Trec ploile...
Oh, trec ploile spre mâine, câte-o lacrimă ducând...
Doamne, câtă suferință să mai rabde-acest pământ?!
Biciul vântului pocnește pe spinarea ponosită
Încovoiată de durere... Plângem, Maică Prea Iubită!
Râuri trec învolburate... Sânge-nfierbântat și ură
Într-un iureș fără seamăn, grav și fără de măsură...
Lutul strămoșesc mustește parcă lavă omenească
Și din ramuri curge sânge... Cine să ne mai iubească?!
Nu-i nici rugă nici iertare, nu-i nici viață, dar nici moarte...
Ne trăim în lanțuri viața, dar trăim în libertate!
Doamne, câtă suferință ne e dat să îndurăm?!
Când, pe căi transcendentale, către Tine ne-nălțăm?!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre iubire
- poezii despre vânt
- poezii despre viitor
- poezii despre sânge
- poezii despre suferință
- poezii despre râuri
- poezii despre plâns
- poezii despre ploaie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.