Ștefan la moarte
Ștefan, domnul țării, pe cei mai mari unește
La Suceava veche și-astfel le vorbește:
- "Fiul meu cel june! Voi, români doriți!
Moartea mă culege dintr-ai mei iubiți.
Dorul pentru viață nu mă-ntristă foarte;
Omul chiar când naște face-un pas spre moarte.
Viața-i ca fantasma cu chipul plăpând
Ce prin nopți s-arată și se stinge blând.
Omu-i ca un vierme ce-n țărână pare
Un minut vederii și, lucind, dispare.
Dar mă-ntristă foarte norul furtunos
Ce pe cerul țării trece neguros;
Soliman ce mâine poate se prepară
A lovi cu moarte draga noastră țară.
Ungurul cel falnic se supune lui.
În poloni credință nu mai poți să pui.
Un pilot cu minte prin furtuna tare
Nu desface toate pânzele ce are.
Astfel pân' ce fieru-i nou să-l încercăm,
Cu temeiuri bune țara să-nchinăm.
Iar de-ar vrea să surpe legi și dalbe date,
Să muriți cu toții pentru libertate!
Nimeni nu e în lume mai disprețuit
Ca cel rob ce poartă jugul mulțumit,
Nimic nu ne-nsuflă hulă ca poporul
Ce dorește viața cu robia, dorul!
E mai demn, mai nobil, oameni și pământ
Fața lor să-și schimbe sub un dalb mormânt,
Decât în robie neamul să trăiască
Și de-a lui rușine lumea să roșească!"
poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Cartea - Legende Istorice
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre sclavie
- poezii despre moarte
- poezii despre dorințe
- poezii despre alb
- poezii despre vorbire
- poezii despre viitor
- poezii despre viermi
- poezii despre tinerețe
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Ștefan la moarte
Ștefan, domnul țării, pe cei mai mari unește
La Suceava veche și-astfel le vorbește:
- "Fiul meu cel june! Voi, români doriți!
Moartea mă culege dintr-ai mei iubiți.
Dorul pentru viață nu mă-ntristă foarte;
Omul chiar când naște face-un pas spre moarte.
Viața-i ca fantasma cu chipul plăpând
Ce prin nopți s-arată și se stinge blând.
Omu-i ca un vierme ce-n țărână pare
Un minut vederii și, lucind, dispare.
Dar mă-ntristă foarte norul furtunos
Ce pe cerul țării trece neguros;
Soliman ce mâine poate se prepară
A lovi cu moarte draga noastră țară.
Ungurul cel falnic se supune lui.
În poloni credință nu mai poți să pui.
.....
poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre timp sau poezii despre superlative
Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare
Ca un glob de aur luna strălucea
Și pe-o vale verde oștile dormea;
Dar pe-un vârf de munte stă Mihai la masă
Și pe dalba-i mână fruntea lui se lasă.
Stă în capul mesei, între căpitani
Și recheamă dulce tinerii săi ani.
Viața noastră trece ca suava rouă
Când speranța dulce ne surâde nouă.
Astfel astă dată viața lor cura;
Cugetele triste nu-i mai turbura;
Luna varsă raze dulci și argintoase;
Austrul le suflă coamele pletoase;
Căpitanii toarnă prin pahare vin
Și în sănătatea lui Mihai închin.
Dar Mihai se scoală și le mulțumește
Și luând paharul astfel le vorbește:
"Nu vă urez viață, căpitanii mei!
Dimpotrivă, moarte, iată ce vă cei!
Ce e viața noastră în sclavie oare?
Noapte fără stele, ziuă fără soare.
Cei ce rabdă jugul ș-a trăi mai vor,
Merită să-l poarte spre rușinea lor!
Sufletul lor nu e mai presus de fierul
Ce le-ncinge brațul, iau de martur cerul!
Dar românul nu va câmpuri fără flori,
Zile lungi și triste fără sărbători.
Astfel e vulturul ce pe piscuri zboară
Aripile taie-i, că ar vrea să moară!
Astfel e românul și român sunt eu
Și sub jugul barbar nu plec capul meu."
poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Legende istorice (1865)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre România, poezii despre zile, poezii despre zbor, poezii despre văi sau poezii despre vulturi
Cahul
Stelele de aur prin eter luceau.
Turcii și moldavii printre flori dormeau.
Ionașcu trece noaptea în veghere;
Își adapă dulce sufletu-n durere,
Apoi zice-n sine: "Slabe muritor!
Nu-i destul că soarta te-a supus la dor,
Pentru ce chiar însuți îți urzești în lume
Altă suferință care te supune?
