iures

Doar trupul

Doar trupul suferă zăvoare
Şi stă cu lanţuri la picioare,
Căci spiritul, uitând ce-i mersul,
Străbate-n iureş universul
Şi-i liber spiritul să zboare.
Doar mâinile-n cătuşe, supte,
Mai poartă lăncile rupte,
Căci spiritul, vrăjmaş al tinii,
Îmbracă armele luminii
Şi-i liber spiritul să lupte.

Doar buzele hidos răsfrânte
Nu pot un cântec să frământe,
Căci spiritul e melodie
Şi-avânt şi crez şi bucurie
Şi-i liber spiritul să cânte.

Doar carnea-n vânătăi de joardă
Nu simte-a dragostei cocardă,
Căci spiritul, stăpânul firii,

[...] Citeşte tot

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu dispreţuiţi

Să nu dispreţuiţi, cumva, ţăranii,
Ei ostenesc, oricând, pe orice vreme
Şi-mpuţinându-şi, pe ogoare, anii,
Voi nu aveţi de foame a vă teme.

Să nu dispreţuiţi, cumva, minerii,
Ei dăruiesc, prin munca lor, lumină,
Riscând, în beznă, pierderea vederii
Şi rămânând, ades, pe veci, în mină.

Să nu dispreţuiţi, cumva, zidarii
Ce-nalţă locuinţe cu temei
Şi-n schimbul unor modice salarii,
Ajung să se zidească-ades pe ei.

Să nu dispreţuiţi, cumva, şoferii,
Ei fac, întruna, faţă vieţii grele,
În iureş pe şosele de mizerii
Şi chiar rămân, adesea, pe şosele.

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O clipă obosită a căzut

Din geana cerului, o clipă obosită a căzut
Pe floarea de cireş s-a oprit şi-o lacrimă a născut.
Timpu-i strivit acum de durere şi nu mai are rost
Caută disperat, pe cărări neştiute, adăpost.

E clipa ce moare-n suspine pe altarul de spine
Cu jale plânge spirala timpului ce-i aparţine.
Oftând dureros că a trăit doar un moment cu folos,
Priveşte tăcută un ceremonial fastitios.

Nu plânge clipa ce a murit căci şi ea are un sens
În tunelul timpului toate clipele sunt în consens.
O atingere, o geană de cer şi-o floare de cireş
Sunt timplul din noi şi noi suntem timp în continuu iureş.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarbă

Iunie este
Verde poveste.
Iures sporeşte.
Iarba mai creşte.

Ziua a şasea,
Sâmbăta ierbii.
Creşte mătasea,
N-o calcă cerbii.

Cresc ale ierbii
Fire albastre
Pân la-nălţimea
Inimii noastre.

Asta-i măsura,
Pune natura
Luncilor margini,
Lege-n paragini.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul vieţii

Peste lume, peste sate,
bate ceasul vieţii, bate.
Trec secundele spre stele
ca un stol de rîndunele.
Zboară vremea către slavă
şi cu roadă şi cu pleavă.
Zboară clipa către Rai.
Tu, prietene, ce-i dai?

Peste lume, peste sate,
bate ceasul vieţii, bate.
Zboară clipele albastre
către Domnul vieţii noastre.

Tu, acel ce mergi pe Cale,
ce dai tu secundei tale?
Tu, ce ştii ce-a dat Isus,
ce-i trimiţi acolo sus?

Peste lume, peste sate,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Smeul

O, cum te-ai înălţat în slavă
Tu, smeule cu zumzet leneş,
Şi cum te legeni pe-a ta navă
Şi tai văzduhul ca un iureş!

Ce mândru eşti, cât de puternic...
Cu cât dispreţ priveşti pământul!
Dar ce tot cânţi tu smeu vremelnic?
Ah, da, ţi-am înţeles cuvântul...

Cum te-ai gândit, tu ce ai spus,
Nebun orbit de vanitate,
Că toţi cei ce plutesc,, pe sus''
Sunt domni, stăpâni pe toţi şi toate?

