De aceea refuz să cânt cântecelul acela cu "la mormânt eu nu vreau lacrimi", lălăit cu atâta ațâțare de oameni pe care alminteri îi iubesc și îi duc în mine oriunde sunt, dar, dragule, simți tu ce-i ăla mormânt? De pilot? Ce e sub pala aceea de elice înfiptă în pământul cimitirului militar? Știi tu efectiv ce e acolo? Glorie, uniforma bleumarin, cerul senin, vulturul de pe piept, tresele de la mâneci, toată fațada aceea cumplit de mototolită, dacă ar fi doar asta, da, aș cânta și eu de lacrimi și morminte. M-aș defula, în acel cântecel, poate am și eu nevoie... Dar acolo sunt aliniate de fapt vise frânte, ani care mai erau de trăit, glasuri de copii pustiiți pentru totdeauna și plâns de femeie tânără răsucită fierbinte noapte de noapte în patul acum prea lung, prea larg, și mai e ceva din fiecare dintre noi, lăsat perpetuu în fiecare groapă cu pală de elice deasupra. De asta nu pot să cânt despre morminte.
Doru Davidovici în V de la victorie (1987)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre vulturi
- citate despre visare
- citate despre viață
- citate despre tinerețe
- citate despre timp
- citate despre plâns
- citate despre noapte
- citate despre muzică
- citate despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Printre Morminte!
Oameni care au fost și nu mai sunt,
Cei care au rămas le-au făcut câte un mormânt.
Ei sunt morți, și nu-și mai aduc aminte,
De cei vii, care merg printre morminte!
Au adormit într-un somn adânc și nu au vise,
Noi am rămas să visăm în continuare la uși deschise!
Cei ce au dispărut ne-au lăsat câte un gând,
Noi am rămas ca să le ducem flori la mormânt.
Suflete vii ce acuma nu mai sunt,
Iar unii dintre noi îi vom urma curând.
La câțiva dintre ei istoria le păstrează amintirea vie,
În timp ce unii dintre noi se pregătesc să nu mai fie!
Noi, toți ne-am născut rând pe rând,
Ei au plecat dintre noi vrând-nevrând.
Cei care au rămas vor să umple și să conducă pământul,
Iar pe cei care sau dus i-a înghițit mormântul!
poezie de Ovidiu Kerekes (24 noiembrie 2013)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre somn
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre naștere
- poezii despre moarte
- poezii despre istorie
- poezii despre gânduri
- poezii despre flori
Noaptea fără nume
Prin muzica sfințită și raiul din sufletul tău, copile
Ai să atingi suflarea unor destine
Și ai să prețuiești lumina din care te-ai născut
Acolo e puritatea unei mame bune
Acolo se găsesc albastrele raze din noaptea fără nume
Și plinul meu din care cresc în fiecare zi
Să știi că e credința în Domnul Iisus
Doar El mă ține cu lacrimi duioase
În fiecare noapte mă mângâie
Și-mi redă pacea de care am nevoie...
Sunt tot mai singură... și nu vreau să mor.
Decât prin fiecare vers de iubire...
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre noapte, poezii despre lumină, poezii despre versuri, poezii despre religie, poezii despre rai, poezii despre poezie sau poezii despre pace
Te iubesc
Te iubesc, în fiecare cuvânt pe care n-am apucat să ți-l spun...
Pentru fiecare lacrimă născută de dorul tău,
Nu pot decât să te iubesc în gând, de departe,
Cu sufletul pe jumătate fericit, pe jumătate pierdut...
Te iubesc pentru că am uitat ce am fost înainte de a te iubi pe tine.
Te iubesc, chiar și când nu ar trebui să te iubesc.
Te -am iubit și nu voi înceta să te iubesc, dacă -mi vei și permite.
Te iubesc și mă bucur ca un copil de acadeaua lui primită în dar,
Știu, sunt naivul ce încă mai crede că există cineva pentru fiecare în lume...
Acel cineva de care doar moartea te va despărți.
Dacă te iubesc nu înseamnă ca eu sunt acel romantic, cu suflet bun și mare,
Ci pentru ca ești tu cel mai bun lucru ce există și a prins rădăcini țn mine, femeie fără chip!
