+de +unde +vii

Blestem de dragoste

Când ţi-o fi lumea mai dragă,
să-ţi pice dreapta beteagă
şi s-ajungi la cap de pod,
cerşetor slut şi nărod.
Din puterea ta a plină,
suptă de vreo curviştină,
să rămâi sfrijit ca paiul,
urle-ţi ghiersul ca buhaiul,
limba să ţi se-mpletească,
să vorbeşti pe păsărească,
să te topieşti de-a-n picioare
galbin, ca o lumânare!
Să nu fie boală rea
care-n tine să nu dea:
ardi-te-ar focul, mangalul,
să fii scopit ca muscalul!
Cânte-ţi popa din Scriptură,
să-ţi văz dáfinul pe gură!

Crai parşiv, din ţigănie,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Cântice ţigăneşti (1941)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzvrătire

La naştere sămânţa morţii încolţeşte-n noi.
Şi-abia născuţi, toţi suntem botezaţi,
doar ca să avem un nume pentru moarte,
să ne strige.

De ce L-ai supărat pe Dumnezeu, Adame,
cu foamea ta de viaţă?
Ce moştenire blestemată ne-ai lăsat...
cei morţi au hotărat destinul celor vii,
cei vii, din teama morţii îşi nasc fii,
să îi condamne şi pe ei la moarte!

De ce ne naştem, Doamne,
înfometaţi de viaţă
şi-o iubim,
când singura menire a vieţii,
se pare,
ne-ai dat-o să murim?

Schimbă, Domane, sensul vieţii

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş spune mai bucuros pe româneşte că s-au dezomenit. Luaţi câte una instituţiile noastre, ideile, deprinderile, deşteptăciunile şi prostiile noastre, luaţi-le una câte una şi ciocăniţi-le. Veţi vedea că sună a gol. Viaţa a evadat din ele, spiritul s-a dus. De ce? Nu ştiu de ce. Din abuz de inteligenţă poate. Nu glumesc. Ni s-a creat o cultură şi o civilizaţie pornind de la inteligenţă ca primă valoare, ceea ce este un lux scump şi mai este o îndrăzneală exagerată, între noi şi viaţă, am crezut că noi decidem. Asta este o tragică semeţie. Noi nu suntem nimic şi a fost unul, Descartes, care a crezut altfel. Uite, îi plătim oalele sparte cu trei sute de ani în urmă. Mă tem că astăzi a venit timpul proştilor. Adică nu mă tem deloc. Mă bucur. Că inteligenţa am văzut ce a ştiut să facă şi unde să ne ducă. Ne întoarcem acum pocăiţi, amărâţi şi cu oboseala a trei veacuri, ne reîntoarcem în pădurile prostiei şi ale vieţii vii. Asta s-o fi chemând obscurantism. Cu atât mai bine.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uliu odihnindu-se

Stau, cu ochii închişi, în vârful copacului;
Indiferent. Între capul meu arcuit şi ghearele încovoiate
Nu se află nici o iluzie amăgitoare;
În somn mă antrenez pentru a ucide perfect - pentru hrană.

Privilegiul copacilor înalţi!
Flotabilitatea oferită de aer şi razele soarelui
Sunt atuurile mele;
Pământul se întoarce cu faţa în sus pentru a fi inspectat de mine.

Ghearele-mi sunt încleştate pe coaja groasă.
A fost nevoie de întreaga Creaţie
Pentru a produce ceea ce sunt şi pe fiecare din penele mele;
Acum ţin Creaţia la picioare

Sau zbor cu ea prin aer – şi o răsucesc cum vreau.
Ucid unde doresc, pentru că toate îmi aparţin.
Corpul meu este lipsit de sofisticării;
Manierele mele se referă la ruperea gâturilor –

[...] Citeşte tot

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lăcustă

Mi-a umblat în păpădie
O goangă cu pălarie
Şi cămaşă stacojie.
Avea fuste şi manta,
Tăiate din catifea
Şi pieptar cu solzi de tiplă,
Căptuşit c-un fel de sticlă.
Domnişoarei cu trei rochii-i
Lăcrimau rubine ochii,
Să te-ntreb pe dumneata,
Cum venişi în iarba mea?
Şi de unde, domnişoară
De cristal şi scorţişoară?
După pana ce te-a scris,
Vii şi tu din somn şi vis.
Căci vopseli asemeni nu-s
Decît colo tocmai sus.
Unde sînt într-adevar
Pensule de-a fir-a-par
Şi zugravii de o şchioapă,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vii către mine tăcută ca ploaia care stă să înceapă

Vii către mine tăcută ca ploaia care stă să înceapă,
temătoare că te-ai putea pierde de tine însăţi.
Rochia veche, de şapte veri, descheiată
în amintirea dragostei, mai degajă căldură, mirosul băieţilor
şi al ierbii înalte de atunci.
Dar noi suntem mai reticenţi; magia primei iubiri
nu mai este aici. Vii către mine
liniştită ca bulbii care încă nu s-au spart
pentru-a ieşi la lumina soarelui.

