Sténio: Cine eşti tu? Şi de ce iubirea ta seamănă atâta durere în jur? De bună seamă că există în tine o taină îngrozitoare şi necunoscută oamenilor. Cu siguranţă că nu eşti o fiinţă plămădită din acelaşi lut şi însufleţită de aceeaşi viaţă ca noi! Tu eşti un înger sau un demon, dar în nici un caz o făptură ome­nească. De ce ne ascunzi cine eşti şi de unde vii? De ce sălăşluieşti printre noi, care nu te putem nici accepta, nici înţelege? Dacă vii de la Dumnezeu, vorbeşte-ne şi o să ne închi­năm ţie! Dacă vii din Infern... Cum să vii tu din Infern? Tu, atât de frumoasă şi atât de nevinovată! Oare duhurile rele pot avea această privire divină, şi această voce armonioasă, şi aceste cuvinte care dau aripi sufletului şi îl înalţă până la scaunul de domnie al lui Dumnezeu?

replica de început din romanul Lelia de George Sand
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu

Eşti prezent mereu: în minţi, în suflete, în noi.
Nu eşti nici bun, nici rău. Ne ajuţi dacă vrem binele
Dar dacă facem răul îţi îndrepţi mâna înspăimântătoare către noi...
Şi ne dai răul înapoi. Şi iar ne ierţi, şi ne aştepţi să fim mai iubitori.
Ne ierţi, dacă greşim, şi vrei să ne ridici din nou.
Fără să ştim.
Nu uiţi nimic neiertător şi uiţi greşeala când vezi credinţă într-un om.
Eşti peste tot: tu vii dacă te chem. Dar nu îmi zici nimic.
Şi nu te arăţi pentru că nu sunt pregătit.

Oamenii cred că tu stai undeva în ceruri, dar tu eşti zilnic printre noi
Eşti înger bun, dar înspăimântător... Ne vrei perfecţi, lucizi
Tu dai viaţă, tu ucizi
Dacă suntem buni ne dai de toate
Dacă suntem răi ne dai durere, boală şi chiar moarte.
Îţi place să te joci, te înduioşezi dacă iubim.
Eşti lângă noi, când plângem.
Eşti femeie sau copil?
Tu ştii planul bun: ne treci prin rău să fim mai buni,
Tu eşti nemuritor, şi vrem şi noi să fim, căci pentru tine
Moartea nu-i nimic, pe noi ne sperie... un pic.

poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ştii?

De unde vii? Din care gând ascuns,
de care n-am ştiut şi-acum îl văd,
îl simt, îl mângâi, vreau să-l mai revăd
şi, la-ntrebare, să găsesc răspuns.

Şi... cine esti, îmi spui? Aş vrea să ştiu
cum de-ai venit. Eşti zâna din poveşti?
Aşa îmi pari atunci când îmi zîmbeşti
sau când în braţe-mi vii, al tău să fiu.

Ştiu, eşti aceea care-am vrut să fii,
eşti steaua, nimfa, tot ce am visat
şi am dorit alături să îmi vii.

Încerc, privindu-te, a-mi aminti
trecutul sau o lume ce-am uitat
şi-n care te iubeam. Nu pot. Tu ştii?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu eşti...

Unde eşti când aştepţi?
Dacă eşti cu gândul
La cel ce stă să vină,
Nu eşti.
Nu eşti nici dacă
Arzi de nerăbdare să pleci.
Nu eşti nici dacă te agiţi
Şi te întrebi de ce nu vine.
Nici dacă îţi consulţi ceasul
Sau te ascunzi în spatele
Vreo unui joc pe telefon.
Nu eşti nici dacă trimiţi
Mesaj după mesaj
Tot întrebând pe unde e.
Nu eşti nici dacă,
Enervat de aşteptare
Încerci să grăbeşti ritmul
În speranţa de a obţine
Rezultatul mult dorit.
Când eşti, nu aştepţi
Şi toate se petrec
La vremea lor.

poezie de Paul Avram
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine eşti?

De te vei rupe dintr-o altă lume
Şi vei pătrunde, înfruntând stihii,
În taina unor gânduri fără nume,
Mă vei găsi, te-aştept, speram să vii.

Mi te închipui răsărit de soare,
Îmi eşti atât de-aproape, uneori,
Şi-n gândul meu apari strălucitoare,
Mă-mbrăţişezi cu dragoste şi... dori.

Îmi eşti o stea în nopţile cu lună,
Învăluită-n neguri de mister,
Îmi eşti suavul cântec ce-mi răsună
În visul ce mă-mbată, efemer.

Mi-ai apărut de-atâtea ori, dar nu ştiu
De unde vii spre mine, cum păşeşti,
Cum intri-n suflet, cum îl laşi pustiu,
Şi mă întreb, adesea: cine eşti?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înnebunesc

Doar tu vii, m-atingi şi fugi,
Mă chemi la tine, vin, m-alungi,
Îmi ceri iubire, îţi dau, n-o vrei,
Încerc să plec, mă prinzi, mă iei,
Mă-nchizi, m-ameninţi, mă iubeşti,
Promiţi, mă rogi şi mă răneşti,
Fug iar, m-ascund şi mă găseşti,
Tu, prinţ, spân şi zmeu din poveşti!

Doar tu mă faci să plâng, să râd, să stau,
Tu mă arunci, mă chemi şi-mi spui "te vreau",
Tu te ascunzi, te caut, te-ntâlnesc,
Mă rogi să plec, să uit, să nu iubesc,
Alergi, mă prinzi şi-mi ceri să mă opresc,
Tu mă urăşti, tu nu mă vrei, tu mă iubeşti,
Tu mă vindeci, tu mă înnebuneşti.
De unde vii şi încotro te-ndrepţi?
Cine ai fost, cine vei fi şi cine eşti?

Te văd în toţi, dar nu te recunosc.
Tu cine eşti? De unde te cunosc?

poezie de Denisa-Maria Ilie din Vocile Eutherpei
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog cosmic

Nu-ţi dau adresa mea din univers.
Sunt pe net, printre încă cei vii,
care ştiu că nu ştiu.
Dacă însumez defectele mele, sunt om.
Nu mă întreb de ce trăiesc,
dar îmi place din când în când.
Am şi momente când sunt fericit,
dacă ştii ce-i fericirea!?
La voi cum este?
Am înţeles, eşti un fel de robot
fără iubire în programare
şi nu te enervează ţânţarii.
Nu am fost pe alte planete,
dar pot visa orice.
Nu ştii ce-i aia vis?
Mi-e milă de tine!
Nici milă nu ştii ce-nseamnă?
Deci, nu aveţi nici Dumnezeu?
Păcat! A, nici păcat
nu ştii ce înseamnă?
Totuşi, de ce exişti?

poezie de Alexandru Corneliu Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Ce eşti, Tu, viaţă?
Eşti început sau eşti sfârşit?!
Ce eşti, Tu, viaţă?
Eşti şi trecut şi infinit?!
Ce eşti, Tu, viaţă?
Eşti un trup viu, ne-nsufleţit?
Ce eşti, Tu, viaţă?
Eşti răsărit sau asfinţit?

Ce eşti, Tu, viaţă?
Eşti tot? Întregul sau nimic?!
Ce eşti, Tu, viaţă?
Eşti, Tu, brad falnic sau pitic?!
Ce eşti, Tu, viaţă?
Eşti Cer înalt sau groapă-adâncă?!
Ce eşti, Tu, viaţă?
Eşti fir de praf sau dură stâncă?!

Ce eşti, Tu, viaţă?
Eşti tot ce simt sau ce resimt?
Ce eşti, Tu, viaţă?
Eşti ce consimţi sau ce consimt?
Ce eşti, Tu, viaţă?
Eşti, Tu o noimă sau n-ai rost?
Ce eşti, Tu, viaţă?
Plăteşti tribut sau nu ai cost?
Ce eşti, Tu, viaţă?

Eşti şi istorie şi neam,
Tu eşti şi porţi acelaş hram!
Eşti Sfântă şi nu te cinstim,
Decât atunci când noi... murim!

Eşti un enunţ deosebit?
Eşti un bilet cu dus-venit?
Eşti tot ce-am scris, cu întrebare,
Dau semnul "?" jos! Răspuns 'mi-eşti oare?

(Viaţa este un răspuns
A iubirii lui Iisus...
Degeaba o definim
Dacă nu o şi trăim!)

poezie de Georgiana Ciubotaru Pîntea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti un înger dulce

Eşti un înger dulce pe pământ
Cu suflet tandru şi blând,
Eşti tot ce eu nu am avut,
Eşti un nou început!

Eşti o rază de soare care vrea
Să destrame întunercul acesta mare
În care mă aflu eu,
Eşti un înger trimis de Dumnezeu.

De ai şti cât de mult te-am aşteptat să vii,
Zeiţa mea cu ochii zglobii,
Vreau buzele tale dulci să le sărut
Şi să-ţi spun că te iubesc mult!

poezie de Vladimir Potlog
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acceptă că eşti particulă divină într-o celulă a lui Dumnezeu, că eşti atât de mic, dar important, cu bun simţ şi cumpătare, apoi acceptă că toate persoanele din jurul tău sunt şi asemenea ţie, oricât de incredibil ar părea, acceptă că în această idee nu e nimic prea greu de schimbat sau iertat.

citat din Filip Răzvan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept să vii

Pierdut în zare,
Te aştept să vii.
Dar să nu plângi,
Dacă mă vei găsi cu părul alb!
Tu iartă-mi inima din piept
C-a vrut ca să trăiesc şi să te-aştept!
Te rog sa-mi ierţi şi glasul răguşit,
Ce este amărât de-atâta plâns şi de oftat!
Te aştept să vii, când vrei!
Nu ai o oră sau o dată scrisă.
Eu te aştept iubire,
Căci nici nu ştiu, dacă mi-e dor de tine,
Sau de un vis
Pierdut în zare...
Nu te mai caut, deşi,
Caăn fiecare zi de sărbătoare,
Ca un nebun,
Te-aştep, te-aştept să vii!
Aceeaşi destinaţie vom avea
Iar paşii noştri vor măsura
Treaptă cu treaptă, bătăile inimii.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă aştept şi nu e drept

La umbra unei clipe reci,
Tu nu mai vii, nici nu mai pleci,
Nu mai îmi eşti, nu îţi mai sunt,
Am devenit un amănunt.

Văd urme ce-au rămas din noi,
Le şterg cu lacrimă de ploi,
Nici amintiri nu-mi mai doresc,
Sunt mult prea vii şi mă rănesc.

Tresar la orice zgomot mic,
Dar nu eşti tu... nu e nimic,
Ci doar închipuiri târzii,
Că suntem iar, c-ai să revii.

În ceaţa timpului trecut,
S-a prăbuşit tot ce-am avut,
Degeaba stau şi te aştept,
Nu te întorci... şi nu e drept.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biserica sufletelor noastre

Din ceara lumânărilor pentru morţi
îmi modelez în arhanghel umărul drept
din ceara lumânărilor pentru vii
îmi modelez în demon umărul stâng
mă înalţ
să-ţi aşez soarele sub sânul iubirii
femeie
dar tu te temi de dumnezeire
şi-l faci stavilă între noi

ceara pentru morţi se topeşte
morţii învie
se agaţă de gânduri

mă rotesc mereu
nici sus
nici jos
într-un cerc din vise sincopate
să trec de poartă nu pot
să cobor nu mă lasă cei vii

Doamne
ai făcut cerul atât de departe
şi iadul atât de aproape
nici de sărbători
biserica sufletelor noastre nu-i plină

poezie de Gabriel Crăciunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti OM, eşti parte din tot ceea ce este, eşti creaţie divină, ba mai mult, eşti om-divinitate, co-creator care are nevoie doar să-şi de-a voie să trăiască bucuria, să vadă iubirea nemarginită din el, să se elibereze din propria închisoare a sufletului oboist să se mai teamă din lipsă de Dumnezeu... pentru că Dumnezeu este IUBIRE.

Alina Georgiana Hristea
Adăugat de Alina Georgiana Hristea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vii?

Mărită primavară, ţie, nu-ţi este dor
De noi, ce te -aşteptăm de-o veşnicie parcă?
Întoarce-te acasă, dă vieţilor fior,
Cuprinsă de iubire, căldura o dezbracă.

Te laşi ca o mireasă de mire aşteptată
Pe patul cu mătasuri, înflăcărat fecior
Tu vii parcă de veacuri ştiindu-te adorată
Paradă faci cu nurii, eşti nopţilor decor.

Purtându-ţi frumuseţea, parfumul şi culoarea
Eşti anotimpul vieţii, cântat, mărit, pictat
Cum numai ea femeia atotcuprinzătoarea
Mai este aşa slavită, iubită... de bărbat.

Îngenunchem în taină şi te rugăm să vii
Că fără tine parcă nu mai exista viaţă,
În verde crud pictează anostele câmpii
Ninsori pune de floare şi zâmbete pe faţă.
..............................................................
Noi îţi vom pune lauri, te vom încorona
Regină-n anotimpuri şi-a învierii stea!

poezie de Angelina Nădejde (23 martie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ne invidia

De azi pe mâine, şi umil,
Ni se scurge viaţa tiptil;
Nu mai e loc şi pentru tine,
Nu ne lua credinţa-n bine!

Nu-nţelegem, de ce sfori tragi,
De ne laşi fără oameni dragi?
Oare din ce eşti plămădită,
La neiubire osândită?

Nici rugi, nici lacrimi nu te dor,
Nici dacă-s copii, cei ce mor!
De ce vii mereu nechemată
Şi nu te laşi înduplecată?

Din ce maşteră te-ai născut?
Ce tată-călău ai avut?
Copil ai fost? Ăsta ţi-e jocul?
Avidă, ne mănânci norocul!

Am vrea să te-ntâlnim mai rar –
Poţi să ne-acorzi atât, măcar?
Şi-aşa, prea des îţi vedem faţa;
Moarte, nu ne invada viaţa!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, nu mi-e totuna

Nu, nu mi-e totuna,
Dacă vii, dacă nu –
Eu strig soarele, luna,
Dar voiesc să vii tu.

Nu, nu mi-e totuna,
De-i mult dor, de nu-i mult –
Eu vorbesc cu furtuna
Dar pe soare-l ascult.

Nu, nu mi-e totuna,
Dacă eşti sau nu eşti.
În tăcerea mea una
Ară şapte nădejdi.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decontul final

Pentru tot ce-ai pierdut în iubire cândva,
Îţi dau toţi aceşti ani, îţi dau viaţa mea.

Să mai vii într-o zi, să mai vii pe la noi,
C-am găsit nişte ani, să ţi-i dau înapoi,
Anii noştri frumoşi, anii noştri nebuni,
Am să-ţi dau săptămâni, anotimpuri şi luni.

Să mai treci pe la noi, cât nu e prea târziu,
Şi eu încă sunt viu,
Să mai treci să-ţi mai dau câtă jale am strâns
Pentru-o oră de plâns.

Să mai treci pe la noi, care sunt numai eu,
Anii vechi să ţi-i dau că m-apasă prea greu,
Să mai treci peste mări, să mai treci peste munţi,
Să-ţi aduc amintiri ca să poţi să mă-nfrunţi.

Să mai treci prin vreun loc unde-am stat şi-am visat,
Fără pic de păcat.
Să-mi mai iei cât de cât umilinţa tacând
Şi spitalul din gând.

Să mai schimbi drumul tău, că şi-aşa n-are rost,
Nişte cioburi să-ţi las din iubirea ce-a fost,
Să te-ntorci, auzind că mai sunt printre vii
Şi de dragă ce-mi eşti mai trăiesc până vii.

Nici dovezi nu-ţi pretind, nici chitanţe nu-ţi cer,
Te aştept sus în cer,
Şapte ani te-am închis în iubirea ce-ţi port,
Să mă ierţi ca pe-un mort.