Viața și mărirea, fericiri lumești,
Vine-o zi în care tu le părăsești,
Iar a ta țărână viermilor e dată
Cât de dalbă fie fala ce te-mbată!"
Cheamă capii oștii și-astfel le-a vorbit:
- "Voi, cozaci ce-n lupte dalbe m-ați servit!
Voi, feciori din țară ce, venind în lume,
V-au scăldat cu lacrimi ale voastre mume,
A sosit momentul jugul să zdrobim...
Sau prin mândra moarte să ne nemurim!
(...)
poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suferință, poezii despre stele, poezii despre noapte sau poezii despre mândrie
Trăiască România
Dacă ne-nfruntă munții, cu munții ne vom bate
Pentru lumina țării și pentru libertate
Aici ne e cuvântul când îl avem de spus
Decât slujirea țării nimic nu-i mai presus
Jurăm credință luptei, oricât ar fi de grea
Jurăm că pentru țară și viața ne-o vom da
Jurăm să nu ne mintă nici clipa, nici vecia
Trăiască libertatea, trăiască România
Trăiască-n fericire și-n liniște poporul
Trăiască România, trăiască tricolorul.
Dar țara nu se face cu lași, cu apatrizi
Iubirea nu te scuză când ochii îi închizi
Să curățăm tot răul din viața României
Că noi suntem partidul și țara omeniei
Nu creadă hoții muncii că ei sunt mari și tari
Noi suntem patrioții revoluționari
Avem contract pe viață cu visul și cu glia
Trăiască libertatea, trăiască România
A noastră este țara c-o moștenim deplin
Va trebui întreagă s-o dăm celor ce vin
La cei născuți și astăzi, și mâine, și poimâine
Nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine
Nici călăreți pe aer, nici cai fără călări
Nici țară fără lume, nici lume fără țări
Să crească-n lume pacea, dreptatea, bucuria
Trăiască libertatea, trăiască România
Trăiască muncitorii, țăranii, cărturarii
Trăiască demnitatea cea fără de avarii
Dacă renunți la luptă, n-ai ce să mai aștepți
Nimica nu se face-n poziție de drepți
Să facem România prin toți și pentru toți
Un teritoriu liber de-orice prejudecăți
Să fie-al nostru dreptul și-a noastră datoria
Trăiască libertatea, trăiască România
Jurăm din milioane de inimi și destine
Din orice fel de sânge ne murmură în vine
Jurăm bătrân și tânăr, femeie și bărbat
Credință României necondiționat
Că țara-i bogăția ce veșnic ne rămâne
Și glasul ei ce îndeamnă: "Deșteaptă-te, române!"
Nu ne-nspăimântă nimeni cu forța sau pustia
Trăiască libertatea, trăiască România
Suntem, de e nevoie, o țară de soldați
Suntem, de e nevoie, un lanț de munți Carpați
Durerea țării noastre făcută-i să ne doară
Ne place libertatea, ca oameni și ca țară
Și soarele dreptății să lumineze sfânt
O țară roșu, galben și-albastru pe pământ
Aceasta-i viață noastră, aceasta ni-i tăria
Trăiască libertatea, trăiască România.
poezie celebră de Adrian Păunescu din Cenaclul Flacăra
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre munți, poezii despre muncă, poezii despre dreptate, poezii despre călărie, poezii despre țărani sau poezii despre zgârcenie
Omul chiar când naște face-un pas spre moarte.
citat celebru din Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre naștere, citate de Dimitrie Bolintineanu despre naștere, citate despre moarte sau citate de Dimitrie Bolintineanu despre moarte
România dă-i tu azi
colț de rai atâți am vrea
România ca să fie
Dumnezeu dar să ne dea
toți să bem din apa vie
floare azi de orhidee
vrem întreaga Românie
o vrem astăzi o alee
de lumină ca să fie
România cu Ardealul
strop de rouă din Carpați
în români să-nscrie dorul
de-a fi toți oameni curați
Cartea Sfântă a Lui Hristos
ne-o vrem țintă căpătâi
și pe Mielul Glorios
îl vrem dragoste dintâi
de la Tisa pân" la Mare
de la Prut la Timișoara
tot românu-n sărbătoare
să-și aclame astăzi țara
vrem viața cum ne-a dat
la toți Bunul Dumnezeu
traiul să-l avem curat
să-l slăvim pe El mereu
România o vrem curată
ca o floare sus pe munte
Românii fără de pată
toți de Dumnezeu s-asculte
nu viața cea murdară
ci cum vrea astăzi Hristos
și cum sfinții o urmară
sus privind și nu pe jos
România dă-i tu azi
Lui Hristos a ta ființă
pentru El mereu să arzi
în El tu să ai credință
căci Hristos e Creatorul
omului de pe pământ
El cu Tatăl creă omul
El al Tatălui Cuvânt
și-a murit Isus pe cruce
pentru veci noi să fim vii
El lumina ce străluce
s-o sorbim în veșnicii
prin credință dar se poate
azi prin El să fim salvați
sloboziți de vechea moarte
căci suntem răscumpărați
România dar trăiește
viața așa cum vrea Hristos
căci El omu-l răsplătește
de-a ascultat pe pământ jos
de Cuvântul Lui cel Sfânt
Evanghelia iubirii
va lăsa a lui mormânt
pentru țara răsplătirii
poezie de Ioan Daniel Bălan (25 septembrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre curățenie, poezii despre creștinism, poezii despre sfințenie, poezii despre religie sau poezii despre prezent
Moartea condorului
Atât de falnic condorul își unduiește zborul pe creste
Iar vântul îl duce adesea spre alte zări de mult căutate,
Uitând ca acasă înseamnă acolo unde perechea lui este
Iar frumusețea din alte zări înseamnă pericol de moarte.
