trezirea constiintei

Un pas spre tine ...

Nu iubirea pentru tine a fost lucru cel mai important din viaţa mea, ci dragostea.
Era înainte de ivirea zorilor
când visul lasă locul unui alt vis
şi trezirea ne-a luat prin surprindere.

Sper din tot sufletul să te revăd.
În acea binecuvântată zi,
voi face un pas spre tine
fără să-mi folosesc picioarele.

poezie de Camelia Opriţa din Insomnii în alb-negru (13 iunie 2007)
Adăugat de Citatepedia.ro
Comentează! | Votează! | Copiază!

A-trezirea

nu ne trezim. nu.
aşa am trezi şi părinţii.
marile noastre puteri
astăzi
sunt de partea - dreaptă - a somnului -
dinţii
lor muşcă din pernă
cum ar muşca din plăceri -
e
noapte...
e
noapte extremă. dar noaptea nu este decât
un concept a-dormit (?!)
des finit, cu
nevoi speciale.
cu voi: noi specimene
de semnătură -
prin uşor sforăit. nu
ne trezim. nu

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destrămarea unei lumi

de obicei călătoream singuri, unul spre celălalt în acelaşi univers plin de lumină.

deşi ne despart doar câteva drumuri scurte,

acum,

trăim în lumi diferite. trezirea
din starea de orbire s-a întâmplat
pentru fiecare, altfel. calea spre miezul
fiinţei este uneori stranie, o rătăcire, un eşec
sunt căi unice pentru a vedea ce avem autentic.

poezie de Rodica Dascălu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunetele

din stradă
vin sunete ciudate,
strigăte îndepărtate
iau cu asalt
timpanul,
intră în tine,
în propriul tău sânge,
înoată odată cu fiecare
moleculă întâlnită,
se pierd în labirintul
conştiinţei
stârnesc teama,
fortăreaţa gândurilor cedează
locul neliniştii.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sol major

sentimentele vibrau ieşind
din corzile viorii în sol major.
o rupere lentă de bemoli şi diezi
înviau inima printre vişinele căzute.
închiderile deveneau învinse şi libere.
între pauze, în stânga şi în dreapta mea,
trezirea neobişnuită cobora pe răni
într-un torent fluid.
silueta ta verde eclipsa recviemul pentru roşu.
tăcerea respira.
partea tristă a rămas în paltonul negru din vestiar.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţipătul

strada
aduce sunete ciudate,
strigăte îndepărtate
devin ţipăt
iau cu asalt
timpanul,
intră în tine,
în propriul tău sânge,
înoată odată cu fiecare
moleculă întâlnită,
ocupă labirintul
conştiinţei
stârnesc teama,
fortăreaţa gândurilor
se înclină lasă
loc neliniştii.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reînviere

Este adevărat că, după moarte, într-o zi
Vom fi treziţi de un înfricoşător sunet de trompete?
Iartă-mă, Doamne, dar eu mă consolez cu gândul
că trezirea şi învierea noastră, a celor morţi,
vor fi fi vestite de cântecul unui cocoş.
După asta vom mai aromi un pic...
Prima care se va scula va fi Mama... O vom auzi
aprinzând în linişte focul,
punând în linişte ceainicul pe plită
şi ridicând cu blândeţe ibricul de pe policioară.
Iar noi vom fi din nou acasă.

poezie de Vladimir Holan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru pâine

Ţăranul şi-a făcut din suflet
candelă de luminat neamul

Lumina ochilor săi
e
o sărbătoare în haine de lucru

În fiecare primăvară
îşi cere iertare pământului
cu
plugul

Lanurile de grâu fi-vor de-aceea
un detaliu al conştiinţei sale

Pâinea

Pasărea Phoenix
renăscută
din

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (1 ianuarie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţipătul

din stradă
vin sunete ciudate,
strigăte îndepărtate
devin ţipăt
bat în
timpan,
intră în tine,
în propriul tău sânge,
înoată odată cu fiecare
moleculă întâlnită,
ocupă labirintul
conştiinţei
stârnesc teama,
imagini străbătute de frig
lovesc în
fortăreaţa gândurilor
ea se înclină
cedează
locul neliniştii.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire

Şi iarăşi aştepţi, aştepţi ce pare menit
viaţa să ţi-o mărească la nesfârşit.
Aştepţi ce de altă tărie ţine,
ce-i unic, puternic din cale-afară,
trezirea pietrelor,
adâncimi întoarse spre tine.

În culoare crepusculară
pe etajere apun
volumele-n aur şi brun.
La ţări te gândeşti, ce-ai străbătut,
la chipul şi la veşmântul
unor femei pe care iar le-ai pierdut.

Şi ştii dintr-o dată: aceasta a fost.
Şi te ridici şi-n faţă vezi spaima,
figura şi taina
unor ani ce-au trecut.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!