Recitind

Elogiul Nebuniei dragă Erasmus

o tu colegul meu de zi şi de noapte

îşi dau iar şi iar dreptate

lumea e o casă de nebuni

iar omul cel mai fidel reprezentant al lumii

şi cum există şi excepţii

care nu fac decât să confirme

regula ta de aur

dau mai încet bătrâneţea

măcar cât timp tinereţea râde în hohote

de mine

şi tare mai sunt fericit că am şi eu

locul meu în această coloană fără capăt

unde cum e şi firesc

Tu conduci detaşat în aplauzele frenetice

ale posterităţii

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (17 septembrie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moment poetic aleatoriu

Iar

voi spune

poezii

tăcerii

cel

mai

fidel

ascultător

Aplauzele

baloane de săpun

iar îmi vor izbi

imaginaţia

de

stinghia cerului

Să nu scap

vreo

piatră de moară

Modestia

îmi închide

gura

imediat

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creatorul

Peste tot mă văd doar pe mine
Nu există om care să nu-mi semene
Şi nici măcar un animal
Care să nu geamă cu glasul meu
Pe unde calc pământul se despică
Iar morţii poartă chipul meu
Cerul şi pământul, după mine au fost făcute
Soarele, luna şi întreg universul
Mă urmăreşte cu mii de feţe ale mele...
Nu ştiu de unde şi până unde
Această stranie şi nebunească asemănare
Că doar sunt un simplu Dumnezeu

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin de rezervă

Dragă Kitty faptul că există omul Înseamnă
că lumea (n-)are (nici)un sens Legile sunt din
ce în ce mai dureroase Iar libertatea-i practic
imposibilă Toţi vor şi nimeni nu face nimic
Totu-i uzat iar piese de schimb din păcate nu
există Nenorocire debordantă cu flori
Homo excitus est
Ave Anna Frank

poezie de Costel Zăgan din Contrajurnalul Annei Frank (29 iunie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Victor Frankenstein: Învaţă de la mine, dacă nu din sfaturile mele, măcar din exemplul meu, cât de periculoasă este cunoaşterea şi cu cât este mai fericit omul care crede că oraşul său este lumea întreagă, decât cel care aspiră să devină mai mare decât îi va permite natura.

replică din romanul Frankenstein de Mary Shelley
Adăugat de Cîrstea Denisa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul care-şi exersează intelectul şi-l cultivă pare să fie dotat cu cea mai desăvârşită dispoziţie şi, în acelaşi timp, cel mai iubit de zei;căci dacă există din partea zeilor vreo preocupare pentru problemele umane, după cum se vede în general, e firesc, de asemenea, să considerăm şi că ei se bucură de ceea ce este în om mai elevat şi mai înrudit cu natura lor (iar acest lucru nu poate fi decât intelectul) şi că-i recompensează pe cei ce iubesc şi preţuiesc intelectul mai presus de orice;pentru că aceşti oameni manifestă grijă faţă de ceea ce ei înşişi iubesc şi se comportă drept şi frumos. Că toate aceste trăsături îl caracterizează în cel mai înalt grad pe înţelept este deasupra oricărei îndoieli. El este deci omul cel mai iubit de zei. Şi tot el este, fără îndoială şi cel mai fericit. Deci, şi pe această cale, rezultă că posesorul înţelepciunii filosofice va fi cel mai fericit dintre oameni.

citat celebru din Euripide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să mă fac înţeleasă?

Cum să mă fac înţeleasă?
Când lumea nu vrea progres,
Mai ales progres moral,
Oare, sunt de neînţeles?

Vulturii îmi dau târcoale
Şi îmi vânează scopul des,
Parcă locul meu în lume
Are ceva nefiresc.

Cum, să mă fac înţeleasă?
Trâmbiţând înţelepciune,
Când un lucru merge bine...
Lumea vrea divertisment.

Ce limbă să îmi aleg?
Ca să-arăt celor din jur
Preţul sfântului bun simţ,
Miezul păcii pe pământ.

Inima în mine plânge,
Lumea trece rând pe rând,
De nimic nu-i îi mai pasă
Nu mai crede în cuvânt.