Scrutând zarea albastră mai trece ușor peste un munte
Și-o sete cumplită-l cuprinde zărind luciul apei chemându-l.
Avântul în jos e o joacă peste crestele atâta de ciunte
Dar nu toate, mai rămase doar una pe pieptul lui falnic tăindu-l.
Din rana-n durere cădeau stropi de sânge în ploaie
Condorul zbura în neștire viața lui ducând-o-nspre moarte,
In cuib perechea lui privește cum o pană aiurea se-ndoaie
E semn că ceva se întâmplă cu condorul ei plecat prea departe.
Cu ochii spre cer ea-ndurare pentru condor domnului cere
Mai lasă-l în viață doamne să-și vadă fiul la primul lui zbor,
Ia-mi mie viața și las-o pe-a lui, să aibă atâta putere
Câtă mai este nevoie pentru a-și conduce fiul prin viață ușor.
Dar domnul din ceruri alese deja a cui viață necesara va fi
Și rupse cerul în doua cu ultimul strigăt al condorului mort,
Ea smulse și pana-ndoită ca semn și-o puse la creștetul lui
Și alte pene mai smulse îmbrăcând coșciugul condorului tot.
poezie de Florentina Crăciun Fabyola (aprilie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre sânge, poezii despre ploaie, poezii despre pericole, poezii despre ochi sau poezii despre jocuri
Conducător este acela care...
Conducător este acela care
în luptă nu a cedat.
Cel care a sădit o floare
când biruință a aflat.
Conducător este acela care
a stat de strajă neclintit.
Țării a adus onoare,
când pe dușmani i-a biruit.
Conducător este acela care
neobosit a căutat,
Soluții pentru salvare,
când poporul a oftat.
Acela ce-și iubește neamul.
Acela e conducător
dacă apără izvorul, ramul
și-al patriei întins ogor.
Acela ce sfidează moartea
și viața tuturor o prețuiește.
Cel ce grija țării poartă noaptea,
conducător se numește.
Acela ce duce-n lume
faima țării, nu a sa.
Aceluia îi spui pe nume
conducător în țara ta.
Acela care a unit Carpații
cu țărmul însorit al mării,
Acela poate fi numit
conducător în fruntea țării.
Numai cinste și onoare
aceluia ce poate face,
Din nou România Mare,
neamul să trăiască-n pace.
Cel care într-adevăr e om,
acela poate fi conducător.
Acela poate sta pe tron
și e iubit de-al său popor.
Doar cel care vindecă rana
poporului greu umilit,
Să poarte în veci coroana
de conducător iubit.
poezie de Dumitru Delcă (mai 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre salvare, poezii despre patrie, poezii despre pace, poezii despre onoare sau poezii despre flori
O fată tânără pe patul morții
Ca robul ce cântă amar în robie,
Cu lanțul de brațe, un aer duios,
Ca râul ce geme de rea vijelie,
Pe patu-mi de moarte eu cânt dureros.
Un crin se usucă și-n laturi s-abate
Când ziua e rece și cerul în nori,
Când soarele-l arde, când vântul îl bate,
Când grindina cade torente pe flori;
Așa făr' de veste pe zilele mele
O soartă amară amar a bătut,
Și astfel ca crinul de viscole rele,
Pe patu-mi de moarte deodat-am căzut.
Abia-n primăvară cu zilele mele
Plăpândă ca roua abia am ajuns,
Atuncea când cântă prin flori filomele,
O crudă durere adânc m-a pătruns.
Amară e moartea când omul e june,
Și ziua-i frumoasă, și traiul e lin,
Când paserea cântă, când florile spune
Că viața e dulce și n-are suspin!
