pus pe treabă
a început să ne fie bine
zâmbeam
iar fiindcă timpul trecea mult mai repede
pe dată s-a înserat
și mai erau atât de puține cuvinte pe lume
încât abia de ne mai vorbeam

era de ajuns dăm din mâini și ne înțelegeam
apoi nu am mai dat nici din mâini
unul le tăiase din greșeală
asta am priceput când a clipit și i-a curs o lacrimă
una singură
fiindcă un altul le-a șters pe următoarele

iar într-un târziu am văzut cu uimire
cum dispăreau de lângă noi
scaunele mesele cărțile pereții acoperișul librăriei
străzile și întregul oraș
chiar cerul a dispărut cu tot cu păsări
și câte stele am putut vedea atunci cu ochiul liber
însă cuvântul moarte tot mai era la locul lui
și tremura din toate literele singur pe pagină

iar nouă ni s-a făcut milă și i-am spus
nu-ți fie teamă
te iubim

atunci
s-a ridicat timid în genunchi
apoi în picioare
ca o armonică s-a desfăcut
și după ce i-au dat aripi cu mare bucurie s-a înălțat

ne făcea semne -l urmăm

și-abia atunci pielița vieții s-a dat la o parte
am închis ochii
am văzut raiul ca și cum am fi sub pământ
am zărit râmele
și am plâns fără lacrimi de ne tremurau cămășile
fiindcă ne bucuram că și râmele ajung în rai

pe urmă am rămas fără încălțăminte
fără haine
chiar fără unghii și păr
am rămas goi
doar cu carnea noastră curată
însă nu ne-a fost frig
nici nu ne-am rușinat
eram cu toții tineri
fericiți ca la facerea lumii
întrucât dicționarul era și el gol
și lumina universul întreg
având corola din pagini albe
iar pe noi
drept semne de carte

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fără cuvinte

azi m-am trezit devreme
obosit cu o mare durere de cap
toată noaptea am visat că le recitam poezii serafimilor
și trebuia utilizez cât mai multe cuvinte
niciodată pe-același sau unul asemănător
deoarece la fiecare greșeală lor le cădea câte-o pană
iar în lume se stingea câte-un poet
și fiindcă la noapte aș putea avea același vis
m-am gândit să mai elimin din ele
am luat dicționarul
am citit pagină cu pagină cuvânt cu cuvânt
apoi am început să le tai cu o linie neagră
suficient de groasă cât cuprindă literele cu coadă
dar și pe cele moțate
cum vedeam unul care avea sinonime
cum îl tăiam
ori pe altul pe care nu-l știam
la fel făceam
cum vedeam un termen de care nu mai auzisem demult
hârști cu carioca pe el
de i se făcea frig odată ce era întuneric în lumea lui
și devenea tot mai mititel
că nici să se pipăie nu mai putea
apoi dispărea și locul său imaculat se făcea
și cu mare grabă îndată am ajuns la litera m
chiar la cuvântul moarte m-am oprit
din negru cum era
cum i-am dat cu carioca peste frunte
cum a strălucit
mainu-mi venea cred
așa că din nou i-am dat
iar și iar până când s-a consumat toată
văzând că nu mai pot avansa către alte cuvinte
mi-am luat lexicul și-am plecat spre librărie
să-mi cumpăr altă cariocă
însă în autobuz m-am întâlnit cu unii
le-am povestit totul
iar ei s-au luminat la față de o așa mare descoperire
mi-au luat dicționarul din mâini
au găsit cu totul alte cuvinte
și-au început să le taie cu ce se nimerea
ba chiar un bătrân și-a înțepat degetul și cu sângele lui le ștergea
așa că atunci când am coborât în stație
tăiasem deja jumătate
și dicționarul era cu mult mai ușor
dar fiindcă era prea devreme
librăria avea lacătul pus
e închis se deschide abia la zece fix
a zis cineva citind pe ușă
am luat dicționarul
am șters lacăt închis zece și fix
și imediat s-au deschis ușile și ne-a poftit înăuntru librarul
care apăruse acolo ca printr-o minune
unii nerăbdători l-au întrebat dacă nu cumva are carioci
da
din alea negre a răspuns
și ni le-a dat cu mare-ncântare
deoarece le avea crescute în degete și tocmai ce-l dureau foarte tare
după aceea ne-am pus pe treabă
a început să ne fie bine zâmbeam
iar fiindcă timpul trecea mult mai repede
pe dată s-a înserat
și mai erau atât de puține cuvinte pe lume
încât abia de ne mai vorbeam
era de ajuns dăm din mâini și ne înțelegeam
apoi nu am mai dat nici din mâini
unul le tăiase din greșeală
asta am priceput când a clipit și i-a curs o lacrimă
una singură fiindcă un altul le-a șters cu gândul pe următoarele
iar într-un târziu am văzut cu uimire cum dispăreau de lângă noi
scaunele mesele cărțile pereții acoperișul librăriei
străzile și întregul oraș
chiar cerul a dispărut cu tot cu păsări
și câte stele am putut vedea atunci cu ochiul liber
însă cuvântul moarte tot mai era la locul lui
și tremura din toate literele singur pe pagină
iar nouă ni s-a făcut milă și i-am spus
nu-ți fie teamă te iubim
atunci s-a ridicat timid în genunchi apoi în picioare
ca o armonică s-a desfăcut
și după ce i-au dat aripi cu mare bucurie s-a înălțat
ne făcea semne -l urmăm
și-abia atunci pielița vieții s-a dat la o parte
am închis ochii
am văzut raiul ca și cum am fi sub pământ
am zărit râmele
și am plâns fără lacrimi de ne tremurau cămășile
fiindcă ne bucuram că și râmele ajung în rai
pe urmă am rămas fără încălțăminte fără haine
chiar fără unghii și păr
am rămas goi doar cu carnea noastră curată
însă nu ne-a fost frig
nici nu ne-am rușinat
eram cu toții tineri
fericiți ca la facerea lumii
întrucât dicționarul era și el gol
și lumina universul întreg
având corola din pagini albe
iar pe noi
drept semne de carte

