Artemis

Un val de umbră creşte pe şesuri cenuşii.
Sub grindina de tropot se culcă iarba moale.
Din negurile vremii vin negre herghelii
Mânate ca de viscol de-a patimii răscoale.

Spre ceruri se înalţă cu mugete de tauri
Chemarea milenară a marilor centauri.
Îşi clatină tulpina pădurile de fag
Şi-n vânturi îşi resfiră pletoasa frunzătură.
Frontonul îşi sfărâmă înaltul sarcofag:

Artemis dă în lături a veacurilor zgură.
Vibrând, din arc de fildeş porneşte o săgeată
Şi, ca o rază-n umbră, se-nfige-n neagra ceată.
Înfrângerea îşi urlă poporul legendar.

Se macină pământul sub grelele copite,
Şi pe lunara faţă a câmpului de var
Se-mprăştie o goană de umbre prelungite...
Pe când ivit din ramuri ce vântul despreună,
Fosforescent, în noapte, se-ndoaie-un arc de lună.

poezie clasică de Ion Pillat
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugă de centauri

Coboară povârnişul, cu coamele în vânt,
Centaurii. Văzduhul prin văi prelung răsună
De zgomotul copitei lovite de pământ.

Dar neamul, izgonitul, în herghelii s-adună —
îşi potoleşte goana pe ţărmul nalt şi frânt,
Privind la valul mării rostogolit pe dună.

Poseidon doar mai este pe mări nemuritor,
Din nai de mult nu cântă satirul pe câmpie
Şi nimfa n-o mai afli în ape de izvor.

Se risipiră zeii. Dar groaznic azi învie în
cele două piepturi al morţii crud fior,
Şi spaima-i biciuieşte prin liniştea pustie.

Pe stânca goală vine un tropot neînfrânt,
Cu umbra se întinde şi-l creşte înserarea...
Nebuni îşi încordează puternicul avânt

Centaurii. — Se-nalţă, ieşind din lună-n zarea
Apusului, vestindu-l şi veşnicul mormânt,
Un armăsar, întâiul, tăindu-le cărarea.

poezie de Ion Pillat
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba

Iarba verde, iarba grasă
Creşte - naltă-n cimitir;
Cade an de an sub coasă
Din nou creşte - mai frumoasă.

Privesc crucile-nnegrite
Şi mă-ntreb, cu mintea-mi proastă:
Din ce piepturi se hrăneşte
Şi ce-i, Doamne, viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Suflă vântul…vârfuri sună
Greierii prin fân adastă….
Se duc zile, nopţi cu lună
Ce mister e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Trudă zilnică, sudoare
Viaţă de desfrâu - sau castă
Totu-i trecător sub soare,
Căci, ce este viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Tainice iubiri şi teamă
Zbor îşi iau spre bolta-albastră
Toate timpul le destramă…
Şi-atunci, ce e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Se duc veacuri în neştire
Nasc speranţe-n lumea vastă -
E-un suiş spre coborâre –
Deci, ce este viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Iarba verde creşte deasă
Peste trup – peste fereastră
Ea rămâne-mpărăteasă –
Căci aceasta-i viaţa noastră:

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din toţi va creşte iarba
Pân’ iubita va fi baba –
Până baba va fi iarba.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre de lumină

Vânt şi ploaie rece, gânduri sprijinite
Pe a mâinii umbră, rece-acum şi ea,
Ochi din care scapă goale, umilite,
Umbre de lumină peste o podea.

Lacrimile ploii se lungesc pe geamuri
Şi se-ntind spre margini, parcă ireal,
Lasă loc privirii să se-aştearnă-n ramuri
Goale, reci şi ude-n timpul agonal.

A-ngheţat privirea şi coboară-n iarba
Care-şi culcă vârfuri galbene, sub vânt,
Spre piticii care îşi apleacă barba
C-o figură tristă, fără un cuvânt.

Printre norii negri, nu-i rost să pătrunză
Raze de lumină... soarele... un pic,
Pe o bancă veche s-a lipit o frunză,
Singură în moarte, aşteaptând... nimic.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura

Natura parcă plânge şi în noapte
Se vaietă, cu ramuri aplecate-
-ndreptându-se spre pământescul trup...
Triste, se-ascund de noi ramuri pierdute
Şi-n colţuri rătăcesc, de mucegai pătate,
Sau pe trotoare goale, sălbatice şi ude
Măcar pentru o clipă, popasul îşi găsesc
E-n suflet încă toamnă, furtună e în inimi
Pe lespezi sângerânde, pătate de lumină
Se pierd speranţe, sentimente, umbre,
Pierind în ceaţa vremii, spre locul de odihnă