Să moară bătrânul ce fruntea înclină,
Ce plânge trecutul de ani obosit;
Să moară și robul ce-n lanțuri suspină,
Să moară tot omul cu suflet zdrobit!
Iar eu ca o floare ce naște când plouă
Creșteam, pe cunună să am dezmierdări,
Și mie amorul cu buze de rouă
Cu inimă dulce îmi da sărutări.
Ca frunza ce cade pe toamnă când ninge,
Suflată de vânturi aici pe pământ,
Ah! Juna mea viață acuma se stinge
Și anii mei tineri apun în mormânt!
poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rouă sau poezii despre durere
Înțelepciunea morții
Cine nu se naște nu moare.
Moartea e cea mai trainică lucrare a lui Dumnezeu.
Soarta ta este de muritor, dorințele te depășesc.
Cu cât ai mai mult, cu atât pierzi mai mult prin moarte.
Râsul este izvorul vieții, plânsul este al morții.
Să trăiești ca și cum ai fi nemuritor, să mori cu aceeași credință.
În fiecare om zace un mort trecutul.
Când mori te întorci la locul nașterii.
Nu vorbi des despre moarte, îi poți atrage atenția.
Datorită morții a intrat morala în viața noastră.
Viața este un împrumut al morții.
Pot trăi la nesfârșit cei ce nu au nimic de făcut.
Când știi de toate mergi spre moarte cu ochii închiși.
De unde știm că nu ne așteaptă cu dor cei care au plecat?
Știm că vom muri, dar nu știm uneori că am murit deja.
Nu mă preocupă moartea acum, am să mă ocup de ea după.
Moartea ta este treaba altora, nici tu nu te poți ocupa de ea.
Nu ducem lipsă de timp, ci de viață.
Cunosc moartea mai bine decât morții.
Cine pătrunde trufaș în moarte?
Cineva arde, cineva putrezește în viață fiind.
Orice termen de garanție amintește de moarte.
Spitalele au nevoie de bolnavi, cimitirele de morți.
Cei vii se duc, morții rămân ca martori.
Când viața nu există, nici moartea nu are loc.
Iubirea nu ne apropie și nici nu ne depărtează de moarte, dar ne dă curaj.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre înțelepciune, poezii despre trecut sau poezii despre râs
An cu an de-a rândul
An cu an de-a rândul,
De Crăciunul sfânt,
Îl vedem pe Domnul
Pruncușor plăpând.
Case-au fost destule,
Dar el nu-i primit;
Într-un grajd Mesia
S-a adăpostit.
Stă culcat în iesle
Copilașul blând;
Îngerii deasupra-i
Se aud cântând.
Slavă sus în ceruri,
Slavă celui Sfânt;
Pace între oameni,
Pace pe pământ.
Plini de bucurie
Îngerii-l privesc
Și în ochii gingași
Dorul i-l citesc.
Parcă-ar vrea să spună
Soli ascultători,
Mergeți și-mi aduceți
Oameni iubitori.
Dragostea de oameni
Trainic m-a-ndemnat
Să devin eu însumi
Om adevărat.
Tatăl meu cel veșnic
M-a trimis la ei;
Eu le sunt prieten,
Ei sunt frații mei.
Eu, Stăpânu-a toate,
Cel far-de-nceput
Să-i câștig pe oameni
Slugă m-am făcut.
Viața mea întreagă
Lor le voi sluji,
Pentru ei pe cruce
Viața-mi voi jertfi.
Chiar de-aici, din iesle,
Vreau să le vorbesc,
Vreau ca ei să simtă
Ce mult îi iubesc.
Îngerașii pleacă,
Și se-opresc în zbor,
Lângă ciobănașii
Stând cu turma lor.
Unul dintre îngeri,
Crainic luminos,
Plin de fericire,
Spune-așa duios:
Nu vă fie teamă,
Nu vă tulburați
Ci e voie bună
Să mă ascultați.
