pilot

De aceea refuz să cânt cântecelul acela cu "la mormânt eu nu vreau lacrimi", lălăit cu atâta aţâţare de oameni pe care alminteri îi iubesc şi îi duc în mine oriunde sunt, dar, dragule, simţi tu ce-i ăla mormânt? De pilot? Ce e sub pala aceea de elice înfiptă în pământul cimitirului militar? Ştii tu efectiv ce e acolo? Glorie, uniforma bleumarin, cerul senin, vulturul de pe piept, tresele de la mâneci, toată faţada aceea cumplit de mototolită, dacă ar fi doar asta, da, aş cânta şi eu de lacrimi şi morminte. M-aş defula, în acel cântecel, poate am şi eu nevoie... Dar acolo sunt aliniate de fapt vise frânte, ani care mai erau de trăit, glasuri de copii pustiiţi pentru totdeauna şi plâns de femeie tânără răsucită fierbinte noapte de noapte în patul acum prea lung, prea larg, şi mai e ceva din fiecare dintre noi, lăsat perpetuu în fiecare groapă cu pală de elice deasupra. De asta nu pot să cânt despre morminte.

Doru Davidovici în V de la victorie (1987)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Olandezul zburător

În portul alb, în care-am ancorat,
Nici un pilot nu ştie cine sunt,
Nici câte vieţi întregi am navigat
Neîncetat,
Scuipat de ploi
Şi pălmuit de vânt...
Dar cine-anume sunt cu-adevărat
Nu ştiu nici eu...
Nu ştiu decât că sunt un matelot,
Şi-atâta tot...
Şi-acelaşi matelot voi fi mereu!...

Sunt matelotul blestemat —
Un lup-de-mare derbedeu,
Beţiv,
Suspect
Şi mincinos,
Cu capul gol,
Cu trupul dezmembrat
Şi sufletul întors pe dos —

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Dimineaţa, XXIX, nr. 9697 (25 decembrie 1933)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străvechiul Tron îndoliat

În memoria Regelui Mihai I

S-a-ndoliat drapelul peste al Ţării plai
Şi clopotele bat cu dangăt plin de jale,
Căci s-a mutat la ceruri Regele Mihai,
Sfârşindu-şi lupta grea din zbuciumata-i cale...

A fost în fruntea Ţării un demn conducător;
Respect avea oriunde: şi-aici, şi la duşmani.
Ştia cum să-şi impună prezenţa cu onor
Şi îşi iubea poporul, ca vechii suverani.

Era-nţelept şi harnic, lucrând chiar munci de jos
Sau prefera să fie pilot de încercare.
Era-n război sau pace un rege curajos,
Voind să facă Ţara puternică şi mare.

Dar bolşevicii roşii avură un alt plan
Şi cu armata rusă, ei l-au forţat să plece...
Din depărtări, alături ne-a stat an după an,

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Petru Bălan (8 decembrie 2017)
Adăugat de Cristian Petru Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este uimitor cum pot să se saboteze oamenii atunci când deschid gura sau când rămân singuri cu ei înşişi. De la Buddha, acum 2600 de ani care spunea: "Suntem ceea ce gândim, cu gândurile noastre facem lumea", până la Napoleon Hill care zicea în 1937: "Autosugestia este singura cale de a schimba şi influenţa mintea subconştientă." şi până la majoritatea ramurilor psihologice de azi care spun obsesiv "Tot ceea ce ai este rezultatul gândirii tale." Aşadar, cum gândim? Foarte simplu. Folosim vocabularul ce îl avem pentru a gândi, pentru a sta de vorbă cu noi înşine, pentru că asta este până la urmă gânditul. Un dialog interior. Problema cea mare este că acest dialog interior se petrece de cele mai multe ori pe pilot automat. Şi de cele mai multe ori pilotul automat este setat pe negativ. Gândurile şi cuvintele ce le vom planta în mintea şi sufletul nostru, sunt viitoarele recolte ce le vom culege. Aşa cum ghinda devine stejar, cuvântul şi gândul devin faptă, comportament, obicei şi împreună, ele sunt chiar viaţa noastră. Ce recoltă vrei să strângi? De buruieni sau de hrană şi bunăstare?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştefan la moarte

Ştefan, domnul ţării, pe cei mai mari uneşte
La Suceava veche şi-astfel le vorbeşte:
- "Fiul meu cel june! Voi, români doriţi!
Moartea mă culege dintr-ai mei iubiţi.
Dorul pentru viaţă nu mă-ntristă foarte;
Omul chiar când naşte face-un pas spre moarte.
Viaţa-i ca fantasma cu chipul plăpând
Ce prin nopţi s-arată şi se stinge blând.
Omu-i ca un vierme ce-n ţărână pare
Un minut vederii şi, lucind, dispare.
Dar mă-ntristă foarte norul furtunos
Ce pe cerul ţării trece neguros;
Soliman ce mâine poate se prepară
A lovi cu moarte draga noastră ţară.
Ungurul cel falnic se supune lui.
În poloni credinţă nu mai poţi să pui.
Un pilot cu minte prin furtuna tare
Nu desface toate pânzele ce are.
Astfel pân' ce fieru-i nou să-l încercăm,
Cu temeiuri bune ţara să-nchinăm.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Cartea - Legende Istorice
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet pentru Rupert Brooke

L-am aşezat pe înserat la umbră şi răcoare
Într-o dumbravă care mirosea adormitor a cimbrişor,
Unde frunzele erau verzi şi fremătau în soare –
Un mormânt pe cât de simplu, pe-atât de-încântător;

Acolo-s acum, visând în reverberaţiile domoale-ale luminii,
Două mâini care-aşteptau cu nerăbdare s-atingă părul unei fete;
Ochii căprui, care iubeau Ziua şi-i numărau Nopţii-n slavă crinii,
Un suflet care-a primit la rugi şi la-întrebări lămuriri complete.

Acolo lumina zilei se strecoară ca un colb printre crengi, uşoară,
Şi, unduind, ferigile-i stau la căpătâi plângând cu stropi de rouă –
Unde, chiar în clipa asta poate, briza serii ca o căprioară
Se furişează peste mormântul celui care-a dat vedere nouă

Ochilor orbi; celui care care uneori a plâns, mâhnit–
Şi scurt timp a fost iubit nespus; şi-apoi... a adormit.

[...] Citeşte tot

poezie de John Gillespie Magee Jr, 1922 –1941, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!