necopt

Neputinţă

Când mâna mi-e legată
şi ochiul jartelat
implor divinitatea
şi caut împrejur,
care îmi e păcatul
şi cât o să îndur.
Capcane la tot pasul
croite-n vicleşug
ţi-nalţă slăbiciunea
la rang de performanţă,
măciuca ce urmează
te pune-n ambulanţă.
Nu scapă oaie neagră
din munca de-ndreptare
dau lapte, miei şi lână
dar semnul de turbare,
atârnă ca o piatră
şi duce la pierzare.
"Opriţi măcelul"
spunea un general necopt,

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

AltaVista

În ziua aceea am făcut dragoste aşa cum face soarele cu mugurii

Corpul meu era o simfonie cum niciunul nu mai ascultase vreodată
Ca şi cum ar fi plouat mărut peste pământuri aride
Şi germinam înlăuntrul lui încet, încet la fel ca o mare iubire
Încâlcită în carne, în oase, ca o iubire care rămâne toată viaţa sub piele
În acel stadiu amorf şi necopt, într-o licărire perenă, mijind a nesfârşit

Ştiam din capul locului că toate astea dor aşa cum şi mamele ştiu
Că la naştere vor trece prin chin şi cu toate astea se lasă năpădite

Fericirea trecea prin faţa noastră zornăid ca un şarpe mieros
Nici nu muşca, nici nu pleca, doar pâlpâia, trosnea din chingi

Şi-atunci am fost golită de braţele lui ca o fântână de-o secetă cumplită

Apoi a venit întunericul, pentru că nu, la asta mă pricep cel mai bine
Azi nu-mi amintesc decât că: În ziua aceea mi-am dezbrăcat iubitul
De cămaşa neagră, era primăvara şi totul se curăţa de la sine
I-am scris cu pixul pe piept IC NI KA XC, un altfel de-a spune:

[...] Citeşte tot

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou ...

Pădurea vuieşte de jalnic ecou,
Copacii se vaită, nimic nu e nou...
Scriu jalbe cu toţii că sunt prigoniţi,
Sub drujbele grele spre moarte grăbiţi.
Se-adună în grabă, dar totu-i incert,
Vorbesc de osândă, strigând în deşert.
Se-aude ecoul, loveşte în stânci
Răspunsu-l primeşte, şoptit, până-n lunci...
Întreaga natură se află-n impas
Oftează pădurea la iconostas.
Se-aude un răgnet pe-aripi de ecou.
Copaci cad în valuri ca la dominou,
În toiul pustiei zbierând din rărunchi
Cu slaba nădejde să cruţe vreun trunchi.
Se duce ecoul, se-ntoarce tunând,
În vremi de năpastă vesteşte mormânt.
Copacii în grabă făcut-au sobor,
Loviţi par cu leuca, sau de-un meteor.
Nu pot să priceapă aşa trai amar
Aprins-au în noapte un foc din amnar.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşterea zeiţei Venus

În zori, dup-acea noapte zbuciumată,
cu strigăte, nelinişte, răscoală,
mai scoase-un ţipăt, încă-o dată, marea.
Şi când se reînchise acel ţipăt
şi din lumina pală de-nceput
căzu-n abisul peştilor tăcuţi –:
marea născu.

Puful nubil al undelor sclipea
sub soarele dintâi, şi-n preajma lor
sta fata albă, umedă, năucă,
şi cum se mişcă-o frunză crudă, verde,
şi îşi desface sulu-nfăşurat,
tot astfel trupu-i se desfăşură
în vântul cast din zori şi în răcoare.

Genunchii răsăriră selenari,
şi într-ai coapsei nori se cufundară;
îngusta umbră-a pulpelor pieri
şi gleznele zvâcniră ca gâtlejul

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A cincea elegie

Dedicată doamnei Hertha Koenig

Spune-mi, însă, cine sunt ei, călătorii aceştia puţin mai
trecători ca noi înşine, pe care-mboldindu-i din vreme
îi stoarce, de dragul cui, ah! al cui
o mereu neostoită voinţă? Ci, iată – îi stoarce,
îi încovoaie, îi răsuceşte şi-i ameţeşte,
îi aruncă şi-i prinde din nou, ca printr-un aer
dat cu ulei, mai neted, prin care se lasă iar
jos, pe covorul subţiat, ros de
veşnica lor săritură, pe covorul acesta
pierdut în univers.
Lipit ca un plasture, parcă cerul
de mahala ar fi durut pământul. Şi abia căzuţi
în picioare, aici, iată-i: literă mare a prezenţei... îndată bărbaţii
cei mai puternici sunt rostogoliţi din nou, în glumă, gest
mereu repetat, ca al lui August cel Tare la masă
cu farfuria de cositor.

Ah, şi-mprejurul acestui

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Ştefan Augustin Doinaş şi Virgil Nemoianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!