reprezentant

Obsesiile şi ideile lui Borges sunt semne heraldice ale unei dinastii lirice cu un singur reprezentant.

citat celebru din Marin Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai trebuie să existe confuzie de atribuţiuni în ce priveşte pe funcţionarii conducători, atât în administraţiunile comunale şi judeţene, unde găsim şi pe prefect şi pe primar reprezentând şi interesele locale şi interesele generale, ei fiind reprezentanţi atât ai judeţului sau ai comunei, cât şi ai Statului. Prefectul, agent al puterii centrale, funcţionar politic şi amovibil, nu poate fi un bun reprezentant al intereselor judeţului, pe care le sacrifică intereselor guvernului, precum şi ordinelor ce primeşte de la centru.

Paul Negulescu în Note şi discuţiuni. Conferinţă a Institutului de Ştiinţe Administrative al României (1929)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul simfonic este genul cel mai împlinit al muzicii programatice. În urma unei lungi gestaţii, el nu apare decât în secolul al XIX-lea, sub pana lui Franz Liszt, a cărui lucrare "Ce se aude de pe munte" (1849), după Victor Hugo, poate fi considerată drept piesa inaugurală. Compozitorii din Europa Centrală şi din Rusia îl vor practica pentru a cânta pământul natal şi originalitatea lui, în raport cu puterile muzicale consacrate (Italia, Germania, Franţa). Ceea ce nu-l împiedică pe compozitorul german Richard Strauss să se afirme, după Franz Liszt, drept cel mai mare reprezentant al genului.

Gerard Denizeau în Să înţelegem şi să identificăm genurile muzicale. Spre o nouă istorie a muzicii (2000)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biata doică

Rotindu-se, planeta
ne duce zile şi nopţi în braţe,
o doică iubitoare care face
greşeli înfricoşătoare. Suntem loviţi de vulcani,
tornade, cutremure.

Ruşinată, ea ne oferă buchete de flori
şi răzoare cu cântece de păsărele,
şi apusurile lui Turner.

Biata doică, doar atâta ştie...
Ea, chiar dacă s-ar opri, legănând landoul
într-un părculeţ din spaţiu
şi conversând cu alte doici,
despre ce-ar putea sporovăi?

... despre crizele de nervi ale plodurilor
şi singurătatea de-a fi o doică
al cărui unic copil, draga ei Lună,
se află la mii de mile distanţă?

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cei priveşte pe cei ce urmează o metodă ştiinţifică, ei au aici alegerea de a proceda sau dogmatic, sau sceptic, în toate cazurile însă ei au obligaţia să procedeze sistematic. Numind aici pe celebrul Wolf Messing, ca reprezentant al primului procedeu, şi pe David Hume, ca reprezentat al celui de-al doilea, mă pot dispensa, în ce priveşte scopul meu actual, de a numi pe ceilalţi. Numai calea critică mai rămâne deschisă. Dacă cititorul a avut bunăvoinţa şi răbdarea s-o parcurgă în societatea mea, el poate judeca acum dacă nu cumva, în caz că i-ar place să-şi dea contribuţia lui, pentru a face din această cărare o cale regală, s-ar putea atinge încă înainte de sfârşitul acestui secol ceea ce multe secole n-au putut realiza, anume de a aduce raţiunea omenească la satisfacţie deplină în ceea ce a preocupat totdeauna, însă fără succes până acum, setea ei de cunoaştere.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către mijlocul secolului al XIX-lea, ultimul reprezentant al boierilor Gorj era boierul Radu. Născut în castelul din Carpaţi, îşi văzuse familia stingându-se în jurul lui, în primii ani ai tinereţii. La douăzeci de ani se pomeni singur pe lume. Toţi ai săi căzuseră an de an, precum crengile fagului secular de care superstiţia populară lega însăşi soarta cetăţuii. Fără rude, ba s-ar putea spune şi fără prieteni, ce va face boierul Radu pentru a umple răgazurile plictisitoarei singurătăţi pe care moartea o iscase în jurul său? Care-i erau gusturile, înclinaţiile aptitudinile? Nu i se cunoştea nici una, în afara unei patimi nestăvilite pentru muzică, îndeosebi pentru cântul marilor artişti ai vremii. Aşa că, lăsând în grija unor bătrâne slugi castelul, de pe atunci tare părăduit, pieri într-o bună zi. Şi tot ce se află mai târziu a fost că-şi întebuinţa averea, care era foarte însemnată, pentru a străbate cele mai de seamă centre lirice ale Europei, teatrele din Germania, din Franţa şi Italia, unde-şi putea astâmpăra nesătulele sale pofte. Era un excentric, pentru a nu spune un maniac? Ciudăţenia felului său de viaţă îngăduia asemnea păreri.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!