În cei priveşte pe cei ce urmează o metodă ştiinţifică, ei au aici alegerea de a proceda sau dogmatic, sau sceptic, în toate cazurile însă ei au obligaţia să procedeze sistematic. Numind aici pe celebrul Wolf Messing, ca reprezentant al primului procedeu, şi pe David Hume, ca reprezentat al celui de-al doilea, mă pot dispensa, în ce priveşte scopul meu actual, de a numi pe ceilalţi. Numai calea critică mai rămâne deschisă. Dacă cititorul a avut bunăvoinţa şi răbdarea s-o parcurgă în societatea mea, el poate judeca acum dacă nu cumva, în caz că i-ar place să-şi dea contribuţia lui, pentru a face din această cărare o cale regală, s-ar putea atinge încă înainte de sfârşitul acestui secol ceea ce multe secole n-au putut realiza, anume de a aduce raţiunea omenească la satisfacţie deplină în ceea ce a preocupat totdeauna, însă fără succes până acum, setea ei de cunoaştere.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

«Cu privire la metodă». Pentru ca ceva să poată fi numit metodă, trebuie să fie un procedeu după principii. Metoda care domină acum în această ramură de cercetare a naturii poate fi divizată în metodă «naturalistă» şi metodă «ştiinţifică». «Naturalistul» raţiunii pure ia ca principiu că prin raţiunea comună, fără ştiinţă (pe care el o numeşte raţiune sănătoasă), se poate realiza mai mult în chestiunile cele mai înalte, care constituie problema metafizicii, decât prin speculaţie. El afirmă deci că mărimea şi depărtarea Lunii pot fi determinate cu ochiul mai sigur decât pe cale indirectă, matematica. Este o simplă misologie, redusă la principii, şi ceea ce este absurd e neglijarea tuturor mijloacelor tehnice, lăudată ca o metodă proprie, pentru a extinde cunoaşterea noastră. Căci în ceea ce priveşte pe cei ce sunt naturalişti, din lipsa unor vederi mai ample, ei nu pot fi acuzaţi cu temei de nici o vină. Ei urmează raţiunea comună, fără a se lăuda cu ignoranţa lor, ca o metodă care ar conţine secretul de a scoate adevărul din fântâna adâncă a lui Democrit. «Quod sapio, satis est mihi, non ego curo, esse quod Arcesilas aerumnosique Solones», versurile lui Persius constituie deviza lor, cu care pot trăi mulţumiţi şi demni de aprobare, fără a se îngriji de ştiinţă, nici a încurca treburile ei.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi punem peste măreţia a Ceea Ce Este un construct psihologic despre ceea ce ar putea fi. Când această ultimă întrebare este abandonată, ce rămâne?! Chiar în acest moment, El este Aici! Ce anume nu apare şi nu dispare, dar este din Veşnicie Aici? Nu există doi, nici unul nu există, ce este înainte de Zero? Nu există nicio cale pentru Acum, pentru că noi suntem deja Acum. Nu există nicio cale pentru Aici, pentru că noi suntem deja Aici. Când această ultimă întrebare este abandonată, ce rămâne?!

Atmaji Maharaj în Ce a fost înainte ca forma ta să fie?
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum îţi este pe calea pe care te afli acum? Lasă ego-ul pe cale - că lui îi place tare mult să "evolueze" - şi tu rămâi Aici. Acum, unde suntem, pe o cale sau suntem Aici? Credem că e undeva de ajuns, nu vedem că veşnic suntem această clipă ca această clipă şi nu ca gândul efemer ce apare în ea şi vrea să se dea huţa-huţa pe o cale.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obisnuinta de a caracteriza

Caracterizăm lumi de cretă-
Ceea ce am vrea să auzim,
Ceea ce am vrea să spunem;
Gândim că ceea ce ar fi,
Ar fi mai bine!...

Nu caracterizăm însă lumea noastră de carne-
Ceea ce auzim,
Ceea ce spunem
Şi mai ales ceea ce simţim-
Acum, Aici şi Înlăuntrul nostru!...

