tauri ghicitoare

…invers

mai du-te-n
ierbi departe să te pască
tauri coborâţi din fulgere
furtuni…
hei, tristeţe,
ţi-ai pus ochii
ca nişte lame ştirbe
pe ceasul meu şi-i tunzi
limbile, cifrele – data blocată
pe 7
de atunci sunt în fiecare zi
în 7, luna nu mai contează….

mai du-te-n
ape tulburi hrană
peştilor de inox – fostele
intenţii de bine
mi-e poftă
să râd în hohot
să ţopăi ca un vrăbioi

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artemis

Un val de umbră creşte pe şesuri cenuşii.
Sub grindina de tropot se culcă iarba moale.
Din negurile vremii vin negre herghelii
Mânate ca de viscol de-a patimii răscoale.

Spre ceruri se înalţă cu mugete de tauri
Chemarea milenară a marilor centauri.
Îşi clatină tulpina pădurile de fag
Şi-n vânturi îşi resfiră pletoasa frunzătură.
Frontonul îşi sfărâmă înaltul sarcofag:

Artemis dă în lături a veacurilor zgură.
Vibrând, din arc de fildeş porneşte o săgeată
Şi, ca o rază-n umbră, se-nfige-n neagra ceată.
Înfrângerea îşi urlă poporul legendar.

Se macină pământul sub grelele copite,
Şi pe lunara faţă a câmpului de var
Se-mprăştie o goană de umbre prelungite...
Pe când ivit din ramuri ce vântul despreună,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

De la pol de printre gânduri
Vine iarna rânduri, rânduri
La început puţin sfioasă,
Dar apoi mai curajoasă

Prin plaiuri adiacente
Cu ifose şi cu accente,
Cerne ea dint-un burduf
O catifea albă de puf

Măiastră de felul ei,
Croşetează din scântei,
Prin păduri peste câmpie
Acea imensă broderie

Mai pe urmă deşănţată,
Despletită, decoltată
Dă buzna peste coclauri
Cu ifose ca de tauri

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (29 aprilie 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

La un portret

Sunt eu acest cocon cu pletele pe umăr
Nespus de-ngândurat
Prea multe întrebări în ochii limpezi număr
De lume par mirat

În mâna mea cea mica Ursitele au pus
Un glob de fildeş rece
Cu el din răsărit şi până la apus
Să văd ce se petrece

Cunună smălţuită cu diamante şapte
Mi-au tras pe lângă tâmplă
Ca de la miazăzi şi pân' la miazănoapte
Să ştiu ce se întâmplă

Împodobit domneşte în acest chip eu totuşi
Nu sunt cel de azi
Nu învăţasem încă de ce cresc
Cedri lotuşi, păduri de pini şi brazi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Călinescu din Opere, volumul 2
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tauromachia

Zece tauri ucid un matador,
Zece matadori ucid un taur,
Puterea majorităţii sub formă de cuţit, spadă,
Coarne, copite, creierul este în minoritate.
Omul cu "putere" redevine fiară,
Loveşte, ucide otrăvind fântâni,
El nu vrea să ştie, cândva o să piară,
N-o să-l plângă nimeni, nici proprii săi câini.
Mare este bezna-n care el se scaldă,
Mai adânc, mai singur, se trezeşte cuc,
Lumânarea arde, îi şopteşte caldă,
El o stinge-n ură, hohotind năuc.
Trăim în adâncă şi dulce minciună,
Eu nu, zice unul, eu nu, zice-o brună,
În intrigi mizere, nectar otrăvit,
Eu cred, eu nu cred, sunt tot păcălit.
DA-ul e NU, NU-ul e nulă,
Prietenă-mi este o libelulă,
Măcar ea nu minte, doar zboară cântând,
De-aş fi fără trup, numai un gând.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărmana fată de împărat, când se văzu singură cuc, unde începu a plânge şi a se boci, de ţi se rupea inima. Blestema cu foc şi pară pe afurisita de ghicitoare. Dară toate în zadar. Dacă văzu că n-o scoate la căpătâi cu tânguirea, se sculă şi plecă încotro va duce-o mila Domnului şi dorul bărbatului. Ajungând într-o cetate, porunci de-i făcu trei perechi de opinci de fier şi un toiag de oţel, se găti de drum şi se porni în călătorie, spre a-şi găsi bărbatul. Se duse, se duse, peste nouă mări, peste nouă ţări, trecu prin nişte păduri mari cu buştenii ca butia, se poticnea lovindu-se de copacii cei răsturnaţi şi, de câte ori cădea, de atâtea ori se şi scula; ramurile copacilor o izbeau peste faţă, crângurile îi zgâriase mâinile, şi ea tot înainta, mergea, şi îndărăt nu se uita. Când, obosită de drum şi de sarcină, abătută de mâhnire şi cu nădejdea în inimă, ajunse la o căsuţă. Pasămite acolo şedea sânta Lună. Bătu la portiţă, se rugă să o lase înăuntru să se odihnească niţel, mai cu seamă că îi şi abătuse să facă. Muma sântei Lune avu milă de dânsa şi de suferinţele sale; o priimi dară înăuntru şi o îngriji.

Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iurie Osoianu: Dar undeva acolo sus s-a hotărât Să fiu poet...