poezie de din Orașul văzut prin oglindă
Adăugat de Valentin BusuiocSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Luna

În nopți sclipește Luna
Pe Cer se aprinde noaptea
Înalță-te la Ceruri
Învingând și moartea.

Răsfață-te-n putere
Din umilință învie
Creând din moarte viața
Supusă la magie.

Crează-te din gânduri
Nu simțuri pământești!
Învinge-n tine noaptea
Lumina s-o primești.

Și dacă vrei vreodată
Să simți că ai existat
Întreabă, Luna, noaptea:
Cine sunt eu de fapt?

Și un răspuns de-ndată
S-a prins în tine acum
Tot ce a fost odată
Tu vei afla de-acum.

Se ascunde în ziuă Luna
Lumina nu o vedem,
Doar când se lasă noaptea
Și stelele pe Cer.

Deschide-ți Cerul Lună
Transformă noaptea-n zi
Zeii îți dau lumina
Prin stele mii și mii.

Și dacă ar fi vreodată
Să cânt la geamul meu
E pentru tine Lună
Ți-aprind lumina eu.

poezie de (28 octombrie 2019)
Adăugat de Nicoleta PetreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Într-una din primele seri ale lunei mai, pe la orele 9, veți găsi Carul Mare aproape deasupra capului. Cu ajutorul stelelor ei, vom găsi una dintre cele mai frumoase constelații ale cerului primăverii: Leul. Duceți o linie închipuită prin roatele din urmă ale Carului Mare (Ursa Mare) drept spre sud și veți da de o stea strălucitoare foarte albă, un adevărat diamant al cerului, Regulus, sau α din Leul. Dacă priviți spre Regulus cu un binoclu, veți găsi în apropierea lui o steluță. Regulus e un soare enorm, de la care lumina ne ajunge în 35 de ani.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Clipa în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum privești lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă și a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă țină de mână așa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur liniște
și o mlaștină invizibilă
din care
încerca ies
transpirtația ieșită prin piele
îmi năucea privirea
gol și singur în fața
amintirii cu moartea
mi-am ămpreunat mâinile
și plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata și-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână și
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineața aceea am plâns

gândul meu s-a înrâlnit cu Dumnezeu
și atunci i-am cerut voie
vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
și am plâns

ploua și era frig...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Dragostea este muzica sufletului