Cutezăm să avem păreri sau opinii
Despre ceea ce ar putea fi,
Când ştim prea bine
Că ne-ar preocupa îndeosebi
Prezentul nostru din Aici şi Acum!...

Caracterizăm lumi de cretă!
Ignorăm lumi de carne!
Credem ca să cercetăm,
Însă nu urâm ca să iubim-
Urâm şi atât.

poezie de Victoria Dicu
Adăugat de Laura Radoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Norocul tău... Şi ce intenţionezi acum? Ai de gând să le spui şi celorlalţi despre mesajul pe care l-ai trimis sau nu?
Mihai: Nu ştiu, nu m-am gândit. Tu ce crezi?
Lucian: Că ar fi mai bine să le spunem. Nu există motive să le ascundem acest lucru.
Mihai: Da, dar dacă le spunem, nu crezi că vor dori şi ei să vorbească acasă, cu cei dragi, sau să le lase mesaje?
Lucian: Treaba lor! Nu mă interesează! Au tot dreptul să facă orice doresc. Eu nu le pot interzice!
Mihai: Nu te înţeleg deloc, comandante! Parcă tocmai spuneai că asta ne-ar distrage total de la activitatea noastră pe această planetă, că nu ne-am mai concentra la ceea ce avem de făcut aici, că ne-ar provoca suferinţă, atât nouă, cât şi lor...
Lucian: Da, aşa este. Dar nici asta nu-mi dă dreptul să le interzic să ia legătura cu cei de acasă, dacă ei doresc acest lucru. Desigur, am să le expun din nou punctul meu de vedere în ceea ce priveşte această problemă delicată, nu pentru a-i influenţa în decizia pe care o vor lua, ci doar pentru a le da serios de gândit. Apoi să hotărească ei singuri cum ar fi mai bine să procedeze. Am încredere deplină în judecata lor. Ştiu că oricare ar fi decizia lor, ar fi cea corectă.
Mihai: Ah, acum te înţeleg... Eşti foarte subtil! Nu le interzici direct, dar le expui punctul tău de vedere, pentru a le da serios de gândit, deci într-un fel, tot a interdicţie seamănă.
Lucian: Poţi s-o consideri cum vrei tu, dar oricum ar fi, nici unul dintre voi nu va putea să-mi reproşeze nimic, pentru că nu v-am interzis deloc acest lucru, nici unuia, niciodată. Înţelegi?
Mihai: Da, aşa e... După cum am spus, foarte subtil!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când facem o alegere – indiferent care – noi ne putem pune două întrebări: mai întâi: "Care sunt consecinţele alegerii pe care sunt pe punctul de a o face?" În inima noastră noi vom cunoaşte imediat răspunsul la această întrebare. În al doilea rând: "Ne va face mai fericiţi, pe mine şi pe cei din jur, această alegere a mea?" Dacă răspunsul este afirmativ, putem merge mai departe cu alegerea noastră. Dacă el este însă negativ, dacă opţiunea noastră ne poate face nefericiţi, pe noi sau pe cei din jur, cel mai bine este să nu o luăm. Nimic mai simplu!

Deepak Chopra în Cele şapte legi spirituale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem nevoie de tine. Eşti o persoană indispensabilă şi contribuţia ta pentru noi, restul lumii, este foarte valoroasă. Nu abandona ideea că ai o misiune pe care doar tu o poţi duce la îndeplinire. Dacă renunţi, îţi vei petrece restul zilelor cu dorinţa ca vremea ta pe acest pământ să o fi petrecut cu mai mult sens. Azi, acum, aici, munceşte pentru a-ţi descoperi propria ta voce şi începe să influenţezi lumea din jur cu ea. Poate la început vei fi sceptic legat de rolul tău în această lume însă asigură-te că la sfârşitul vieţii vei muri gol pentru că toate darurile tale au fost oferite.