Te iubesc și-mi este teamă că atunci când te voi găsi,
Voi fi prea... bătrân să te mai pot iubi...
Dar m-aș mulțumi decât cu șansa oferită,
Doar să te iau de mână și să te plimb prin parcul sufletului meu
Să-ți citesc toate poemele scrise în cinstea și de dorul tău,
femeie minunată!
poezie de Diodor Firulescu din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre iubire, poezii despre uitare, poezii despre superlative, poezii despre romantism, poezii despre plimbare sau poezii despre parcuri
O îmbrăcăminte foarte specială
Mama deja nu mai este,
mama a plecat într-un nor alb, cu un porumbel alb.
Ultima zi înainte de a se duce
s-a trezit fără durerea pe care o avea în fiecare dimineață,
în ziua aceea nu a mai plâns,
ne-am jucat și am râs împreună toată dimineața.
Mama a plecat acum treisprezece ani,
dar eu mereu o aștept,
pentru că ea vine în fiecare noapte,
se apucă să tricoteze și vorbește cu mine despre tata și depre cer,
ca atunci când nu plângea de durere.
Mama mi-a spus că deja nu mai plânge,
dar este o minciună, eu îmi fac totdeauna somnul
și ea plânge înainte de a pleca din nou,
să nu-i spuneți ce v-am povestit.
Iar eu plâng când ea pleacă,
pentru că nu o mai văd în salon,
deja nu mai citește biblia
pentru că vorbește cu Dumnezeu, mereu îmi vorbește de Dumnezeu.
Eu încă nu pot să merg la Dumnezeu,
Mă rog în fiecare seară,
dar mama spune că trebuie să aștept ca el să mă cheme,
că atunci când va termina de tricotat o îmbrăcăminte specială, trebuie să o facă
Dumnezeu o va trimite după mine
și vom merge împreună pentru a ne juca din nou,
și asta va fi pentru totdeauna.
poezie de Josue Trejos Campos din Din poezia Americii Latine, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre jocuri, poezii despre durere, poezii despre dimineață, poezii despre vorbire, poezii despre vestimentație sau poezii despre tată
Joey: Dawson, nu am spus niciodată că o să fie ușor.
Dawson: Atunci spune-mi un lucru pe care îl știi.
Joey: Știu că voiam să fii acolo. La sfârșitul zilei, cănd mă întorceam în camera mea, voiam să fii acolo.
Dawson: De ce?
Joey: Nu știu de ce. Nu știu ce voiam să spun. Știu doar că te voiam acolo.
Dawson: Joey, sunt aici. Sunt aici de două zile și abia acum am reușit să vorbim despre lucruri care contează cu adevărat. Ca de exemplu de ce mi-ai lăsat acel mesaj. Bine? Și poate că acesta este sfârșitul nostru. Poate că ne simțim atrași unul de celălalt din teama de a merge mai departe, de a ne maturiza.
Joey: Chiar crezi asta?
Dawson: Nu știu, dar știu că, dacă mă urc în avionul ăsta, nu o să aflu niciodată. Pentru că o să mergem mai departe, o să ne maturizăm și peste patru ani o să ne trezim că ne-am înstrăinat. Singurul lucru pe care îl știu cu siguranță este că nu vreau să se întâmple asta.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zile, citate despre vorbire, citate despre siguranță, citate despre sfârșit, citate despre frică, citate despre aviație sau citate despre adevăr
Noah: Asta facem noi tot timpul! Ne certăm! Tu îmi spui când sunt un idiot arogant și eu îți spun când ești o pacoste, adică 99% din timp. Nu-mi e frică să te fac să suferi. Căci dupa câteva secunde, iar începi să fii o pacoste.
Allie: Și?
Noah: Și atunci nu va fi ușor. Va fi foarte greu. Și va trebui să ne chinuim cu fiecare zi, dar vreau să fac asta pentru că te doresc. Te vreau în întregime, pentru totdeauna, tu și eu, în fiecare zi... Poți face ceva pentru mine? Te rog? Imaginează-ți restul vieții tale, fă-o pentru mine. Peste 30 de ani, peste 40? Cum arată? Dacă te vezi lângă acel om, du-te! Te-am mai pierdut o dată, pot să te pierd iar dacă aș fi convins că asta îți dorești cu adevărat. Dar nu alege calea ușoară!