Cu multă vreme în urmă,
un om mergea abătut
de gânduri când, deodată,
atenția i-a fost atrasă de un copac,
în ramurile căruia
atârnau anotimpurile oamenilor.
Curios, trecătorul
se apropie de pom,
întrebându-l:
Cine ești?
Copacul se plecă spre om,
și cu voce blândă, îi spuse:
Eu sunt Arborele care se uită
în sufletul omului,
în cele mai singure și disperate
momente ale sale.
Cine va gusta
din fructul meu, va cunoaște
adevărata măreție a iubirii.
Nu poți trăi cu gândul, să te macini
și să pierzi părti din tine,
însingurându-te...
Omul, ispitit, gustă din
rodul de lumină
al Arborelui.
Putea meargă până acolo
unde își dorea:
vadă cu întelepciunea,
iubească cu inima,
ofere ceea ce el este..
Drumețul văzu fericirea cu ochii,
o senzație atât de deprofundă,
unde totul era armonie... Merse mai departe
și întâlni un om trist și apăsat
de gânduri care-i zise:
Sunt foarte singur...
Drumețul scoase din desagă fructul
pe care i-l dăruise Arborele și-i
spuse omului necăjit: Gustă!...
Nu iubi singurătatea. În numele iubirii
ești legat de D-zeu prin iubire.
În drumul său,
alt sărman îi ceru ajutor.
Dete și acestuia
din fructul luminos...
Doar asta îmi dai?!
zise sărmanul.
Drumețul îi răspunse:
Este cel mai pretios lucru
din toate câte sunt pe lume.
Tu, singuraticule,
ești atât de singur,
nu te lași ajutat exiști!
Puterea pe care o ai în tine
este Lumina aducătoare
de dragoste și iubire.
Îți păstrează sufletul viu.
Dragostea este muzica sufletului.

poezie de
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Clipa î

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum privești lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă și a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă țină de mână așa cum o făcea
când eram mic
de jur împrejur liniște
și o mlaștină invizibilă
din care
încercam ies
transpirația ieșită prin piele
îmi năucea privirea
gol și singur în fața
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
și plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama
mi-am amintit atunci ziua în care
tata și-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână și
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare
în dimineața aceea am plâns
gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
și atunci i-am cerut voie
vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
și am plâns
ploua și era frig...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

De Crăciun, clipa în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum privești lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă și a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă țină de mână așa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur liniște
și o mlaștină invizibilă
din care
încercam ies
transpirtația ieșită prin piele
îmi năucea privirea
gol și singur în fața
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
și plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata și-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână și
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineața aceea am plâns

gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
și atunci i-am cerut voie
vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
și am plâns

ploua și era frig...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Angi Melania Cristea

Tempo

trec prin aii ca un flamingo roz zilnic beau vin nobil
iar lumina difuză ce descrește când tu nu ești mă determină să nu scriu gram de poezie
pentru că așa cum iubim la kilogram versurile stufoase ne dau târcoale numai când suntem stupizi și iubim nebunii nopții
eu nu pot decât să stau în răsadurile din fața casei și să îmi amintesc arborii somptuoși
din tinerețea cu efluvii șamanice
parcă vrăjeam clipe sacerdotale sau roteam axul lumii cu vigoarea iubirii umaniste

pe atunci dragostea bătea timid în geamuri cum bat picurii ploii în pieptul ierbii
nu simțeam arșița sufletului care era catalizator
toate îmi păreau reci decuplate și abia răsuflam cu genunchii la gură
eram o particulă invizibilă un strigăt anapoda
spre tine în formă de S
tot atunci am învățat joc în turneu și să recunosc înfrângeri galactice când de exemplu
îți poți pierde sufletul la cacialma
ca un parior împătimit

drogul acela se infuzează greu dar într-o lume de x-meni prefer fac xerocopii fiecărui
minut din buzunarele largi cât un porsche cayenne
fără salut iubirea care trece pe roșu decoltată cu umilul ei stradivarius la piept

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Cautatorul de pokemoni" de Angi Melania Cristea este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 13.99 lei.