Bucurie mare
Astăzi vă vestesc,
Pentru voi și pentru
Neamul omenesc.
folclor românesc
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre iubire sau poezii despre prietenie
Fiul cel mai mic
Odată o pildă Domnul nostru-a spus
C-un om bogat ce avea doi fii
Dar fiul cel mai mic s-a dus
Să bată-n lumea mare doar câmpii
Iar fiul cel mai mare la casa părintească
Rămas-a să lucreze pe-al tatălui ogor
Cu muncă și cu sârg viața să-și trăiască
Acasă dar clădindu-și prin muncă-un viitor
Și fiul cel mai mic averea și-a pierdut
Cu fetele stricate și oamenii cei răi
Sărac curând ajunse și-un om necunoscut
Căci a călcat porunca de la părinții săi
Și-a fost lovit amar de atâta sărăcie
Căci el ajunse la porci îngrijitor
Chiar el ce-odată avese atâta bogăție
În zdrențe ajunsese ca orice cerșitor
Însă prin neagra noapte un glas el auzi
Întoarce-te acasă căci tatăl tău te așteaptă
Și el la sânul lui din nou te va primi
Căci el e atât bun și tatăl tău te iartă
Și iată dar băiatul spre casă a plecat
Iar tatălui îi spuse ceva că fiu-i se va-ntoarce
Și tatăl lui nerăbdător mereu l-a așteptat
Acasă dar voind ca să-l primească-n pace
Când iată dar pe drum venea din depărtare
Un chip necunoscut creștea și tot creștea
Când tatăl îl aștepta cu atâta nerăbdare
Căci pe băiatul lui acasă din inimă-l voia
Și iată chipu acela mai mare și mai mare
Cine-o fi oare or" n-o fi chiar băiatul meu
E el și se avântă deodată-n alergare
Și-n brațe îl cuprinse chiar pe băiatul său
O fiul meu o fiul meu ce mare bucurie
Iar să te revăd acasă c-ai venit
O să te îmbrac ca fiu și-o să-ți dărui o mantie
O fiul meu o fiul meu iubit
Eu nu sunt vrednic ca numele să-ți port
Șoptise fiul cel mai mic cu atâta întristare
Dar tu ești fiul meu și eu îți dărui tot
Căci dragostea mă arde cu atâta frământare
Aduceți haina cea mai bună pentru al meu băiat
Și puneți-i inelu-n deget căci astăzi îl primesc
Se-ntoarce fiul meu acasă și atât m-a bucurat
Căci dorul azi mă face mai mult să îl iubesc
A fost pierdut dar s-a găsit și iată-l lângă mine
S-a-ntors băiatul meu acasă și eu în sărbătoare
Iarăși îl primesc căci nu e orișicine
E mare bucuria o vai e atât de mare
Dar fiu ce rămase acasă rămăsese-n curte
Nu vrea să intre-n casă căci tatăl l-a primit
Pe fiul cel mai tânăr ce nu voi s-asculte
Și-averea lui întregă el și-a prăpădit
Doi oameni iată în față ni se arată
Fiul cel mai mare în casă ce-a rămas
Dar inima lui crudă pe fratele nu-l iartă
Și nu-l mai vrea în casă nici măcar un popas
Și fiul cel mai mic ce-acum el s-a întors
Din nou la tatăl său și care l-a crescut
Dar nu mai vrea nimic căci iată e pe dos
Știe că averea praf el a făcut
Eu văd în fiul cel mai mare îl văd pe Israel
Iar fiul rătăcit neamurile care
Își văd distrusă viața și-l vor pe-al vieții Miel
Căci vor ca să se scape de moarte și pierzare
Fiul cel mai mic la tatăl s-a întors
Și astfel fu găsit din plin de tatăl său
Dar fiul cel mai mare era neserios
Deși era acasă era în sine rău
El nu vedea iubirea și n-o înțelegea
Trăind dar în belșug și fără suferință
Tot că-i aparține lui însuși el vedea
Și nu-i păsa nicicum de-a fratelui ființă
El nu privea prin Duhul ci numai doar prin fire
Vroind să aibă totul vroia numai avere
Cum fratele mai mic odată în neștire
Așa gândi odată firea doar cum cere
Tatăl Cel din ceruri vrea să ne desprindă
De tot ce avem aicea averi și chiar comori
În El să ne încredem viața-ni să depindă
De-a Sale slăvi din ceruri și nu de-ai firii zori
Și nu dar de pământ de bunuri și averi
Ci doar de Fiul Lui Isus pe veci să fim legați
Căci El este Lumina ce ne-a adus de nicăieri
Și ne-a luat cu Sine să-i fim pururea frați
31-10-2019 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre avere, poezii despre sărăcie, poezii despre bucurie, poezii despre bogăție sau poezii despre încredere