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

îngheţ

la ceas târziu
răsună în burg
copite de cai

chircit ca o umbră
cade omătul
pe infinitul ca iarba

e iarnă grea

orologiul din turn tace

caii îşi pierd galopul
pe gheaţa ce sună absent
a neputinţă

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unele lumini aruncă mai mult de o singură umbră. Stai noaptea în faţa focului şi vei putea vedea cu ochii tăi. Flăcările îşi schimbă locul şi dansează, fără încetare. Umbrele se înalţă şi coboară, şi fiecare om aruncă o duzină de umbre. Unele sunt mai slabe decât altele, atât tot. Ei bine, oamenii îşi aruncă umbrele şi asupra viitorului. O singură umbră sau mai multe...

citat din George R.R. Martin
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Se mistuie apa în hâu neştiut...
Ar vrea să răsară din noapte.
Îşi caută vadul, în beznă piredut,
Se-nalţă în murmur de şoapte.
Cutremurul iată, mişcând nevăzut,
I-a dat şi speranţa să iasă...
Tresare şi are un susur plăcut...
Răzbate afară din casă...
Cu fiece ploaie ea creşte mereu.
Din picur, şuvoi se preface.
Izvor unduind printre pietre cu greu,
În vale se-avântă şi-i place.
Izvorul se face pârâu, mai apoi,
În umbră de crengi, printre pietre.
Şoptind la meandre, un cântec vioi,
Pe locul uitatelor vetre...
Pe stâncă ea cade-n cascadă, ca-n vis.
În vuiet, tot creşte cu vântul.
Şi urlă amarnic, pe drumul deschis,
Se năruie-n vuiet, rupându-l.
În stropi şi în aburi ea geme mereu.
Şi-şi află, în fine şi calea.
Pământu-i dă forţă, precum un Anteu,
Salută câmpia şi valea.
În râul albastru, sub cer de cleştar,
Îşi duce podoaba de unde...
Se varsă în fluviul cel mitic, hoinar...
Donaris, cu dor îi răspunde...
Acesta-i periplul de unde adus,
În valuri, pe-a apelor cale.
Cu dragi curcubeie, din zori, spre apus,
Îşi poartă destinul, la vale...

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis şi centauri

Am văzut în vis întinderi adumbrite de castani,
Ziduri vechi de piatră-n pietre dărâmate ani cu ani,
Iederă de ele prinsă şi de-a lungul lor de strajă
Brazi înalţi. Pe iarba deasă stăm culcat atins de vrajă,
Ascultând povestea apei săltăreţe de pe prund.
Tu, tăcută, de grumazu-mi aduceai un braţ rotund.
"De-un trecut ce nu-i al nostru îţi aduci aminte oare?"
Te-ntrebai — şi plete, plete ca un râu stropit cu soare,
Am simţit pe-obraz, pe frunte părul tău adus de vânt...
Şi spre seară când pe pajişti e o pace de mormânt,
Urmărind poteca strâmtă ce se pierde prin livadă,
Cerbi în cârd veniţi din codri s-au oprit miraţi si vadă
Sub salcâmul nins de floare doi străini în ţara lor,
Şi când luna de pe dealuri, ca un arc de vânător,
S-a-ndoit pe cer, şi ceaţa se lăsă prin crâng fâşii —
Se ivi ieşind din umbră şi din vremile pustii,
Alb, mai alb ca spuma mării, cu copitele de aur,
Izvorând din întuneric, rând pe rând, câte-un centaur!

poezie de Ion Pillat din Visări păgâne
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tributul

Numai aur printre clipe perindate
Printre ramuri şi alee şi ruine
Toamna şi cu ea singurătatea
Îşi plătesc tributul cu suspine...

Frunze cad ivalmasind privirea
Zări albastre innalbesc cocorii
Toamna şi cu ea desăvârşirea
Îşi plătesc tributele notorii...

Rog nesigur iarba de pe şesuri
-Nu pleca iubito de la mine...
Toamna şi cu ea lăptoase ceţuri
Îşi plătesc tributul cu destine...

poezie de Iurie Osoianu (18 noiembrie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sirenele

Sirenele pe luciul mării calme,
Când seara-şi plânge veşnica-i durere,
Plutesc uşor spre zarea-ndoliată
Gigantici fulgi desprinşi din alte sfere.

Plutesc uşor, şi-n părul lor de zâne,
Ce le-nveşmntă-n haina de mătasă,
Îşi joacă luna stinsele-i reflexe
Şi-n ochii lor tot farmecul îşi lasă.

Apoi pe stânci blănite-n spumă albă
Şoptesc târziu, cu drag înlănţuite,
Şi fragede cântări spre cerul nopţii
Înalţă-n taină firei adormite.