citat din Todd Henry
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă al doilea ton este fizic egal cu primul avem de-a face cu o situaţie cu totul nouă. Al doilea ton nu este perceput la fel cu primul, pentru că primul ton pe mine m-a marcat cu ceva (altfel nici nu pot şti cum cel de-al doilea este al doilea). Aceasta este o impresie oarecare, chiar şi numai în mintea mea sau chiar numai în această sensibilitate umană, care este incredibil de deschisă. Acest ton, însă, nu mai are acest avantaj incredibil de a cădea pe teren neprelucrat, ci cade pe un câmp prelucrat de primul ton. În muzică un există nicio repetiţie.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Onepointedness-ul spiritului aude relaţia dintre cele două. În această relaţie nu este de faţă nici primul, nici cel de-al doilea. Dacă în cel de-al doilea fenomen nu este nimic nou, atunci interesul meu se micşorează. Pentru că primul ton a avut mai întâi efect asupra mea, pe cel de-al doilea îl pot percepe doar în raport cu primul. Păşirea mai departe în timp prezintă o nouă dimensiune în favoarea celui de-al doilea.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indiferent cum s-ar travesti mintea, ea rămâne problema. Pe când transcenderea ei sau mai exact sesizarea, ce anume este chiar Acum, chiar Aici este Sinele nostru, este soluţia. Ce crede "eu" despre Sine este exact blocajul în care te ţine. Eu-l despre Sine crede că este pentru anumite "momente". Sinele este pentru dintotdeauna şi pentru totdeauna. Eu-l este doar o manifestare temporară, nu este ceea ce Suntem. Eu-l este efemer, prin natura lui. Şi fireşte, când spun că Sinele este eterna soluţie, o spun între ghilimele pentru simplul fapt că Sinele nu are nevoie de soluţii. Pentru Sine nu există soluţii şi nici probleme. Aş putea spune că Este doar ceea ce Este, însă ar suna puţin zen. Aşa că o să spun: este doar această pace nediluată de gând. Absolut toţi suntem Sinele. Aţi avut momente în existenţă când aţi sesizat acest Sine. Doar că n-aţi realizat, n-aţi recunoscut că este vorba despre El. Mintea, prima oară când observă acest Sine, pentru ea este ca o tăcere absurdă, ca un zgomot de fond sau un sunet de fond, fără sunet. Culmea, pentru minte, Sinele, această pace din spatele minţii, pare a fi un zgomot.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu îmi doresc să fi fost sau să fiu de acum înainte un model. Îmi place să cred că îmi văd de carieră şi de familia mea cât pot eu mai bine şi nu am intenţia să fac pe alţii să mă urmeze. Cred că pot face destul de uşor diferenţa dintre bine şi rău şi încerc să urmez binele în toate acţiunile mele. Dacă prin ceea ce fac pot fi un model pentru alţii, atunci numai alţii pot răspunde la această întrebare.

citat din Aurelian Temişan
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat multe de la actorie, însă nu e felul meu de a fi. Nu pot să mă abţin să nu scriu, scriu tot timpul. Este starea mea existenţială. Cred că sunt scriitoare, însă în plan profesional mă simt atrasă şi potrivită pentru regie. În ceea ce priveşte producţia, îmi place să încurajez munca de calitate a altora. Îmi place să lucrez în ansamblu.

citat din Mary Stuart Masterson
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce ţi s-a întâmplat până acum a fost o binecuvântare pentru ceea ce eşti astăzi! Dacă nu ai fi avut parte de experienţele pe care le-ai avut, nu ai fi devenit omul care eşti şi poate nu ai fi reuşit să inspiri lumea prin ceea ce eşti şi ce faci! Fii recunoscător pentru tot ce ai trăit până acum, pentru clipa prezentă şi pentru tot ce vei trăi de-acum încolo! Toate au un singur scop, şi anume acela de a te ajuta să evoluezi şi să devii tot ceea ce poţi mai bine!