Allie: Care cale ușoară? Nu există așa ceva. Indiferent ce voi face cineva va fi rănit!
replici din filmul artistic Jurnalul
Adăugat de Raluca Buhar
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre dorințe, citate despre secunde, citate despre existență sau citate despre ceartă
Scrisoare departe
Mi-e dor de tine ca fricii de vină, ca mingii de joc,
ca morții de vii mi-e dor de tine;
ia mai vino la o carafă, înstrăinatule,
ia mai vino să ne sculptăm vișiniu copilăriile,
știi că doar noi și ecoul ne ascultăm la fel de bine,
că zâmbetele noastre sunt stafii împrumutate,
știi doar că inimile noastre au aceeași ureche muzicală;
vezi tu - de când ai plecat,
am pierdut acel moment rar în care vorbeam cu mine,
dar cu un mine mai bun;
cad frunze, Ialine, cad frunze cum cad frunzele uscate toamna,
trebuie să știi acel sentiment umbros și rece,
sentimentul ăla care te face să vorbești cu toată lumea de unul singur,
ăla care te înspăimântă și te duce cu gândul la pământ;
mi-e dor, și râs, și fugă, și plâns,
umbrele se arcuiesc la fel, la fel sunt toate cele lăsate-n urmă,
dar nu în aceeași ordine;
și nu mai înțeleg nimic din toamna asta care înoată portocaliu,
din vântul vânăt care răstoarnă toamna nu mai înțeleg nimic,
dar unghia asta de soare, curbând cerul,
unghia asta albă ca două palme impreunate,
unghia asta, doar asta,
o-nțeleg.
poezie de Adrian A. Agheorghesei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frunze, poezii despre căderea frunzelor, poezii despre înot, poezii despre zâmbet, poezii despre vânt, poezii despre vinovăție, poezii despre urechi, poezii despre toamnă sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Sfârșitul fanteziei
Trupul nu va mai începe nimic. Atingându-i globurile ochilor,
poți simți că până și o movilă de pământ este mai vie,
că nici pământul, chiar în zori, nu-i atât de tăcut.
Iar un cadavru nu este decât rămășița unor prea multe treziri.
Noi avem doar acestă putere: de-a începe
fiecare zi a vieții înaintea pământului,
sub cerul tăcut în așteptarea unei treziri.
Rămâi uimit văzând în zori atâta trudă;
prin trezirea în trezire se face o muncă.
Dar noi trăim doar pentru a ne înfiora
de ceea ce trebuie să facem și pentru a trezi încă o dată țărâna.
Asta se întâmplă din când în când.
Apoi totul se liniștește, împreună cu noi.
Dacă la atingerea acelui chip mâna n-ar tremura
dacă mâna vie s-ar simți plină de viață atingând acea mână
dacă-i adevărat că răceala aceea e doar răceala
pământului, înghețat în zori,
poate ar exista o trezire, iar lucrurile amorțite-n tăcerea
zorilor de zi vor vorbi din nou. Dar mâna mea
tremură, iar din toate lucrurile care există se aseamănă c-o mână
care nu se mișcă.
Alte dăți, trezirea în zorii zilei
era o durere seacă, o lacrimă de lumină,
o eliberare. Cuvântul, meschin,
al pământului a fost vesel doar pentru un scurt moment; apoi
a muri însemna reîntoarcere acolo. Acum, trupul în așteptare
e ceea ce-a rămas după prea multe treziri; nu va reveni pe pământ.
Ele nici măcar nu pomenesc despre asta, buzele încremenite.
poezie de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre tăcere, poezii despre existență, poezii despre sfârșit, poezii despre ochi sau poezii despre muncă
Problemă de liceu, rămasă nerezolvată
Unii poate știau dinainte,
dar eu în liceu am aflat că toate lucrurile sunt făcute să se atragă unele pe altele,
pământul cu soarele, luna cu pământul, fetele cu băieții.
