tanc

* * *

Visam cum sălcii se plecară
Peste al apelor obraz.
Era pe-aproape o căscioară
Cu flori tăcute în privaz.

Bunicul murmura în barbă.
Îi adormea în braţe-un ţânc.
Şi vântul mirosea a iarbă
Şi răsărea o stea'n adânc

Şi mama cobora duioasă
Cu zâmbet bun, cu ţâţa dulce,
Şi pruncul şi-l lua acasă
Pe perne proaspete să-l culce.

Oftând se închina moşneagul,
Prin sălcii soarele-apunea.
Şi-ncet târând cu el toiagul
Spre vis bătrânul se ducea.

poezie clasică de Taras Şevcenko (1850)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamna gri ...

Copacii-s palide fantome
În toamna gri, cu chipul slut,
Când frunzele-nturnate-n lut
Ţes noi covoare policrome.

Umbrele-au înghiţit tăcerea,
În pântec icnetul s-a frânt
Şi amorţite sub pământ,
Din seva lui îşi trag puterea.

Stafii de ceaţă-n noaptea oarbă
Au răscolit până-n adânc,
În tropot, rătăcind prin iarbă

Cu braţe-nfipte în oblânc,
Până le râse iarna-n barbă,
Alungând toamna ca pe-un ţânc.

sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăiasa

Când se va face Nunta,-n lumânare
Al Păsării repaus fi-va sacru
Pe-acoperişul nefiinţei, nacru
A melci prin clipele interioare.

Va fi în gânduri nuptial masacru,
Mireasa însă trup sub fuste n-are;
Poveri de somn voi duce în spinare
Că în oglinzi mi-e-n cuget chipul acru.

Pe rând în zboruri duhul ne-nvelimu-l
Înalt, trezind pe Dumnezeu, adânc
În vis de diamant căzut, Sublimul.

Te va primi la Porţi un înger ţânc
Şi nu vei fi nici ultimul nici primul...
Crăiasă Moarte, mierea ţi-o mănânc...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Elsa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poneiul şi calul de mare

La mare, în soare,
Un ponei fără mâncare
Stă pregătit pentru poze-
Viaţa lui nu e pe roze!
L-a adus să scoată-un ban
Stăpânul, un şarlatan,
Care bea, des, bere rece,
Iară lui setea nu-i trece
C-a băut din mare-odată
Şi a fost apa sărată...
Trecând pe la cherhana
C-un ţânc aburcat în şa
A văzut pe un grătar
Cal de mare pus pe jar.
Ce şi-a zis în mintea lui
Încerc şi eu să vă spui:
-Aveţi lipsuri, nu huliţi...
Că-s alţii mai oropsiţi!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeme fără vină

Peniţa-i ştirbă de demult
De scris în febra nopţii
Nu-i stânjenea atât de mult
Nu-l da de ceasul morţii.

Era livid cu ochii goi
Şi frunte-nnegurată,
Parcă din lumea de apoi
Venise dintr-o dată.

Cu of-uri smulse din adânc
De inimă-nspumată
Părea că plânge ca un ţânc
Iubire-ndurerată.

Poet al lacrimii târzii
În revărsat de lună
Spunea numai în poezii
Iubitei, "noapte bună".

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu chip de copac

ca trunchiul de copac bătut de vânt
trăiesc cu viermi sub scoarţă mă secătuiesc
de toate armoniile, de fermecat avânt
de toate splendorile pe care le iubesc.

când se porneşte furtuna din senin
înfig rădăcinile în pământ mai adânc
sorb din elixirul ploii dulce şi divin
primesc darul ceresc bucuros ca un ţânc.

frunzele mele cântă ca vioara cu har
dimineaţa în zori sunt scăldate de rouă
ajunge câte-o slovă freamătul solar
toamnă mă înveşmântă cu o haină nouă.

cu tâmple-ngălbenite de chin şi amar
ascund în mine păsări din cuiburi cu ouă.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna căprioarei

M-apasă-n piept o sanie de sare
ce-mi lunecă pe urmele de gheaţă
şi-o febră rea de frunte mă agaţă
în liniştea cea neliniştitoare.

E-atâta alb, c-am ochii prinşi în ceaţă,
nici drumuri nu-s, nici umbre umblătoare,
pe unde-oi fi doar cred că mi se pare,
iar seară-i tot la fel de dimineaţă.

Văd anii deşi ca fulgii grei de apă
căzând peste uimirile de ţânc
bătrân ce n-are cum să mai priceapă

de ce nu-mi eşti să mă salvezi. "Mănânc
şi plâng. Mănânc", din sarea ce mă-ngroapă.
Şi-n suflet mi se face loc adânc.

poezie de Daniel Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lunga aşteptare

Era tăcut, pe-o bancă la şosea,
privind prin oameni şi văzând ceva
departe, poate doar în mintea sa,
iar uneori zâmbea: îşi amintea.

Îşi amintea de ea, vorbindu-i blând,
de cum erau alături, gând la gând,
şi se-ntrista adesea când, plângând,
ea-l mai certa timid, dar acuzând.

De unde ştiu? – mi-a spus-o chiar el, azi,
privindu-mă blajin, cu ochii-i fazi,
dar care m-au pătruns până-n adânc:

-Ai grijă-n ochii ei să nu decazi!
Eu ştiu, eram ca tine, doar un ţânc,
... ea a plecat... o-aştept... pân' la amiazi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezire tardivă?

Sunt un sexagenar, dar totuşi vreau
Să stau la pieptul tău precum un ţânc:
De bebeluş am învăţat să beau,
Învată-mă acuma să mănânc!

Pe-ascunsele cărări am colindat,
Cu pas de orb, legat la ochi, cu-n băţ,
N-am ascultat de nimeni niciodat',
Învată-mă acuma să învăţ!

De multe ori, de viaţă doborât,
Luptat-am să devin învingător:
Am alergat, vremelnic m-am târât,
Învată-mă acuma ca să zbor!

Mi-am înfruntat duşmanii cu umor,
Cutreierând şi oaze şi deşert:
Am fost şi crud şi neîndurător,
Învaţă-mă acuma ca să iert!

[...] Citeşte tot

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se naşte prin moarte

E o noapte timidă de vânt bântuită,
Un înger coboară pe scara lui sfântă,
Un suflet de om creat din lumină
Păşeşte timid într-o lume de umbre.

Se adapă încet din cana sfinţită,
În ochi licăresc cristale din sticlă,
Prin braţele-i lungi se scurge nisipul,
Clepsidra - destin îi numără timpul.

Un ţânc de copil îşi plânge venirea,
O mamă slăbită îşi strigă durerea,
Un tată voinic îşi râde uimirea,
O soartă de om primeşte ursirea.

Se bucură lumea de darul primit,
Se scutură cerul de stele grăbit,
Un sunet de goarnă vesteşte în noapte,
E timpul în care se naşte prin moarte.

poezie de Vasile Şerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!