Şi tu nu vezi că tot mai greu
Cădea-va cel ce se înalţă
Cu cât se va-nălţa mereu?
De te-ai suit acolo-nvaţă!...

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur (2002)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec ploile...

Oh, trec ploile spre mâine, câte-o lacrimă ducând...
Doamne, câtă suferinţă să mai rabde-acest pământ?!
Biciul vântului pocneşte pe spinarea ponosită
Încovoiată de durere... Plângem, Maică Prea Iubită!

Râuri trec învolburate... Sânge-nfierbântat şi ură
Într-un iureş fără seamăn, grav şi fără de măsură...
Lutul strămoşesc musteşte parcă lavă omenească
Şi din ramuri curge sânge... Cine să ne mai iubească?!

Nu-i nici rugă nici iertare, nu-i nici viaţă, dar nici moarte...
Ne trăim în lanţuri viaţa, dar trăim în libertate!
Doamne, câtă suferinţă ne e dat să îndurăm?!
Când, pe căi transcendentale, către Tine ne-nălţăm?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ochii

i s-au făcut foarte mici
între pleoape apropiate pupilei
cât vârful de ac, nu
atunci când oamenii cu salopetele gri, de
colorate, mâncând gân
daci odată cu pământul călcat în iureş de şobo
lani în pivotare spre continentul
făgăduinţei, au
venit cu blândă şi acvarelică stăpânire
cu zambile de şpan în privire: nu
doar inima a intrat
la spălat în apele colorate-n sangvină (?!) - ca într-o rană
sau o pictură de tzâ-
bai-shi: bătrânul ne
bun care la peste 80 de ani, cu zemuri negre de china
în unghii şi degete încă
învăţa să contemple exact
ca în vremea mogulilor exaltaţi
europa prin că
tuşele sale,-n expirare de geană

[...] Citeşte tot

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire ca-n vis

Se făcea că cerul suia simultan cu noi,
Printre miliarde de quasari cantautori
Să amplifice iubirea noastră cosmică
Într-o îmbrăţişare de idile gigantică
Concomitent cu senzaţia vie de iureş
Triam viitorul în energii dezinvolte,
La propriu şi cu senzorii pe automat
Doar noi existam ca fiinţe multiple
Peste tot cât se pretează eternitatea,
Sunt infime şi notorii fazele limitrofe
Când noi trepidam la unison în etern,
Pulsând pasional din inimi gigantice
Progresiv am cuprins total universul
Şi l-am devansat în statură continuu
Încât a rămas mărginit mai pe urma
Unui resentiment apoteotic, dar uman
Resemnat cu statura nouă de-o potrivă
În raport cu spiritul afectiv imprimat,
Pe unele itinerare realmente nepătrunse
În clipa de apogeu depăşirăm infinitul

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (30 septembrie 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani de Ziua Mondială a Scriitorilor - Cititorului, cu drag!

Şi însetat, şi obosit de-a zilei alergare,
Şi nedormit, şi obsedat de-a vieţii nepăsare,
Tu, Cititorule, te-apleci peste fântânile verbale,
Să guşti din ciutura poetică un strop de alinare.

TU eşti măsura la tot ce pana mea zideşte!
Şi oceanul bem, când dor de prunc răneşte,
Te bucură seninul, când curge lin în rime
Şi-mi ogoieşti durerea ce năruie-n suspine..

De plâng, ca o copilă, din iureş de probleme,
Ştii să dezghioci cuvântul, incendiat de vreme
Şi-asculţi cum bate inima de drag şi din mândrie,
Că sunt român de sânge, c-avem o Românie.

Mă-nclin spre sufletu-ţi, spovadă-n el mă cresc,
Primeşte-mi poezia, prin care te iubesc!
Din setea-ţi neogoită izvorul îşi rodeşte
lumina, când în mine cuvântu-înmugureşte.

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!