Iar pentru mine, problema atracției mele din liceu, suna cam așa:
Dacă eu, care sunt poziționat aici, exact la mijlocul pământului, pe paralela de 45 de grade,
înmulțesc, atracția mea către stele, cu 6400 de km, raza medie a pământului,
voi crea un cuplul care să rotească pământul în jurul propriei axe,
În problema asta, cu mișcărea de spin, teoretic, lucrurile mergeau la fel de bine și până să fiu eu implicat.
Dar practic doar după ce toată povestea asta a intrat sub autoritatea mea,
acum eu pot să le demonstrez cu exactitate tuturor, că pământul face o rotație competă fix într-o zi și o noapte,
cu precizarea că, pentru a putea înțelege efectiv, de ce lucrurile stau așa,
este esențial ca toată lumea să înțeleagă încă de la început, cine sunt eu în această problemă.
Pentru că eu, din rezolvarea pe care am elaborat-o, în baza unor formule doar de mine știute,
am înțeles că orice aș face de acum înainte, voi fi influențat de astre.
Și pentru asta, toată viața, a trebuit să iau lucrurile la modul cel mai serios
și să mă dedic excusiv relației mele speciale cu stelele,
să nu se oprească pământul, la cât e de mare
și să putem avea, zi și noapte și iar zi și iar noapte...
Numai că între timp, au mai apărut și alte probleme, adiacente.
Pentru ele, mi-am căutat profesorii să-i întreb cum să le rezolv, dar nu i-am mai găsit.
Adica i-am găsit, plecați demult către cele veșnice.
Așa că, nemaifiind ei, nu-mi mai rămâne decât să-mi caut colegii,
care poate, unii din ei, au fost mai atenți la lecție.
Nu vreau să par schizo,
dar având în vedere rolul meu esențial în echilibrul fragil al pământului,
e posibil oare să pot să mă mișc, fără să creez vreo problemă de natură globală?
De genul, să modific raportul zi/noapte, sau să imprim vreo abatere de la traiectoria pământului?
Și să mă duc până la toaletă.
Pentru că de fapt asta e problema, mă cam trece...
Și ceva trebuie neapărat să fac și nu știu cum ar fi mai bine să procedez.
PS
În tratamentul aburelii nu există medicamente, exista doar leacuri.
Din cauza asta, puțini se mai videcă.
poezie de Bogdan Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre atracție, poezii despre început, poezii despre profesori, poezii despre posibilitate sau lecții de engleză
Știi că: viața asta e prea scurtă pentru a te îngrijora, e prea scurtă să fi suparat, e prea scurtă să te gândesti la lucruri pe care nu le vei avea niciodata, prea scurta pentru tristete, prea scurtă pentru lacrimi, nu număra zilele, nu numara ani, viata asta e mult mai mult, viata asta e un dar, nu o risipi! Trăieste-o!
Ioana Crețu în Șoapte (9 octombrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate că nu știi dar viața este despre iubire
restul sunt doar agrafe de prins dovezile
în dosare cu pereți și acareturi
sau pe câmpii cu flori și fluturi
și
poate că trebuia să subliniez asta mai demult
viața este și despre muzică
care e tot o formă de iubire
ceva mai curată
poate un pic mai universală
chiar și poezia este despre iubire
uneori și despre partea mai întunecată a iubirii
poate că nu știi
dar până și războaiele se fac din iubire și ură
toate crimele
toate nedreptățile
sunt doar conseciințe colaterale ale iubirii
mi-ai tot spus că nu pot iubi pe toată lumea
că am de ales între zi și noapte
între soare și lună
între alfa și omega
și eu ca un nebun tot încerc imposibilul
punând în agrafe zi de zi toate dovezile
uitând să mă iubesc
tocmai pe mine
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre război, poezii despre nebunie sau poezii despre muzică
Michael: Pe scurt, vreau să fii soția mea, Delysia, și am nevoie de un răspuns scurt din partea ta.
Guinevere Pettigrew: Nu crezi, dată fiind însemnătatea ocaziei, că ar trebui să-i acorzi puțin timp?