Şi cântul lor trezeşte marea-ntinsă,
Când spre-nălţimi eterice se stinge,
Căci plâng pe ţărm pădurile virgine
Şi plânge valul ce de val se-atinge.

Şi cântul lor răscoală firea-ntreagă,
Cufundă mari corabii în abisuri,
Corăbii ce porniseră în larguri
Cu pomi de aur şi grădini de visuri.

Distruge tot, şi tristele catarguri
Plutesc mai negre ca pe ceruri norii...
... Şi-atunci, privind spre stâncile vrăjite,
Se duc atraşi spre-adâncuri călătorii...

poezie clasică de I.M. Raşcu din Sub cupole de vis (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mistreţii

Sălaşe ascunse în bălţi îngheţate,
În cuşti oţelite, împietrite de ger,
Zac mărmurite-n stufărişuri uscate
Cu vârfuri de lance-ndreptate spre cer.

În albul zăpezii ce-n câmpuri străluce,
Prin dâmburi de gheaţă uşor vălurite
Se-alungă în zare umbrite năluce,
Mistreţii, în turme, trosnind din copite.

Năvală în tropot, în sumbre privelişti,
Aleargă-n decorul pierdut prin nămeţi,
Gonesc înspre lanuri lăsate-n izbelişti
Să scurme pământu-n căutări de ştiuleţi.

Colţii de fildeş străpung crusta gheţii,
Nări pufăinde se-afundă-n zăpadă,
Cu ochii lor ageri atenţi stau mistreţii,
Îşi ronţăie hrana, îndură şi rabdă.

Se-ntorc grohăind spre hăţişuri în baltă,
Biciue gerul, plesneşte şi muşcă,
Un pocnet de armă se-aude îndată
Şi-n aer se-mprăştie praful de puşcă.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul vântului

Când vine la mine vântul
Veste bună îmi aduce
Dar nu şi-a ţinut cuvântul,
S-a oprit la o răscruce.

E smerit, face pe sfântul,
Stă la umbră să se culce,
Când vine la mine vântul
Veste bună îmi aduce.

Înspre mine-ar vrea s-apuce,
Îşi încalcă jurământul,
Derutat îşi face cruce,
Pe pustii încet se duce,
Nu se ştie ca pământul
Când vine la mine vântul.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corăbii

Cerul îşi deschide norii,
Dimineaţa îşi aşterne zorii,
Visele îşi dorm fiorii
Pământul îşi ornează polii.

De printre pulbere astrale
Preţ de secunde-atemporale
Răzbat vii raze solitare
Rostogolindu-se în mare.

Din valul apelor, spre zare,
Din reci adâncuri planetare
Se nasc corăbii călătoare,
Cu pânze-n zboruri ţipătoare.

Şi ele îşi deapănă cărarea
Spre valul care cântă marea,
Se văd doar pânzele şi zarea
Din depărtări chemând vâltoarea

Soarele s-aprinde-n apa
De corăbii purtătoare,
Pânzele se aştern pe clapa
Valurilor cântătoare.

poezie de Alexandrina Vlas din Cartierul viselor
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea Soarelui

Mândră-i floarea soarelui
Când îşi mişcă pălăria
Spre înaltul cerului
Aurind toată câmpia.

În bătaia vântului
Îşi arată bucuria,
Mândră-i floarea soarelui
Când îşi mişcă pălăria.

Se înalţă ciocârlia
Pe deasupra lanului,
O admiră păpădia
De pe malul lacului,
Mândră-i floarea soarelui.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar iarba câmpului şi macii

abia acum, când boabele de struguri
îşi caută amiezile de vară în smălţuite, tandre căni cu vin,
acum când soare blând şi aer auriu ne înconjoară,
când visele tale şi visele mele de fiecare zi şi din anume zile
şi-au amestecat culorile şi parfumul până la identificare
şi sunt atâta de uşoare că sufletele ne-ar putea pleca spre cer
în orice secundă de linişte dacă iarba
şi macii câmpului nu ne-ar iubi atât de mult
cu tot cu rouă şi cântecele dragi
acum, când cănile cu vin
aşteaptă buze moi, abia acum ne despărţim

poezie de Mihaela Merchez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Toamnă calmă,
Cu accent pe struguri.
Îşi vindecă frunzele de verde
Şi pletele de căldură,
În vânt.

Toamnă tăcută,
Cu rugină-n vârfuri.
Îşi clatină crengile-n nucă
Şi dorul de umbre,
În leagăn.

Toamnă aridă,
Cu alint pe gene.
Îşi strânge muzica-n geamuri
Şi merele-n poală,
Cu zâmbet.

Toamnă nouă,
Cu anii în spate.
Îşi cântă verile stinse
Şi norii de ploaie
În baltă.

