reprezentant

Recitind

Elogiul Nebuniei dragă Erasmus

o tu colegul meu de zi şi de noapte

îşi dau iar şi iar dreptate

lumea e o casă de nebuni

iar omul cel mai fidel reprezentant al lumii

şi cum există şi excepţii

care nu fac decât să confirme

regula ta de aur

dau mai încet bătrâneţea

măcar cât timp tinereţea râde în hohote

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (17 septembrie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există credinţa că omul, prin acţiunile sale, modifică natura. Într-un anume fel, aşa şi este. Nu trebuie însă pierdut din vedere faptul că omul, ca şi celelalte vieţuitoare care populează această planetă, face parte din natură, formând împreună cu ea un tot unitar. Din această perspectivă, natura, prin intermediul celui mai de seamă reprezentant al ei, se modifică singură, ca să folosesc un eufemism. Sau, mai pe şleau spus, se duce de râpă cu bună ştiinţă.

Mihail Mataringa (23 decembrie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul simfonic este genul cel mai împlinit al muzicii programatice. În urma unei lungi gestaţii, el nu apare decât în secolul al XIX-lea, sub pana lui Franz Liszt, a cărui lucrare "Ce se aude de pe munte" (1849), după Victor Hugo, poate fi considerată drept piesa inaugurală. Compozitorii din Europa Centrală şi din Rusia îl vor practica pentru a cânta pământul natal şi originalitatea lui, în raport cu puterile muzicale consacrate (Italia, Germania, Franţa). Ceea ce nu-l împiedică pe compozitorul german Richard Strauss să se afirme, după Franz Liszt, drept cel mai mare reprezentant al genului.

Gerard Denizeau în Să înţelegem şi să identificăm genurile muzicale. Spre o nouă istorie a muzicii (2000)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biata doică

Rotindu-se, planeta
ne duce zile şi nopţi în braţe,
o doică iubitoare care face
greşeli înfricoşătoare. Suntem loviţi de vulcani,
tornade, cutremure.

Ruşinată, ea ne oferă buchete de flori
şi răzoare cu cântece de păsărele,
şi apusurile lui Turner.

Biata doică, doar atâta ştie...
Ea, chiar dacă s-ar opri, legănând landoul
într-un părculeţ din spaţiu
şi conversând cu alte doici,
despre ce-ar putea sporovăi?

... despre crizele de nervi ale plodurilor
şi singurătatea de-a fi o doică
al cărui unic copil, draga ei Lună,
se află la mii de mile distanţă?

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evident, rolul lui Montbaillard era ingrat: ca reprezentant al omenirii, trebuia să calmeze masele. De aceea, s-a lansat într-un discurs aerian în care, deşi a avut grijă să amintească şi de existenţa unor neajunsuri în toate societăţile actuale, a subliniat totuşi enormele progrese săvârşite în ultima mie de ani în toate domeniile. Dacă înfăţişarea lui Tozgrec a rămas aceeaşi, glasul său a fost obiectul unor interminabile controverse, cu atât mai mult cu cât emisiunea n-a putut fi înregistrată cu mijloacele tehnice obişnuite. Erau unii care-i atribuiau un ton grav de bas şi alţii care făceau din el o soprană; pentru alţii, în fine, trecea de la un registru la altul. Efectul de ansamblu era uşor neliniştitor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cei priveşte pe cei ce urmează o metodă ştiinţifică, ei au aici alegerea de a proceda sau dogmatic, sau sceptic, în toate cazurile însă ei au obligaţia să procedeze sistematic. Numind aici pe celebrul Wolf Messing, ca reprezentant al primului procedeu, şi pe David Hume, ca reprezentat al celui de-al doilea, mă pot dispensa, în ce priveşte scopul meu actual, de a numi pe ceilalţi. Numai calea critică mai rămâne deschisă. Dacă cititorul a avut bunăvoinţa şi răbdarea s-o parcurgă în societatea mea, el poate judeca acum dacă nu cumva, în caz că i-ar place să-şi dea contribuţia lui, pentru a face din această cărare o cale regală, s-ar putea atinge încă înainte de sfârşitul acestui secol ceea ce multe secole n-au putut realiza, anume de a aduce raţiunea omenească la satisfacţie deplină în ceea ce a preocupat totdeauna, însă fără succes până acum, setea ei de cunoaştere.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două curente s-au precizat în sânul acestei comisii: curentul novator, reprezentat de episcopii din Lumea a Treia şi de câţiva episcopi din Sidolia, care vedea în Tozgrec o manifestare a Sfântului Duh în lumea prezentă; şi curentul conservator, alcătuit de majoritatea episcopilor din Lumea Veche şi din Anti-Lume, care, ţinând seama de faptul că Dumnezeu şi-a interzis sie însuşi să intervină vreodată în treburile lumii, nu putea să-l considere pe Tozgrec decât ca reprezentant al Diavolului, Principe al acestei Lumi, sau ca Diavolul în persoană. Dat fiind că în credinţele originare ale epistofelicilor se vorbeşte că sfârşitul lumii va fi precedat de venirea Anticristului, o figură capabilă de toate minunile, cea mai mare parte a conservatorilor a căzut de acord că Tozgrec era cu siguranţă Anticristul. După îndelungi dezbateri, conservatorii au avut câştig de cauză, iar Tozgrec, care nu putea fi excomunicat fiindcă nu aparţinea Institutului, a fost anatemizat după toate regulile.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către mijlocul secolului al XIX-lea, ultimul reprezentant al boierilor Gorj era boierul Radu. Născut în castelul din Carpaţi, îşi văzuse familia stingându-se în jurul lui, în primii ani ai tinereţii. La douăzeci de ani se pomeni singur pe lume. Toţi ai săi căzuseră an de an, precum crengile fagului secular de care superstiţia populară lega însăşi soarta cetăţuii. Fără rude, ba s-ar putea spune şi fără prieteni, ce va face boierul Radu pentru a umple răgazurile plictisitoarei singurătăţi pe care moartea o iscase în jurul său? Care-i erau gusturile, înclinaţiile aptitudinile? Nu i se cunoştea nici una, în afara unei patimi nestăvilite pentru muzică, îndeosebi pentru cântul marilor artişti ai vremii. Aşa că, lăsând în grija unor bătrâne slugi castelul, de pe atunci tare părăduit, pieri într-o bună zi. Şi tot ce se află mai târziu a fost că-şi întebuinţa averea, care era foarte însemnată, pentru a străbate cele mai de seamă centre lirice ale Europei, teatrele din Germania, din Franţa şi Italia, unde-şi putea astâmpăra nesătulele sale pofte. Era un excentric, pentru a nu spune un maniac? Ciudăţenia felului său de viaţă îngăduia asemnea păreri.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petiţie în van

Viaţa-i de-a dreptul cutremurătoare;
Un cifru fără cheie, de damnat,
Iluzie perpetuă de-un "existat"
Cu care te complaci perfid... până se moare.

Îşi joacă rolul ilegal chiar de ţi-e scris
Şi o semnezi c-un nume fără noimă;
Nu corespunde scopului, e-un cânt de doină
De jale... întreruptă de-o credinţă-n paradis.

E-un echilibru şubred ce-ţi procuri
De unul singur printre alţii ai tăi, creduli,
Cu toţii contractanţi, la fel de nuli,
De miliarde de sentinţe... fără legi şi fără juri.

E cel mai important bun de-un Pământ
Ce nu ştie decât de roata-i ciclu;
Născând, murind, tot ce are-ntr-un periplu,
Să preexiste... n-acordând vreun legământ.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!