N-a fost nimeni și nu este
Ca Isus Hristos Mesia
N-am găsit nicio ființă
Să-mi așeze bucuria
În inimă prin credință
N-am găsit pe nimeni chiar
Ființa să-mi îmbălsămeze
Ca prin dragoste și har
Sus pe stâncă să m-așeze
N-a fost nimeni și nu este
Asemenea cu Hristos
Să suie a vieții creste
Dar trăind așa frumos
Nimenea nu a iubit
Omenirea ca și El
Pân" pe cruce răstignit
Al Lui Dumnezeu Sfânt Miel
Ca Isus Hristos Mesia
Nimenea nu a vorbit
Despre Tatăl veșnicia
Ce Însuși ne-a dăruit
N-a fost nimeni pe pământ
Pe Tatăl să îl descrie
C-al Lui Dumnezeu Cuvânt
Coborât din veșnicie
El ne-a spus că Tatăl Său
El iubește omenirea
Și vrea omul din ce-i rău
Să-i ofere izbăvirea
De aceea l-a trimis
Pe Fiul Său jos în lume
Ca să-l ducă-n paradis
Pe cel care se supune
Pe cel care prin credință
Vrea să fie-n veci curat
Îi oferă biruință
Căci prin sânge e spălat
Ca Hristos nimenea nu-i
Nici în cer nici pe pământ
El e Fiul Omului
Al Lui Dumnezeu Cuvânt
Ca Isus din Nazaret
Nu există vreo ființă
Să trăiască așa de drept
Viața asta-n biruință
Singurul ce-a biruit
Aici orișice-ncercare
Este Mielul răstignit
Ce ne oferă aici iertare
Numai El s-a ridicat
Mult deasupra tuturora
Și-n lumină s-a-mbrăcat
Arătându-ne-aurora
A trăit ca nimeni altul
Niciun om cum n-a mai fost
Străpungând însuși înaltul
A dat omului un rost
Numai El ne-a învățat
Pe vrășmaș să îl iubim
Din sufletul cel curat
Și așa să-l biruim
Biruind rău prin bine
Viața nouă s-o trăim
Aplicând-o la oricine
Fii ai Tatălui să fim
Isus e Lumina lumii
Însuși El a susținut
Sub privirile mulțimii
Căci pe oameni i-a iubit
Numai el este iubirea
Omului care s-a dat
Să ne aducă mântuirea
Și un suflet nou curat
În lumină ești lumină
Chiar în noapte noi să fim
Ca pe brațe să ne țină
Mitrele ce îl iubim
Despărțiți de jugul lumii
Însă nu de-a Lui Hristos
Pe aripa-nțelepciunii
Vrem viața cu folos
Ascultând azi de Mesia
Ca El vrem ca să umblăm
Să ne ofere veșnicia
Noi viața să i-o dăm
Ca Isus nimenea nu-i
Nici în cer nici pe pământ
Vrem de aceea harul Lui
Chiar și robi în cerul sfânt
poezie de Ioan Daniel Bălan (18 noiembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Iisus Hristos, poezii despre suflet, poezii despre oi, poezii despre mântuire sau poezii despre învățătură
Trăiască Unirea!
~ TRĂIASCĂ UNIREA! ~
De câteva decenii, omagiem unirea,
Această zi e mare, ca ziua unui sfânt
Să nu lăsăm dușmanii să tulbure trăirea
Românilor din gând!
.
Nu se destramă țara, când este unitate,
Nu suferă poporul, când este înfrățit,
Este precum o stâncă, când valul în ea bate
De neclintit!
.
Cu sufletul deschis și dorul greu, povară,
Cu inima aprinsă, precum un mare foc,
Să ne unim cu toții, români plecați afară
În fiecare loc!
.
Poporul e stăpân, când nu e rob tăcerii,
Să ne-amintim de Horia, de Cloșca și Crișan,
Când s-au jertfit pe dânșii, în lacrima durerii,
Durerii de țăran!
.
Cu tricoloruʼ-n mâini, nu ne vom da uitării,
Cu dragoste frățească, cum poți să fii străin?
Prinzându-ne de mâini, să stăm de strajă țării,
Uniți să fim!
.
Priviți, măi, frați români, spre negrele morminte
Cum crucile se-nalță, mai tare decât noi,
Acolo e onoarea, zidită-n oseminte....
A bravilor eroi!
.
Albastrul este cerul și galbenul e glia
Iar roșul e tributul, ce l-am plătit mereu,
Trăiască unitatea! Trăiască România!
Așa să ne ajute Dumnezeu!
poezie de Vasile Tudorache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre unire, poezii despre uitare, poezii despre tăcere sau poezii despre stânci
Mai am un singur dor
Mai am un singur dor,
Dorul acestui grai,
Visul românilor,
Renască Mihai
Din somnul lui divin.
Chiar sfânta poezie
Ar vrea să reînvie
Sub cerul ei senin.
Or flututa flamuri,
Rime ce nemuriră,
Fiu și-l însușiră
Din lume zece neamuri.
Reînvierea lui
O lume va cânta,
Statuile poetului
În loc nu vor mai sta.