Michael: Să trag de timp? De ce, pentru că nu sunt suficient de bun pentru ea?
Guinevere Pettigrew: În niciun caz.
Michael: E adevărat, nu sunt. Hainele de pe mine sunt aproape tot ce am. Nu mi-aș putea permite niciodată așa ceva. (Face semn către apartamentul lui Nick.)
Delysia: Și cine te plătește ca să cânți la pian? Vrei să zici că îi dai banii înapoi după fiecare spectacol?
Michael: Nu, și asta mă doare teribil, de aceea situația trebuie să se schimbe, Delysia. Banii sau dragostea? Asta vreau să aflu de la tine. Uite cum o să facem: diseară, voi cânta pentru tine, Delysia, și voi cânta pentru tine tot restul vieții mele dacă te căsătorești cu mine. Dacă nu, nu îți voi mai cânta ncicodată.
replici din filmul artistic Domnișoara Pettigrew
Adăugat de Matache Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vestimentație, citate despre căsătorie, citate despre soție, citate despre schimbare, citate despre plată sau citate despre pian
Vrei să mă lași?
Vrei să mă lași?
Vrei să mă lași să te sărut?
Promit că nu am să stric nimic,
poate am să pun
pe ici-colo câte ceva.
Am să pun
câteva raze de lumină
în ochi,
sau un zâmbet strengăresc
pe colțul celor mai senzuale buze,
sau poate am să pun
puțină poezie pe fruntea
brăzdată de timp,
sau poate am să pun
mâna să îți ating roșul
nefiresc din obraz.
Promit să îți ating
atât de ușor sufletul
încât să nu simți că te dor,
sau poate am să te dor,
poate am să aduc
mobilier nou pentru inima ta,
câteva sentimente acolo,
ca să nu vin cu mâna goală.
Poate am să stric ceva totuși!
Da.
Vreau să stric ceva,
nu pot să trec așa
prin viața ta fără să las nimic,
am să îți stric tristețea,
de aceea am să-ți mobilez
sufletul cu fiecare zori de zi,
cu un sărut pe fiecare vis,
am să o acopăr cu palmele mele,
să mă doară pe mine,
eu pot să o duc.
Și am să mai fac o stricăciune,
am să stric fiecare zi
când nu vei zâmbi,
aceea nu e ziua ta.
o trăiești în locul altcuiva.
Mă lași să te sărut?
Promit să nu stric nimic!
poezie de Mihail Coandă
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre sărut, poezii despre senzualitate sau poezii despre roșu
Puținul din adolescentul din mine a rămas acolo
deși știu că viața începe de aici și
se agită să iasă ca lumina din
felinarele uitate-n ferestre
toamna
sunt trist și incompatibil cu
secunda în care am iubit pe
jumătate de bancă
în seara aceea târzie
cafeaua mi s-a părut
cel mai firesc gest
pe care l-am făcut
când am cunoscut-o pe Ana
în cafe-barul din gară
întâmplător sau nu ne-am privit
era dragoste la prima vedere
era înnebunitor de fermecătoare
în jurul gâtului șerpuia
un șal tricotat
nu era frig
cuceritor și irezistibil zâmbetu-i
explodat de sub priviri îmi încătușa vederea
simțeam un fel de căldură tăioasă până la os
atunci mi-am dat seama că ceva doare
toate aceste lucruri erau lângă mine
și Ana era lângă mine
o văd printre amintiri însă această iubire doare
mă simt închis pe dinăuntru și mi-e frică
iubesc locul acela și toate aromele de cafea
care se pierd în mine
dimineața mă trezesc mai devreme
pun apa în ibric și aprind aragazul
în scobitura din gând
doar eu și imaginea aceea
prin fisura de la geam
intră lumina aud zgomote
mă ridic pe vârfuri și privesc
orașul pare un ghemotoc de ziare vechi
țin pumnii strânși și încerc să
nu mă mai gândesc la nimic
începe să plouă aerul devine greu
din ce în ce mai greu
în toată graba asta doar eu și Ana
geamul începe să trepideze
în același timp se închid ușile
și trenul pleacă
în fiecare dimineață pleacă
s-au epuizat toate argumentele
nimeni și nimic nu mă poate face
să uit locul acela
aș fi vrut să fiu acolo
dar în sfârșit e mult
prea târziu
cafeaua a dat în foc
jumătatea rămasă m-am gândit
să o păstrez pentru Ana
poezie de Teodor Dume din Moartea, un fluture alb (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cafea sau poezii despre trenuri
Puținul din adolescentul din mine a rămas acolo
deși știu că viața începe de aici și
se agită să iasă ca lumina din
felinarele uitate-n ferestre
toamna
sunt trist și incompatibil cu
secunda în care am iubit pe
jumătate de bancă
în seara aceea târzie
cafeaua mi s-a părut
cel mai firesc gest
pe care l-am făcut
când am cunoscut-o pe Ana
în cafe-barul din gară
întâmplător sau nu ne-am privit
era dragoste la prima vedere
era înnebunitor de fermecătoare
în jurul gâtului șerpuia
un șal tricotat
nu era frig
cuceritor și irezistibil zâmbetu-i
explodat de sub priviri îmi încătușa vederea
simțeam un fel de căldură tăioasă până la os
atunci mi-am dat seama că ceva doare
toate aceste lucruri erau lângă mine
și Ana era lângă mine
o văd printre amintiri însă această iubire doare
mă simt închis pe dinăuntru și mi-e frică
iubesc locul acela și toate aromele de cafea
care se pierd în mine
dimineața mă trezesc mai devreme
pun apa în ibric și aprind aragazul
în scobitura din gând
doar eu și imaginea aceea
prin fisura de la geam
intră lumina aud zgomote
mă ridic pe vârfuri și privesc
orașul pare un ghemotoc de ziare vechi
țin pumnii strânși și încerc să
nu mă mai gândesc la nimic
începe să plouă aerul devine greu
din ce în ce mai greu
în toată graba asta doar eu și Ana
geamul începe să trepideze
în același timp se închid ușile
și trenul pleacă
în fiecare dimineață pleacă
s-au epuizat toate argumentele
nimeni și nimic nu mă poate face
să uit locul acela
aș fi vrut să fiu acolo
dar în sfârșit e mult
prea târziu
cafeaua a dat în foc
jumătatea rămasă m-am gândit
să o păstrez pentru Ana
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Aș vrea să-ți spun că... Totuși, de fapt, adevăratul motiv pentru care mă aflu aici, acum, este acela că...
Lucian: Păi, care?
Lia: Aș vrea să... Vreau să-mi cer iertare.
Lucian: Poftim?! De la cine?
Lia: Normal, de la tine. Iartă-mă, te rog!
Lucian: Să te iert? Pentru ce?
Lia: Știi tu... Pentru tot. Pentru tot ce ți-am spus, în urmă cu șase luni. Îmi pare rău, sincer. Nu știi cum m-am simțit în tot timpul ăsta; a fost groaznic!
Lucian: Ah, deci asta era...
Lia: Asta-i tot ce poți să-mi spui?
Lucian: Nu, nu chiar, doar că... Ar fi mai bine să evităm subiectul ăsta.
Lia: Nu-l putem ocoli. Nu ne putem preface că nu s-ar fi întâmplat nimic. Sunt șase luni la mijloc, care ne contrazic.
Lucian: Înțelege-mă, nu vreau să vorbim despre asta; nu vreau nici măcar să mă gândesc sau să-mi amintesc... Ar fi mult mai bine dacă ne-am gândi că într-adevăr nici nu s-a întâmplat nimic.
Lia: Te înțeleg. Nu e ceva plăcut pentru tine. Dar, te rog, încearcă să mă înțelegi și tu pe mine; am nevoie de iertarea ta, vreau să aud asta de la tine, ca să pot fi liniștită. Altfel, nu mai pot suporta situația asta tensionantă! Te rog...
