muntele venus

Vise plecate cu muntele la mare

Am pus inima nopţii în palme,
Am conectat-o prin două raze stelare
Viselor mele aburind de iubire,
Tu mi-ai răspuns că eşti la mare.

Dorul a pogorât de pe muntele vrăjit
Cu privirea albastră ca cerul,
În valurile mării te-am zărit
Izgonind din inimă misterul.

Umbrele noastre sortează nisip
Clepsidrei pătrunse de timp,
Noi, gâtuiţi de aburii iubirii,
Uităm să păşim în alt anotimp.

Rămânem conectaţi
Prin două raze stelare
Din visele plecate
Cu muntele la mare!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venus Anadyomene

Dintr-un coşciug de tablă verzuie parcă iese,
Încet, din cada veche, un cap neghiob; îi vezi,
Sub negrele şuviţe scăldate în pomezi,
Cusururile, fără îndemânare drese.

Grăscior şi sur, grumazul, şi omoplaţii-apoi,
Şi spatele, ce intră, ca iar să se ridice,
Şi şalele rotunde, ce-şi iau avânt, ai zice;
Osânza stă sub piele în netede, lungi foi.

Cam roşie i-e şira, şi totul are parcă
Un iz urât; dar cel mai puternic se remarcă
Anume ciudăţenii, de le priveşti cu lupa:

Un nume - Clara Venus - pe şale i-a-ncăput,
Şi trupu-ntreg se mişcă şi-şi tot întinde crupa,
Hidos împodobită cu-o bubă pe şezut.

poezie clasică de Arthur Rimbaud din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imortele

eu mi-am găsit filonul în versul viguros
şi muntele mi-e martor că mă înalţ la stele
inima-mi freamătă sub cerul languros
ninsori de lumină cad peste castele.

eu mi-am găsit o cale cu mersul riguros
transform cuvintele în flori imortele
eu mi-am găsit filonul în versul viguros
şi muntele mi-e martor că mă înalţ la stele.

mă învelesc cu slova pe timp friguros
chipul călduros e pictat în pastele
îmi este mângâiere pentru timp neguros
vorbe de duh cresc ocrotesc vârstele.

eu mi-am găsit filonul în versul viguros
şi muntele mi-e martor că mă înalţ la stele.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venus

Venerabilă zeiţă,
E cea mai frumoasă,
Nicăieri nu are seamăn...
Umilind pe oricine
Se încumetă să o privească.

acrostih de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salcia ce-si asteapta muntele

Infipta-n pleoapa iguanelor,
In fiecare zi desenam
Un munte
In scorbura unei salcii,
Pana cand am epuizat
Toti muntii,
Dar imi mai ramasese
O singura salcie a carei betie
N-o infiasem inca.

Acum
Aud o ureche ascultand,
Pipai un deget mangaind,
Gust niste buze sarutand,
Si, treptat, treptat,
Imi dezbrac scorbura carnii
In tipatul amar si aspru
Al salciei
Ce-si asteapta muntele.

poezie de Alina Emandi
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contract

Pe câmpia
Dindărătul
Lunii mai
Au trecut
Cirezile
Zi şi noapte
Ca un ropot
Prelung de stele
Pe parcurs
S-a pierdut
Contactul
Cu cei de pe Venus
Ceea ce a dus
La anularea
Contractului
Autoimpus.

poezie de David Boia (17 iulie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lostriţe în diluvii

Înainte de a se odihni
Dumnezeu a deliberat:
Lostriţa va urca muntele
Muntele va ascunde jivinele
Jivinele vor privi soarele
Soarele se va întuneca...
Apele vor creşte în diluviu
Va dispărea noţiunea de fluviu
Nevoie nu va mai fi de sabie
Apele vor legăna o corabie,
Iar NOE, alesul năier
Va arunca o ancoră-n cer
O alta în vârful de munte
Între ele dumnezeiasca punte...
Vor înota sub a corabiei chilă
Iuţi lostriţe ce pururi se-nchină.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragoste şi blestem

Ia-ţi Ardealul în spinare
ţară dragă şi ne du
muntele unde ne doare
însă cel mai tare tu

Ţară dragă nu te du
nicăieri nu-i ca acasă
doar acolo-i sufletul
de care în iad ne pasă

Nicăieri nu-i ca acasă
muntele unde ne doare
neamului de noi îi pasă
ia-ţi Ardealul în spinare

Ţară dragă nu te du
unde-a dus iapa mutu

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (24 ianuarie 2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zodia umbrelor

Ah, calea robilor...
... calea robilor aparţine
acelora născuţi în zodia umbrelor;
sclavilor înscrişi voluntari la zeificare,
ei, care urcă muntele suferinţei,
ca şi când muntele bucuriei l-ar urca,
ei, pe chipurile cărora sudoarea,
lumină se face. Dragoste şi
îngăduinţă se fac cutele adâncite
în obrajii lor îndârjiţi în luptă
cu însăşi zodia nefericirii lor.
Urcă şi cântă ei spre coama
muntelui Deznădejdii,
cu îngerul morţii pe umărul stâng.
Şi iată, urc de unul singur!

poezie de Ovidiu Vasilescu Măcin
Adăugat de Cosmina Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mioriţa colind

Aude-să, Doamne,-aude
De trei păcurărei la munte,
Dimineaţa lui Crăciun (refren)
Că doi au fost frăţiori
Şi unul a fost străinel.
Pe cel străin l-a mânat
La fântâna, Doamne, lină
Cu două găleţi la mână.
Până apă n-au luat
Lui legea i-o gătat:
Ori să-l puşte, ori să-l taie,
Ori să-l pună-n trei fârtaie.

- Fraţilor, fârtaţilor,
Pe mine nu mă-mpuşcaţi,
Numai capul mi-l luaţi
Şi pe mine mă-ngropaţi
În staurul oilor,
În jocul mieilor.
Pe mine pământ nu puneţi,

[...] Citeşte tot

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!