Îl oglindesc pe veci
Izvoarele într-una,
Lumineze Luna
A sale poteci.
Pătrunză-ne versul,
Prefacă-ne-n cuvânt.
Coboară pe pământ,
Prin El, Universul.
Murim noi pribegi
"La marginea mării",
Dorul său, în veci,
Este dorul țării.
Spre cer noi când privim
Luceafăr cum răsai,
Că seamăn tu nu ai
Prin Tine nemurim.
Pe cer când te arăți,
Șoptim același cânt:
Coboară pe pământ
Din singurătate-ți.
poezie de Corneliu Calciu
Adăugat de Corneliu Calciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre dor, poezii despre visare, poezii despre versuri, poezii despre sculptură sau poezii despre muzică
Ale tinereții valuri...
Ale tinereții valuri
trec nostalgic peste noi,
rătăcesc și, între maluri,
ne lasă de doruri goi.
Dacă dorurile mele
vor trece neobservate,
eu te rog fă-le bezele
să se-ntoarcă neschimbate.
Că tu nu știi ce e dorul,
nici n-aș vrea să-l înțelegi,
se adapă la izvorul
unde nu există legi.
El respectă legea firii:
a iubi și-a fi iubit,
este datul omenirii
să iubești ce-i hărăzit.
Cum trecu iubirea noastră,
se scurg ochii după ea,
tot privind spre zarea-albastră
Cel de Sus ne-o va veghea.
Tânjim unul după altul,
gurile ni se usucă,
Îl rugăm pe Prea Înaltul
înapoi să ne-o aducă.
Tu să nu te joci cu dorul
că-i foarte periculos,
te destramă precum norul
dizolvat de-un vânt nervos.
Iar de-oi încerca vreodată
să revii, nu se mai poate,
dorul trece doar o data,
ia cu el mințile toate.
O să alergi pe câmpie
când spre deal și când spre vale,
ai vrea să plătești simbrie
să-ți revii pe vechea-ți cale.
Să fi fost mai precaută,
mai mult pierzi decât câștigi,
numai pe calea știută
totdeauna poți să-nvingi!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre legi, poezii despre prudență sau poezii despre plată
Doamne, ocrotește-i pe Români!
Noi în cel dintâi război
am ajuns prin moarte noi,
Doamne, ocrotește-i pe Români,
am dat sânge și sudoare
pentru România mare,
Doamne, ocrotește-i pe Români!
Am dat viață și soldați,
pentru-o patrie de frați,
am dat fapta, am dat zisa
de la Nistru pân-la Tisa.
Dar pe urmă-n patruzeci,
anul marii făr-delegi,
două fiare ne-au mușcat
Ultimatum și Diktat.
Biata lume nu știa
că-ntr-o zi la Moscova
au semnat un pact neghiob
Molotov și Ribbentrop.
Iar fascismul mondial
ne-a luat parte din Ardeal,
și lui Horthy i l-a dat,
fi-le-ar numele spurcat.
Stalin cu teroarea sa
ne-a luat Basarabia
și cu Hitler în acord
Bucovina de la nord.
Cei mai răi tâlhari ne-au frânt,
ne-au luat țară și pământ,
nimenea n-a auzit
plânsul nostru răstignit.
Astfel am intrat și noi
în al doilea război,
haideți, dom-ne Mareșal
în Moldova și-n Ardeal.
Noi de dor de noi luptam
pentru țară, pentru neam,
pentru vechile hotare,
pentru România Mare.
Și-am pierdut și-am fost răpuși
și-am fost ocupați de ruși,
aliații au tăcut,
Stalin a făcut ce-a vrut.
Și-am murit de mii de ori
s-avem iarăși Trei Culori,
și-am plătit cât nu se poate
sfânta noastră libertate.
Țara-i mică vremea grea,
ce-o mai fi om mai vedea,
Doamne, ocrotește-i pe Români,
de uitat nu vom uita
țara noastră cum e ea,
Doamne, ocrotește-i pe Români!
Cât o fi român român,
pruncul va primi la sân
adevăru-adevărat
despre tot ce s-a-ntâmplat.
Ține minte fiul meu,
că există Dumnezeu,
uite cum a fost și cum va fi,
și un jurământ te leagă,
țara noastră nu-i întreagă
însă asta doar până-ntr-o zi.
Când vei fi și tu bărbat,
să te simți mereu soldat,
Doamne, ocrotește-i pe Români,
pentru vechile hotare,
pentru România Mare,
Doamne, ocrotește-i pe Români!
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre armată sau poezii despre teroare
Visul lui Ștefan cel Mare
Seara răspândește umbrele-i ușoare.
Și melancolia trece gânditoare.
Dar Ștefan cel Mare, rătăcit prin văi,
Dintr-un corn de aur cheamă bravii săi.
Inima-i zdrobită ca a lui oștire;
Țara-i întristată ca a lui gândire!
Pe un colț de piatră șade el în dor;
Vântul suflă păru-i lung, fluturător.
Pentru-ntâia oară inima lui plânge!
Ochii lui revarsă picături de sânge.
Acolo dă capul somnului mijind
Ce-i închide ochii cu-aripa-i d-argint.
Iată că-i apare o fecioară jună,
Ale cărei plete strălucesc la lună,
Negre și bogate sub cununi de flori;
Ochii ei asupră-i cad pătrunzători;
Cad ca două raze, dulci și călduroase,
Mâna ei atinge coamele-i undoase.
- "Ce? Eroul mare, umbra a grăit,
Însuși el suspină și s-a îndoit?
Înțeleg fricosul ce ascuns lovește,
Robul ce sărută jugul ce-l strivește;
Dar un suflet mare, suflet de bărbat,
Nu-nțeleg, o, Ștefan, cum s-a întristat!
Mergi pe a ta cale, nu sta niciodată!
Urmă datoria care ți-e lăsată!
Orice-mpiedicare, stavili, vor pieri;
Cu-orice-mpiedicare țar-a ta va fi!"
Pe un nor de aur zboară ea cu fală;
Un parfum de roze pasul ei exală.
Ștefan se deșteaptă, șterge fața sa,
Unde-o lăcrimioară dulce se scura.
Luna argintoasă râde printre nori,
Dulcea filomelă cântă între flori;
Iar la focul lunii, când mi se deșteaptă,
Vede-a lui oștire care îl așteaptă.
Vede căpitanii ce îl înconjor
În tăcerea nopții le vorbește lor:
- "Fraților de arme, fala romănească!
Dacă o să piară țara părintească,
Dacă-n cartea soartei este însemnat
A pieri poporul cel mai lăudat,
Cel puțin atuncea piară vitejește
Remușcând toiagul care îl lovește,
Ca un ager șarpe ce lovit și-nvins,
Caută să muște cel ce l-a atins!
Astfel e românul, și-n a lui cădere
Cine îl rănește, după dânsul piere!
Astfel e românul, astfel să pierim,
Și-n căderea noastră chiar să ne mărim!"
Mii de glasuri strigă... Luna bucuroasă
Dintr-un nor de aburi pare mai voioasă;
Stelele de aur mai cu foc lucesc
Și-n adâncul nopții văile mugesc:
- "Astfel e românul, astfel să pierim,
Și-n căderea noastră chiar să ne mărim!"
poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Cartea - Legende Istorice
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre foc, poezii despre șerpi sau poezii despre Ștefan cel Mare
Orice om care se consideră înfrânt, deznădăjduit, secătuit de resurse, să se molipsească de curaj de la mine. Aveam un condei care zgâria, o sticlă de cerneală și hârtie singurele mele arme. Și am turnat tot ce mi-a trecut prin cap, fie că avea sens sau nu. Îmi spuneam iar și iar că dacă un bărbat ca mine iubește, din toată inima lui, o femeie, dacă e gata să-și taie urechile și să i le trimită prin poștă, dacă o să-și scurgă sângele din inimă și o să-l pompeze pe hârtie, dacă o s-o satureze cu nevoia lui și cu dorul lui de ea, dacă o s-o asedieze până-n pânzele albe, femeia nu va putea să-l respingă. Bărbatul cel mai urât, cel mai nevolnic, bărbatul cel mai lipsit de merite trebuie să triumfe dacă e gata să-și dăruiască și ultimul strop de sange. Nicio femeie nu poate rezista în fața darului iubirii absolute.
Henry Miller în Sexus
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre inimă
- citate despre femei
- citate despre cadouri
- citate despre bărbați
- citate despre femei și bărbați
- citate despre înfrângere
- citate despre urechi
- citate despre sânge
- citate despre superlative
Cu gândul la Olimp
În continuă schimbare
Este lumea pe pământ.
Unul naște, altul moare,
Toți se nasc și mor pe rând.
Cel bătrân pleacă din lume,
Se duce la locul lui.
Nou născutul mai rămâne
Să trăiască timpul lui.
Ca și omul, mai dispare
Tot ce crește pe pământ.
După un timp, iar răsare
În natură, nou veșmânt.
Totul este în schimbare:
Climă, aer, anotimp.
În univers reapare
Mult prea râvnitul Olimp.
poezie de Dumitru Delcă (5 februarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare, poezii despre natură, poezii despre gânduri, poezii despre creștere sau poezii despre bătrânețe