Judecata ne îmbolnăvește și ne îndepărtează. Iubirea și acceptarea ne vindecă și ne apropie. Când judec alt om îndepărtez de sursa problemei din mine și astfel îmi fac mie rău. Cei care ne provoacă suferință ne sunt și cei mai buni profesori. Spune-mi cum vezi oamenii și lumea și vei avea o hartă foarte exactă a traumelor, rănilor și suferințelor din sufletul tău. Dacă Dumnezeu ar judeca, nu ar fi decât un reporter la Can Can. Când iubesc, iert și accept laturile din mine care sunt furia, stagnarea, ignoranța realizez poate pentru prima datănu e ușor fii om, că nu poate fi totul perfect, că uneori rănile trecutului și greutățile prezentului sunt greu de dus așa că ce ar fi să am compasiune față de mine?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Jules Verne

De la plecarea lui Radu Gorj – cei din sat și îndeosebi păcurarul Frig își dăduseră seama de asta – fagul își pierdea an de an câte una dintre crengile principale. Atunci când boierul Radu fu văzut pentru ultima oară pe platforma donjonului mai puteau fi numărate optsprezece ramuri, iar acum copacul nu mai avea decât trei. Și fiecare creangă desprinsă reteza câte un an din viața cetățuii. Căderea celei de pe urmă ar fi dus la nimicirea deplină. Și zadarnic ai mai fi căutat atunci pe podișul Orgal rămășițele castelului din Carpați! De fapt, nu era decât una dintre legendele pe care închipuirea românească le zămislește bucuros. Și mai întâi, oare bătrânul fag era ciuntit de câte o creangă pe an? Nimic mai puțin dovedit, deși Frig nu șovăia s-o afirme el însuși, care nu-l pierdea din vedere în vreme ce turma-i păștea pe islazul Jiului. Cu toate acestea, măcar că pe Frig nu se putea pune temei, pentru cel din urmă țăran, ca și pentru cel dintâi dregător din Verești era neîndoielnic faptul că cetățuia nu mai avea de trăit decât trei ani, de vreme ce pe "fagul ocrotitor" nu se mai puteau număra decât trei crengi.

în Castelul din Carpați
Adăugat de NemoSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Around the World in 80 Days & Five Weeks in a Balloon" de Jules Verne este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.99- 6.99 lei.

Cine sunt eu

Cine sunt eu? Eu sunt un om!
Un om cu suflet (dăruit mai mult altora decât mie însămi);
cu ochi (mai mult pentru cei din jurul meu decât pentru mine);
cu mâini muncite zi și noapte
(mai cu spor pentru ceilalți oameni, decât pentru mine)...
Cu nume concret, strădui, viabil (mie și celorlalți oameni),
pentru ca ceilalți oameni să știe că asta de-aici și de oriunde,
cea de-acum și dintotdeauna, am fost, sunt și voi rămâne, eu!!

Cine sunt eu? Eu sunt asta de-aici, care n-a putut rezista, niciodată,
dorințelor celor din jur! Și, fiindcă n-a rezistat și, acum trei mii de ani,
când, câțiva oameni au vrut-o îndrăgostită de un poet,
ea s-a" îndrăgostit"... de poet!
Apoi, ei au vrut ca ea să-i dedice versuri poetului și să devină poetă!
Și ea i-a dedicat versuri poetului și a devenit poetă! Poetă adevărată!

Cine sunt eu? Eu sunt un om care și-a pus inima pe tavă,
pentru ca oamenii să facă din ea, ce vor...
Și apoi să facă parte din tot ce eu, cea care sunt,
voi fi putut agonisi efemerității:
deznădăjduire și speranță, durere și bucurie suferință și iubire!

Poate a venit vremea să-mi iau inima înapoi (cât va mai fi rămas din ea),
cu ei cu tot, cei care vor face parte din dreptul meu la eternitate!
S-o iau înapoi, acum când sunt aici, pentru atunci, când nu voi mai fi, aici!

Cine sunt eu, cine ești tu, cine e dânsul... Oare ce mai contează?
Până la urmă, nu mai contează!
Dar contează să ne bucurăm de o clipă, de o zi, de o șansă!
De lumina zilei și de întunericul nopții;
de albastru cerului și de scânteierea stelelor;
de luceafărul dimineții și de luna înserării!
De iubire! De fericire! De ceilalți oameni!
De bucuria de a fi pe Pământ!

Pentru că aveți un chip, un nume, un suflet;
pentru că sunteți sănătoși, frumoși, buni;
pentru că puteți dori, dărui, iubi;
pentru toate acestea, bucurați-vă..., prieteni...!

poezie de (20 aprilie 2015)
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook