vrajmas

De Babilonul-acesta - încălcător de crez...

De Babilonul-acesta - încălcător de crez,
A greşurilor mamă, durerilor lăcaş,
Neruşinării pradă şi binelui vrăjmaş -
Fugii departe, viaţa curată să-mi păstrez.

Şi la Vaucluse stau singur. Precum mă-ndeamnă-Amor,
Culeg când flori şi ierburi, când rime cu-nţeles.
Vorbesc ades cu dânsul, şi mă gândesc ades
La vremi mai bune: - aceasta mi-i sprijin şi ajutor.

Nu-mi pasă, nu de lume, nici de noroc nu-mi pasă,
Şi nici de mine însumi ori de-asprele nevoi,
Şi nici de patimi nu mi-i lăuntrul străbătut.

Doar doi mi-i vreau aproape: iubita, sfioasă,
Cu inima-mblânzită; iar celălalt - vioi,
Înzdrăvenit şi teafăr, aşa cum l-am ştiut.

sonet de Petrarca din Sonete, Împotriva Curţii Papale de la Avignon (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem filozofic pentru S

III

Mă gândesc că de aci am putea începe, aci ne-am putea găsi învestirea
într-o lume în care toate s-au făcut şi noi venim prea târziu la ospăţ.
Am putea să ne rugăm pentru cei ce ne biruie din toate părţile şi în toate felurile,
şi să ne rugăm nu numai cu inima, ca măicuţele ce pomenesc la fiecare slujbă pe ofiţerul comandant vrăjmaş,
dar şi cu gândul, cu înţelesurile noastre mai liniştite, cu punerea noastră mai cumpătată
în rost a lucrurilor. Am putea să ne rugăm pentru cei ce ne dau maşini de calculat,
pentru cei ce ne învaţă să facem unităţi industriale care să funcţioneze mai bine,
pentru lumea care aduce toate noutăţile şi toate poluările, pentru cei ce au spus: "Dumnezeu a murit".

poezie celebră de Constantin Noica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auzind gloatele de venirea lui Făt-Frumos veneau droaie să se scrie la oaste. Se sculară, deci, cu mic cu mare, şi făcu oaste ca frunza şi ca iarba. Făt-Frumos le tocmi şi le învăţă cum să meargă la război. Şi-l ascultau gloatele, că-l iubeau nevoie mare. D-apoi boierii? Nu se lăsau nici ei mai prejos. Vezi că şi el era drept, îndurător şi viteaz. Pornind la război cu o silă aşa de mare şi de grozavă sparse împărăţia vecinului lor cutezător. Prinse în război şi pe acel împărat vrăjmaş, împreună cu fiul său, şi îi aduse de-i tăiară dinaintea împărătesei. Apoi întinzând coprinsul său şi asupra acelei împărăţii şi mai puind la cale toate cum să ajungă supuşii săi să fie fericiţi, se puse pe trai, şi trăiră veac de om nesupăraţi de nimeni.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Crăciun

Moş cu barbă de zăpadă,
Fără daruri, moş sărman,
Tinereţea ta grămadă
N-o s-o vadă
Nici ăst an.

Torc păianjenii sub grindă,
Ţara-i fără de băieţi, -
Nu-ţi mai vin cu ceata-n tindă
O colindă
Să-i înveţi.

De cu seara-naripaţii
Îngeri nu mai cântă prin
Singuraticele spaţii
Şi-aşteptaţii
Nu mai vin.

Plânge biata gospodină,
Braţele în gol se-ntind,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos porni şi el tot pe oţopina lui. Iar după ce trecu toată oastea făcând haz de dânsul cum se muncea ca să-şi scoaţă iapa din noroi, se îmbrăcă cu hainele cele cu soarele în piept, luna în spate şi doi luceferi în umeri, îşi lăsă părul de aur pe spate, încălecă calul şi într-un minut fu iarăşi pe munte, unde aştepta să vază ce s-o întâmpla. Se întâlniră oştile, se loviră din mai multe părţi şi se tăiau unii pre alţii fără de cruţare, atâta erau de înverşunaţi ostaşii. Iar când fu către seară, când văzu că oştirea vrăjmaşe era să ia în goană pre a împăratului, unde se repezi odată Făt-Frumos din munte ca un fulger; şi unde trăsni în mijlocul lor, încât se îngroziră de nu mai ştiau ce fac. Strălucirea hainelor lui Făt-Frumos până într-atâta orbise şi zăpăcise pe vrăjmaş de nu mai ştiau oştile unde se află.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, apără-ţi steagul

O, apără-ţi steagul cu orişice preţ,
că-n el e izbânda şi ţinta credinţei
- cât steagul se 'nalţă şi arde măreţ
luptăm şi răzbatem crezând biruinţei.
O, apără-ţi steagul — oricine-i acel
ce-l ţine şi 'nalţă în fruntea oştirii
că-n steag e nădejdea; luptând pentru el
păstrezi cu toţi fraţii tăria unirii.