Toamnă dragă,
Cu brumă pe suflet.
Îşi ceartă iubirea de focuri
Şi paşii de vrere,
În veghe.

poezie de Gabriela Chişcari (3 septembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj de primăvară

Un tablou al primăverii
Este-acum întreg pământul.
Anotimpul reînvierii
Îşi spune din nou cuvântul.

Am văzut cum respiră pământul
În primăvara care-a început.
Am văzut cum mângâie vântul
Tot ce-n natură a renăscut.

Am văzut cum se-mbracă pământul
Cu haină în verde culoare.
Am văzut cum se-acoperă câmpul
Cu grâu semănat pe ogoare.

Am văzut ciocârlia cum lasă pământul
Şi-n zbor se avântă spre soare.
Aud cucul că-şi strigă cuvântul,
Undeva, departe, în zare.

Am văzut oameni cum lucră pământul,
Cum vitele-i ajută la muncă.
Îmi place că viaţa-şi sporeşte avântul
În satul din vale şi-n luncă.

Am văzut cum primăvara, pământul,
De povara iernii îşi scutură amarul.
Aud cum îşi potriveşte iar cântul,
La hora din sat lăutarul.

Înregul tablou pictat de primăvară
Pe şevaletul întins al naturii,
Aduce lumină, pentru a câta oară,
În verdele crud al pădurii.

poezie de Dumitru Delcă (12 ianuarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe-un lemn

Doliu.
În soare sunt umbre ca-n lacrimi
În munţi pâlpâie vântul
a jale,
Iar Omul se lasă-n durere
Pe-un lemn
Pe-un mormânt...

Bucurie.
Miroase a pască şi-a trudă
Prescurile cresc din făină
a veste,
Bătrâna-n urechi obosite
Când taie din coca-nspumată
Îşi numără cald din mătănii
Pe-un deget
În gând...

Jale.
Se aude un cântec de seară
În voci desenate pe genuri
a suflet.
Pe fustele negre de vină
Îşi curg lumânări din durere
Iar feţele prinse-n baticuri
Îşi culcă privirea-n pământ
Cu lacrimi
Arzând...

Revedere.
În grai suferind de Moldovă
Obrajii îşi vând amintirea
A drag.
Un scaun îşi prinde copilul
Şi-i leagănă-n doruri cuvântul
În inimi
Zidind.

Cruce.
Un Om îi cuprinde povara
În lemn lăcrimând a durere,
Divin.
Din trupuri coboară-n uitare
Şi bine, şi suflet, şi pace, şi gând...
Rămân dezgoliţi de iubire
"Umanii" bolnavi de Cuvânt,
Etern
Răstignind.

Acasă.
Din ochi curg răsărit şi apusuri
Iar postul se pierde-n arome
Învins.
O pace se plimbă-n neştire
Prin suflete calm presărând
Vestind din mormânt înviere
Iubire
Vestind...

poezie de Gabriela Chişcari (13 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafea cu nesaţ

Se-alintă şi se-nalţă ceruri
în trupurile noastre două
să nu ştiu dacă-n vechi peneluri
un curcubeu încă mai plouă

În sânul nopţii o beznă creşte
şi ora-şi alăptează zaţul
albă e clipa când îşi duce
cafeaua mea întreg nesaţul

De-i luciu stins sau de e rază
în părul tău şi iarba creşte
să nu ştiu dacă la amiază
un rând abia se mai zăreşte

Cuvintele îmi cer a spune
ceva din şuierul ce bate
din ce răsare şi-mi apune
doar vântul parcă se mai zbate

Un plop se clatină şi zborul
întinde braţul lui mărunt
şi-mprăştie până şi norul
să nu ştiu dacă l-a durut

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O voce pe prora triremei

Din lira pentacordă cu strunele de-aramă
Eu voi cânta la noapte sub cer fosforescent
În murmur de talazuri şi în bătăi de ramă,
Pe când trirema spuma în urma ei destramă
Şi sparge valul neted vâslind spre Occident.

Din lira pentacordă chema-voi să revie
Poporul ce trăieşte în fund stâncos de mări...
Tritonii să-şi urmeze uitata pribegie
Suflând prin scoici sonore prelung melancolie
În suflete deprinse cu vechile visări.

Apoi voi bate struna mai tare, tot mai tare,
Poseidon iar să-şi mâne fugarii lui marini,
Necheze sub copite de-acum întreaga mare,
Şi armăsarii umezi în herghelii barbare
Să treacă albi de spume ca turme de delfini.

Şi voi atinge dulce cu dreapta coarda lirii
Căci poate din talazuri târziu se va ivi
Sirena, întruparea eternă a iubirii...
Şi ca să nu mai piară în umbra amintirii
O, lopătari — pe proră eu lira voi lovi!

poezie de Ion Pillat din Eternităţi de-o clipă
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!