Să mai cazi dinspre cer, când sunt strugurii copţi,
C-am să-ţi dau nişte ani, strânşi în zile şi nopţi,
Să mai vii prin trecut, prin grădina de foc,
Unde-a fost să te văd şi să-ţi fiu nenoroc.

Dar te rog să mai vii într-o zi pe la noi,
Să-ţi dau anii-napoi,
Ca pe tot ce-ai pierdut pentru că m-ai iubit,
Eu să mor, să fim chit

cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa stă mereu sub semnul primăverii

Viaţa este plină de o splendoare divină
Dar noi nu suntem conştienţi de asta.
Suntem atât de adânc adormiţi
Încât nu încetăm să îi neglijăm frumuseţea.
Este viaţa cea mai apropiată de perfecţiune,
Cea mai frumoasă, cea mai magnifică.
Nu poate fi îmbunătăţită în vreun fel.
Noi suntem însă adormiţi
Şi de aceea nu putem avea nici o conexiune cu ea.
Este ca şi cum ar fi primăvară
Iar pomii înfloresc
Şi păsările cântă
Iar vântul dansează printre ramurile copacilor
Şi tu eşti adormit.
Nu ai cum să simţi razele soarelui ce vin spre tine
Printre copaci
Şi imaginile frumoase
Create de ele în jurul tău.
Nu ai cum să vezi florile, culorile lor.
Nu ai cum să zăreşti dansul
Copacilor şi al vântului.
Nu ai cum să ştii nici măcar că eşti într-o grădină!
Nu ai cum avea vreo conexiune cu primăvară.
Rămâi închis în tine însuţi.
Poţi avea un coşmar
Şi poţi suferi în coşmarul tău.
Poţi să strigi, să jelesti şi să plângi.
Acest lucru nu are însă vreo legătură cu realitatea
Din jurul tău.
Exact la fel este situaţia omului.
Viaţa stă mereu sub semnul primăverii
Dar omul trebuie să fie treaz
Pentru a şti asta, a simţi asta, a iubi asta.
Şi, de îndată ce ai gustat bucuria
Care te înconjoară, eşti religios
Din cauza mulţumirii care se înalţă în tine
Şi a recunostiintei şi rugăciunii înălţate în tine.

poezie de Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu eşti bogat azi, nu vei fi nici peste noapte. Dacă nu eşti vedetă, nici asta nu vei fi peste noapte. Există pentru cei care nu au nimic şi nici nu ştiu de unde să înceapă, un lucru mai puternic decât orice altceva şi la care poţi începe să lucrezi chiar din această clipă. Personalitatea ta. Ea îţi va aduce toate rezultatele pe care le vrei în lumea reală, ea îţi va aduce în sfârşit confirmarea în lumea reală că, într-adevăr, tu eşti în realitate aşa cum te simţi în interior şi te va ajuta să transformi visurile în realitate."

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

strivit negrul apelor se caţără-n adânc
fierbe cazanul planetei la presiuni uriaşe
şi totuşi
cât eşti de puternică, tu viaţă
căci exişti
acolo, unde nici nu ne putem gândi

gropi şi stânci, foc, sulf şi infern
eşti în gropi marine
sau lângă roşul jarului dintre vulcani
te caţeri sus pe munte şi-n înaltul cerului
printre zăpezi, în mari gheţari

mângâi cu mari aripi, cerul cu vulturi
cocoaşa ta se vede-n uriaşe valuri de ocean
te-ascunzi în păduri virgine, cânţi în mari copaci
chiar şi-n pustiu alergi, ca o şopârlă
eşti acolo unde pământul arde, soarele orbeşte
în oaza din deşert, unde-n timp renaşti

viaţă!
tu eşti ca o furnică
exişti şi eşti atât de fericită
căci peste tot tu cânţi
în pasărea de pe cer
în pântecul unei mame
în vocea unui copil
în ochii îndrăgostiţilor
în ochii unei bunici
sperând în libertate şi adevăr
în fiecare dintre noi, şi-n al omenirii
destin!

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!