Vă las pe dumneavoastră, dragă echipă şi dragi consumatori de CITATEPEDIA
să trageţi concluziile, amintindu-vă faptul că pentru aceasă limbă (românească) au murit oameni, că nu e permis aşa ceva pe un site cultural. Nu e permis ca printre numele sonore (deja branduri) ale culturii universale să existe aşa ceva. Nu am nimic personal cu nimeni - parol...
Mulţumesc pentru înţelegere, pentru răbdarea de a citi "creaţiile jeniale şi jenante" semnate de genialul poet al timpurilor noastre, Iurie Osoianu (5871 de voturi la 532 de citate), care – cu atâta nonşalanţă - îşi promovează tâmpeniile. Repet: n-am nimic cu omul menţionat mai sus, dar cred că este infectat cu CoronaPoetika - vorbesc şi eu aşa ca opinia publică.
Scrierea incorectă, agramată, şi excesiv de proastă din toate punctele de vedere, îmi dă dreptul să iau atitudine... Nu sunt un străjer al limbii române, dar respect memoria celor care s-au jertfit în numele neatârnarii neamului.
Mulţumesc şi iertare dacă am pricinuit deranj.

Versuri de citit când ai mort în casă.
Spicuiri, câcâieli şi canonizările limbii în creaţia lui Iurie Osoianu,
în care gramatica este desfiinţată.

Ţara cu popor în begenie...
... eu am venit la tine să mă-mbăt
cu apă rece şi cu chioară taină
să răsturnăm o lume de omăt
cu tine-n doi şi ambii fără haină
... independenţa noastră-i ca o ghicitoare -
eliberarea eliberării de eliberare...
eliberarea eliberării de eliberare
în ochi ce stă pacifică... cătoare (căcătoare cu aspect de ghicitoare)
... şi iată-mă aguns la orizonturi

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aurora

Tu regină majestoasă, prietena lui Dumnezeu,
Ca un râu d'argint să varsă luminosul păr al tău
Peste drăgălaşii umeri, când răsari însvăpăiată,
Nobilă, cu ochi de zâmbet şi cu mers uşor de fată.
Şi cum vii, o visătoare, rătăcind pe cer aşa,
Tu pierzi una câte una stelele din salba ta.

Te-ai împodobit, Frumoaso, cu tot ce-i frumos sub soare,
Şi Zâmbeşti cu ochii umezi de mărire şi splendoare,
Arătând şireată pieptul desvelit d-al tău veşmânt,
Şi din cer adânc lumina şi-admirarea pe pământ.
Norii-n calea ta cu vuiet speriaţi se'ndepărtează,
Ca tu-i biruieşti, Stăpâno, cu puterea ta vitează.

Cât esti tu de bună, Doamnă! Tu, cea cu alai de stele,
Faci cărările, frumoase presărând argint pe ele,
Pui vopsea de argint - pe vârful munţilor intunecoşi
Şi te legeni blândă'n carul înjugat cu tauri roşi.
Tu te lupţi prin întuneric cu-ntunericul, şi, plină
De puterea ta, lumina se renaşte din lumină.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburătorul

Vezi, mamă, ce mă doare! şi pieptul mi se bate,
Mulţimi de vineţele pe sîni mi se ivesc;
Un foc s-aprinde-n mine, răcori mă iau la spate,
Îmi ard buzele, mamă, obrajii-mi se pălesc!

Ah! inima-mi zvîcneşte!... şi zboară de la mine!
Îmi cere... nu-ş ce-mi cere! şi nu ştiu ce i-aş da;
Şi cald, şi rece, uite, că-mi furnică prin vine;
Îm braţe n-am nimica şi parcă am ceva.

Că uite, mă vezi, mamă? aşa se-ncrucişează,
Şi nici nu prinz de veste cînd singură mă strîng,
Şi tremur de nesaţiu, şi ochii-mi învăpăiază,
Pornesc dintr-înşii lacrămi şi plîng, măicuţă, plîng.

Ia pune mîna, mamă, -pe frunte, ce sudoare!
Obrajii... unul arde, şi altul mi-a răcit!
Un nod colea m-apucă, ici coasta rău mă doare;
În trup o piroteală de tot m-a stăpînit.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Heliade Rădulescu
Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburătorul

"Vezi, mamă, ce mă doare! şi pieptul mi se bate,
Mulţimi de vineţele pe sân mi se ivesc;
Un foc s-aprinde-n mine, răcori mă iau la spate,
Îmi ard buzele, mamă, obrajii-mi se pălesc!

Ah! inima-mi zvâcneşte!... şi zboară de la mine!
Îmi cere... nu-ş' ce-mi cere! şi nu ştiu ce i-aş da;
Şi cald, şi rece, uite, că-mi furnică prin vine,
În braţe n-am nimica şi parcă am ceva;

Că uite, mă vezi, mamă? aşa se-ncrucişează,
Şi nici nu prinz de veste când singură mă strâng,
Şi tremur de nesaţiu, şi ochii-mi văpăiază,
Pornesc dintr-înşii lacrămi, şi plâng, măicuţă, plâng.

Ia pune mâna, mamă, - pe frunte, ce sudoare!
Obrajii... unul arde şi altul mi-a răcit!
Un nod colea m-apucă, ici coasta rău mă doare;
În trup o piroteală de tot m-a stăpânit.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Heliade-Rădulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!