O, apără-ţi steagul! Cât steagul e sus
în el stă izbânda aprinsă şi tare,
cât steagul se pierde, puterea s-a dus:
ne pierdem cu toţii şi ţara ne moare.

O, apără-ţi steagul! Netrebnic e-acel
ce steagu-şi trădează, lovind purtătorul;
tu steagul să-ţi aperi — să mori pentru el.
— Păstrând unitatea, salvezi viitorul.

O, apără-ţi steagul, căci orice vrăjmaş

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mai trecând câtânică vreme la mijloc, se pomeni împăratul cu veste de la un alt împărat să iasă la război. Împăratul chemă în ajutor pe ginerii săi, feciorii de împăraţi, carii şi veniră şi se lăudau cu isprăvile ce au să facă. Când veni vremea a merge la război, iată că se înfăţişe la împăratul şi argatul, ginere al său, şi ceru să-l ia şi pe dânsul la război, că poate va tăia şi el vrun vrăjmaş. Împăratul şi ginerii cei mari îl înfruntară, zicând să-i lase în pace, să nu-i mai poarte şi lui grija p-acolo. El stărui şi împăratul se înduplecă şi porunci să-i dea şi lui o mârţoagă de cal şi o rugină de paloş. Argatul încălecă voios şi porni înaintea oştilor. Când ajunse la o lăcovişte pe unde trebuia să treacă, el înnomoli calul şi începu să-l bată ca să iasă de acolo, dară în deşert. Ajungându-l împăratul cu ginerii cei mari şi cu toată oastea, trecu pe lângă dânsul clătinând din cap, iară ostaşii îşi dedeau coate şi râdeau.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu judecata la aceeaşi masă

Normal că singur! Cine-altcineva
Să poată să mă vindece de mine?
Când mă afund în sumbru şi ruine,
Doar eu îmi pot permite-a mă salva.

De ce să vreau complici în lupta mea,
Când scopul le implică al lor bine?
Ce sens mai are să mă lupt cu mine,
De pacea, singur, nu o pot afla?!

Ne amăgim prea mult tot aşteptând
Minuni de nu ştiu unde să apară...
Uitând de tot ceea ce ne separă
De cei care se cred salvaţi, mimând...

E-atât de simplu să te minţi, sperând
Că o să treacă totul de la sine.
Cine va da iar vina pe destine –
Uitând c-acestea doar de noi depind?!

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (24 mai 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată Omul!

— Iată Omul! strigă-n Iad Pilat
Cine iarăşi L-a crucificat?
Cine-I scoate umbra de sub văl?
Daţi-mi apă mâinile să-mi spăl!
Revărsaţi-mi râuri peste pumnii plini!
Sângele acesta voi l-aţi vrut, rabini!
— Iată Omul! umbra a răspuns,
Eu sunt umbra Omului străpuns.
În zadar în lumea de păcat
mâinile pătate ţi-ai spălat.
Cei spălaţi de apă, ca şi apa pier.
Cei spălaţi de Mine, sunt cu Mine-n cer!

— Iată Omul! strigă-n Iad Pilat.
Cine iar Îl vrea crucificat?
Eu am spus întregului popor:
Pe-mpăratul vostru să-L omor?
Gândul meu pe cruce lămurit l-am scris.
Nu sunt eu de vină! Nu eu Te-am ucis!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suită de haiku-uri pe motiv popular românesc

Unsă cu suflet
Pe vecie cunună
Vatră străbună.

Croncănit de corbi
Pe umeri dalbi de ţară
Cruntă povară.

Ie cusută
La chindie purtată
În iureş roată.

Dungă pe hartă
Graniţă pe râu la fraţi
Martiri blestemaţi.

Rapsodie-n cer
Schimnic în rugă de post
Mătănii cu rost.

[...] Citeşte tot

poezie de Vlad Chirinciuc (24 aprilie 2016)
Adăugat de Vlad Chirinciuc
Comentează! | Votează! | Copiază!