Lucian: Bine, dacă insiști... Pentru liniștea ta, dacă asta te ajută cu ceva, pot spune că te iert; de fapt, te-am iertat de mult, de la bun început, deși practic, nici n-aș avea motive pentru care să te iert. N-ai greșit deloc atunci, ți-ai exprimat doar părerea; cred că eu am reacționat greșit.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre iertare, citate despre început, citate despre sinceritate, citate despre greșeli, citate despre bine și rău sau citate despre ajutor
Maria: Știi, Luci, cred că și tu ești un tip bun, chiar foarte bun...
Lucian: Bun, eu?! Bun la ce?! Mersi pentru apreciere, blondo, dar nu sunt nici pe departe ca Nick. Ești tare norocoasă că te-a ales tocmai pe tine.
Maria: Ah, Lucian, întotdeauna te-am admirat atât de mult, de la bun început... Ești un tip grozav, deosebit, într-adevăr, cu totul deosebit! Știi, Luci... Ți-aș spune încă un lucru, dar mi-e teamă că ai să te superi pe mine după aceea.
Lucian: Nu-ți fie teamă. N-am să mă supăr deloc. Poți să-mi spui orice. Sunt aici; te ascult!
Maria: Știi, de fapt, vreau să recunosc acum că mi-a plăcut de tine de la bun început, de cum te-am văzut. Nu numai că te admiram, dar și simțeam ceva pentru tine, ceva puternic, special, nu pot să-mi explic ce anume, dar sigur era ceva, întotdeauna am simțit ceva pentru tine...
Lucian: Ce vrei să spui? Te rog, blondo, să nu mă dezamăgești! Ai grijă ce vorbești!
Maria: Nu, Luci, nu-ți fie teamă. N-am de gând să te dezamăgesc. Vreau doar să-ți spun adevărul. Cred că pot fi sinceră față de tine acum. Cred că pot să-mi dezvălui sentimentele pe care le-am avut pentru tine; repet: Le-am avut... Poate că n-aș fi renunțat la tine atât de ușor, aș fi luptat, aș fi încercat să te cuceresc, Lucian, poate că aveam totuși ceva șanse de câștig, iar tu ești de altfel atât de interesant, ești, după cum am mai spus, un tip deosebit și constitui o partidă bună pentru orice domnișoară. Dar tot de la bun început am observat și atenția deosebită pe care i-ai acordat-o mereu Liei, de aceea n-am insistat în privința ta, pentru că nu doream să par prea îndrăzneață, nici să mă pun între tine și Lia, să stric relația dintre voi. Iar Lia e și ea o persoană deosebită, îmi e o foarte bună prietenă, n-ar fi meritat să-i fac una ca asta. De aceea nu m-am amestecat niciodată între voi.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre supărare, citate despre prietenie, citate despre noroc sau citate despre gânduri
Sârma ghimpată din mine
Tu... cel care te știu și tu... cel care nu mă știi
de ce ai făcut asta?
Multe sunt cele care pot fi zise, dar...
să mă opresc aici? Există un sens?
Și totuși te întreb!
Ai văzut moartea cum vine cu încetinitorul?
Eii... tuu! Ascultă-mă, nu sta acolo sus...
fără să privești, în jos, căci prăbușirea-ți va-fi
tare cruntă!
Eu am vazut-o! Și alții poate mult mai rău!
Nu suntem puțini iar cei care știu, sunt mulți!
Două zile să mergi târâș prin țărână...
ahh... Libertate care este prețul tău?
Soarele sus, zi toridă de august
și eu
cu fața-n sus fără putință de mișcare
din răsărit pânâ-n apus...
Doamne, ai prăbușit soarele în mine, în ziua aceea lungă
și buzele-mi..., îți cereau iertare în sete năucitoare
Știi ce însemnă asta, tu, cel cățărat pe spinarea noastră
acolo sus?
Ajungi în viața asta să nu-ți mai dorești să vezi
niciun răsărit și niciun apus
Tu știi ce înseamnă să ai senzația
ani de zile, de metal rece, de pistol în tâmplă pus...
și să auzi chiar dacă sunet nu era
cum trăgaciul încet scârțâia omorându-te lent
iar că de clipa morții te desparte numai un micron
de întindere de arc, care putea declanșa percutorul?