citat din Diana Pârje
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce anume este de veacuri Aici? Frumuseţea întrebării: "Cine sunt eu?" este că nu există niciun răspuns. Mintea va încerca să te ajute, dar însăşi cuvintele "eu sunt" apar în ceea ce deja "Eu-Sunt". Liniştea este aceeaşi. Acest "Eu-Sunt" este cel care este la graniţa dintre "cu formă" şi "fără formă", percepţia pură, fără niciun perceptor. Dacă acum, în această clipă, există doar cuvintele şi doar auzul, dacă ele nu caută să se asocieze unui individ - "eu", care încearcă să înţeleagă ceva - ce mai rămâne? Pe Cel ce moare înainte de moarte, moartea nu-l mai poate atinge, pentru că este el însuşi moartea morţii. Îmi place să spun, şi chiar aşa este, că El a îngropat moartea în Inima Vieţii Veşnice. Noi nu realizăm că acest concept de naştere este o farsă la fel de mare ca şi conceptul de moarte, chiar le credem reale. Noi credem că suntem o formă înlănţuită în lumea formelor. Când eu scriam Biblia, tu jucai table cu Dumnezeu. Pe mine mă interesează, ce anume este de veacuri Aici? Sinele nu este un concept, toate conceptele vin şi pleacă din Prezenţă, dar Prezenţa rămâne. Ceea ce suntem noi este atât de evident, încât este inevitabil. Sinele este inevitabil!

Atmaji Maharaj în Când capul "eu-lui" este tăiat, ce mai rămâne?
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt nebun şi poate nici chiar atât de prost pe cât se pare. Înţeleg foarte bine că astăzi pământul se scufundă sub picioarele celui ce vorbeşte ca mine, dacă nu se ţine cu tărie pe această Piatră despre care s-a spus că "Porţile iadului nu o vor învinge". Şi totuşi nu pe ea stau, sau cel puţin nu întotdeauna, mai cobor uneori. Din ce motiv şi în ce scop, voi explica mai târziu. Acum voi spune doar un singur lucru: pentru cei ce stăruie pe această Piatră nu are nicio importanţă dacă pământul se scufundă şi lumea piere - "Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta". Aşa se interpretează ceea ce s-a spus despre Piatră. Însă nu aşa înţeleg eu - pierderea lumii nu îmi este indiferentă. Ştiu că nu există altă Piatră, şi cine se bizuie pe ea va fi mântuit - însă mai ştiu că cei asemenea mie nu se vor mântui până când nu vor salva, odată cu ei, lumea ce piere.

Dmitri Merejkovski în Iisus necunoscut, volumul I
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum apa nu se poate transforma decât dacă o cauză determinantă o aduce într-una sau alta dintre aceste stări, nici omul nu poate face ceea ce crede că-i stă în putere, decât dacă nişte motive particulare îl determină în sensul respectiv. Până la intervenţia cauzelor, orice gest îi este imposibil, dar, o dată ce ele intră în joc, individul nostru trebuie, la fel ca apa, să acţioneze după cum o cer împrejurările corespunzătoare fiecărui caz. Abia după intrarea în joc a unui motiv ne putem decide într-adevăr, iar atunci trebuie s-o facem, dacă nu cumva se prezintă un motiv opus încă şi mai puternic, în cazul în care ar exista aşa ceva. Ideea că un individ ar putea acţiona cumva fără ca vreun interes să i-o ceară e la fel de absurdă ca aceea că o bucată de lemn s-ar putea rostogoli înspre mine fără a fi trasă de o sfoară.