Cum să mă fac înţeleasă?
Oamenii cum să-i îndrum
Spre gândire sănătoasă,
Cu ce ode să-i încânt?
Ca să mă fac înţeleasă.

poezie de Valeria Mahok (18 octombrie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Eu obişnuiesc să lucrez pe computer.
Lucian: Eu, nu. Iar cu mine, vei lucra pe foi, ca să şi înţelegi ceva; nu folosind computerul. Iar pentru început, rezolvă problemele şi exerciţiile astea.
Mihai: Mamăă, dacă-mi dă aşa ceva la examen, sunt o cauză pierdută. Sunt în pom şi pomu-n aer... Rămân, cum prea bine zicea colegul tău, Alex, doar un ex-campion mondial...
Lucian: Lasă ce zicea Alex; apropo, acum e şi colegul tău, nu doar al meu... Normal, n-o să vă dea aşa de greu la examen, dar aici, aşa-ţi dau eu. Unde nu înţelegi, întreabă-mă; am să încerc să te lămuresc. Hai, la treabă!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog

Fermierul îngândurat
Trece la control în vie
Îl ia pe Cardinal la întrebat
De ce coacerea întârzie.
- De, stăpâne! Sunt vinovat,
Dar ploile şi mult frig...
Toate m-au întârziat,
Iar acum ziua mă încing.
- Eu, care am contat pe tine,
Fiind roz pe-o parte
Nu te-ai gândit şi la mine
Şi să-mi spui că nu se poate!
Gata! Te dau afară
Şi plantez numai Crâmpoşie
Să fac mult vin iară,
Ca să scap de sărăcie!
- De ce să spun şi mi-e ruşine,
Dar mai lasă-mă puţin,
Măcar numai câteva zile
Şi mă roşesc pe deplin.
Mă cobori apoi în vale
La Craiova şi Severin
Să-mi dea oltencele târcoale
Iar tu cu banii în chimir.
Ascultă-mi ruga şi povaţa
Nu mă scoate, vreau să stau,
Să vezi cum îţi râde mustaţa
De beneficiul care îl dau,
Iar când voi fi bătrân,
Matale fără griji şi amar.
Eu, care te-am servit din plin,
Să mă numeşti General.
Să fie şi mai mare bucuria,
De ce nu şi pe România!

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fiu de-al Meu [A child of Mine]

Mi-a zis, îţi dau pentru o vreme,
Un fiul de-al Meu, cum am voit.
Ca să-l iubeşti cât e în viaţă
Şi să-l jeleşti când a murit.
Şase sau şapte ani de zile
Sau poate douăzeci şi doi.
Poţi, prin urmare, să-l creşti bine
Pân' o să-l iau iar înapoi?
El te va face să te bucuri,
Iar de va sta numai puţin
Păstrează-l viu în amintire,
Ca să-ţi aline al tău chin.
Şi nu promit că va rămâne,
Căci totul piere, e firesc,
Dar pe pământ sunt lecţii multe,
Iar Eu să-nveţe Îmi doresc.
Am căutat în lumea largă,
Un dascăl bun, adevărat,
Şi din mulţimea fără număr,
Pe tine azi te-am selectat.
Deci poţi să-i dai iubirea toată,
N-o gândeşti că-i în zadar,
Şi n-o să mă urăşti de moarte
Când o să vin să îl iau iar?
Aud că oamenii îmi strigă,
"O, Doamne, fă aşa cum ştii!"
Copilul tău te fericeşte,
Cu riscul că vei suferi.
Să îl tratezi cu gingăşie,
Cât se mai poate, să-l iubeşti,
Pentru plăcerea ce ţi-a dat-o,
Mereu în gând să-i mulţumeşti.
Dar dacă îngerii îl cheamă,
Mai repede decât ai vrea,
Să-nfrunţi cu mult curaj tristeţea
Şi să accepţi că e aşa.

poezie de Albert Guest, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât omul ajunge la un standard mai înalt de trai, se leagă mai mult de cele trecătoare ale lumii acesteia, iar la plecare nu va lua nimic cu el, tot astfel cum nici nu a adus la naştere. Cel care întinde mâna numai spre cele absolut trebuincioase, se simte mai independent faţă de lume, mai puternic, iar plecarea lui din lume nu o va mai considera o tragedie universală.

Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

~ Şedinţa ~

e noapte iarăşi
stelele mă invită la şedinţa plenară
unde universul încearcă să mă convingă că tot ce fac e de prisos

viaţa e o schiţă mâzgălită de timp
iar cu cât te zbaţi mai mult cu atât schiţa e mai greu de desluşit
e mai firesc sa laşi lucrurile să curgă

eu nu sunt cea care creează capodopere
felul meu de a gândi nu-şi mai face loc nicăieri

o disperare fierbinte îmi năvăleşte fiinţa
pe foi veline aş vrea să-mi rescriu destinul
apoi să-l citesc cu voce tare, să-l memorez
să nu omit aceleaşi greşeli

şedinţa e lungă...
mă trezesc cu soarele bătând la geam
oare e timpul să trăiesc altfel?

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scuzele sunt rude apropiate ale aruncării vinei asupra altuia. Ştii cât de multe scuze există? Ai dreptate, milioane! Iar oamenii creează încă un milion în cursul vieţii lor. De fapt, oamenii îşi dau osteneala pentru a evita să înfrunte adevărul - adică faptul că sunt responsabili. Cred ca ar crea mai degrabă un milion de scuze decât să creeze un milion de dolari.

Jim Rohn în 7 Strategii pentru obţinerea bogăţiei şi fericirii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar de acolo de unde se sfârşeşte lumea lui "eu şi al meu" reîncepe Dumnezeu! De ce? De ce ar fi aşa? Pentru că atâta timp cât te izolezi şi eşti preocupat de lumea lui "eu şi al meu" nu poţi vedea că pretutindeni există doar Dumnezeu! Deci atâta timp cât "eu exist" frica de inexistenţă îl va pune non-intenţional pe Dumnezeu pe locul ultim. Asta pentru că această frică mă va situa "pe mine şi ce am eu" pe primul loc. Dar cum poţi avea tu ceva atâta timp cât Dumnezeu care are totul şi este Totul nu ţi l-a dat explicit? Că, aşa cum tu dansezi la nuntă, mintea zice că Dumnezeu ţi-a dat-o şi ai devenit posesor de femeie! Chiar ţi-a dat-o Dumnezeu, sau o altă minte travestită în popă a făcut impietatea ASTA?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea, stelele si luna

Paradoxal e ceva firesc
Pentru cei ce nu citesc.
Iar in jur lumina lunii
Se abate asupra lumii.

Lumea-i plina de necazuri
Iar alti fac si nazuri,
In timp cei ce stiu mereu
Ca acesta-i darul meu.

Pentru a le arata voios
Stelele ce stralucesc frumos,
Iar ingerii ce cant la harpe
Arata ca am fost aproape.

Lacrima e izvorul ghetii
In curand vezi cursul vietii,
Stelele-n jur se aduna
Spunand Noapte Buna.

poezie de Ana-Carmen Cotfas (13 mai 2014)
Adăugat de Ana-Carmen Cotfas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balanţa face dreptate

Balanţa e cea mai dreaptă.
Dacă tu mă dijmuieşti,
Balanţa ştie să-împartă.
Cum îmi dai aşa primeşti.
Pe un taler pun ce-mi dai,
Iar pe celălalt ce-ţi dau.
Mai mult decât tu îmi dai,
Nici eu nu pot ca să-ţi dau.
Să păcăleşti, nu se poate.
Balanţa face dreptate.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

un haos plânge în mine
sau râde homeric
ha-ha-ha
nu stau
nu aştept nimic
mă sprijin de gânduri opace
nu sunt acel ce îl cauţi
nu scriu slove de aur
nu sunt acel chemat
nu am nici frumuseţe, nici noroc
pasul e întunecat şi gol
de ce îmi cer să râd
când lacrimi curg
am patimă la joc
ştiu, ştiu, nu am noroc
de ce te apropii
nu, te rog
se zvonea ieri prin târg
că sunt tânăr poet
ei, un nebun, un cântăreţ
ce pot să fac
să ţip, să plâng, să tac
din neant am fost creat
unde plec...
e drumul meu
dau de pereţi cu el
aici, nu am ce să mai fac cu el
de mine,
vai de mine...
e bine, e tare bine, nu...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de timp

Tu stai la un capăt al universului,
iar eu la altul.
Tu înţelept şi răbdător cât un mileniu,
eu, cât o oră.
Atâta timp şi spaţiu şi stele-ntre noi,
doar gândurile răzleţe ni se mai întâlnesc uneori.
Îţi simt respiraţia în nopţile când lupii tac
şi luna urlă,
iar vântul se joacă cu valurile mării.