Ahh... Libertate, oare coști așa de scump?
Știi Tu ce înseamnă să fii bătut o noapte întreagă
cu sălbăticie, iar cablu de oțel să-ți taie carnea
de un subordonat ca tine...
și-apoi,
udat cu jet rece și tăios cu furtunul de pompieri?
Știi tu cum priveam eu în acea noapte
scândura aceea udă cu un sac de nisip înfășurată
pe care unul ca tine abia aștepta spinare omorâtă
cu parul să-mi bată...
ca să rupă în mine ce ținea viața mea?
Știi... dar nu ești Om...
Și Eii, ceilalți, știu, pentru că le spun eu...
și mulți nu mai sunt, ca mine, datorită ție!
Dumnezeu să le dea odihnă, iar voi...
blestemați să fiți, până neamul vi-se-va stinge!
poezie de Viorel Muha (iulie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre sunet, poezii despre pompieri sau poezii despre odihnă
Pe vremea aceea
Purtam costumul de pionier
- cămașa albă și fusta plisată bleumarin -
(fustele mele erau întotdeauna scurte)
distanțele erau lungi.
plecasem la Cântarea României
în satul vecin
care părea atât de departe.
diriginta era tânără
dar, vai! o vedeam matusalemică,
nu contează, noi tot o iubeam.
și Adrian o iubea, pricepusem noi cam ce e ăla un iubit.
Adrian ne-a servit cu bomboane,
noi i-am dat dirigintei cadou o păpușă
era băiat
ne-a întrebat cum să-l cheme
noi, în cor: "Adrian"
a zâmbit...
La sfârșitul anului ne-a anunțat, așa,
pur și simplu că pleacă.
cum să plece?
dintotdeauna am urât plecările.
ne spusese profu' de geografie,
nu l-am crezut
mințiți, tovarășe profesor!
am condus-o cu flori până în gara din satul vecin
pe o căldură de 40, prin colb
ne imaginam că mergem la Cântarea României...
s-a urcat în tren
lăsând în urmă parfumul.
a rămas la geam, fluturându-și mâna;
mergeam și noi pe urma trenului
și-a amintirii...
drumul înapoi a fost lung,
pe vremea aceea nu credeam
că poți pleca doar cu-o fluturare din mână,
pe vremea aceea credeam
că oamenii se întâlnesc pentru totdeauna,
că iubirile durează o viață.
pe vremea aceea...
poezie de Florentina Loredana Dalian din Domnișoara Nimeni (2017)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fuste, poezii despre vecini, poezii despre tinerețe sau poezii despre sat
În străinătate
Dorurile mele-s multe!
N-are cine să le-asculte,
Că-s plecat demult, în depărtări.
Numai dorul mi-e aproape
Aici, în străinătate,
Chiar și el se pierde printre zări.
Am plecat plin de nevoi,
Dar cu gândul tot la voi,
Să cutreier lumea-n lung și lat.
Unde-am fost, am dat de chin,
De lacrimi și de suspin,
Zile bune tot nu am aflat.
Tare m-aș-întoarce-acasă,
Dar n-avem pâine pe masă,
Și mă doare de copiii mei!
Inima îmi este scrum,
Dar nu mă pornesc la drum,
Voi munci din greu doar pentru ei.
Cât mai pot, și sunt ființă,
Nu îi las în suferință,
Că nici tatăl meu nu m-a lăsat.
Acum sunt prea mici, e greu,
Știe numai Dumnezeu,
El secretul vieții mi-a aflat.
Mă ajuta zi și noapte,
Că-s străin și sunt departe,
Doamne, pentru toate-ți mulțumesc!
Ține-mă tot în putere,
Nu doresc multă avere,
Doar copii, Doamne, să mi-i cresc!
Și nici bani nu vreau prea mulți,
Dar să nu umble desculți,
Că nu pot să-i știu în suferință.
Nu vreau mult, nu sunt avar,
Vreau doar strictul necesar.
Mulțumesc că am a ta credință!
poezie de Nicanor Casandruc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dor, poezii despre zgârcenie, poezii despre suferință, poezii despre secrete sau poezii despre pâine