Arthur Schopenhauer în Lumea ca voinţă şi reprezentare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Şi ceilalţi?
Traian: N-am idee ce vor fi ceilalţi; totul a fost deja stabilit, dar eu m-am interesat doar de tine...
Lucian: Dom' director, dacă într-adevăr nu dumneavoastră aţi aranjat ca eu să fiu comandant, am să accept şi această funcţie, bineînţeles, numai dacă şi ceilalţi colegi ai mei vor fi de acord cu numirea mea. În caz contrar, prefer să rămân doar membru al echipajului; e suficient!
Traian: Luci, eşti enervant! De câte ori vrei să-ţi repet că nu puteam aranja nimic, nici dacă aş fi vrut?! Dar, pentru liniştea ta, am să te informez că nici dacă aş fi avut posibilitatea, n-aş fi procedat astfel, pentru că de obicei, îmi place să fiu corect, nu să stabilesc regulile jocului după bunul meu plac, doar pentru că sunt directorul. În plus, în asemenea cazuri, nu mă las deloc influenţat de sentimente. Poţi să pricepi atâta lucru?! Respect ceea ce trebuie respectat, nu impun numănui să-mi dea ascultare orbeşte! E adevărat: Sunt directorul în acest Institut, dar asta nu înseamnă că am putere deplină aici, că-mi pot face de cap cum vreau eu şi că toţi ceilalţi trebuie să execute fără să crâcnească orice spun! Prefer să-mi fac datoria aşa cum se cuvine, fără a da nimănui posibilitatea să-mi reproşeze cine ştie ce. Când se va întâmpla acest lucru, am să-mi dau singur demisia şi-am să mă retrag cu fruntea sus, fără să aştept să mi se ceară să plec. Am demnitatea mea şi ar fi bine să înţelegi asta!
Lucian: Mă scuzaţi, dom' director...
Traian: E-n ordine, Luci! Pungaş ce eşti; de fapt, ştiai sigur de la început că vei fi scuzat, că altfel nu s-ar putea...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: O mare familie?! A noastră?! O familie al cărui cap eşti tu, nu-i aşa? Şeful familiei?
Lucian: Convenţional, da, eu sunt capul acestei familii; dar numai convenţional.
Lia: Ce vrea să însemne asta, "convenţional"? Şi nu mă refer la semnificaţia cuvântului, care-mi este cunoscută, ci la sensul pe care înţelegi tu că-l ia acest cuvânt acum, în această situaţie?!
Lucian: Dacă înţelegi semnificaţia cuvântului, nu ştiu de ce crezi că ar putea lua un alt sens acum, în această situaţie. E suficient să înţelegeţi toţi doar că am rămas acelaşi Enka Lucian pe care l-aţi cunoscut până acum mai mult sau mai puţin, indiferent că vă convine sau nu şi nu intenţionez deloc să mă schimb. Deci, sunt şeful familiei noastre, sau comandantul misiunii oficial, dar convenţional, pentru că n-am să vă dau ordine stricte, pe care să aştept să le îndepliniţi întocmai, doar pentru că aşa am spus eu; n-am să mă folosesc de funcţia în care am fost învestit decât în cazurile de strictă necesitate, ceea ce înseamnă ceva cu totul deosebit, dar nu pot şti de acum ce anume, nu pot şti ce se va întâmpla pe parcursul misiunii noastre. Iar dacă nu va fi necesar, nici măcar nu mă voi folosi vreodată de această funcţie, asta să vă fie clar! Şi aş vrea să punem la punct unele amănunte de acum, mai din timp, chiar dacă mai e până la lansare...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sfârşit întrebuinţarea facultăţii de cunoaştere în totalitate are nevoie pentru promovarea sa, chiar şi în cunoaşterea teoretică, de raţiune pentru a îi furniza regula, fără de care ea nu s-ar putea orienta: astfel, putem reduce aici pretenţia, pe care raţiunea o are, la trei probleme, ce se pun în numele celor trei mari facultăţi ale acesteia: Ce vreau eu? (întreabă intelectul); De unde provine? (întreabă facultatea de judecare); Ce rezultă? (întreabă raţiunea).

Immanuel Kant în Antropologia din perspectivă pragmatică (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numim frumos ceea ce este reprezentat fără concept ca obiect al unei satisfacţii universale. Această definiţie a frumosului poate fi dedusă din cea precedentă care-l prezintă ca pe un obiect al unei satisfacţii cu totul dezinteresate. Căci cel care este conştient că un lucru i-a produs lui însuşi o satisfacţie dezinteresată nu poate aprecia acest lucru altfel decât că el trebuie să conţină cauza satisfacţiei pentru oricine.

Immanuel Kant în Critica facultăţii de judecare
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!