Inimile noastre îşi dau întâlnire în fiecare zi
la margine de timp.
Dar întârzie de fiecare dată cu o bătaie.
Şi inima ta şi inima mea.

poezie de Eugenia C. Creţu (12 iunie 2019)
Adăugat de Eugenia C. Creţu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrele se îmbrăţişează firesc

amestecându-mi visele cu zorii
iar tu ştii
desenezi o amforă deasupra capului meu
asta îmi aduce aminte de cum ducea bunica
pe creştet
găleata din care îmi potoleam setea
(parcă nici setea nu mai este la fel acum)
sorb cu nesaţ iluzia vinului
dansez cu iarba zborul libelulei
mă priveşti de undeva de sus
ca pe ceva minunat sau pur şi simplu
ca pe o curiozitate
nici tu nu mai ştii ce să vezi
omul sau poetul
.............................
anatomia se învaţă cel mai bine pe cadavre
iar batistele parfumate nu pot opri mirosul de carne şi formol
..............................
gândul meu
mai tot timpul răzvrătit
se aciuează în căldura din poala ta
de aici privesc şi cerul şi iarba
şi-mi este duminică
mă simt ca şi cum aş fi terminat lumea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinereţea e o stare a spiritului, bătrâneţea o alta...

Copilă fiind, mă întrebam obsesiv:
de ce bunica are fire albe
şi atât de multe şanţuri pe faţa-i cea blajină?
mi-am făcut curaj şi am întrebat-o
iar baba mi-a răspuns zâmbind:

,,—Dumnezeu a pus toată inocenţa lumii pe chipurile pruncilor
iar bătrânilor gârbovi toată povara lumii
fiecare fir alb creşte un copac
o casă ce se ridică spre înalt
un copil ce-nvaţă să umble
un lan de grâu pentru pâinea de mâine.

— Draga mea, despre şanţuri e un pic mai complicat
sunt plânsul femeii, al omenirii...
fiecare şanţ va purta în el urmele tectonice ale unui plâns de stea
ale unui suflet pribeag prin spaţiu şi timp
plânsul va aduce bătrâneţea ca stare a fiinţei...''

Mi-am dorit să fac o vrajă de miere
pentru a nu învăţa plânsul
voiam să rămân mereu copila-fluture
să dau un şut mingii numite viaţă
să stau întinsă pe spate în iarba violet a trăirii
să-mi închipui că pot să ascund soarele după umbra tălpilor mele albastre
n-am vrut să îmbătrânesc, zău, dar am învăţat plânsul.

Mi-a fost predat în paşi de vals
ai metaforei lunii pictate pe pagina sufletului
de-o stea în vara albastră a şoaptei vieţii
dăruindu-mi elixirul vieţii mele
trăirea, slova şi credinţa
şi-am înţeles atât de târziu că:
tinereţea e o stare a spiritului, bătrâneţea o alta....

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea uneori ne fierbe fără să ştim

Iubitul meu imaginar dragă Kitty sună fantastic
Un adevărat SF verbal Dar asta e Sunt îndrăgos
tită Sunt îndrăgostită Sunt îndrăgostită Sunt aşa
de fericită că-mi vine să ţip Doamne se-aude
Simt cum fericirea fierbe-n mine Alături cineva
îşi toarnă un Chateau Latour 1932 într-o cupă
de cristal Mâncăruri şi porţelanuri extrafine Gus
tul fabulos al vieţii mă ameţeşte Simt camera învâr
tindu-se în jurul meu Offf şi soarele din plafon ca
re nu mai apune odată Unde naiba mi-i pistolul
Vreau să dorm

poezie de Costel Zăgan din Contrajurnalul Annei Frank (24 mai 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!