Frica pe care o văd pe chipul tău
Alunecă-n mirare când mâinile mele se întind
spre tine asemeni unor ramuri. Rochia
nu cade uşor, nici trupul tău
nu mai cântă melodia lui. Ceea ce iubirea a adăugat
unei simple forme a încetat să mai fie un miracol.
Vii către mine cu vârsta înfăşurată-n scuze,
temătoare de propria-i tăcere.

Din paradisul vieţilor tale mai tinere ţi-ai făcut camera şi-acest pat,

[...] Citeşte tot

poezie de Brian Patten, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gazel

Ȋn toate iubitele mele trecute,
Mereu, te-am căutat tot pe tine, iubito,
Şi-aproape în toate puţin te-am aflat. Doar
Ȋn tine, din tine, nimica nu aflu.

Te-ntorc, ca pe-un ceas, de pe-o faţă pe alta,
Ȋţi scot carapacea de-argint şi cadranul
Şi timp îndelungat scormonesc prin rotiţe
Şi arcuri de tine să dau, dar degeaba.

Tu nu eşti tu. Nu! Şi zadarnic te-asemăn
Cu tine, aceea ce totuşi ascunsă
Pe undeva eşti ( dar pe unde? )şi care
Nu vrei nicidecum ca să ieşi la iveală.

Un joc dac-ar fi şi n-ar fi mai zadarnic.
Un pas dac-ar fi şi n-ar fi mai sfielnic.
Tu nu eşti tu. Nu! Şi-mprejurul tău nu e
Decât o căutare a celui ce te caută.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catrenele fetei frumoase

I
Deoarece soarele nu poate să apună
făr' de a-şi întoarce privirea după fecioarele
cetăţii, mă-ntreb:
de ce-aş fi altfel decât soarele?

II
O fată frumoasă e
O fereastră deschisă spre paradis.
Mai verosimil decât adevărul
e câteodată un vis.

III
O fată frumoasă e
lutul ce-şi umple tiparele,
desăvârşindu-se pe-o treaptă
unde poveştile aşteaptă.

IV
Ce umbră curată

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret

Coroana pe creştet în veci se-mpleteşte,
În ochii-ţi, seninul cel mai împăcat;
Zâmbetul în buze-ţi vesel străluceşte,
Inima e-n chipu-ţi cel nevinovat.
Decât alte nimfe cu fruntea mai naltă,
Peste ele falnic, făr-a şti, priveşti.
Dulce ca blândeţea, şi blândeţe altă
Tu nu ştii, copilă, că împărăţeşti!

Sânul tău uşure şi blând înveleşte
lnima-ţi, altarul d-un ceresc amor;
Focul lui sub dânsul arde, colcăieşte
Unde, unde-l umflă suspinul în dor.

Ca luna de noapte, ca dânsa de lină,
Frumoasă ca viaţa celui fericit,
Veselă ca ziua de mai prea senină,
Edenul în pieptu-ţi e însânuit!

Zâmbindă ca cerul, ca el trăsnitoare,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Heliade-Rădulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sténio: Cine eşti tu? Şi de ce iubirea ta seamănă atâta durere în jur? De bună seamă că există în tine o taină îngrozitoare şi necunoscută oamenilor. Cu siguranţă că nu eşti o fiinţă plămădită din acelaşi lut şi însufleţită de aceeaşi viaţă ca noi! Tu eşti un înger sau un demon, dar în nici un caz o făptură ome­nească. De ce ne ascunzi cine eşti şi de unde vii? De ce sălăşluieşti printre noi, care nu te putem nici accepta, nici înţelege? Dacă vii de la Dumnezeu, vorbeşte-ne şi o să ne închi­năm ţie! Dacă vii din Infern... Cum să vii tu din Infern? Tu, atât de frumoasă şi atât de nevinovată! Oare duhurile rele pot avea această privire divină, şi această voce armonioasă, şi aceste cuvinte care dau aripi sufletului şi îl înalţă până la scaunul de domnie al lui Dumnezeu?

replica de început din romanul Lelia de George Sand
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!